Ana Blandiana

În timp ce scriu Pe tocul meu Se urcă o furnică. Știe și știu Că n-are de ce Să-i fie frică. Nici s-o alung, Nici s-o omor, Nu-mi stă în

Plouă soare peste mine Și mă udă cu lumină. Eu în joc stropesc cu soare Coala zărilor, velină. Ce-am făcut?! Cum o s-ascund Pata galbenă,

Motoșel și Botoșel Erau doi pisoi la fel. Nu-i recunoșteai decât După-o dungă de pe gât, Iar alteori, mai degrabă, După-o pată de pe-o

Cine poate ști De unde vine vara Și încotro se duce Cântînd Caravana ei verde și aurie? Unii zic c-ar veni Din pământ, Că-și trage

Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, Uite, ochii mei ți-i dau. Ieri spre seară-n vântul galben Arborii-n genunchi plângeau. Lasă-mi, toamnă, cerul

Lasă-mi,toamnă,pomii verzi Uite,ochii mei ti-i dau Ieri spre seară-n vântul galben Arborii-n genunchi plângeau Lasă-mi,toamnă,cerul

La Paris, la colț de străzi, Cireșele cresc în lăzi; Strugurii afuzalii Cresc de-a dreptul în cutii; Piersicile, nici n-ai crede, Cresc

Ar trebui să ne nastem batrani, Să venim intelepti, Să fim în stare de-a hotari soarta noastra în lume, Să stim din rascrucea primara ce drumuri

Mi-ar place să mă fac păstor de fulgi, Să am în grijă turme mari de-omăt Pe care să le port prin ceruri lungi și să le-aduc mai albe

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile, Înnebunitele ploi și ploile calme, Ploile feciorelnice și ploile – dezlănțuite femei, Ploile proaspete și

Unii te vad numai pe tine, Altii ma vad numai pe mine, Ne suprapunem atat de perfect Incat nimeni nu ne poate zari deodata Si nimeni nu

Într-o zi m-am gândit ce-ar fi Să încerc să-l conving Pe bunul meu amic, Pisoiul Arpagic, Să se lase transformat într-o floare. Nu aveam o

Mai greu de suportat decât fericirea nu e nimic Sau în orice caz posibilitatea de a avea tootul Pe care în această parte de lume O numim fericire. A

Unii te vad numai pe tine Altii ma vad numai pe mine Ne suprapunem atat de perfect Incat nimeni nu ne poate zari deodata Si nimeni nu

Era un timp cînd mă simțeam în trupul meu, acasă. Știam locul fiecărui lucru - fereastra în care răsărea soarele și peretele dinspre nord, nu mi-era

Vara începe Din stratul de cepe Și se arată Printre salată. Crește ușurel Printre pătrunjel. Apare în lume Dintre legume. Stă apoi

Hai să vorbim Despre țara din care venim. Eu vin din vară, E o patrie fragilă Pe care orice frunză, Căzînd, o poate stinge, Dar cerul e atît de greu

-Nu te-am vazut niciodata fara zambet - imi spuse intr-o zi un prieten pe un ton in care admiratia avea toate insusirile reprosului. -Mi se pare

Din oglindă mă privea un trup firav Cu claviatura coastelor distinctă, Inima-apăsa pe clape grav Și-ncerca s-apară în oglindă. N-am văzut-o

Mi-e somn așa cum li-e somn Fructelor toamna, Mi-e somn și mi-e bine Sînt bună, sînt caldă, Îmi zumzăie albine În gînd, Capul mi se va prăvăli pe

Ieri am avut o vizită simandicoasă: A trecut pe la mine o broască țestoasă. De fapt avea un aer atât de serios, Încât s-ar putea să fi fost un

Părinții fac totul oricând pentru noi - Ne nasc și ne cresc mai mari decât ei, Rămân apoi cu discreție în urmă, Nu ne deranjează de

... Din cînd în cînd Un pocnet înfundat Ca la căderea Unui fruct în iarbă. Cum trece timpul! S-au copt și-au început să cadă Îngerii: S-a

Nu mă lăsa, așează-mi-te-alături Și ține-mi capul strâns să nu tresar Când somnul bont la care-s condamnată Se-ascute, răsucindu-se-n

Acoperită de rouă, Þară a frunzelor fragede, Câte milenii încă Nu vei obosi să te naști? Leagăn de nenorocire Atât de frumos încât nimeni Nu

Abia începusem să simt Că undeva-n rarul văzduh Zăpada se va opri deodată, Abia începusem să știu Că nu mai poți să te ascunzi De ochii mei

Dealuri, dulci sfere-mpădurite Ascunse jumătate în pămînt Ca să se poată bucura și morții De carnea voastră rotunjită blînd, Poate un mort stă

Soră fragă, frate hrib, Descântați-mi să mă schimb. Soră mură, frate-alun, Învățați-mă să spun – Nu mă doare, nu îmi pasă, Codru-i verde,

Iarna stelele Sunt atât de departe, Că nu poți să le vezi Prin singurătate. Iarna mările Sunt atât de străine, Că nici cursul izvoarelor Nu

Aud cum pășește cineva după mine în lună Și pune semințe de flori în urmele tălpilor mele, Un pas înțelept – albăstrele, Un pas greșit –

Nu țin minte când și cum s-a născut pentru prima oară în mine ideea că orice mi se întâmplă se întâmplă spre binele meu, că, indiferent cât de

Am crescut? Suntem oameni maturi? Câte mii de nuanțe putrezesc o culoare... Dragi și ridicole, departe sunt zilele Când lumea o-mpărțeam în buni

Tare sunt ocupată Toată ziua-n livadă. Nu-mi văd capul de trebi Printre fructe și ierbi. Ieri la ora șase, S-a copt o cireașă; În zorii

Adorm, adormi, Cum stăm cu ochii-nchiși Părem întinși alături Doi tineri morți egali. Auzi ce somnoros foșnește soarele Prin ierbi

Sus, deasupra casei mele, E un sfat de rândunele; Pe sârma de telegraf S-a deschis mare conclav; Pe stâlpii-nalți, mai ales, E-un adevărat

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă și-mi stă bine cu franjurii ploii în păr. Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt și rochia se

Ce poate fi fericirea, Daca nu aceasta plutire Printre fructe si frunze, In raza de miere prafoasa, fosnind Pe locul vrajit unde viata

Căzând de sus, acoperind, Ca o-ncercare eșuată De a lua totul de la capăt, Dacă astfel putuse fi cândva începutul, Curat, cu germinația oprită,

Am obosit să mă nasc din idee, Am obosit să nu mor - Mi-am ales o frunză, Iată din ea mă voi naște, După chipul și asemănarea ei, ușor Seva

Mi-e atât de frig, Încât cred că Aș mai putea fi salvată Numai asemenea acelor înghețați Care erau cusuți În burțile animalelor Să se

Umblu prin mine Ca printr-un oraș străin În care nu cunosc pe nimeni. Seara mi-e teamă pe străzi Și-n după-amieze ploioase Mi-e frig și urât. Nici o

De ce nu se-amestecă totul? De ce nu se-acoperă Pielea lucioasă a pământului cu blană? De ce nu răsare iarba verde și fragedă Pe spinarea

\"Lumea exista pentru a se ajunge la o carte\" spunea Mallarme, si nu mi-am inchipuit ca poate fi ceva mai radical in materie de suprematie a

Agățați în crengi, Unii pe jumătate uscați, Alții abia dând în pârg, Dar toți cu hainele vestejite, Fibroase, Cu aripile încâlcite de

Ca și cînd și-ar fi pierdut frunzele Brațele mele se clatină în vînt Încercînd să spună ceva Într-o limbă Pe care n-o știu prea bine; Se

Doamne, ce risipă! Cum aruncam cu secundele, cu minutele Cu orele, cu zilele, cu anii! Trecătorii se îngrămădeau să le prindă din aer Nu le venea să

La început făgăduisem să tac, dar apoi, dimineața, V-am văzut apărând cu cenușa în porți, Semănând cum se seamănă grâul, cenușa, Și n-am mai

M-am întrebat adesea de ce vremea cireșelor apare - în memorie și în cuprinsul plin de făgăduieli al fiecărui an - mai marcată și mai plină de

Amân mereu să trec precum în moarte-n cuvinte, Dar ca în moarte am certitudinea că voi intra, Dusă cu sila, plângând după ceea ce las, Încercând

Acolo sus pe munte casa Apare și dispare dintre nori. Cine-o îmbracă în atât de lașe scuturi Și-o părăsește-atât de deseori? Ochilor noștri

singuratatea e un oras in care ceilalti au murit, strazile sunt curate, pietele goale, totul se vede deodata dilatat in pustiul atat de

Îngeri bătrâni urât mirositori Cu iz stătut în penele jilave, În părul rar, În pielea scămoșată de insule de psoriazis, Hărți scorojite adânc Ale

Þine o coasă în mână Și se apleacă galant Înspre frumoasa-i stăpână Cu părul pudrat și înalt. Are chilotul bufant, Tricornul cu pene și

Mi s-a spus să te caut Și eu însămi nu voiam decât căutarea. Nici măcar nu mă gândisem Ce m-aș face cu tine Dacă te-aș găsi. Te-aș pune în

Din ape ieseau trupuri albe de plopi Cu forme somnoroase și suave, Adolescenți frumoși sau doar femei, Dulce confuzie, pletele jilave Nu

Dar dacă soarele și luna Sunt unul și același astru Pe care spuma de-ntuneric Îl travestește diferit? Dar dacă eu sunt numai una Clipind sub

De mulțumirea lumii cu mâhnire Mi-s ochii mai uscați și pașii mai înceți, Și orice gest se-oprește la pornire, Și hergheliile îmi mor buimace pe

Sa fii frunza Si obligata sa te porti Asemenea tuturor frunzelor, Desi intelegi Si chiar poti Cu totul si cu totul Altceva; Fapt din

În livada mea de pruni Concursul de zbor era fixat pe luni. Dar, încă de duminică, întreaga livadă Este emoționată. Toate prunele coapte

Sufletul e ceva in noi Care nu poate exista in afara. De cate ori nu mi s-a intamplat Sa descopar Suflete goale in iarba tragand sa moara... Le

Veneam spre casă într-una dintre aceste zile în care primăvara s-a hotărât totuși să coboare peste noi, veneam moleșită de soare și de astenie, cu

Într-o lume în care timpul pierdut cu discuțiile despre procurarea hranei nu este egalat decât de cel pierdut cu discuțiile despre dietele de

Sunt la mare și din când în când, rar, îmi aduc aminte că sunt la mare. Sunt la mare, stau întinsă pe nisip, soarele arde ca și cum toamna n-ar fi

Vântul tânăr a furat hainele copacilor Și aleargă cu ele hohotindu-le peste câmp, Copacii au rămas cu trupurile goale în ploaie, Să schelălăie

Scriu pentru ca n-am descoperit nici o alta solutie mai eficace, mai totala, nevoii mele de a exista, exasperarii mele de-a ma convinge nu numai ca

Sunt primul om care îmbătrânește Sub soare. Singură descopăr, Și fără să mă poată ajuta cineva, Această enormă mirare A trupului încă al

Poate să vi se pară ciudat, puteți să nu mă credeți, dar atunci când vreau să cunosc cu adevărat un om, îl privesc ca atenție și încerc să-mi

Prea frumos Pentru a nu fi cucerit, Prea tânăr Pentru a nu fi stăpânit, Prea bogat Pentru a-și aparține; Prea înțelept Pentru a lupta, Prea

Dușmani dac-ar fi într-o luptă Dar nu-i decât goană spre vârf – Se-mping laolaltă, se-nfruptă Și-s vii precum viermii în stârv. Și țara e vie la

Așteaptă să vină octombrie. Așteaptă să treacă Tulburea fugă de moarte Ascunsă în rut, Neroada furie a creșterii Și coacerea oarbă. Așteaptă

Oare câți ani am avut când am început să vreau să fiu tânără? Douăzeci și cinci? Treizeci? Nu, n-am greșit formularea întrebării, oricât ar

Sîntem visați de cineva Visat la rîndul său De altul Care e visul unui vis Anume. Cuprinși de somn Visăm și noi o lume Sălbatec zvârcolită-n

Timpul scrie pe trupul meu versuri Atât de complicate încât Aproape de necitit, Își notează pe pielea mea ideile Fără să mă întrebe. Literele lungi,

De nescos, de nespus Cele două triunghiuri Cu vârful în jos, Cu vârful în sus, Înlănțuite, întrepătrunse, Raze de sex contrar Într-un singur

Vai chinul nopților de vară Și groaza razelor de lună Misterul lor e o povară Și pacea lor e o minciună. Încet un înger pal revarsă Din fina

Intre noi doi Această oglindă moale, nesigură Astfel înclinată încât Eu nu mă văd Și tu nu te vezi, Dar te văd Și mă vezi, Ochii ni se

Și totuși... Cum aș putea să-ncetez Să sufăr de propria-mi lumină, Când ea nu e rază, ci miez, Noroc mai puțin decât vină Și vină atâta cât crez În

Nu pot impiedica ziua sa aiba douazeci si patru de ore. Pot doar spune: Iarta-ma pentru durata zilei; Nu pot impiedica zborul fluturilor din

Atât de curând voi uita să vorbesc Că se botează și secundele Până atunci Cu nume-atât de lungi Că nu pot fi rostite-ntr-o secundă... Bruma pe

Oraș oriental de cîmpie Cu seva prelinsă pe străzi Cu soarele fără rușine sorbindu-și sordidele prăzi. Oraș lichefiat, rîu fierbinte, Și

Înălțat între bine și rău, Ascunzând la un capăt zeul, La celălalt antizeul, Să fie numai o falică răzvrătire A celui de-al doilea Împotriva

Miros de trup abandonat de suflet Sub soarele nerușinat, Miros de trup pe care Carnea crește, În care sângele bolborosește Și, într-un fel de

...Să fie o dimineață copilăroasă și moale Prin care, trecând, lumina să scoată Foșnet de frunză uscată; Și miroase-n odaie A creioane ascuțite

N-am altă Ană, Mă zidesc pe mine, Dar cine-mi poate spune că-i destul, Când zidul nu se surpă de la sine, Ci-mpins de-o toană De buldozer

Nu cunosc moment mai descumpănitor, mai lipsit de echilibru și chiar mai greu de suportat decât acela imediat următor terminării unei cărți. Ceea ce

S-au stins profeții în pustie Și îngeri cu aripile-atârnând Sunt duși încolonați Și strânși în piețe. Vor fi judecați în curând. Vor fi

Umbrei mele i-e frica De umbrele arborilor Mai mult decat Mi-e frica mie de arbori - Arborii nu indraznesc Sa m-atace Dar in spatele

Mama, intaiul meu mormant, Bezna fierbinte, Cu-atata nerabdare prosteasca parasita, In timp ce fiecare bulgar Al taranei sale Se impotrivea

Între poet și istorie legăturile sunt într-o asemenea măsură determinante și reciproce, încât, chiar dacă le-ar fi divergente intențiile și

Fiecare trăim două, trei sau chiar patru vieți deodată, Ne naștem, Doamne, atât de tineri, încât Din miile de vieți posibile Nu ni se poate

Să nu mă grăbesc, Să las timpul să treacă, Fiecare secundă-n cădere Erodează puțin Suferința. Să aștept. Fiecare val ce se sparge Sapă în

Tot ce mai rămăsese Era o labă a piciorului stâng, Enormă. Privind-o, Abia dacă reușeai să-ți dai seama Ce reprezintă, așa cum era Așezată în

Sa privesti totul - prezentul si chiar viitorul - ca pe un trecut, in care nimic nu se poate schimba si care are farmecul plin de nostalgie al

Aș fi tentată să răspund: născându-mă. Și sunt convinsă că acesta este, de fapt, și nu numai în ceea ce mă privește, singurul răspuns esențial al

Bătrâni și tineri, Toți stângaci, Nu încă unii Iar ceilalți nu mai, Și-n sâmburul din care mă desfaci, Un biet adult se înmulțește. Vai, Ce

Să stau culcată-n zăpadă Cu brațele larg desfăcute, Închipuind o nespus de frumoasă Cruce cuprinsă de somn Dinadins, Pe care doar îngerii ar

Între poet și istorie legăturile sunt într-o asemenea măsură determinante și reciproce, încât, chiar dacă le-ar fi divergente intențiile și

Nu trișăm din ticăloșie, Ci din nepricepere. Aburiți, nu mai știm Cine suntem și cum. În urmă, un șir de părinți necunoscuți, În față, un șir de

Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut. Păduri tropicale crescute printre coloanele Unor temple în care nu m-am închinat, Oceane de frunze În

Tu, Doamne, care ne lași să alegem Între atâtea simțuri Prin care lumea ne împiedică Să fim atenți la noi înșine, Ai încercat să mă ajuți. În absența

Părinții fac totul oricând pentru noi – Ne nasc și ne cresc mai mari decât ei, Rămân apoi cu discreție în urmă, Nu ne deranjează de obicei. Li-e

BALADA Pe cine-am ucis Ca sa-l punem la temelia Casei noastre? Daca-mi raspunzi pe nimeni Nu ramâne decât sa acceptam Ca ne-am ucis

Cât aș fi vrut să fie Totul perfect ca o plantă Pe care doar toamna târzie Are puterea s-o stingă Și peste care ninsoarea Are norocul să ningă Viața

Nici bine, nici rău, Numai alge și pești, Numai scoici fericite Ferecate în sine, Și ca o dovadă Că nimic nu se pierde, Triumfale

Știu, puritatea nu rodește, Fecioarele nu nasc copii, E marea lege-a maculării Tributul pentru a trăi. Albaștri fluturi cresc omizi, Cresc

Când mă gândesc la papirusurile distruse ale templului din Memphis, și la cele două sute de mii de volume nimicite ale bibliotecii din Pergam; când

Eu cred cä suntem un popor vegetal. De unde linistea In care asteptäm desfrunzirea? De unde curajul De a ne läsa pe toboganul somnului Pânä

Nu îndrăznesc să închid o clipă ochii de teamă să nu zdrobesc între ploape lumea, să n-o aud sfărmîndu-se cu zgomot ca o alună între dinți. Cît timp

Numai iubirea dintre părinți și copii E sămânță. Iubitul meu, ești fiul meu, De-aici răsare totul. Ce nu se poate distruge Alunecă între părinți

Neînțeles, cum numai lucrurile copilăriei pot fi, Definitiv întinerit prin plecare, Câte secunde în viața mea m-am gândit La bărbatul cu numele

Bandajează-mi rănile naive, Doamnă frumoasă și bună, Rănile prin care credința mi s-a scurs, Clipă de clipă, o lună. Frunze ușoare ce nu mai

Pentru că era singur și trist, Dovleacul s-a hotărât să se facă telegrafist. Pe deasupra, însă, e adevărat, Era și foarte dotat; Pentru el nu

Cerul începe din creștetul spicelor, De parcă fiecare din ele-ar purta Pe cap un vas mare umplut cu cer fierbinte, Și vântul, mișcându-le

Stăpână, Stăpâne, Până Și cine V-a cunoscut Rămâne mut. Dă vorbe din palmă Păsărilor hrană, Nu-și ține Pentru sine Nici o rugăciune, Nici o

A muri nu este opusul lui a trăi, ci al lui a te naște. Cele două antonime reprezintă fiecare clipa intrării într-o stare - în viață sau în moarte -,

În mod ciudat, - sau poate, dimpotrivă, firesc și revelator - în mintea mea două sate, aflate la mii de kilometri și aparținând unor lumi care

Când am sosit eu acolo cartierul era stăpânit de câteva zeci de câini deveniți spaima trecătorilor care, la intrarea pe strada noastră, aveau grijă

Mă întreb uneori dacă plantelor le e frică unele de altele. Și nu știu niciodată ce să răspund. Îi este frică ierbii de umbra stejarului? Și

De câte ori, învinsă de agresiunile lumii exterioare - nenumărate și atât de diverse, încât unele dintre ele pot părea mângâieri - nu mai am puterea

Dacă - așa cum indivizii se împart în bărbați și femei (ceea ce nu împiedică desigur apariția unor bărbați efeminizați și a unor femei bărbate) -

Dacă Eminescu ar fi fost mai puțin imaculat, cred că posterității sale i-ar fi fost mai ușor. Dacă ar fi existat în viața lui de dincolo de pagină

Nici o artă nu e mai conspirativă decât arta producerii râsului, nici unui artist nu i se cere mai mult mister decât artistului comic. După ce,

Veneam spre casă, și începea să se-ntunece, și începea să se facă primăvară, și îmi era în același timp foarte bine și foarte rău (acel amestec de

Uneori mă cuprinde un sentiment de revoltă împotriva întregii literaturi. Și mai ales împotriva marilor scriitori. Uneori mă cuprinde un sentiment de

La o primă vedere, relația dintre lume și scris este o simplă prismă cu trei fețe: există scriitori care au contemplat lumea așa cum era ea, alții

Ca și cum aș cânta la un instrument sau ca și când aș face un sport de performanță, faptul de a nu fi scris de mult îl resimt ca pe o pierdere a

Se întâmplă destul de des să-mi aduc aminte acea senzație de la sfârșitul copilăriei când, urmând să spun o poezie la o serbare școlară, în clipa în

Catedrale roze și arbori albaștri, țânțari enormi și ierburi cât stâlpii de telegraf, lucrurile sunt așa cum le vedem pentru simplul motiv că nici un

Cred că, în afară de Delfi, nu a existat localitate în Grecia pe care s-o fi așteptat cu mai multă emoție, de care să mă fi temut mai mult decât de