Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic, să merg constant înapoi. Te-aș întâlni printre amintiri și după ce te-aș găsi nu ți-aș mai da drumul,

Lacătele de piatră Se deschid cu râuri Lacătele de apă Se deschid cu stele Lacătele din noi Se deschid cu o lacrimă.

Albul e tăcerea culorilor

Potecă secată fără să știu. De ce a rămas prăfuită de umbră de ce insomnia rătăcește nocturn numai în jurul ochilor noștri.

“Am învățat că nu poți face pe cineva să te iubească. Tot ce poți face este să fii o persoană iubită” dar „oricum ai tăia, orice lucru are două

Cândva au fost niște nuci în grădina aceasta, dar nucii au fost tăiați, iar fantomele lor stau în soare acum și m-așteaptă în timp ce cocoșii țipă

Am exact vârsta la care Don Quijote și-a început aventurile, am aceeași vârstă și iubesc lumea la fel, nu-mi mai lipsește nimic. Poate, un scutier

Mai departe de moarte, mai departe de viață, mai departe de dragoste, mai departe de mine, mai departe de noi, mai departe de cei care-am

Nu-i adevărată povestea că oamenii au descoperit focul lovind două pietre. Focul a apărut

I Această dragoste, această lumină care nu mă cruță, care mă obligă să-mi aduc totul aminte și cerul așa cum îl știu, strălucind după

Da, nu e totdeauna o înțelepciune să spui că muzele tac între arme. Cuvintele mele sunt aici și le strâng ca pe o lance. Mamă, iartă-mă, nu

Ceilalți lupi m-ar sfâșâia dacă ar ști că urletul meu e în realitate un plâns...

A înghețat lumina în somn și cade mirată pe străzi visând că răsare la poli.

Un ochi neodihnit sub osul frunții Încerc zadarnic pleoapa să-i închid.

Marea lovește digul pe care în seara aceea n-am avut curajul să mergem la capăt. Piatra udă luneca și, la un pas de noi, era ruptă. Dacă eram

E o rană în scândura ușii unde-am bătut și n-a răspuns nimeni. Deschideți ușa cu grijă, să nu loviți rana cu cheia.

Din cauza gravitației nu pot pleca săgețile plopilor din cauza gravitației ziua se întoarce înnoapte din cauza gravitației ne întoarcem și noi în

Și dacă cerul e până la urmă nemărginita mare? Și dacă luna nu-i decât pământul însuși Obrazul nostru pământesc privit în apă?

Sunt drumuri ce ne caută demult. Și-ajung la noi când noi suntem plecați În căutarea lor pe alte drumuri.

Doar un pas ne desparte. Nu știu dacă pasul absent e al meu sau al tău. Tu stai pe un mal al lui eu pe altul și între noi curge noaptea. Ca

Mai bine să umplem cu flori toate craterele vulcanilor, să uităm morții neîngropați și vântul să caute singur ce mai e de găsit prin cenușă, mai

Voi care vă întoarceți acasă și după ce-ați închis ușa spuneți \"bună seara\" voi nu știți ce-nseamnă să intri pe o ușă tăcând.

Nu știam că floarea amară a singurătății are dacă o atingi pe obraz Sunetul unor pași care pleacă.

Mai am o scoică și câteva pietre, cum să clădesc din ele o mare și-un țărm unde să stau pe nisip și cum să mă conving că am fost pe un asemenea

Doar un pas ne desparte. Nu știu dacă pasul absent e al meu sau al tău. Tu stai pe un mal al lui eu pe altul și între noi curge noaptea. Ca

Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă unde păsările țipă ca la începutul lumii și oamenii învață primele cuvinte, unde o femeie descoperă

Așa se întâmplă logic, plecăm și sosim undeva. Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viață, poate nu trebuia să plecăm, dar problema

Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe

O pasăre cu o singură aripă și cu alta transformată în lanț, o pasăre cu o aripă rămasă să spere și alta pe care o târăște în zbor, o pasăre-mi

Așa se întâmplă logic, plecăm și sosim undeva. Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viață, poate nu trebuia să plecăm, dar problema

E o rană în scândura ușii unde-am bătut și n-a răspuns nimeni. Deschideți ușa cu grijă, să nu loviți rana cu cheia.

Și deodată amintirile-mi pecetluiesc buzele și deodată simt masca de piatră a sfinxului și surâd cu buzele mele de piatră, totul s-a întâmplat cu

Un chip de nisip și mâini de nisip și limba în gură mi-e tot de nisip nu mai pot să spun nimic în apărarea mea în acest tribunal de nisip cu

Nopțile când îmi amintesc iarăși de noi, totdeanua pe întuneric și amenințați totdeauna, îmbrățișați sub ghilotină mereu, totdeauna obsedați de

În noaptea asta se întâmplă ceva, păsările nu se mai pot stăpâni și spun rugăciuni în timp ce vântul ascunde cuțite străvezii prin copaci și

Sunt drumuri ce ne caută demult. Și-ajung la noi când noi suntem plecați În căutarea lor pe alte drumuri.

Sunt singur, De ce tremurați? Și sentința e dată. De ce tremurați? Din vorbele pe care n-am apucat să le spun se scutură

Dimineața e abia presimțită și totuși sunt destui călători care vin și călători care pleacă. De ce vin ? De ce pleacă ? Dar e prea devreme să

Avem timp pentru toate. Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stânga, să regretăm c-am greșit și să greșim din nou, să-i judecăm pe alții și să ne

Avem timp pentru toate. Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stânga, să regretăm c-am greșit și să greșim din nou, să-i judecăm pe alții și să

Marea lovește digul pe care în seara aceea n-am avut curajul să mergem la capăt. Piatra udă luneca și, la un pas de noi, era ruptă. Dacă eram

Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne

Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe