Foicică dulce poamă Toată lumea are mamă, Melcul, iedul, ursulică, Puiul cel de rândunică. Fuge noaptea şi dispare La tot puiul bine-i

Când m-am născut, pe frunte eu Aveam coroana-mpărătească: A mamei mână părintească, A mamei mână părintească. Duios, o, mâna ei întâi Cu

Femeia pasăre trebuia să fie, să zboare în preajma lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu aripi nu-i dete. Atunci bărbatul veni. O sărutase mult,

Pe alta, nu pe tine, Se cade să cuprind – Tu braţele-mi legaseşi Cu-al mamei păr albind, Ce l-ai tăiat în noapte, La ora de

Bună dimineaţa, Ochişorii mamei V-am dorit aşa de mult M-am trezit să vă sărut, Ochişorii mamei, Bună dimineaţa. Bună dimineaţa, Gura

Lăsaţi, oameni buni, Nu ne mai lăudaţi atât! Înapoiaţi-ne mai bine Picioarele noastre – Obosim să alergăm Cu picioarele

Fluturaşii numărau Câte flori pe văi erau. Fâl-fâl acolo, fâl-fâl ici, Unu, doi, trei, patru, cinci! Şase, şapte, opt şi nouă, Vine

Anei şi lui Constantin Robu Aşa o ştim, aşa e mama: Se mulţumeşte cu puţin Hrănindu-se mai mult cu pâinea Răbdării, dorului divin. Trăim

Ne supărăm pe ea Că nu vede bine Atunci când Strică paharul De cristal. Ne supărăm pe ea Că nu vede bine Atunci când în loc de pâine

Mă rog de tine, ploaie, Când zbor către planete, Stropește gura mamei Și-o apără de sete. Mă rog de tine, codru (Căci anii tăi tot

(motiv sârb) Prin codru cu tei și fag Se numește așa de drag, Că și fagii, albii tei, Se numeau așa-ntre ei. – Zmeule al

Gru-gru-gru, hulubaş, Gru-gru, gru, drăgălaş! Stai că n-o să-ţi fac nimic, Nu vezi că şi eu sunt mic?

Lui Andrei Galben E pace, da! Ci nu știu Cât va luci-n fereastră, De-aceea-s trist, când, Doamne, Mă uit la spada noastră; Când văd

Lui Ion Deaconescu Doamne, cu Tine Toate zilele mele Să stea de vorbă ar dori. Dar numai Tu Ai răgaz. Iată, Mai repede ca lacătul

Mai bine mă cunoaște Cea care ură-mi poartă. Ea știe când și unde M-am îndreptat din poartă; Prin care munți voi trece Și peste care ape, Ce

A ieşit un ghiocel, Nimeni nu ştie de el, Stă în pâclă tremurând: „Singurel sunt pe pământ”. Pâcla în amurg s-a dus, Şi ies stelele de

Mama intră-n mare. Asfințire lina. Sfintei mari întinderi Cuvios se-nchină. Alb împrăștiate Pletele-i pe valuri Coopera, o,

Peste nucul din grădină, Misterioasă, Trece-o tainică lumină, Misterioasă. Eu o strig să vin-aproape, Misterioasă, Că-ntre noi şi ea

Motto: „Fericit cine are limpede-n minte numele unei lumini.” De-acum aș putea Și fără picioare trăi, Da, fără de ele – La cine vroiam să

Caldă e piniştea. Singur ca liniştea. În jur miresmele Plutind ca miresele. Dulce pacoste: Cuvânt de dragoste. Pe verdele

Lui Petru Ghelmez Suflu în jăratecul Limbii Române Atent mereu Să nu moară Focul cel sacru. Nu sunt mai mult Decât o simplă măicuţă. *

Acasă! Acasă, acasă, acasă! Aici Dacă nu ești alb ca ninsoarea Ești alb de duminică. “Bună ziua”. “Bună să-ți fie inima”. Scot apă. Mă

– Ghiocele, cum o duci? – Bine, dar nu am papuci. – Ghiocele, cum o duci? – Bine, dar nu am papuci. – Eşti curat şi arătos. – Cu omăt mă

Lui Alecu Ivan Ghilia și Alexandru Lungu Unde să mai duc Acest rătăcit norod?! Prin care deșert?! Patruzeci de ani A mers prin