Gabriela Marieta Secu

De-o veșnicie n-am mai trecut pe aici... îmi era drag să colind aleile poeziei, prozei... m-am sălbăticit... nici cu mine însămi nu prea am mai stat de taină... m-am luat după lume, am vorbit cu

Când eu eram ciuta și tu erai tigru piscurile mi-erau adăpost înțeleg azi de ce mi-ai adus un câine uriaș un motan și un iepure... eram ciuta ce îmblânzise tigrul din tine... nu știam că

N-am ajuns și nici nu mi-am propus să ajung importantă... Regret că nu mi-am păstrat pe undeva rândurie scrise de diferiți reporteri, acreditați pe cultural, despre lansarea primei mele cărți de

După ce-am plătit la RAJA apa de ploaie, mai multă decât cea băută de la aceștia - m-a pufnit râsu plânsu... "Noi suntem țara lui Impozit vodă / Aici toți perceptorii sunt la modă" ... după cum

De-o veșnicie nu ți-am mai scris... Tu m-ai învățat pragmatismul... una era să-ți scriu aici și cu totul altceva e să-ți scriu Dincolo... nu neg posibilitatea unei comunicări a materiei... sunt

Mai sunt pe aici într-o îndepărtare autoimpusă... și totuși, aseară după plecarea musafirilor, deschizând pentru o clipă televizorul m-am simțit acasă alături de Robert Turcescu și Dan Puric... Măi

Simt Crăciunul acesta abrupt, așa din scurt... Poate e de vină ploaia, poate energia risipită de aiurea, poate prea multe griji inutil rumegate... Poate neputincioasa bătrânețe a alor mei părinți,

Aud că "Luminosul" pe care tu l-ai numit astfel, a făcut buba la burtă și s-a tratat la Elias... nu i-o fi picat bine ultimul politician mâncat cu fulgi cu tot... săracul, câți bogați a oblojit în

În acest moment fumez o țigara... fumul e gri... îmi adun picioarele la piept... este o poziție confortabilă pentru mine... sângele nu mai trebuie sa suporte și forța gravitațională... Observarea

Știu și eu dacă la noapte șoapte vor veni tiptil dacă vor ieși din carte deșănțatele stihii... Am să pun de pază poate usturoi într-un bostan să alung din viață o moarte ce m-așteaptă de

trebuie să merg mai departe nu pot din gânduri să-mi ies stau lângă mine ca-n moarte viața îmi e fără sens... țara aproape străină durererea și-o înghite plângând vremea amarnic

Dimneață de octombrie târziu... stau cuminte în casă... nu mai trec pe lângă biserici cu porțile zăvorâte... eu nu cred ca Dumnezeu poate avea lacăt la poarta, că poate fi într-un loc anume...

Mâine poimâine de anul trecut m-am dus cu treburi prin cea Capitală... Am acceptat drumul deoarece știam că ești pe acolo pe undeva... Scosesem un volum de versuri și voiam să-mi pui notă... Of,

Cu orizontul în brațe Am rămas... Cu verbele amânate În mijlocul Unor substantive fără culoare... Strâng între pleoape Calea Lactee inutil, Transparența azurului, Norii fără lacrimi, Marele

Nu mai știu drumul iubirii, iubite rătăcesc printre gânduri în jar de amintiri îmi alunec privirea peste vămi prăfuite când mă bântuie dorul și albastru respir... Nu mai știu ziua, ora sau

Aproape desculță în ploaie cu dorul în suflet zălog mi-e inima încă văpaie de tine în miez de norod... Și-ar fi peste vremi să rămână cuvântul statornic hotar de nu m-ar lovi cu țărână alt

Nu știu dacă timpul iți mai este prieten dar totuși, e iulie plin de lacrimi... Soarele nu-mi arde privirea, cerul și-a închis vămile albastre și trăiesc un soi de tinerețe fără

Îmi voi imagina că la capătul firului de gând exiști pentru a-mi asculta spovedaniile, mulțumirile, gândurile... simt că trebuie să scriu, să mă eliberez de presiunea netăinuitelor taine, zăvorâte cu

Scriu aici, fiindcă aici mă simt acasă. Scriu aici, fiindcă îmi sunt fidelă mie în acel statut de acasă... fac greșeli, recunosc... nu mai văd bine... acum de exemplu mi-e lene să-mi caut

pentru care ochi pentru care urechi să mai spun în cetate versuri fără ecou în oglinzi deformate? pentru care păduri pentru care înalt printre atâtea securi să mai cânt, să mai ard?

Vezi tu, calitatea aia a mea de medium s-a dus pe apa sâmbetei... Care sâmbătă? Aia din ziua de 5 noiembrie 2010... n-a fost sâmbătă? Crezi că mai contează?! Toate zilele miros la fel, anotimpurile

Mi-e greu, aproape imposibil să cred că dincolo de dincolo ar exista comunicarea cu dincoace de dincoace... Nu m-am schimbat de la plecarea ta... sunt la fel de necredincioasă în ceea ce ține de

Nu se poate trăi fără identitate, într-un soi fals de mimetism internațional... nici suficiență propriei identități nu e suficientă... e necesară însă, pentru a urca într-o integralitate-compatibilă