Emil Botta

am inlemnit la vederea cucului, un cuc de pripas la casele noastre. ce mai cuc sarac i-am vazut si fata slabita,sleita. eu jonglerii, eu

Văd prin ochean malul și colibele. Dar unde-i marea pe care o blestemau pescuitorii și uraganul nebun, îmbătat de victorii? Înecatul a

Și așa, cu scorțișoare și cuișoare, și tăciuni și cărbuni și vin de vanilie, așa, cu ochii legați. Și mă afumă cu păr de lup și așează ea pe

O arteră, un aerian bulevard. Și la nr. 52 sorb din cupa vieții și eu, necruțat de ani, de spate adus, sorb rar și visez și sînt altundeva, la

Prichindeii m-au amenințat că mă-mpușcă dacă mai trec prin pădure fluierînd și sărutînd copacii pe rînd. \"Eu sînt Dionysos,

Ce departe esti,întunecata mea iubită, prin peretii odăii te văd ca prin sită, si te-aud chemându-mă ca din altă planetă si-mi scrii poezii

Printre oglinzi, la ora cinci, am să cobor, în haine negre, cu ochii stinși, zâmbind ușor. E gata ceaiul? Toți au venit? Totul e gata? Cu o

Te întreb, Înșelătorule, unde sînt legiunile mele și unde cele o mie de suliți, de turle? De pe culme spuneai că se vede alba copilărie, și

Pacatele mele!Pe fruntea ta, la timpla ta, ca delicatele, nervurele frunzei, scris era sfirsitul meu: m-am spinzurat de gitul tau cu funia de

poezie, sa treci noaptea prin somnul celor ai mei, saruta-i pe frunte, discuta in soapta cu ei, spune-le ca am incheiat din caiet ultima fila si

\" Va voi ridica la rangul de copac, spus-a Dumnezeu ierburilor blajine, iata, in primavara care vine, cresterii voastre nu voi mai pune capac.

Să mă refugiez în cortul pădurii, Întunecatul April e pe urmele mele, zornăitoare lanțuri târăște și un cuțit în mâini să mi-l înfiga în

Tu, care-mi vorbești doar în surdină, aici, foarte aproape de inima mea, ipocrită noapte, spune-mi, n-ai vazut cumva lunecând o stea ? Ba da,

Nici viori, nici fluiere, nici ploaia prin plete să-ți șuiere; în tăcuta noapte adâncă glasul tău nu se aude, nu încă... Din himericele bolți

De un dor fără sațiu-s învins și nu știu ce sete mă arde. Parcă mereu, din adânc, un ochi răpitor de Himeră ar vrea să mă prade. Și pururi n-am

Iubirea mă apără, de aceea port fruntea sus, în exil printre oameni. Când ziua decade și când, spre apus, Cumpăna liniștită se-nclină, o,

Dimineața când a venit medicul închisorii era prea târziu. Trupul lui Ion se crispase pe scândurile patului. Spumă verde se ivise în colțul

Mă duce dorul către umbre iară, străbune codru, vechiul meu Alcide, cu gure dulci m-au sărutat silfide, m-a prins, în plasa ei, plăcuta

Trece luminat acel fermecat, cu ochi clocotit, cu ochi adâncit de noapte săpat. Și trece el, trece prin frunzele nopții lăute. De

Fiți foarte atenți cu acest manuscris. Fiți atenți cu litera T, cu înțelesu-i profund, cu fragila-i structură. Eu evoc un secol de aur, un

Muzica Sferelor era după umila părere a mea. Ceruri cântând, vitroasele ceruri sunând, incorporale retorici retorizând în aerul fără

Stele ascunse in telescop întorceți-vă-n cer. Douăzeci de ani astronomul miop o să vă caute ca pe mioare un oier. Priviri, la matca

Tinerii vîrcolaci, atleții, mi-au ronțăit pereții. Odaia mea se plimbă prin infinit lucitoare ca un soare la zenit. Din cînd în cînd vine o

O Simplitate, un fum, că durerile trec, îmi tot spune... O Simplitate, un fum, în valea frumoasă unde șezum, iubito, ești umbră, îmi spune. O

Școlarul Durerii ce rău a albit... Anii, la urma urmelor, anii. Dar plânsul în hohote, Plânsul, de ce? Vai, revizorul nostru, revizorul

Ridică-te din jilț, tată, o, ce mare te-ai făcut, ți-a crescut barba imensă, de nu-mi spuneai Emil, nu te-aș fi cunoscut. Și mâinile tale

În timp ce sufletele rătăceau, am rămas ca statui funerare, vitrege nopți pe malul apei sorbindu-ne privirile amare. Frumoasă și tristă

Pentru Clody Bertola Rară ploaie cădea. Era o ploaie de o calitate rară, vă spun, fină, ultra fină, de o rară transparență, de

Prințul norilor, tatăl florilor, Adonai a vizitat la miez de noapte albastrul pământ. O, cum ondulau brațele margheritelor și câmpia Adonai

Dulciule, ascunsule-n tăcere, pământe, pământe, vere, fă-te cristalin, și morții tăi vedea-i-aș ca florile-n văi. Geme frunză ! Vai, geme

Leii, paraleii, militarii aveau mâinile roase de carii. Din toată gloria rămăsese doar o tresă, din tot muzeul o singură piesă. Fanții cu

Maică jale, măicuță, regina a nopților melc, de ce pier tinerețile, clare cântărețele, când, în cezarice valuri cernită, de frunte-mi

Laurii visului fruntea-mi încing, lauri de plumb tâmplă mi-o farmă însemnările sună, stelele ning, auzul mi-e stins de o stranie

În lunca unde visam visul în care te cunoșteam cu sabia descriind Paradisul a venit, într-o seară, Trimisul. Iată-i umbra pe lacuri, prin

Cânta o privighitoare-n brad Ce vorbă lungă! O sau I ar fi de ajuns, un țipăt de ajuns ar fi; Doamne minunile tale, cu un țipăt O

Murmurau a dragoste crengile când în brațe te-am luat, pădure toropită. La elyseica noastră nuntă veni vulpea bearcă și căprița ciuntă. Pocalul

Steaua era pe sfârșite, stingerea sunase și ea, cerurile deschise cântau. Ce știau despre stingere cerurile, ce știau de lacrimi amare

O arteră, un aerian bulevard. Și la nr. 52 sorb din cupa vieții și eu, necruțat de ani, de spate adus, sorb rar și visez și sînt altundeva, la

Nici viori, nici fluiere, nici ploaia prin plete să-ți șuiere; în tăcuta noapte adâncă glasul tău nu se aude, nu încă... Din