Nichita Stănescu

I După opinia mea în societatea contemporană rolul literaturii este la fel de important ca și rolul științei. Literatura (și aici am în vedere

I Cercetatorul suedez, medicul Nills Jakobson, a avut recent lugubra idee de a cantari o serie de muribunzi in momentul fatal. El a constattat

Nu credeam să-nvăț a muri vreodată, nu credeam să mă zarzăre să mă piază de mugure înlăuntru de roată. Nu credeam să mă stele, nu credeam să

Amintiri nu are decât clipa de-acum. Ce-a fost într-adevăr nu se știe. Morții își schimbă tot timpul între ei numele, numerele, unu, doi,

Deodată am auzit ploaia venind. De sus, când vopseam balustrada, am auzit-o! Blocuri de tăcere azvârlea înainte-i, pe-acoperișe. Deodată am

De-aici, din Câmpulung Muscel, fusese trimisă odinioară scrisoarea boierului Neacșu, primul text compact scris în limba română și păstrat, căci

- Am adormit si am avut un vis: se facea ca eram savant atomist si lucram intr-un laborator de sticla... - Cine te

I Ca să poți să te fii, stai locului și sfințește-l, iar în călătorie trimite-ți numai ochiul. Vai de cel care se odihnește la umbra copacului sădit

N-am avut de treabă și întorcându-mă mai târziu acasă, l-am scărpinat cu unghiile pe coajă pe Gică. Măgarul de copac numit Gică m-a luat în serios

I A venit îngerul și mi-a zis: de atâta amar de vreme te veghez ca să ajungi om de știință și tu până acum nu ai inventat nimic! Cum să nu; am

Să ningă peste noi cu miei doar astăzi Să ningă inima în noi Noi niciodată nu am fost noroi O spun și mieii care ning pe noi O, dulce, mult prea

Seară de joi, seară deasă de suflet, în care destinele noastre creșteau ca iarba de primăvară, iar eu te iubeam atât de mult, încât te

Gând 1 Părerea mea este că poetul nu are o epocă a lui; epoca își are poeții ei și, în genere, epoca își vede singură poeții. Gând 2 Vreau să

Prietenul meu de o viata, poetul Grigore Hagiu, cu infinita lui timiditate, mi-a spus doua, trei vorbe despre cutremurul care ne-a indoliat tara.

Vântul a-nceput deodată și copacii au rămas suspendați. M-am oprit. Și-mi deschei cămașa, privind cerul nopții, cu gestul soldatului grec după

I Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nici o întrebare. II Ioachim spuse: Singurul fapt care nu este un fapt al lucrurilor, ci un

Poeziile foarte bune care sunt compuse pe o linie melodică proastă se uită iute odată cu linia melodică. Pe când o poezie proastă pe o linie

Frunzele mă atrag spre ele violent, copacii negri din toamnă, sub ochiul lunii lent refuzând să adoarmă. Aud un ceas bătând în turn ore în

Înger refuzat de păsări, și înscris cu-o pană-n cerc să te șterg de pe nisipul alizeelor, încerc. Mai întâi steaua Canopus cea mult-galbenă, o

Tu n-ai murit pentru că eu sunt trupul tău care vorbește cu vorbele tale Când drag îmi este mie pe lumea asta cu iubirea ta mă gândesc la amorul

Ah, din fugă săream sub arțar, smulgându-i o frunză cu dinții! (Pieile Roșii, pe sub arțar, goneau, arătându-și toți dinții!) Iată, lassoul,

„Gem făr` s-o știu și mi-s egale toate” (Mihai Beniuc) I Nașterea unei limbi este un mister al sentimentelor. II Fixarea într-un stat anume, cu

I Mi-am spălat mai întâi mâinile, ca să fie curate pe stilou și pe hârtie; mi-am spălat fața și mai ales ochii, dinadins, ca să vadă fiece literă

Cădeau fulgi negri. Șirul de copaci lucea, când îmi mutăm pe el privirea. De-atâta vreme rătăceam tăcut târându-mi singur amintirea. Și se

Ia-mi creierul în mâinile tale moi și învelește-mi-l în osul luminii. Prima mărime peste zero este infinitul, peste nimic,

Cuvintele, îmi spuse prietenul meu poetul, sunt foarte asemănătoare cu ființele, ele sunt chiar ființe. Ele seamănă întrucâtva cu

Mie mi se poate da numai ceea ce pot uita. Sunt chinuit de zei pentru că ei nu-mi încredințează propria-mi suferință, - ci lipsa ei, cunoscând

Si acum, Titu, as vrea sà-ti vorbesc tàcînd cîteva vorbe despre tàcere. Adevàrata tàcere nu este aceea cînd se întrerupe muzica sau cînd se rupe în

O, voi, ficțiuni, dulce lemn de tei. ... Deseori răsfoiam cartea neliniștit să văd dacă se termină bine. Teiul m-a iubit și pe mine. Pe vița

Am devenit cam mulți, îți zic, și nu prea înțelepți în cetate. Războiul dă lacrimi în ochii mamei! Înapoi la aratul câmpului și la pescuitul mării!

Slavă celor care nu au nevoie să fie înțeleși! Și fericire celor care nu au de ce să-și ceară iertare! Trăiască și înflorească cei care știu

Sublimul aproape că nu suportă o definiție ca noțiune și nici nu știu dacă el este o noțiune; partea de noțiune a sublimului are mai puțină

Beduinul, pe când stătea cocoțat pe dromaderă, zări în pustia nisipoasă a deșertului un os zâmbitor. De bună seamă, și-a zis beduinul, e un os de

\"Mi-aduc aminte ca mama mea tocmai facea niste bulion intr-un cazan mare de tuci pe care mai inainte niste tigani scumpi care venisera la noi pe

Din volumul \"Fiziologia poeziei\" III. Contemplarea lumii din afara ei I Durerea poate fi întruchiparea vitală

Pe ploaie, cu motocicletele printre movile de flori, roșu ud; verde ud; apoi cenușiu. Cade prin aer o stea cu aripi. Singurătatea sparge

El era făcut să fie pradă, pradă a cuvintelor alese, - cu un șoim pe ultima silabă. El se bucura la simțul că este hrană, că este de

I Cand tu insuti impreuna cu existenta ta cu tot nu-ti mai apari, atunci esti bun sa fii azil si pat pentru mila. II Mila nu este pentru

Cerul se deșira în curcubee repetate. Pe dunga lor, săgeata trupului, în sus, fiece vârstă-și încorda, tăind la jumătate arcul culorilor,

Deodată, la sud, sub soarele torid, se făcea că mă aflu într-o hacienda, pe iarba vânătă de vară. El a venit, mirosind a vacă și a taur și m-a

Din volumul \"Fiziologia poeziei\" III. Contemplarea lumii din afara ei * Întâmplarea supraviețuiește

- Unii zic: \"Data viitoare voi face ceva\". Altii zic: \"A trecut atata amar de vreme si n-am facut nimic\". Unii nu dorm din pricina lucrurilor pe

Îmi vine să plâng cu sânge, să rămân când apa curge și să ling această rază care mă nechează. Mi-este foame de ce-i viu mi-e târziu de

Dacă mierea n-ar avea făptură ea ar fi vorbire pură și a libelulei și a lunii. Ne-am putea noi înțelege om și piatră într-o lege și ne-am mai

Vezi, și eu am avut un vis. Vroiam foarte mult să mă desprind, să mă arcuiesc, să fac un salt. Cel mai greu mi-era primul pas! Mă și durea

Placenta maternă nedezlipită încă de cuvântul pe care-l strig, - seducție a mirosului greoi din care nedezlipit, sunt. Născut pentru jumătatea

Ce vis ciudat mă străbătu azi-noapte!... ...Ardea spitalul cu bolnavi cu tot Și flăcările sfârâiau în cărnuri Râs alb cutremurat de savaot Ce

pentru cele două picături de rouă (să mi-o publice postum) Cînd marea își varsă din sine amarul și peștele cresc valuri și-atîta,

Pomule, copacule, ai inimi cu miile și umbre, cu sutele - nu te latră câinele. Îți ții inimile-afară. Îmi țin inima în seară, trupul meu o

Mă lăsasem sedus de surâsul cuvântului tău cum odinioară munții se lăsară părăsiți de mări cum niciodată lumina nu mai plecase spre zări, cum

Oh, privirea are sâmburi ca și cum ar fi o fructă, calul inimii pe dâmburi de din iarba ei se-nfruptă. Stau și nu mă clatin, stau chiar în

Casă cu pat înlăuntrul ei, trup cu inimă în afara lui, ah, o să ridic, o să înalț pe aripa unei păsări. Aerul e singura noastră pasiune. Apa

Plânsul ființelor de a fi ființe să nu mi-l dai în ochii mei. Gingașul trei cel umilit de patru să nu mi-l dai din unul meu. Lasă-mă numai

dacă cumva vine moartea, voi, ai mei, dragilor, voi să fiți și după aceasta.

Mi-adaug firul vieții la dunga arcuită a timpului ce mișcă pământul pe orbită, cu fiece răsuflet al pieptului s-apropii cerul rotund, cu sorii

Se urâțise trupul gândit cuvintele erau spuse într-o limbă străveche și barbară. A trăi, devenise a trăit, - începuse ceva din sinea mea să

Până la urmă, rămâne doar osul; ce-a fost mai străin, mai înlăuntrul meu cuceriți-l pe el, pe gloriosul al cărnii și-al vinelor drept

M-am trezit dintr-un somn pe care nu l-am dormit. Aș fi fost un arbore binemirositor dar mă chinuia foamea arborilor binemirositori. Aș fi fost un

Te-aș alunga și te-aș disprețui de n-ai fi eu, de n-ai fi însumi. Te-aș plânge argintiu și gri cu plânsu-mi. M-aș lepăda de tine ca de

Seară de joi, seară deasă de suflet, în care destinele noastre creșteau ca iarba de primăvară, iar eu te iubeam atît de mult, încît te

Încoronăm oasele cu un nimb, al trupurilor. E dreptul întâiului născut. Celui de-al doilea nu-i rămân decât valurile nervoase ale

Cât de lipsit de vlagă poate să fie adevărul și ce lipsită de rude poate să fie speranța. La capătul unei vieți, șoarecele știind totul despre

Existență, tu, care-mi dai numai iluzia că mă repet căzând cu tâmpla peste plite încinse până la alb când toamna aleargă cu ochii scoși din

Uneori ai dreptate și aceasta mă tulbură și mă face nefericit. Uneori mă ai pe mine însingurând cifra unu. Uneori ne vine să murim cu moartea

La toamna cealaltă voi fi fost la munte în pădurea de brazi. Ce frică, ce spaimă reptile, șerpi, crocodili sunt brazii! Cine e om dintre

Îl văd arar mergând pe strămoșul meu de stejar adumbrind. O văd cu rază ne-luminând pe strămoașa mea de stea apunând. Mă văd iubindu-te pe tine

Moartea este originară din Milet deși unii susțin că se trage, de fapt, de la Siracuza. Originile morții însă nu se trag din trecut. Cuiul de

Primul mort pe care l-am văzut a fost un cal. De aceea, de câte ori aud cuvântul moarte, văd în fața ochilor un cal. În amurg, când aleargă

Părea că mă locuiește și că venise, lăsase o parte din cai pe ficatul meu. Ce miros, doamne, de potcoavă, și de vărsături de stea

Din volumul \"Fiziologia poeziei\" III. Contemplarea lumii din afara ei Pentru că-mi imaginez aceasta el mi-a

O, lucrurile n-au crescut odată cu mine. Mi-ajungeau până la bărbie cândva, în copilăria mea, acoperită de cețuri. Mai târziu, la sfârșitul

...cat despre poeti...numai de bine!

Toți se știu pe toți nimeni nu mai aude pe nimeni. Cu un august rafinament, chelnerul aduce clătitele, laptele bătut și un syrinx. Tristețea se

Crăpături pe-un câmp de piatră, scări pătate de rugină, peste care, cu sandaua, Hercule bătu fugind, prind pe muchea zimțuită fibra groasă de

Ce economie ai făcut cu mine, ce secetă se abătuse pe cer, cât de foame trebuia să le fie frigurilor toate din cer, de m-ai lăsat să fiu

E-un viitor pe care-l poți atinge cu geana, îndărătnica mea femeie. Nu-i un joc, e numai un adevăr ce va fi la fel de prelung și de melodios, ca

Muzica mă apropia de lucruri, punea un arc între mine și ele și puteam să cad de departe, din sfere, fără să-mi frâng nici un mădular, fără să-mi

Cântă, cucule, cântă pasăre pe ouăle altora, pe viețile noastre pe viețile voastre sub stea peste stea. Cântă, graure și tu,

Deci voi sta cu botul, cotul, totul prins într-un cârlig de cerul gurii smuls din aerul infect, pilotul vidului și al făpturii. Vai, voi sfârși

Nu se poate decât o singură dată. A doua oară nu este decât o amintire. Dragi, lungi și creștinești de cimitire în care inima mea o îngropam

Te-am mintit cînd ti-am spus cà trebuie sà ai nervi de sîrmà ghimpatà. Te-am mintit cînd ti-am spus cà ar trebui sà gîndim amîndoi numai în stàri de

Spre șerpuitul pom în sus prin seara atârnând fâșii, la două case negre, dus cu gândul, gânduri regăsii. Un fantomatic trup treceam prin ziduri

Nu mai speriați și nu mai ziceți culoarea pentru steag. Luați această dură, grea visare în brațe și chiar de la ușă. Vine viața, se arată,

Titu, îti scriu cu mare gràbire pentru cà nu am loc de stat si mà aflu tocmai într-o garà. N-am nici un cuvînt potrivit la îndemînà, de aceea îti

Pe bordul alb și gri de piatră Adolescenții trec în șir, Subțiri ca dunga rea de tibișir pe tabla nopții idolatră. O, ecuații voi, de gradul

Tăcerea se izbește de trunchiuri, se-ncrucișe, se face depărtare, se face nisip. Mi-am întors către soare unicul chip, umerii mei smulg din goană

Aleg o sferă în care mă înscriu, loc al luptelor de sferă între tot ce este viu și tot ce-ar putea să moară. Brațul și piciorul, da pot și

Ca să vezi, dragă Titu, cum te poate izbi în ceafă amintirea unei iubiri de altădată și de neuitat totodată cu altădată! Când eram foarte tânăr,

Piatră fragedă, piatră gingașă, moale piatră ca un râu, tu ai fost să-mi fii mireasă, ștreang la gâtul meu dintâi. Eu treceam prin tine

Titu, uneori trebuie sà ai nervi de sîrmà ghimpatà,ca sà suporti picàtura de adevàr din nedreptatea ce ti

Orice lucru e mai puțin real decât amintirea mea despre el. Orice amintire e mai puțin reală decât faptul nașterii. O, voi strămoși, tu

Mie nu-mi spunea mare lucru țipătul acela, îmi răsuna ca un sunet oarecare. Dar el, el imediat și-a dat seama. Lui, lui i s-a vădit că este un

Cuvintele mă scriu pe mine cu o caligrafie sângeroasă. O, tristă tu sălbăticiune strigând, dureroasă. Mă risipesc sub o silabă cum primul muget

Salvați-mă, - trupul meu se topește atingând un ideal, cum fulgul de zăpadă se topește pe mâna de lapte a copilului. N-aș fi vrut, din

Și ceea ce nu există poate să moară, la fel ca viața unui animal boreal despre a cărui stare crepusculară n-am știut niciodată nimic. El apărea

Ea arătându-se mă învață să mor. Fiindu-se mă lasă lung și prelung. Eram ca să ard. Sunt ca să fiu. Săraci părinți, m-ați lăsat

Numai creierul meu este din Nord, trupul meu este totului tot din Sud, numai arcul ideilor îl încord ca s-aud săgeata trupului plecând, s-o

Leneș cântă piatra cu păsările cerului. Leneș cântă muntele cu nisipul deșertului. Leneș cântă morții animalelor și omului cu ierburile

Ea nu avea trup, ceea ce-i ținea loc de trup era asemenea unui corn de melc. Numai un drum dacă i-ar fi atins talpa, de îndată trupul i

Perete curb, plin de cârlige, în care atârnă vulturi cu gâtul moale. Perete oblic, plin de cârlige, înfipte în ochii copiilor morți. Perete

Mizerabile pietre se lasă linse de cuvinte și numai astfel se topesc, dispar numai în dinții silabelor. Cât de greu trebuie că îți este ție,

Mă mângâiam de lucruri când eram un prinț zănatic și bolnav, pe nici al nimănuia geam mă străbăteam de tot octav. Ce cântec, ho, doar pentru

Nașterea este a multora unul stă și se uită la ei.

ce vis deșert numărătoarea! Râul de sori, cât un punct este aidoma punctului cât un punct. I-ha, i-ha, nechează calul meu când omul din șaua

\"...Iute spre ziduri urcă fatalul cal, îndesat cu oșteni...\" P.Vergilius Maro - Eneida Față de ceea ce există nimica nu este nici

-Cine sunteți voi, tu calule și tu călărețule? -Habar n-am cine sunt, am răspuns. -I-ha, i-ha, a răspuns odată cu mine calul pe care-l călăream

Tocmai acum, tocmai acum când o iubesc cel mai mult, tocmai acum am mințit-o. Tocmai acum, tocmai acum când ea ține cel mai mult la mine, tocmai

Nu există doi Calul și cu mine suntem un punct. Nu există trei Drumul și calul și eu de-a-ncălare pe el suntem un punct. Nu există patrul și

Au dat dovadă întâmplările: întâmplarea de a fi o tomată, întâmplarea de a fi vulture, întâmplarea de a fi țărână. Solemn, martorul a

Unu este un punct oricât ar crește oricât s-ar îndoi și s-ar întrei și s-ar împărți și de mare s-ar nesfârși la nesfârșit... Față de ceea ce

Între zero și unu există mai mic și mai mare; - lungul există și scurtul, timpul există și calul meu și eu de-a-ncălare pe el.

Numai între ceea ce nu este și între ceea ce nu este, inima mea este mare, și trupul meu este mai mare decât inima mea și trupul calului este

Þara iar mă smulge din cuvinte și din gândul singur care-l am, muntelui din nou îi spun Părinte sărutându-l ram cu ram. Ies din ochiul negru al

-Scoală-te și coboară-te de pe cracă, urlă la mine luptătorul, -Coboară cât mai iute cu putință, și i-ați și cântecul: ia-ți-l! -Mai lasă-mă să

În jurul meu mă încolăcesc ca să nu-mi dau voie spre sferă aidoma verdelui în jurul frunzii obligând-o să fie până și efemeră. Mă sfârșesc cu

Deodată se ridică-n sus lumina globulară jos întunericul supus toarnă prin pâlnii albe seară O toarnă-n pietre și în pomi în inimile

I A venit îngerul și mi-a zis: de atâta amar de vreme te veghez ca să ajungi om de știință și tu până acum nu ai inventat nimic! Cum să nu; am

Oraș întins ca un nor pe șapte coline - ca un nor închegîndu-se în piscuri mari de case; în străzi șerpoase și încolăcite în jurul cîte unui

Dintr-un om pot fi ucise numai cuvintele știute de el, Dintr-o piatră nu se poate ucide nimic, Dintr-un cais numai câteva caise.

am întrebat o capră de ce este capră iar ea de mirare era cât pe ce să moară și a început să scoată fum din ea, când încă mai era caldă și ca

Desigur, ea este o brățară purtată la mînă de un zeu, ea e mai neliniștită spre seară, deși e neliniștită mereu. Ea lucește toată în lună cînd

Să-l închidem pe acest iepure ca pe o fereastră deschisă, să tragem după noi bivolul, iar tu, cea dinnapoia spinării mele nu uita: încuie-l de

Bei singur acum dintr-o orbită pe care de zeama ochiului ai golit-o. Ții în mână ca pe un pahar un cap de câine. Noroc! Îți zic și ciocnesc

Vor veni timpuri minunate când echilibrul rece al stelelor se va rupe, și când șirurile celor care au fost se vor uni cu cei care sunt Omul, o

Vor veni timpuri minunate când echilibrul rece al stelelor se va rupe, și când șirurile celor care au fost se vor uni cu cei care sunt Omul, o

Gând 1 Părerea mea este că poetul nu are o epocă a lui; epoca își are poeții ei și, în genere, epoca își vede singură poeții.

Se sărută, ah, se sărută, se sărută tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete, se sărută întruna ca și cum ei înșiși n-ar fi decât niște

Pietrele deschid un ochi de piatră, oasele deschid un ochi de os. Câte-un bot au câinii-n loc de ochi, și latră din trei boturi, generos. E un

S-a pus la îndoială piatra ca vorbire Au zis de fluture că este o respirare, - de cartof, de porumb și de prună, strigăt de nefiind, la

Coagula tristețea deodată, ca-n valuri, trupul de mărgean, și trupuri de-necați zvârlea din matcă privirea când mi-o prelungeam. S-a dus și ora

Cand vezi soarele rasarindu-ti in fata, intoarce-te brusc pentru ca el iti rasare de fapt in spate! Cand ti-e frig, dezbraca-te pentru ca altfel

Only my life will truly die for me sometime. Only the grass knows the earth\'s taste. When it leaves her, only my blood truly pines for my

Essendo le parole l\'ombra della struttura della materia, noi cerchiamo di continuo la fonte che ha illuminato la materia tanto da lasciare un\'ombra

Why do I love you dreamy woman curling around me like smoke, like a grape-vine around my the chest, around my temples, always young, always