Ion Barbu

Din ceas, dedus adancul acestei calme creste, Intrata prin oglindă în mantuit azur, Taind pe inecarea cirezilor agreste, In grupurile apei, un joc

-- Menestrel trist, mai aburit Ca vinul vechi ciocnit la nuntă, De cuscrul mare dăruit Cu pungi, panglici, beteli cu funtă, Mult -- îndărătnic

Unchiului meu Sache Soiculescu al carui glas il imprumut aici. Dintr-atatia frati mai mari: Unii morti, Altii plugari Dintr-atatia frati mai

Cimpoiul vested luncii, sau fluierul în drum, Durerea divizata o suna-încet, mai tare... Dar piatra-în rugaciune, a humei despuiare Si unda

Din ceas, dedus adancul acestei calme creste, Intrata prin oglinda in mantuit azur, Taind pe inecarea cirezilor agreste In grupurile apei, un joc

E dat acestui trist norod Si oul sterp ca de mâncare, Dar viul ou, la vârf cu plod, Făcut e să-l privim la soare ! Cum lumea veche, în

Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste, Intrată prin oglindă în mântuit azur, Tăind pe înecarea cirezilor agreste, În grupurile apei, un

a) Ceas de seară b) Prezentare c) Vaduri si alaiuri d) Cuvinte de îmbărbătare e) Aur netemporal f) Chemarea mosorului. a) Cheagul alb,

Hipnotizat de-adînca și limpedea lumină A bolților destinse deasupra lui, ar vrea Să sfarăme zenitul și-nebunit să bea, Prin mii de crengi

Sunt numai o verigă din marea îndoire Fragilă, unitatea mi-e pieritoare; dar Un roi de existențe din moartea mea răsar, Și-adevăratul nume ce-l

Cad fulgii șovăielnici în stoluri fără numar, Din nevăzute urne ei cad pe albul umăr Al dealurilor prinse de-o crustă argintie Oștiri de nori

Țara veghea turcită. Pierea o după-amiază, Schimbată în apa multă a ierbii ce-nviază, Cînd, greu și drept, pe sceptrul de pai mărunt la fir, Gîndacul

Castelul tau de ghiata l-am cunoscut gindire: Sub tristele-i arcade mult timp am ratacit De noi rasfringeri dornic, dar nicio oglindire, In

Inalt in orga prismei cantaresc Un saturat de semn, poros infoliu. Ca fruntea vinului cotoarele rosesc, Dar soarele pe muchii curs - de

In văile Ierusalimului, la unul, Păios de raze, pamantiu la piele: Un spic de-argint, în stânga lui, Craciunul, Rusalii ard în dreapta-i cu

"Pentru mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann" La vreo Dunare turceasca, Pe ses vested, cu tutun, La mijloc de Rău si Bun Pân'la cer

Te-nnăbușai în pâcla încinsei atmosfere, O!tu,noian de lavă ce-aveai să fii pământul; Făptura nu sunase din trâmbiți de cratere, Nu fulgerase

E temnița în ars, nedemn pământ. De ziuă, fânul razelor înșală; Dar capetele noastre, dacă sunt, Ovaluri stau, de var, ca o greșală. Atâtea

Mă stimez mai mult ca practicant al matematicelor și prea puțin ca poet, și numai atît cît poezia amintește de geometrie. Oricît ar părea

Vom merge spre fierbintea, frenetica viață, Spre sânul ei puternic, cioplit în dur bazalt, Uitat să fie visul și zborul lui înalt, Uitată

Ion Barbu Isarlâk La vreo Dunare turceasca, Pe ses vested, cu tutun, La mijloc de Rău si Bun Pân\'la cer frângându-si treapta, Trebuie să

Murea prin seară strada și zilnicul ei muget... Asemeni unei râncezi îngrămădiri de seu, Un nor se prăvălise pe streașini; iar pe cuget O bură

Aceste rânduri de proză sunt datorate. Dar legile particulare ale scrisului meu cer să-mi improvizez un sentiment motor. Cel mai expeditiv e ura.

Castelul tău de gheață l-am cunoscut, Gândire: Sub tristele-i arcade mult timp am rătăcit, De noi răsfrângeri dornic, dar nici o oglindire, În

O, desfrunzirile din urmă! Te uită, vastele păduri Stau veștede sub greaua turmă De nori haotici și obscuri. Te uită, soli ai crustei

În turburatu-mi suflet, am construit o Arcă - Informă nălucire de biblic corăbier, - Și turme-ntregi de gânduri pe puntea ei

Din ceas, dedus, adâncul acestei calme creste, Intrată prin oglindă în mântuit azur, Tăind pe înecarea cirezilor agreste În grupurile apei un joc

Mire, văzut ca femeea, Cu părul săpat în volute, De Mercur cumpănit, nu de Geea, Căi lungi înapoi revolute; La conul acesta de seară, Când

Prin ce-nnodate drumuri, pornind la ce răscruce Începe noaptea noastră să curgă, nu mai știu. Văd doar, la geamuri, fuga trăsurii ce ne

Un ins, rămas, cu dinadinsul, Din Schwitzera, cantonul Uri. Dar geniul îi fuma ca ninsul Jungfrau, sub gheaþa învestiturii. Amar, ciudat,

De-a lungul nepasarii acestei reci naturi, Spre nevazutul unde arpegii clo fanfare Desfac in foi sonore o limpede chemare Vom merge in armura de

Sunt numai o verigă din marea îndoire, Fragilă, unitatea mi-e pieritoare; dar Un roi de existențe din moartea mea răsar, Și-adevăratul nume ce

Toiagul vechi, pe care l-a ciuruit, l-a ros Și cariul, și custurea, ți-l trec de-acum. Ca mine Vei ispiti la rându-ți temutele destine, Urcând și

Această pontifică lună Cuvânt adormiților e, Din roua caratelor sună Geros, amintit: ce-ru-le. O sobă, cealaltă mumie. Domnește pe calul

(Stihuri pentru pomenirea unui câine cu numele nemțesc, e drept dăruit autorului de un prieten franc. Crescut însă la Isarlâk.) Primăvară

La râpa Uvedenrode Ce multe gasteropode! Suprasexuale Supramuzicale; Gasteropozi! Mult-limpezi rapsozi Moduri de ode Ceruri eșarfă Antene

O, veacul legiuise militar In litere ca turnul tuguiate! Urzite cai, neverosimil var, Prin dimineata ierbii inmuiate. Spalari imprastiate!

Ca fruntea mea sa poarte diademul Ce fulgera-n albastrele palate Am ridicat ostiri nenumarate Si-ncrezator, dezlantuii blestemul. Dezlantuii

Stinsă liniștirea noastră (și aleasă), Isarlâk încinsă, Isarlâk mireasă! Dovediții, mie, doisprezece turci Între poleite pietre să mi-i

Somn mult, din plușuri.Vid în stal. Vegherea sticlei, drept cortină. Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă Din membre limpezi, o cristal! Sub mături,

Pudrează râul tragic în oglindă, Cu de-amănuntul, cristalin, de bal; Săltate-n coc, volutele să prindă Perucii de argint - un encefal. La

Fulger străin, desparte această piatră-adâncă; Văi agere, tăiați-mi o zi ca un ochian! Atlanticei sunt robul vibrat spre un mărgean, Încununat cu

Curcanii au mutat pe soare șirul De gâturi cu, nestinși, cartofii roșii. La cerul lăcrămat și sfânt ca mirul Rotunzi se fac și joacă

Cu Treptele supui văditei gale Sfînt jocul în speranță, de pe sund, Treci pietrele apunerii egale Supt văile respinse, ce nu sunt. Þi-e inima

Se ploconea răsăritean și moale Mălai din mâna ta să ciugulească. Albastru pâlpâia și cald, la poale, Ca pânzele alcoolului, în ceașcă. Pe

Deci versul meu legat în largi turbane De lănci zbîrlit, ca þeasta unei cegi, Cu albele-i prăpăstii și capcane De munte-opioman, nu-l

La temeliile sufletului omului de astăzi zac straturi de păgânătate. De ele fățarnicul se rușinează, le tăinuiește cu grije, îngropându-le și mai

În descrierile Gândului Despot. The Haunted Palace Modul unei seri eventuale, acel parantetic zenit, vagant, la ierni, destipăritul soare,

Eram în ultima clasă de liceu și candidat la școala de poduri și șosele. În gazdă ședeam cu un poet, Simon Bayer, a cărui moarte (ca poet) voi

Leagăn amar, săracii mei Bălcești! Lut simplu smălțuit ca și o cană, Pe Topolog culcat nu mai bocești Azi inima dintîi republicană A lui! Căci

În ceea ce mă privește resimt ca o umilință neștiința mea de elinește, neputința în care mă găsesc de a proba ca pe un ban de argint, sunetul ce emit

În rândurile celor ce s-au bătut sub Miltiade coborâse și preotul din Eleusis Portalele trufașe, sfruntând venirea lor, Răsfrâng mânii de

Capăt al osiei lumii! Ceas alb, concis al minunii, Sună-mi trei Clare chei Certe, sub lucid eter Pentru cercuri de mister! An al Geei,

Fostul elev din clasa profesorului Banciu e un geometru, în felul său. Din visul ațintit al conviețuirii formelor nu a trecut nimic și nu trebuie să

Răsărit al crestelor de păsări, Steme nicăieri în fâlfâit, Bântuie, când soarelui voit Arcuite pajurile cătări. Seceri dintre secete-au

Posomorâta lor înlănțuire Nu e decât un spasm încremenit - Supremă încordare de granit, Rămasă dintr-o altă întocmire. - Demult când dorul lor

Da, e dat râului să susure. Nu e nici o rușine. De ce să te strâmbi atunci? Știu versuri nemuritoare întemeiate pe adâncirea dialectului apei sau

Da, e dat râului să susure. Nu e nici o rușine. De ce să te strâmbi atunci? Știu versuri nemuritoare întemeiate pe adâncirea dialectului apei sau

În calmul multor zile de drumuri lungi pe mare Spre sînul adîncimii fluide am privit; Iar ochiul meu lăuntric e încă năpădit De-a umbrei și

Suflete-în pătratul zilei se conjugă. Pașii lor sunt muzici, imnurile - rugă. Patru scoici, cu fumuri de iarbă de mare, Vindecă de noapte

Președintelui de onoare Al. Rosetti “Vis al galeșei Floride și-al ostroavelor Antile”, Orchidee! nu ești însăși arta marelui Matei: Cu a

Colo, dimineața mea, Viu altar îți miruia: Ca Islande caste, norii În, dorită, harta orii, Ageri, șerpii ce purtai, Șerpii roșii, scurși

Te smulgi cu zugrăviții, scris în zid La gama turlelor acelor locuri, Întreci orașul pietrei, limpezit De roua harului arzând pe blocuri, O

lui Radu Gyr Munte-al Muscelului: cetini Pe spartele pietre crăiești, Domnescul râu să-l încetini La locul numit Jupânești. Anii mei

\"Asemnenea seri se întorc,zice-se, de demult.\" M.I. Caragiale (Craii de Curtea Veche, pag.36) Râu încuiat în cerul omogen, Arhaic

Pendulul apei calme, generale, Sub sticlă sta, în Þările de jos. Lucefeii marini, amari în vale; Sălciu muia și racul fosforos. Un gând

Când calda strălucire a lunilor toride Va prinde să decline, când soare potolit Spre golfuri de-ntuneric va luneca, trudit, Își va rosti chemarea

Înaltă conexiune Gardă eficace nunților, Drum și Carte: Pentru sumbrul rac al lui Marte, Pentru Jup - Acel Trup - Saturn centurat în

Străluminați ca niște unghii, Sub scuturi, îngeri au lăsat Cherubul văii să-l înjunghii, - Sădiți în aer ridicat. Și limfa pajiștilor pale

Scăzută zării blânda e țara minerală. - Inel și munte, iarbă de abur înzeuat. A ofilirii, numai această foarte pală Făclie, pe ghicirea

Numisem nunții noastre-un burg, Slăvit cu ape-abia de curg - Ca un dulău trântit pe-o labă, Vechi burg de-amurg, în țara șvabă. Scări,

Să nu prelingă, sa nu pice Viu spiritul, robit în ea, La azimi albe să-l ridice: Sfiit pruncia ei trecea. Sori zilnici, grei, ardeau sub

Câștigate pulsuri, câmp de săbii. Tencuirii-sclave garanții, Lege egalând lunula năvii Tâmplelor de apă ce reții; Aule, exalte stări concave Din

În ziua lui din urmă zori din loc în loc Năuc...Dar mai spre seară desfășură deodată Pe asfințitul verde, cu lespedea mîncată, Regescul vas de

Din ceas, dedus adîncul acestei calme creste, Intrată prin oglindă în mîntuit azur, Tăind pe înecarea cirezilor agreste, În grupurile apei, un joc

Cu altul pe o bancă bătută la un nuc. De țigle arse târgul roșea până departe; O toamnă despuiată, un vânt de balamuc Se călăreau la vale pe

Cimpoiul vested luncii sau fluierul in drum Durerea divizata o suna-ncet, mai tare... Dar piatra-n rugaciune, a humei despuiare Si

Scăzută zării blânde e țara minerală. - Inel și munte, iarba de abur înzeuat. A ofilirii, numai aceasta foarte pală Făclie, pe ghicirea

E dat acestui trist norod Și oul sterp, ca de mîncare Dar viul ou, la vîrf cu plod, Făcut e să-l privim la soare! Cum lumea veche, de

Castelul tau de gheata l-am cunoscut Gandire: Sub tristele-i arcade mult timp am ratacit. De noi rasfrangeri dornic, dar nici o oglindire In

\"Pentru mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann\" La vreo Dunare turceasca, Pe ses vested, cu tutun, La mijloc de Rău si Bun Pân\'la cer

Răsărind din Mureș Pe'nspumatu-i șarg, Decebal avântă Goana-i înspre larg Valul care fuge, Valul știe-un drum. — Tu, ce drum mai știi

Ca umbra-n stemă, pe basilici, O veghie singură să urci Sub agere oțele silnici: O Moscovă de cer și furci. Stea netedă, vigoare-n

O, veacul legiuise militar În litere ca turnul țuguiate! Urzite căi, neverosimil var, Prin dimineața ierbii înmuiate. Spălări împărtășite!

Se ploconea, răsăritean și moale, Mălai din mîna ta să ciugulească. Albastru pîlpîia și cald, în poale, Ca pînzele alcoolului din ceașcă. Pe

Din văile defuncte strig acele patrii Pășunile reptilei spume-ntâi Cenușa în orb Nil al Cleopatrei Ereb, termen de stuf ca un lămâi. Știu lire

Scăzută zării blândă e țara minerală. - Inel și munte, iarbă de abur înzeuat. A ofilirii numai această foarte pală Făclie, pe ghicirea

Somn mult, din plușuri. Vid în stal. Vegherea sticlei, drept cortină. Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă Din membre limpezi, o cristal! Sub mături,

Surorii noastre mai mari, Roabe aceleiasi Zodii, Prea-turburatei Pena Corcodusa. a) Ceas de seară b) Prezentare c) Vaduri si alaiuri d)

Somn mult, din plușuri. Vid în stal. Vegherea sticlei, drept cortină. Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă Din membre limpezi, o cristal! Sub mături,

Je suis, moi, simplement un maillon du grandiose fléchissement Fragile, mon tout est périssable ; en compensation, Un essaim d’existences de ma

Il me fut donné de connaître ton froid château, Pensée : Sous ses tristes arcades, pendant longtemps je me perdis, Désireux de nouvelles

Du temps, conclu, le mystère de cette crête tranquille, mais leste Pénétrant, par la glace, dans un délivré azur, Confectionnant de la noyade des

Flétrie, la cornemuse, ou le pipeau en cours de toute, Au boqueteau transmettent le mal, morcelé, tout doux, plus fort… Pourtant, l’abandon de

Pour nos noces, choisîmes une bourgade Glorifiée par eaux lentes et fades – Vrai molosse sur une patte affalé En pays germain, vieux bourg