Gellu Naum

Firul de sânge care-mi iese din buzunar firul de lână care-mi iese din ochi firul de tutun care-mi iese din urechi firul de flăcări care-mi iese

Nu există decât eternitatea (?) din care viața este o formă, un accident. Iubesc acest accident. Când spun eternitate mă gândesc la ceea ce

Orașul avea o singură casă casa avea o singură încăpere încăperea avea un singur perete peretele avea un singur ceas ceasul avea o singură

Lângă o frumoasă gheretă într-o frumoasă miercuri aveam genele albe ploua ca un câine sentinelele mă călcau în picioare unu doi unu doi turna cu

Femeia se freacă de arbori pielea îi flutură ca un drapel subțire prin el trec alizeele și mâinile arborilor se răcoresc la ele ca la un tub de

Cuvintele, de multă vreme nu mai fraternizau. Noi ne iubeam. În zori divinizam săpunul, floreta străvezie a unor simțuri până mai ieri simetrice.

Ca un copil cu urechile lipite de ceafă zăceam într-un pat Din când în când venea cineva deschidea fereastra Când pleca păsările năvăleau în

Curând totul se va termina și vom călători împreună departe în ger pe o nesfârșită câmpie până când caii noștri de gheață vor necheza până când

Fereastra s-a deschis spre întuneric cei morți sunt vii au prapuri de cârpe și de oase sunt oportuni pentru eternitate cu șarpele în sân la

Hai să ne ținem de ferigă în timp ce se certifică poetul Marior să cultivăm tristețile carnasiere noi cei porniți vertiginos spre mare spre plaja

PERSOANELE TAUS KLAUS PAPUS MAUS MELANIE ÎNGERUL DOAMNA BURMA În afara acestora, mai apar: SCAFANDRUL COCLES ȘI FANTOMA SA,

Fixează cu premeditare unica ta hârtie de identitate. * Evoluția mâinii explică saltul în propriul tău sânge. * A bisa e preocuparea

Așteptarea cu mâinile în vis plămânii deasupra nărilor O pasăre care aduce un cuțit Te scot goală din oglinda în flăcări * Culoarul

Trecându-ți mâna prin inimă îți usuci o unghie. * Niciodată un cuvânt preferat în interiorul canalului de

La mângâierile preliminare adaug seria de dialoguri capabilă să ne mențină sub cearceafuri o insulă cu tropice cu tot locuitorii ei sînt pieptul

Dimineața și seara stăteam la baraca de tir câștigam obiecte lei albi pe care îi dăruiam cu generozitate odată a venit o persoană care avea

Bulgărele mic (firește, Dacă se rostogolește) Se preface în morman, Iar un morcov și-un tăciune Fac din bulgăre un june Pinguin sau

Când ne vârâm sub saltele trece un lup departe în noi se duce până la pod și se întoarce e mult de când îl știm dar să lăsăm și nu mai ofta că

Pe o cale ferată pustie le vorbeam pietrelor cu un foșnet prelung seara cădea ceva se surpa printre crengi se năruia într-o haotică

Cel care încă de la începuturi se ruinează ca urmare a unei îndelungi adăugiri și presupuneri într-un biet impas sau chiar în jocul

E o înaltă școală de artă aceasta să-ți scobești creierii ca pe un nas și din adâncuri să scoți mucii triști ai poemului e o înaltă filozofie să

Spre toamnă se apropie femeile talpa lumii legate cu tulpane pe sub ochi câțiva le întind niște grâu într-o mare iubire de ploaie apa cade

Cineva auzea numai ce-i spunea motorașul plasat în ureche cu un șnur frumușel peste reverul hainei altul ținea motorașul între dinți vorbea cu

Am întârziat lângă aceste oglinzi negre. Au uitat să-mi aducă steaua mea preferată și ceva călduros. Ei spun: trebuie totdeauna să ții steaua în

Tot ce scriam era vocea ochiului meu închis în literele sale vedeam aureola țipătului ei spectral eram mut și vorbeam aceeași lumină mi se revărsa

Pentru a nu știu cîta oară cerul încăpea în botul unui pui de vulpe Eu ședeam pe o scară de ciment cu niște cărăbuși pe față o floare galbenă

Visam că mă visam pe câmp cu doi prieteni din copilarie și cu iubita mea care era cu noi deși nu se vedea grupuri de tineri agreșivi săpau Treceam

Culcat pe bustul ei ca pe o insulă a Paștelui ca o batistă pe fruntea unei statui avea dubla vedere a îndrăgostitului dar să nu

Ca o bătrână deghizată în cocoș neliniștea ne asurzește vine spre noi și redutabila ei unghie continuă să crească ea e de multă vreme pe pământ o

Adio a sosit careta Se înnoptează Vizitiul mârâie adio are să mă sfâșie la marginea pădurii se și zărește cicatricea care anunță rana adio am

Legat de toate aceste insistente fantome de somnambulica ta plimbare prin mine prin mijlocul crăpat al retinei prin rochiile care mușcă cu foamea

Ce flori frumoase făcea pictorița pe femurul nostru albastre galbene portocalii flori minunate noi toți școlari poeți toți viguroși toți

Câteodată trupurile înecaților ieșeau la suprafață și mușcau din lumânările aprinse și din cenușa focurilor de pe mal apoi se răsucea cu fața

Dacă așa stau lucrurile mă voi culca pe o margine de trotuar în stația de tramvai lângă femeia care vinde limonadă sau mă voi așeza pe scaunul

Treceam dormind și înarmați cu sulițe și carabine cu câte patru limbi în fiecare gură cântam tărăgănat astfel încât să sugerăm o

Erau începuturile moi ale cercului, grădinile justificate. Câțiva călăreți obosiți clătinau din cap în semn de bun venit. Ceva ca o ferigă ne răcorea

Pe vasta întindere a nordului într-o noapte se făcea că alergam ca un zeu spre hanul unde mi s-a șterpelit fularul acolo în neantul lucrurilor în

Maria-Roza îmi scrie de la capătul lumii despre răul primordial despre nostalgia noroiului îmi scrie că plantează grâu și că îl roade

Pe sub încremenitele balansuri ale norilor se pierde vuietul lăsat în voia lui el spune și arată ăncotro să se îndrepte tristețea vegetală când

Nu știu ce spuneam despre un hipodrom și despre un tramvai în care cânta întotdeauna orchestra. Nu, nu spuneam nimic, aveam un tatuaj minuscul și o

Pe câmp, trei dintre cele șase personaje rosteau ignorându-se unul pe altul același cuvânt neînțeles, uitat și redescoperit de fiecare dată. Al

Aproape de aproape în rădăcina asta ceva se străduie să redevină iar noi rămâne să ne întrebăm dacă să trecem cu vederea blândețea lui

FIINÞA CU DOUÃ ARIPI CEARA GUMA VOPSEAUA Ca vestitoare a comuniunilor extatice ea era deja în urma ei un

În barcă un pescar surd vorbește cu apa Crede că nu-l aude nimeni Zenobia îmi ține amândouă mâinile pe inimă Îngenunchez cu adorație și mă

Era o stare nu știu dacă o simțiți gemeam încet arătam cu degetul în sus încercam să fac semne sigur că fiecare înțelegea ce putea Aveam două

Stau singur și mă uit pe o stradă pustie stau singur cu buzunarele pline de câini stau singur și ascult foșnetul oaselor e ca și cum ar adia

Abia pornind de la sfârșit se poate înțelege mecanica nostalgică a întâmplărilor furia straturilor care ne premerg sau ne urmează atunci acel

Alăptează-mă pomule cu sânii tăi de pisică pentru că m-am luptat pentru tine cu doi militari unul purta ciorapi de mătase albă celălalt saluta

Din când în când îmi notez două trei vorbe ca să nu le uit apoi într-un coș de nuiele pe pat la umbră mă culc și aștept după un timp vine

TATA : Numele de străzi sunt adrese... Să nu uiți asta... MAMA : Da. Da... De ce or fi existând atâtea nume și adrese pe lume? TATA : La asta

pe întuneric una m-a lovit cu cotul (o fată de vreo șaisprezece ani cam deșirată n-o vedeam bine mai ales că plângeam) nu mai plânge mi-a spus nu

Ar fi fost bine să ne aflăm undeva la o barieră undeva la capătul lumii singuri să auzim cum cineva dă ora exactă ora prăpăstiei orice am

Pe la sfârșitul nopții de vară când unii poate mai așteaptă zorile și eu arhimandrit al șerpilor condotier al unei liniștite dezordini ascult

Acela în desfășurarea lui spre un abis cu suprafață intangibilă ne indică până la urmă o sursă a genezei noastre \"printr-o modificare de

Când îmi aud discursul semințele germinează mai ușor mai cu plăcere fața lor tandră capătă forma unui scut un scut cu ochii de culoarea whiskyului

Trebuia făcut ceva pentru ca lucrurile să fie și frumoase Bine înțeles jucam șepticul Un paradis pe roate Adormisem pe podea Treceam din

\"auzi cum plânge piatra a mușcat-o vreun mort de-al lor\" În vârful muntelui grațioasă tremură femeia hotărâtă de fiecare dată pentru

De obicei în fiecare naufragiu părul meu îmi servește de lunetă și mă servesc de asemenea destul de bine de unghii ca să-ți scriu numele pe valuri.

Chipul bifrons ne privea paznicii aleilor încremenite ne salutau în ușa fostului atelier în răcoarea lucrurilor părăsite se deslușea melancolia

II. ORASUL 1. Când am ajuns la portile orasului ploua ca acum, adica turna cu galeata, rochia lunga a Zenobiei se târa greoaie prin noroi,

În variante inocente ar mai putea fi vorba de vedenii încă fără înțeles aceasta însă numai în vederea unei evadări trecută sub tăcere iar fața

Exista un tunel în centrul orașului care nu ducea nicăieri niciodată un tunel cu lilieci adormiți(nimerisem acolo din întâmplare) mă poticneam la

Ca o sălbăticiune amețită de fericirea creșterii ziua înjuram cu băieții noaptea mă îmbrăcam în alb și plângeam Mai regăseam pe bustul meu

Maeștrii sacrilegiului se amestecă printre porumbei într-un happening invizibil Ai zice că își beau cafeaua că se amuză în fața cutiilor cu jocuri

Pe locul unde mă oprisem ca o rugină a cirezilor înainta domol botul imens care ne paște drumul se răsturna și mă călăuzea de bine de

Toate acestea se petrec în fața tuturor deși ar fi de presupus că nimeni nu le vede Trece Franklin Un om stând în picioare pe un

Am văzut cutia de lemn(aproximativ 10/20) și cele 16 animale aflate înăuntru am văzut frunzele mov și roz foarte subțiri și nesfârșit

Când a sunat am intrat în clasă ei se aflau în bănci Restul murise mă priveau fix mă înscriau în catalogul lor ce vă uitați am spus Eu am lipsit

Glorioși ca niște policandre ce putem spune că e există câini părăsiți și pe gura fiecăruia câte un zâmbet copacii încep să se pregătească

Ar trebui să știm din capul locului că el mai viețuiește sub cerul nesfârșit înfățișând rigoarea unor limite deloc neînsemnate și de

vasco vasco suspină geamantanul ai uitat un picior în ultima corabie și ți-a fugit figura spre golf dar batista își arată dinții spre

Repopulez după știința mea persoanele în doliu s-au așezat pe scaune și eu le pun inelele de recunoaștere pe degete la mâini și la

11. Au trecut, după aceea, zile și săptămâni, stăteam cu Zenobia în beznă, mențineam dragostea pe lume, de afară se auzea viscolul, n-am să-l

Oamenii ăștia cu sprâncene groase (țin minte mai ales toamna) stăteau în grădini și ascultau cuvintele unui bătrân mort pe iarbă cu lavalieră de

Când terminăm se înserează peste ochi și peste sprâncene peste numele noastre se înserează soarele mormăie Frunzele tremură e vremea să ne

Când te opresti în fața oglinzilor o mâna iese din apele clare ca să te mângâie o mâna care este totdeauna a ta aceasta mâna de mătrăgună și de

21. Seara, firește, i-am povestit Zenobiei până în cele mai mici amănunte vizita Mariei, i-am repetat toate cuvintele rostite de mine și de ea, tot

Am fost într-un ținut atât de pur încât se cere să mă murdăresc Venea o domnișoară ne sărutam pe întuneric (mă rog dacă ești tu adu-mi pipa aia am

Cu o aureolă mov în jurul capului domnișoara Watteau toarnă beton peste mine Ceva mai încolo printre hangarele goale câțiva adolescenți fac

Expus în permanență la întâmplări tăgăduite și îndrumat de forme ale unei intuiții care se referea la viețuiri deosebit de limpezi de

\"Craie, enrôle-moi, cadavre, dans ton principe, afin que l\'armée victorieuse des insurgés ne bute pas contre les degrés de mon armature.\" René

Dacă mă gândesc bine la plimbările noastre de-a lungul zidului la batista decolorată pe care o porți peste sâni la mersul tău speriat prin forfota

Puțini știau că pe aproape se afla acoperișul lumii cu munții lui cei mari dimineața mă trezea tăiosul soare cristalin și rece îmi îngheța

Foarte adânc în pământ lângă depărtata cetate a fluturilor născuți din alte nașteri în vizuini uitate însoțitorii își reazimă sprâncenele în

O molimă a gropilor se întindea spre mine părând că nu ar vrea nimic și nici măcar un nume atentă și hipnotică îmi împietrea mișcarea

Ignoranța e pe cale de dispariție timiditatea scade din ce în ce Apa are să ajungă până aici ca tot ce e necunoscut sau vid femeia își

Lenea ta e o apă foarte potabilă și mâinile o frământă ca pe ceva necesar într-o zi într-o zi ai să afli ce e ascuns pe dinăuntru sub pantalonii

ceilalți ședeau cu umerii lipiți de o fereastră cu ochi ca niște cuie înfipte în trupurile noastre și toate cumpenele respirau dar într-o bună zi

Căruțele colindau cerul mie îmi era frică de o fântână întunecată adâncă mă înveleai cu o haină de piele care se sfărâma și eu plângeam în

Pe-aici pe aproape printre clovni furioși ca un șirag de șerpi cu clopoței se desfășoară numărul acum nucile au crescut Marea-Mamă le părăsește

Mai aștept o perdea un păianjen un om viu sau o rană limba ta spintecă tăcerea ca un stilet șerpii au inundat pianele cu tăcutul lor obicei de a

Oh culegând la ștevie pe după gard oh ne cuprinde ca un pat de piatră o așteptare fără obiect o cauzalitate care nu mai funcționează sau

Pe câmpuri vânătorii beți au inventat un joc destul de fioros (vorbesc de noi la persoana a IV-a singular) aflându-ne în peisaj un organism ne

În dimineața asta care e poate începutul nopții la ora când mă târâi plin de scaieți și mort peste întinderile nesăpate ale lumii sau când stau

Târziu pe când mă aflu la înălțimea lor niște fete dansează pe întuneric au multe brațe s-au oprit ah cum îl purtăm în ureche și el ne cântă la

Curând trezindu-ne cu ochii gâfâitori discutam ca despre coamele aspre ale profeților și eu spuneam de fapt există o singură mamă pentru

Aveam la gât Marea Medalie a Cavalerilor Obosiți Funia Cavalerului de Onoare plus Panglica și Jaretiera Orbilor Rătăciți în Pustiu aveam legate de

Pornit la trap în cada mea de alabastru nu-mi mai rămâne decât să dorm cu capul pe frunte cu umărul peste ochi cu pieptul pe gură nu-mi mai rămâne

Pe lângă zidul de neocolit orbul conduce pe orb pe când rotirea mea împinge în tenebre cuvântul întemeietor cuvântul care nu mai

1. Pe plajă lângă clădirea factoreriei așteaptă doi bărbați 2. Primul e îmbrăcat ca un valet din jocurile de cărți Un leu își ține labele

să-mi spună c-a avut un vis cu mine pe-o stradă aglomerată Acolo sînt de obicei trei fete două din ele mor de la bun început a treia mai

Spre toamnă mă pomenesc la poartă cu un câine venit de cine știe unde îl primesc în curte îi pun numele Rătăcitu îi dau pâine și apă nu se atinge

Umerii mei au clipit o orgie de pleoape și femeile rămân neclintite în fața uraganului cu gustul uraganului pe limbă cu forma uraganului care

Va trebui odată și odată să trecem împreună prin șiruri de catarge rupte de scânduri și de stâlpi plutind pe spatele lucios al apelor până găsim

Cute ale tăcerii, ziduri fără ferestre, guri pîngărite de cuminecătură guri de ghips, guri încleștate în bezne, voi, rictusuri suave, schimonoseli

Ne mai înscriem numele pe frunte ca taurii ieșiți prin crăpături și ce lupoaică vrea să ne arate sânii totuși spre zori când oasele ni se

Pe rădăcini de cerbi, dormeam un somn noduros. Pe crengi, frații mei își zvântau pletele lungi. Vântul încetase. Apoi, deodată, a început o

Curând totul se va termina și vom călători împreună departe în ger pe o nesfârșită câmpie până când caii noștri de gheață vor necheza până când

Unde sunt insulele verzi cu ciprișii înalți și sumbri ca o sete înfrunzită cu portocali care ne cuprindeau în rodul lor cu miresmele pădurilor de

VII. SCÂNDURA 1. Semnele, asupra carora am insistat poate prea mult, ma îndreptateau sa presimt apropierea unui fel de început si de sfârsit spre

VI. MARTORII 1. Fiecare poarta cu sine un neadevar menit sa-i desluseasca miscarea încâlcita a lumii sublunare. Acesta se numeste adevar si tine

V. ULTIMA ÎNTÂLNIRE A LUI DANTE CU BEATRICE PE O CEASCA DE CAFEA FABRICATA ÎN SUEDIA 1. Capatasem încredere în singuratatea coridorului nostru.

Ponosit ca un fluture ud mă uit cum se înalță plopul spre cer împarte dreptate are frunze de aur plopule zic frumos foșnești în obscura

I. MLASTINILE 1. Prea multe lucruri ne solicita si, dat fiind mecanismul echivoc al solicitarii, prea multe cuvinte se îngramadesc sa le

Nu incerca sa sustii cu degetul cadavrul unui fluture. Ceata care ne inconjoara e propice dezlantuirii poetice. Sub aripi e un spatiu imens,

III. CORIDORUL 1. Deschizi o usa si apare alta, apoi înca una, si înca una, pâna la ultima, care nici nu exista macar, si tot asa pâna te

să-mi spună c-a avut un vis cu mine pe-o stradă aglomerată. Acolo sînt de obicei trei fete două din ele mor de la bun început a treia mai

IV. SCARA 1. Acum, când scriu, o ploaie îmi scalda geamurile. Mi-e frig desi ma aflu la adapost, ghemuit ca o maimuta trista si batrâna, aici,

Nota: Dans cette première partie et jusqu\'à l\'indication dans le texte, Taus et Klaus sont deux personnes âgées, aux cheveux blancs. L\'acte