Grigore Vieru

Cântăriți sufletul și veți afla greutatea gândului. Doina este forma sublimă a suferinței omenești. Adevăratele tristeți sun trei: de maică, de

A fost război. Ecoul lui Şi-acum mai este viu. Cămăşi mai vechi, mai noi – Amară amintire de la fiu. De-atâtea ori fiind Pe la izvor

Sunt ochii mării frumoși, dar mergem după apă la izvor. * Cea mai veche carte din lume este o mamă, cea mai frumoasă carte din lume este o

• Tu n-ai asemănare În cele pământeşti. Născând, tu eşti un geniu, Un geniu, mamă, eşti. Tu eşti zămislitoarea, Eşti pomul numai

O, ce frumoşi ne sunt părinţii, Părinţii mei, părinţii tăi! Aşa frumoşi sunt numai sfiinţii, Numai fiinţa lacrimii! Putem trăi în voie

...Iar tu să vii din ploaie cu părul lung și ud și eu din plete stropii cum pică să-i aud. Să vrei să te apropii eu să blestem

Fericiţi cei care pot zbura, Pe care aerul îi iubeşte şi-i ţine. Marin Soresc Lui lurie Sadovnic Mă-ntorc, o, soro, iar la tine Cu vorbe cât

Foicică dulce poamă Toată lumea are mamă, Melcul, iedul, ursulică, Puiul cel de rândunică. Fuge noaptea şi dispare La tot puiul bine-i

Tot mai mică, tot mai mică, Cât o floare, o furnică, Cât o lacrimă sub soare… De ce oare, de ce oare?!

Drag ni-i bradul ca un neam, Noi cântăm, el dă din ram. Bradul este bucuros, Că-i cântăm: „O, brad frumos!” – Unde-ţi place, măi

Decât neamul şi Unirea Nu-i nimic mai scump pe lume. Vom slăvi de-aceea pururi Al lui Cuza Vodă nume.

Tu mă iartă, o, mă iartă, Casa mea de humă, tu, Despre toate-am scris pe lume, Numai despre tine nu. Să-ți trag

Lui Ilie Ilaşcu Sărmani copii De sărman neam! La gât Cu roşii petice, Fier vechi, Fier uzat adunam Pentru cătuşele tale, Pentru

Când m-am născut, pe frunte eu Aveam coroana-mpărătească: A mamei mână părintească, A mamei mână părintească. Duios, o, mâna ei întâi Cu

Albinuţa, zum-zum-zum, A pornit din nou la drum. La o margine de sat Pe-o floare s-a aşezat. Floricica galbenă Cetinel se leagănă. Ce

Femeia pasăre trebuia să fie, să zboare în preajma lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu aripi nu-i dete. Atunci bărbatul veni. O sărutase mult,

Pe alta, nu pe tine, Se cade să cuprind – Tu braţele-mi legaseşi Cu-al mamei păr albind, Ce l-ai tăiat în noapte, La ora de

A venit toamna ca un sfârșit de lume. Copacii în vânt își aruncă epoleții de aur și fug în neștire. Adorm în camera amintirilor ca în

Puternic nu sunt, Nu pot fi de față Cu sângele meu Când e rănit. Nu îndrăznesc Să calc în picioare Vipera ce m-a încolțit. Nu pot până

Lăsaţi, oameni buni, Nu ne mai lăudaţi atât! Înapoiaţi-ne mai bine Picioarele noastre – Obosim să alergăm Cu picioarele

Bună dimineaţa, Ochişorii mamei V-am dorit aşa de mult M-am trezit să vă sărut, Ochişorii mamei, Bună dimineaţa. Bună dimineaţa, Gura

Înalt Preasfinţitului Daniel Adevărat, adevărat: Birui-va Nu ţara cu cele Mai multe tancuri, Ci Ţara cu Cel Mai mult Dumnezeu în

Fluturaşii numărau Câte flori pe văi erau. Fâl-fâl acolo, fâl-fâl ici, Unu, doi, trei, patru, cinci! Şase, şapte, opt şi nouă, Vine

Tic-tac, tic-tac, Ziua, noaptea, eu nu tac. Mititel, îmi pare bine, Se ia lumea după mine.

Această pâine rotundă Crește pe apă Ca floarea de lotus – Pe apa sudorii noastre. Această pâine albă Desface-se albă, dulce Ca floarea

Zum-zum-zum, cu mare zor, Unde vreau acolo zbor. Nu mă-ntreabă nici un om Ce caut la el în pom.

La marele Ceas din Cer Mă uit, Mișcându-se ca undele. La marele Ceas La care nicicând n-am ajuns. Cineva, Din

A venit din crâng un cuc La ciocănitoare-n nuc: – Ia vezi tu, ciocănitoare, Ceasul meu ce are oare? Meşterită, cioc-cioc-cioc, Ceasul

Dormi-adormi, măicuţă dragă, Dorm nepoţii tăi de fragă, Dorm şi blidele spălate, Dorm şi rufele curate; Dorm trudite-a scării trepte Lângă

Un fulger în noapte A luminat chipul mamei Şi faţa pâinii, Aflată pe masă. Se rugau parca-amândouă. Dormeam cu toţii adânc Cu faţa în

S-a numărat câți s-au pierdut În focul care a trecut. În care s-a pierdut și tata, Dar socoteala nu e dreaptă. A murit o țărancă la

Iată-a fost la noi zidarul, A făcut pereţi la casă. Ai, a fost la noi zidarul, Dar noi nu eram acasă. Şi a fost la noi tâmplarul, A pus

Nu-mi lua cercei şi salbe, Că de-amu am plete albe. Nu-mi lua năfrămi străine, Că de-amu eu nu văd bine. Rochie nu-mi lua de lână, Că de-amu

– Moş Crăciun, că drag ne eşti. – Şi voi mie, pui cereşti. – Când mai vii de daruri plin? – Păi, la anul, când să vin? – Dar mai repede nu

Ştiu: cândva, la miez de noapte, Ori la răsărit de Soare, Stinge-mi-s-ar ochii mie Tot deasupra cărţii Sale. Am s-ajung atunce,

– Unde-aţi fost voi, ochişori? – În pădure, după flori! Ochişorii le găseau Mânuţele le strângeau. – Unde-aţi fost voi, ochişori? – Mingea

Anei şi lui Constantin Robu Aşa o ştim, aşa e mama: Se mulţumeşte cu puţin Hrănindu-se mai mult cu pâinea Răbdării, dorului divin. Trăim

Ne supărăm pe ea Că nu vede bine Atunci când Strică paharul De cristal. Ne supărăm pe ea Că nu vede bine Atunci când în loc de pâine

Este o împărăție dulce cu nouă împărătese surori rumene și aburite ca sfântul soare. „Bună ziua, femeie muncită!” „Bună ziua, copii

– Pe fag dulce-amărât Arde, mamă, alba-ți stea, Te uitaseși la ea atât Încât semeni azi cu ea. Ziua, noaptea, la apus, Ardeți către tot

Măi curcane-curcănele, Ce ţi-ai pus la gât mărgele? N-am văzut băiat vreodată Cu mărgele ca la fată.

Lucruri ciudate astăzi Se-ntâmplă în lume şi-n sori. Tună iarna şi plouă, Ninge vara pe flori. Lucruri ciudate de tot Se-ntâmplă pe

Lui Spiridon Vangheli Tu ştii Că un cântec frumos Pentru copii Poate salva în viitor O Patrie. Tu ştii că un copil Nu merge

Brațele mele Care pot sfărâma piatra Și frânge oțelul; Care pot sugruma Peste fagul cel verde Vipera șuierătorului

Kiwi e o pasăre, Kiwi, kiwi, kiwi, Kiwi tare dragă mi-e, Kiwi, kiwi, kiwi. N-o văzui, de bună seamă, Kiwi, kiwi, kiwi, Dar îmi place cum o

Treaz ca pasărea, din zori, Statuie cu miei, cu flori, Aplecat puţin ca spicul… Tare drag îmi e bunicul!

M-am amestecat cu viaţa Ca noaptea cu dimineaţa. M-am amestecat cu cântul Ca mormântul cu pământul. M-am amestecat cu dorul Ca sângele cu

La noi, pe deal, un bulgăr Ca pâinea e, ca untu-i. Iar unde grâu nu crește, Izvorule, tu undui: Plugarule cu albă Cămașă, care

Când am să mor, Să mă îngropi În lumina ochilor tăi. Lumea, Venită la mormântul meu, Va sta îngenuncheată În faţa ta mereu. Ca nimeni Să

Mă rog de tine, ploaie, Când zbor către planete, Stropește gura mamei Și-o apără de sete. Mă rog de tine, codru (Căci anii tăi tot

(motiv sârb) Prin codru cu tei și fag Se numește așa de drag, Că și fagii, albii tei, Se numeau așa-ntre ei. – Zmeule al

Gru-gru-gru, hulubaş, Gru-gru, gru, drăgălaş! Stai că n-o să-ţi fac nimic, Nu vezi că şi eu sunt mic?

S-a dus ploaia, hopa-hop, Peste dealuri şi hârtop! Iepuraşu-i bucuros: Nu mai tună fioros! Râde cerul albăstrui, Curcubeul – gura

Lui Arcadie Suceveanu Cu nașterea zilei Sângele mi-am unit, Cu viața cea hăituită A cuvintelor noastre. Veni-va o zi Când pustiul din

Cine bine va cânta, Un covrig va câștiga. „Cu-cu! Cu-cu! Cucurigu!” Oare cui să-i dăm covrigul?!

Din dacic neam faci parte, Din neamul brav şi sfânt. Ca Decebal, de moarte Să nu te temi nicicând.

Constanţei Buzea „Cineva Se roagă într-un târziu În rugăciunile mele uscate.” Cineva plânge În lacrima mea, Poate chiar Dumnezeu. Cineva

Poporul va ridica mâinile să li se tăie mâinile celor ce vor unirea cu România." (Din declarația unui înalt demnitar de stat) 3 februarie 1994

Lui Andrei Galben E pace, da! Ci nu știu Cât va luci-n fereastră, De-aceea-s trist, când, Doamne, Mă uit la spada noastră; Când văd

Lui Ion Borşevici Cântecul cel mai frumos Şi cel mai puternic Încă nu s-a scris. Veni-va o zi Când se va scrie. Pe albul de sus Al

Chinuitor este Așternutul pe Cruce. Dar pururi umblă îmbrăcat În slava Domnului Cel care În chinul răstignirii

Mama intră-n mare. Asfinţire lină. Sfintei mari întinderi Cuvios se-nchină. Alb împrăştiate Pletele-i pe valuri Coperă, o, marea Pruncii

Mai bine mă cunoaște Cea care ură-mi poartă. Ea știe când și unde M-am îndreptat din poartă; Prin care munți voi trece Și peste care ape, Ce

Soare-soare, domn bălai, Spune, câte raze ai? – Zău că nu ştiu, măi nepoţi, Câte am, ajung la toţi! Soare-soare, domn frumos, La câţi dai

Lui Ion Deaconescu Doamne, cu Tine Toate zilele mele Să stea de vorbă ar dori. Dar numai Tu Ai răgaz. Iată, Mai repede ca lacătul

Sus ramura bradului, Jos creanga mărului: Două braţe Veşnic spre mine întinse. Sus steaua, Jos pâinea: Doi ochi veşnic deschişi Ca ochii

Nu vă bucuraţi, chiţ, chiţ, Colo-n oală nu-i şorici, Acolo-n oală, voi nu ştiţi E un şmecher de pisic.

Invidiez totuși pe-acei care slovele-adună și pot să le-nșire cu dibăcie pe firul de iarbă. Dar mie, ehei, mie să-mi dați

A ieşit un ghiocel, Nimeni nu ştie de el, Stă în pâclă tremurând: „Singurel sunt pe pământ”. Pâcla în amurg s-a dus, Şi ies stelele de

Măi căluţ, eşti trist de tot. Acuşi zahăr am să-ţi scot! Îţi dau zahăr şi halva, Numai nu fi trist aşa!

Bată vântul cât de tare, Nu se stinge mândrul soare! Bată vântul cât o vrea, Nu se stinge nici o stea! Bată vântul fără milă, Nu se

Lui Michael Bruchis Pururi voi omeni Pe cel care se-apropie De izvoarele suferinţei mele. Prelungire în Dumnezeu A vieţii pe care-o

Tineri eram Şi iubeam poienile roşii, Poamele păduratice, brazii Carpaţilor, pe care-i Vedeam în vis. Aveam fiecare Cărarea lui La

Lui Adrian Păunescu Somn nu mai am - Cum să adormi Pe un pat așternut Cu gloanțe?! Merg înaintea glontelui Spre tine

A venit primăvara. Umbra sufletului tău Pe setea inimii mele În chip de ploaie albastră Coboară. Vreme trece, vreme vine... A venit

Cu burtica rotunjoară Stau în cuiburi grămăjoară, Ca pe deal oiţele Când le frig arşiţele.

Peste casă noaptea cură. Eu mă culc, îmi cânt din gură: Nani-na, Nani-na. Cânt întâi pentru picioare, Că-s trudite

Lui Dan Verona Cuprinsu-m-au frățește Brațele crucii Pe care o duc. Cu trupul ei cald M-am învelit.

lui Ion Grama Zadarnic din braţele mumei Cobori pe pământ Dacă nu vezi în jur Frumuseţile lumii. Chiar dacă beschia Sârmei

Nu mai vreau nimic altceva. Vreau să umblu În jurul casei mele Ca preotul în jurul bisericii În noaptea Învierii; Să mă așez jos La

Vine alba dimineaţă Cu roşi trandafiri pe faţă. Pasărea a ciripit, Toată lumea s-a trezit. Iarba s-a spălat cu rouă Şi-n rochiţa verde,

Peste nucul din grădină, Misterioasă, Trece-o tainică lumină, Misterioasă. Eu o strig să vin-aproape, Misterioasă, Că-ntre noi şi ea

Mama intră-n mare. Asfințire lina. Sfintei mari întinderi Cuvios se-nchină. Alb împrăștiate Pletele-i pe valuri Coopera, o,

Curând Va răsări soarele Gol, rourat. Spice l-or înveli, Ramuri l-or acoperi. Curând Va asfinți soarele Și va avea îndureratul Meu

– Bună vreme, ghiocel! – Bună vreme, băieţel! – Hai cu mine, eşti desculţ… – Dacă noi suntem mai mulţi!

Nu sunt al tău. Al nimănuia nu-s. Cocorii mei de mult de tot s-au dus. Eu priveghez străvechiul cer senin Ce-aşteaptă nori – el ştie că ei

Nu mai e măicuța Frunzele cobor. Singurei, copiii Nu mai pot de dor. Și-au purces să cate Un zugrăvitor, Care să

Pentru Călin Hai, puiu, nani-na, Că mama te-a legăna, Ca mama te-a legăna, Pe obraji, pe geana sa; Pe un spic frumos de grâu Şi pe

Lui Dumitru Radu Popescu Cum să-ţi spun, Fratele meu drag, Tu care ne-arăţi ce duios Trec cuvintele româneşti Prin roua suferinţei

Aureliei si lui Valeriu Rusu Tu, mare naţionalistule, Dumnezeul nostru de Sus, Tu care nu vrei nicidecum Să-ţi schimbi Culoarea albastră

Te-ai dezbrăcat de noapte Ca de cămaşă, Ah, creangă de măr! Tremură degetele vântului Pe sânii tari Ai merelor tale. Pe aer culcată, Cu

Motto: „Fericit cine are limpede-n minte numele unei lumini.” De-acum aș putea Și fără picioare trăi, Da, fără de ele – La cine vroiam să

Caldă e piniştea. Singur ca liniştea. În jur miresmele Plutind ca miresele. Dulce pacoste: Cuvânt de dragoste. Pe verdele

Lui Petru Ghelmez Suflu în jăratecul Limbii Române Atent mereu Să nu moară Focul cel sacru. Nu sunt mai mult Decât o simplă măicuţă. *

Am această convingere, nici un război nu e etnic, Națiunile sunt asmuțite unele împotriva altora, Din subtile rațiuni economice și

– În părul tău, măicuţă, Un fir de ce-a-nălbit? – De dorul tău, de grijă, Copilul meu iubit. — Bunica e mai albă. Îi sânt mai drag? De

Acasă! Acasă, acasă, acasă! Aici Dacă nu ești alb ca ninsoarea Ești alb de duminică. “Bună ziua”. “Bună să-ți fie inima”. Scot apă. Mă

– Ghiocele, cum o duci? – Bine, dar nu am papuci. – Ghiocele, cum o duci? – Bine, dar nu am papuci. – Eşti curat şi arătos. – Cu omăt mă

Lui Horia Zilieru Din oameni de piatră Era format zidul acela. Se afla printre ei unul Considerat nebun. „Veni-va potopul!

Noi la şcoală învăţăm, Oac-oac-oac, Dar nu ştim să numărăm, Oac-oac-oac, Fiindcă noi ceva cândva, Oac-oac-oac, Nici n-aveam ce

– Pe deasupra satului: Nunta împăratului! Cine, cine o opreşte Mult de ea se foloseşte! Nunta, cu întregul neam, S-a oprit, zum-zum, pe

Lui Alecu Ivan Ghilia și Alexandru Lungu Unde să mai duc Acest rătăcit norod?! Prin care deșert?! Patruzeci de ani A mers prin