Adam Mickiewicz

Scheletice lumi, fără inimi, nici duh… Dă- mi tu, tinerețe, aripa ta sfîntă Să sbor peste moartele lumi prin văzduh, Să-ating al iluziei rai,

Cât timp nu te văd, nu oftez, nu bocesc Stăpân sunt pe mine și când te zăresc, Când însă mult timp nu-mi mai ieși înainte Ceva îmi lipsește, un

Pînze și cîrmă-s rupte-n vîrtejul ce vuiește, Voci îngrozite strigă, gem pompele de apă, Parîmele din mînă matrozilor le

Vîntul de-abia atinge-a catargului vîntrea; Lin, unda clară, pieptul a prins să și-l ridice Ca tînăra mireasă purtată-n vis ferice, Cînd, de-un

În cîrd cu cei de-o seamă, cîntam și eu iubirea. Mă lăudară unii, alții șoptiră-ncet: \" Numai iubire, jale și chin e ăst poet, Nimica alt nu

Inca din timpul vieții sale, Adam Mickiewicz devenise un simbol. Numele lui, asociat în permanență cu suferințele și idealurile poporului

O, voi, contimporanii cu-ai Litvei mîndri cneji, Copaci de prin Ponara, Șwitez și Bialovej, Ce umbra v-ați zvîrlit-o prin codrii Cușelov, Pe

Mă țineți minte? Mie, prieteni cînd îmi vin În gînd, ce-au văzut moartea, surghiunul, închisoarea, La voi mă gîndesc de-asemeni: cu-al vostru chip

Nefericit cel ce zadarnic iubit să fie tot așteaptă ; Mai neferice, când, de golul din suflet, a iubi nu poți ; Dar mai nefericit pe lume acela-mi

Când ai să fii silită să mă abandonezi, Chiar de-ai să simți în suflet, neîncetat, iubire, Nici când mă vei lăsa, să nu ma întristezi Și nici să

Fragmente II Cînd, slab, elanu-i simte copitele prea grele, Cînd iepurele simte că sîngele-i se-nchiagă, Cînd șoimul nu mai vede, cînd cerbul

Doar te-am văzut și-ndată m-am și aprins la față Cătând o cunoștință-n privirile-ți străine ; Împuprurarea ta s-a și răsfrânt în mine Ca roza care

Iar Ghervazi-nainte cu cîțiva pași de ei Și, fără nici o armă, Robac; și-atunci, tustrei Au tras ca la comandă-ntr-o clipă din sîneață. Cum

Piei din privire-mi!... te-ascult de îndată, piei și din inimă!... inima-ascultă, piei din memorie!... nu, niciodată, gândul această poruncă

Mîncă, trag din pipă, toarnă, Jocă, rîd, petrec, fac gură, Crîșma doar că n-o răstoarnă Cu a lor chiuitură. Stînd ca pașa-n cap de

Plutesc ca într-o mare pe unde de verdeață. Trăsura pare-o luntre săltată pe un val De pajiști fără margini ce bat, foșnind, la mal, De insule -

M-a și cuprins regretul ! Ce-i oare ? Sunt în prag, Mă-ntorc iar în lăcașul pustiu și-atât de drag, Parc-am uitat ceva ; iar ochii-mi rătăciți Tot

[..] 492 Sar oaspeții; Notarul cuprins de groază tace, Sări și Prezidentul în grabă să-i împace; Pe Conte, Telimena de-o parte-l ia,

Ruinele acestea, mărețe-n alte zile, Făceau pe vremi Crimeea un bastion slăvit; Acuma par că-s cranii, sub care s-au pitit Reptile verzi și oameni

Nefericit cel ce zadarnic iubit să fie tot așteaptă; Mai neferice cînd, de golul din suflet, a iubi nu poți; Dar mai nefericit pe lume acela-mi

Cât timp nu te văd, nu oftez, nu bocesc, Stăpân sunt pe mine și când te zăresc; Când însă mult timp nu-mi mai ieși înainte, Ceva îmi lipsește, un