Adrian Păunescu

Cine are părinti, pe pământ nu în gând Mai aude si-n somn ochii lumii plângând Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti, Astăzi

V-am tot iertat, v-am tot acoperit, Si, sa mai amanam, nu-i intelept, Ar fi, sa recunoastem, in sfarsit, Femeia, n-are, totusi, nici un

Ce faci la ora când mi-e dor de tine Și niciun fel de răni nu te opresc Să-mi reconstitui trupul în ruine Și să-mi refaci tot viciul

Ce mai faci ? Ce mai spui ? Unde ești ? Mai exiști ? Ochii mei sunt nebuni, După ochii tăi triști . Te aștept peste tot Și visez să

6. Umbra Eu umbra aceasta pe care O semeni în sufletul meu Cu milă si tristă mirare Voi duce-o cu mine mereu Voi duce-o cu mine

Cică-ntr-o uzină dintr-un mic oraș a venit un lider din străinătate, gazdele cu dânsul se purtau gingaș, ca să-i intre-n v oie, le făceau pe

Așa e mama și a fost bunica Așa suntem femei lângă femei Părem nimic și nu-nsemnăm nimica Doar niște „ele” ce slujesc pe „ei”. Ei neglijenți,

Telefon peste moarte În lumea numelor străine, Mă simt, și eu, un străinez, Iau telefonul lângă mine și n-am ce număr să formez. Trăiesc,

In lumea plina de urmari Eu sunt un om pe niste scari, In sus ce e, in jos nimic, In jos ce e, in sus nimic. Vorbesc cu ceilalti care-au

O, biet actor O, biet artist Rolurile mor Viața e un teatru trist. Actorul a ieșit în stradă, Să-și cumpere ceva salam, Era în haine de

Calul călare pe cal, calul călare pe calul călare, calul călare pe calul călare pe cal, calul călare pe calul călare pe calul călare. La ora

La muncă, derbedei, că trece anul și vin ăilalți

În povestea copacilor goi Scârțâind într-o singură ușă Este vorba de noi amândoi, Este vorba de foc și cenușă. Doi copaci fără frunze pe

Orație de nuntă Astfel după tine se încheie toate. Trag oblonul negru la fereastra mea. Nu mai vreau decepții, vreau singurătate, Nu mai vreau

Nu-i nicăierea pe pământ, Nici omenie mai frumoasă, Nici ceruri nu-s, nici munți nu sunt, Ca-n Bucovina mea de-acasă. Aici și cerul pare-un

Apleacă-ti fruntea de stăpân spre brazda noastră milenară, reînviat tăran român si făcătorule de tară... Intr-un pridvor cu busuioc

Făcut-am castelul acesta Fărâmă legând de fărâmă Și-acum când e gata, prieteni Priviți-l ce trist se

Nici nu mai știu dacă erai frumoasă Si nici în ce culori îți sta mai bine, Stiu doar că amintirea nu mă lasă Si că mi-e imposibil fără

Ce frumoasă ești în prag de iarnă, Ninge disperat asupra ta, Cerul peste tine se răstoarnă, Þurțurii în plete vor suna. Hai să fim doi

A. Paunescu Ce simplu mi-ar fi, dacă nu te-as iubi Altceva nu-i nimic Si mereu ma complic Si ce simplu mi-ar fi, Daca nu te-as iubi. Daca

Mai miros a tine, mai miroși a mine, o să vină vremea să ne șteargă ea, încercare aspră, misiune grea, nouă, niciodată, nu ne va fi bine. Te-am

Cum umbli fără cauză și scop Pe negrele, murdarele șosele, Întruchipare a tristeții mele, Vitreg copil al lumii, câine șchiop. Și lacrima ți-o

V-am spus ca sint un om periculos Si nu mi-ati luat avertismentu-n seama. V-am spus s-aveti pentru persoana mea Un plus de-ngrijorare si de

Nici amintirea nu te mai pastreaza De-as vrea sa-ti cant m-as poticni afon Ai fost o nebunie si o raza Ramai un numar vechi de telefon. As

Enigmatici si cuminti, Terminându-si rostul lor, Lângă noi se sting si mor, Dragii nostri, dragi părinti. Cheamă-i Doamne înapoi Că

Cum treci acum și apa e-n ruine, și-ți este bine și îmi este bine, aș vrea să-ți spun, iubito, că în tine e vie vrerea ambelor destine. Te voi

Adio, vara, pleaca-n ascunzisuri, Noi suntem gata de-a cadea –ntr-o carte, Si de-a mai lacrima catre pietrisuri, De dor de tine si de dor de

Pregătiri de toamnă și la mine-n sânge, și o greutate simt acum la mers, cred că-mi face semne frunza ce se frânge, printr-o reverență dinspre

Nu stiu de ce, pe cât m-afund în viata mă simt atras de fleacuri omenesti, si-mi place-n anotimpul de vacanta să-ntirzii, să ramin în

Muntii mei duhovnici au intrat in ceata Clopote batrane bat pe manastiri Cand miroase-a iarna, nuntile ingheata Pentru noi, lunateci, imposibili

Sînt pictori, în cer, care lasă Culorile lor să mai cadă Pe-aci, pe pămînt, pe acasă, Și asta se cheamă zăpadă. Sub bîrne

Ce daca vine primavara Atâta iarna e în noi Ca martie se poate duce Cu toti cocorii înapoi In noi e loc numai de iarna Vom îngheta sub ultim

Mai cred în primăvară, mai cred în amăgire, Mai cred în mine însumi, mai vreau să cred în voi, Prin mugurii aceștia ce crapă de iubire, Prin

Dragoste in fan Adrian Paunescu Sa mergem amandoi la strans de fan Si soarele sa ne luceasca-n coasa, Din cand in cand in urma sa-ti raman Ca

Bocet pentru Tatiana Se-aliniază știrile atroce, Sub care omul bâjbâie înfrânt, Și, Doamne, cum peste această voce Accepți să pună un gropar

Aceasta-i tema noastră la română, Cum poate omul, de spinare frânt, Să-și fie, însuși, rob la îndemână Și cum să-și piardă urma pe

Eu n-am să mă fac bine niciodată Mereu voi suferi de-o boală grea, Simțindu-mi conștiința vinovată, Că nu e totul bine-n țara mea. Puteți să

Din cîți copii tot crezi că ai matale Prea bună maică, spune-mi care-ți este Adevăratul fiu a cărui mamă Te simți într-adevăr pînă la

Diseara-i plecarea in insula mea Trasura din nou te asteapta la scara Ia-ti haine mai groase si nu-ntarzia Caci fiind politisti s-ar putea sa

Unde-ai fi si unde te-ai tot duce Cât ai fi de rău sau cât de bun, Că mai crezi sau nu mai crezi in cruce Cel mai greu îti este de Crăciun.

Din om în om se-aude un clopot departe De dincolo de viață de dincolo de moarte. Îl duc pe umeri Moții, din Apuseni, încoace, Miroase-a vârf de

Se urcă Basarabia pe cruce Și cuie pentru ea se pregătesc Și primăvara jertfe noi aduce Și plînge iarăși neamul românesc. Noi n-avem nici un

La colțul străzii e un cerșetor Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume Decât aceea unde, fără nume, El ispășeste râsul tuturor. Adolescenții

M-aș așeza cu capu-n pumni și-aș plânge pentru destinul meu ursuz de cuc, că nu pot la sfârșit nimic să duc, aș plânge lacrimi, ca să curgă

Numai viteza mă mai ține viu Și sclav măreț acelorași proporții, Să mă opresc, n-am dreptul nici să știu Că sunt alergător la zidul

Cea mai mare surpriza, Cel mai mare soc, nebunia serii, punctul culminant al balului nostru mascat in care nimeni n-a mai cunoscut pe

Mi se-nlacrimeaza rece spada Cand ajung in fata ei si-o vad, O iubesc pe Alba-ca-Zapada Si albastrul ochilor prapad. Uneori ea spune si

Aceste nopti de insomnie aceste pauze-n destin, ti le dedic cu totul tie, Cu toata moartea ce-o contin. Cand se va face socoteala, scazand tot

Doamne, fă-mă calugar Si cheama-mă până la tine Să-ti spun adevarul Despre marele dezastru pamintesc. Doamne, fă-mă calugar. Au fost

Între o lacrimă Și o fântână arteziană Mai rămâne atât: Dreptul la rană. 12 Iulie 1987

Sunt un om liber, ceea ce eu gândesc singur, ceea ce eu scriu singur, noapte de noapte, poate ajunge, ziua, în mâinile voastre, sub ochii

Mi-e dor de tine Si nu-mi ajung celelalte Uite ca un surogat Pentru puritate Nu s-a gasit. Mi-e dor de tine Mi-e tine de tine Mi-e

Iubito, pe prispă ți-am pus O floare din lumea de sus, O floare din insula Marte, O floare a căilor moarte. Ea are petalele lungi, Suflînd

Ce mai faci, prin munți ce ți-l ascund pe bărbatul tău ce-a fost cioban, ce mai faci sub cetini și pe prund, ce mai faci, Vitoria Lipan? Duhul

Ne iartă, Doamne, ura și gîlceava de care suntem zilnic vinovați, dar către Tine tulnicul suna-va, să-ntorci privirea Ta către

Aici în Bucovina mi-e atât de bine încât mă bronzez la lumina ploii. Din basmele copilăriei mele ființe supranaturale parcă vălătucesc pe

O, pepenii iluminau cerul când se coceau, Cu urmele dinților de iepuri în ei, Stelele moi le mușcau, le sângerau, Cu purpurii averse de

Nimeni nu e singur pe pamant, Cineva in grija lui il are, Nici cei singuri-singuri nu mai sunt Daca are umbra fiecare. Singur stai in casa si

Cum se agățau păstrăvii de fiecare rază de lumină, erau mai ușor de făcut captivi... Și noi, deasupra lor, cu lanterne în mâini. 21 August

Să fii atât de departe de relele lumii încât orice veste rea care vrea să te-atingă să nu ajungă la tine decât după ce devine istorie.

Încă o noapte albă în contul vieții gri Încă un bulgăr negru la muntele de smoală Încă un om mai crede și altul îl înșală Și „a minți”

Pe șosea, l-am văzut, hăituit de mașini, A fugit spre-a uita sărăcia din sat, Pe-un asfalt unde-ai lui sunt așa de puțini Și-i vacarm, de te poți

Simple descărcări electrice, o mare uzură a filamentelor, voioșie în sufletele voastre, când vă strângeți la masa familiei, acesta e modul meu

Atunci cand cade frunza pornita sa rastoarne Intreaga roata a lumii si fiecare pom O simt ca mi se rupe din sange si din carne Si mi se face mila

America nu se dezminte. Ea, tocmai in aceste zile, Ne mai trimite-un presedinte, In caruciorul cu rotile. Prin orizonturi numai tinte, In voie

Mamă, ce plumb ai în pântec, mamă, am visat că atârnăm, dumneata și eu, de un clopot de plumb, care bătea înfundat, mohorât, mamă, vecinii au

Cetatea peste mine se rastoarna, In carnea mea ii simt intr-una biciul, De este vara sau de este iarna, Femeia este singurul meu viciu. Nici nu

ȘI TOTUȘI IUBIREA, Adrian Păunescu Și totuși e stare de veghe Și totuși murim repetat Și

Cerneala putrezește-n călimări, În beciuri, vinul nostru reînvie, Ca să miroasă a lăstari de vie Și prin armuri ne trec stafii călări. Dintre

Nici nu mai stiu daca erai frumoasa Si nici in ce culori iti sta mai bine, Stiu doar ca amintirea nu ma lasa Si ca mi-e imposibil fara

Au început caisele să fiarbă De leagănă și sevele-n caiși Eu te iubesc tăcut, cu ochii-nchiși Iubita mea cu gleznele de iarbă. Că lumea ni

Iubind-o ca pe fructul interzis, această deșănțată poezie, mi-am regăsit încrederea în scris, din care pricină, nici nu se știe. Nu mă droghez

Aicea m-aș întoarce Odată îndărăt Ca să m-aplec sub piatră În râul care scurmă Să iau izvoru-n brațe Și-apoi să vi-l arăt Spunându-vă:

Tundeți oile că le e cald, tundeți oile că vine vara, tundeți oile ca să vedem ce e turmă și ce e legendă.

Se află litere și farduri Și niște munți sunt între noi Dosare-nchise, triste garduri Și nici n-o să mai vină apoi. În pragul iernii

Acum sunt mai pustiu ca-ntotdeauna De când mă simt tot mai bogat de tine Și-mi stau pe tâmpla Soarele și Luna Acum mi-e cel mai rau și cel mai

Condamnă toti si numai unul iartă, Când toti vorbesc se-aude cel ce tace, Dă semne de cădere si de pace, Dezamăgita, tulburea mea soartă. Ce

Sufletul meu, copil tembel, cunoaște, Inima mea de bivol tînăr știe Că pe al lumii pat absurd de broaște Iubirea este o anomalie. Să mai

Prea târziu te-am întâlnit în viață Ca să pot să stau de veghe până-n zori Brațele pe sânii tăi mi-ngheață Ars prea mult ca să nu mă

Aparatura este toată gata și doctorul îl dă c-un fel de seu, ca să privim prin ecograf în tata, misteriosul făcător al meu. A-mbătrânit și-abia

Abia trăim în muntele fără apă, cu ochii căutând-o în zadar, mereu e-n preajmă și mereu ne scapă, ascunsă de o umbră de stejar. Și fagii o mai

Pune-ti, copile, capul pe perna, Te-asteapta vise, prunc adormit, In vise viata este eterna, Cu ceruri blande si fara sfarsit. Ce stii tu-n

Întreg, al dumneavoastră, așa mă simt din nou Că de minciuni și falsuri ființa mi-e sătulă, Vă mulțumesc de toate, Cinstit și Bun Erou, Renaște-n

Unde-ai fi si unde te-ai tot duce Cat ai fi de rau sau cat de bun, Ca mai crezi sau nu mai crezi in cruce Cel mai greu iti este de Craciun. Cand

Poetul n-are voie sa tradeze si nici sa faca glume despre Neam, el simte totul, de la Rau la Ram, nascut ca lacrima de metereze. Poetul n-are

Ti-am adus acest cos despre care nu pot sa spun ca e cu flori pantru ca acesta, iubito nu e si nu pare un cos cu flori. Acesta e un

Ca un clopot de gâtul unei oi Așa atârnam eu de sânul sfânt Al mamei mele, în al doilea război Cînd s-a petrecut împrăștierea românilor pe

Despre blândețea de a fi de vină Și despre nebunia de-a fi trist, Am să vă povestesc, cât mai exist, Și ochii mei atârnă de lumină. Dezastrul

A fi om e mai greu decat plumbul pe lume, Noi nici nume n-avem. Dar cati oameni au nume? Ne-ati uitat in camin si ni-i greu si rusine, Mai

Scrisoarea mea e de ulei femeie, ulei din candele, ulei din cani, ti-o scriu ca sa –ti mai treaca intristarea ti-o pun pe amintire si pe

Eu recunosc că am făcut greșeala De a slăvi prea mult conducătorul Făcându-i ode și-ndemnând chiar sala (să cânte): Partidul, Ceaușescu și

E toamna în declin, Ce mici lumini rămân, Murim și noi puțin În orice stog de fân. Și, dacă-ți este greu, Așa cum îmi spuneai, Tu hai în

E-o liniște plătită-atât de scump Și e o pace de sorginte sfântă De se aude tăinuit cum cântă Mătasea în știuleții de porumb. Colinele

Nu toți ce care sapă în jurul tău vor neapărat să-ți dăruiacă o fântână cu apă proaspătă.

De-aicea, de pe patul de spital, Pe care mă găsesc de vreme lungă, Consider că e-un gest profund moral Cuvântul meu la voi să mai ajungă. Mă

Nu știu unde mă culc și cine sunt oamenii-aceștia buni, ce-mi dau de toate nici cum îi cheamă parcă n-am aflat și totuși ne iubim pe

Aici, în bucovina îmbrățișarea cu natura dă putere până și muribundului, se povestește că un om aflat pe moarte și-a aruncat plapuma pe care

Ce noapte linistită la Vaslui si totusi, cea mai mare dintre toate, asa cum poate însăsi mama nu-i este această sfântă bunătate. Au

Aud pe-aici, pe lîngă mine pași Vin voci străvechi să cînte și să mustre, Un paradis e îngropat la Iași Sub străjuirea umbrelor ilustre.

Cîtă luptă e în frunză, cîtă moarte e-n copac, Uite că se face noapte, mă consum și plîng și tac, De-aș putea să trec în toate, ca un abur

Tragica mea, condamnata mea țară, Din nou răstignită și funerară, În static și jalnic galop antigalop, Între secetă, foamete și

Cine are părinti, pe pământ nu în gând Mai aude si-n somn ochii lumii plângând Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti, Astăzi îmbătrânind

Să fie de dulce, să fie de vară, Să fie de iarbă ajunsă la brâu, Să fie de dragoste ultima oară, Să fie de pietre spălate de-un râu. Să fie de

La hanurile unde am fost în tinerețe poterele care mă căutau s-au îmbătat așteptând și nimeni nu mai știe nimic despre fărădelegea care-am

Cui sa trimit aceasta trista scrisoare pe care o scriu linistit si fara speranta rezamand hartia ei de tot orasul, de toata cartea de

Nu se mai face ziuă pe pământ, E numai noapte fără lecuire Și nu mai poate omul să respire Ca oasele în trup la el s-au frânt. Și e atâta doliu

Iți mai aduci aminte marea aflată pururea de gardă, Iți mai aduci aminte plopii tremurători din țărmul ei, Iți mai aduci aminte zorii când

Noi n-am avut nevoie Sa luam adeverinte Ca vietuim acasa, In patrie la noi, Am fost si vom ramine De-a pururi dacii liberi Si iubitori de

Lumină din lumină pănă-n veci, Lumina în lumină se închină, Lumina moare, spre a învia, Copii-lumină din părinți lumină. Pământu-ntreg e-un

Dar, hai, să ne spunem minciuni importante, Dar, hai, să ne spunem minciuni si mai mici, Asa cum amantii le mint pe amante Si ele îi mint pe

Pe urmă când iarna de tot va cădea, cu inima ta lângă inima mea vom asculta și vom reasculta Siciliana de Nottara.

Deodată vine toamna la Potoci și ne găsește pregătiți de vară și spic avem în păr și soare-n voci și-brăcămintea ni-i așa ușoară. Din munți se

Jurăm credință luptei de-a ne regenera să aibă fiecare, dreptatea, munca sa, jurăm ca adevărul să fie pentru noi puterea de a scoate

tu sa ma ierti de tot ce mi se-ntampla ca ochii mei sunt cand senini cand verzi ca port ninsori sau port noroi pe tampla ai sa ma ierti altfel ai

Omar Khayyam mai duce dorul Femeilor de pe la hanuri, Ce fi-vor in curand ulciorul Menit a potoli

Iubito această țară e a noastră mai mult decât suntem noi unul al altuia.

Numai artistii au corupt tarana, din vina lor rasar pe lume flori, prin arbori trec pierdutii dirijori, si-si misca-n fiecare creanga

Aseară l-am vizitat pe Ștefan Grec, un bărbat de-o vârstă cu mine, care și-a pus acsa în munții cei mari dintre Bucovina și Maramureș, a așezat

. Si totusi exista iubire Si totusi exista blestem Dau lumii, dau lumii de stire Iubesc, am curaj si mă tem. . Si totusi e stare de veghe Si

La atelierul de turnat clopote e o schelărie pentru încercări; când clopotul e gata aici și bate, țăranii din satele care-l așteaptă se închină

Ma voi feri ca de foc de pericolul Ca dragostea sa devina Obiect al meditatiei, Al speculatiei, Al filozofiei. Fereasca Dumnezeu De acea

Pe muntele negru de frunza de vara Te chem cu accent brumariu sa te sperii Cand spicul de toamna da-n spicele verii Si cade lumina si trage sa

Ce bine mi-e a-ți recunoaște Ștergarul alb de in la porți, Te-ai pregătit și tu de Paște, Hristos a înviat din morți. Pe mal de rîu mai cîntă

Cetățile dau semne de oboseală, turnurile lor abia mai bat ora, grănicerii nebărbieriți au și plecat în muncile agricole, administrațiile corupte

Sunt semne de iarnă pe aer, pe ape la munte probabil a nins, îmbracă-te, Carmen, și vino aproape, păstrează cenușa incendiului stins. Pe foștii

We love rock and roll! Și-atâta poftă de cântec avem încât dacă s-ar pune lacăte pe instrumentele noastre, din lacăte, și tot am cânta, și-am

...O femeie ne face semn de pe marginea șoselei, oprim și-o luăm în mașină, și se urcă greu și se scuză: am proteză în loc de picior, mă

Eu, sclavul trist al tristei mele harpe, eu vad pierind, cu ochii, ce-am iubit, mi-ar fi prea mult si-o gaura de sarpe să merg în ea, tacut si

Păsările călătoare Pleacă dacă-i frig și plouă, Pe uscat ca și pe mare Și dau lumea pe din două. Și învață cum să zboare Puii lor aflați în

Starea de grație vine și trece, stânga e tulbure, dreapta e rece. Zestre ilogică și totuși zestre ca din noi înșine două ferestre. Judec

De mine aveți, dragii mei, a vă teme, Sunt îngerul cuminecat de dezastre, Pe sânge-mi plutesc în derivă blesteme, E mintea-mi azilu-ntrebărilor

Din clipa în care pe lume o mamă pe noi ne-a născut, ca într-un proiect fără milă, urmăm un traseu cunoscut. Aproape că n-aș recunoaște acest

Sărăcia noastră ne omoară, De atîta marș ne doare splina, Cine iese ultimul din țară E rugat să stingă și lumina. Noi mereu le-am suportat pe

Virgula e punctul care plange.

E BINE Adrian Păunescu Că ne bîrfește lumea este bine. Normal. Aproape excelent. Așa e când două drumuri mari se întretaie vorbesc

Ca o injecție intravenoasă acest șir de cocori de care țipă mugurii, bălțile, mâinile noastre întinse. Ca o injecție intravenoasă într-un

Andrei, copiii lui, Andreeas și Adrian și mama lor de bună voie Victoria, Carmen și eu ne aflăm la Cârlibaba, e toamnă, casa în care trăim e

Desculț prin întîiele brume, Bătrîn de atîta tristețe, Să ies dintr-o dată în lume, Cinismul ceva să mă-nvețe. Cu ochii sticlind ca

Cea mai urîtă faimă ne omoară În Europa ultimelor știri, Suntem români, fugim din gară-n gară Din patria strămoșilor martiri. Vom pustii de tot

e ceață pe munți ca-ntr-o piesă cu Hamlet într-un magic Elsinor... lucruri pe care va trebui să le scriu. O reprezentare a paradisului: satul

Si mai bolnav am parasit spitalul Si ma ating cu fata de pamant, Nici nu mai stiu probabil ce mai sint, Asa convalescent mi-e idealul. Si boala

Ce greu se pot înțelege oamenii Cu propoziții simple: \"Mi-e dor să dorm în fân\". Prea complicat, nu-i așa? Nu e destul să spui: Mi-e dor să

Sunt degetele tale, subțtiri ca niște vreascuri, Ce mi-au rămas din toată pădurea dispărută Într-un ținut de gheată și de pîrjol te mută Ființa

Ce ieftină moarte, în viața de lux, se-ncarcă în somn toate armele vechi, politică fizică, flux și reflux, de ce să mai fie iubirea-n

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul „dacă” Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul „nu” Hai să conjugăm ninsoarea și uitarea eu

Stiu multe, mai multe decit agentiile de specialitate, Stiu adevaruri mortale, Stiu fapte compromitatoare, Dar stiu intraductibil. Stiu

Din toate drepturile lumii Pe unul singur nu-l cedez, E strategia mea intimă Și este singurul meu crez. Nu-l dau chiar dacă vin la mine Toate

Iese amurg dintr-o bataie de clopot caii culeg iarba din ultimul tropot, pasari adorm daca amurgul le-atinge, sus la izvor, sus la obirsie,

Trenuri somnoroase pleacă întrebând Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând, Plec și eu din gară și tristețea-mi port Spre mirajul galben din

Nu-i nimic, e-n regula, mai asteptam doua sute de ani, ce-o să fie, un biet accident istoric, o socoteala matematica gresita, sintem în Estul

Cu mâini însângerate Și tălpi incendiate, Pe o potecă strâmtă din cele care nu-s, Sătui de balta lumii, Nebuni de libertate, Trăim ciudata stare

Eu vin cu toată viața mea și gulerul deschis Și pe peron aștept un tren ce merge spre abis, De-aici încolo nu mai sunt nici gări și nici

Acest pustiu ce ne îngroapă-n el, acest pustiu crescând din oră-n oră, acest pustiu curat ce ne devoră ca remușcarea după un măcel. Acest

Daca-am sa te chem Da-mi macar un semn Fie si-un blestem Din partea ta. Totusi nu

Malul acesta foarte abrupt din care cerul luna și-a rupt este hamacul în care m-așez ca să-mi mai iasă floarea din miez, astfel aicea stau și

Ce nu-i boală, e moarte. Ce nu-i aici, nu-i nicăieri. Nu doar vecia ne desparte, Ci fumegânda zi de ieri. Noi rezistăm în veșnicie Pentru că

COMERCIANTII DE INGERI Au trecut prin orașele noastre comercianții de îngeri, vindeau îngeri, împreună cu mături, dacă luai și pământul de

Rămîn prin casă niște haine vechi, Un fel de moștenire părintească Și umbre ale tragicei perechi, Că posesorii nu mai vor să crească. Părinții

Afla si-nvata Acest refren: Pana la moarte, N-ai nici un tren. Clipa absurda Si, noi, nauci, Nici nu stiu unde Vrei sa te

In veac cu putere oculta din zid cineva mă asculta. cu cât mă coboara pe mine. cu-atât el mai mare devine. Iubirea mi-o suge prin tuburi. mă

Traiesc aici, dar ma simt ca sunt departe, Din ce in ce mai singur si mai trist, Nici nu mai stiu cat pot sa rezist, Inchis intr-un ziar si intr-o

Ei, mîine sînt mai răi ca ieri, Otrava le rămîne-n oase, Ei,după ce vînează rinoceri, Vorbesc despre femei frumoase. Și li se pare inutil

Prea tarziu am ajuns la Paris, prea batran, n-am avut nici noroc, nici chemari, nici curaj, unde sunt, ma trezesc doritor sa raman si, cu grele

Oameni, oameni, fratii mei, Disperatii, fericitii, V-ati spälat de superstitii, De demoni si dumnezei. Insä nu-i destul folos Dacä peste tot

De-atatea zilnice-ncercari mizere, De-atata umilinta si pacat, De-atata moarte cata ni s-a dat, E prea putin o singura-Nviere. Si, totusi, pe

SINGURI ȘI TOÞI Adrian Păunescu Sfîrșim mizeria, începem criza, Puteam trăi și noi cum se cuvine, Și

Sint radical mai precis sint pentru pastrarea unui just raport intre minciuna si adevar, intre eroi si eroi, intre plus si minus, sint

Eu o iubesc. Duios. Nebun. Potrivnic. Pe viata si pe moarte. Fara frica, Compatimesc pe cei care abdica, Dar eu raman cu mine insumi, schivnic.

Și Hamlet străbate pământul cu Yorick, Cu Yorick în pumn sau cu chiar capul său, Căci prinși amândoi în vârtejul istoric, Chiar Yorick e Hamlet și

Acum, cand cade toamna pe pamant, Ca un cosmar al unei boli ciudate, Acum sa trecem prin acele sate, In care merele in meri mai sint.

Toti, in acelasi tren toti, in aceeasi directie, dar, prin vagoane, trebuie sa ne miscam fiecare, in voie.

Astfel dupa tine se incheie toate. Trag oblonul negru la fereastra mea. Nu mai vreau deceptii, vreau singuratate, Nu mai vreau iubire, voi

FIINTA NESUPUSA Aș fi vrut să-mi organizez poezia Ca să fiu mai sigur pe ea, Dar versurile mele râdeau de prostia Care mă înflăcăra: Cum ai

Trec anii și se numără ca banii Și viața mă așază pe rugul ei cărunt, Bunica nu-mi mai spune nani-nani, Mă-nfrigurează fiecare amănunt. Și cel

Cand v-am rugat sa-i ocrotim, Cand v-am rugat a nu-i uita, N-ati auzit si mi-ati raspuns Ca-i o problema foarte grea. Si-am fost ridicol

1.Dacă n-am să vin deseară Mamă ușa n-o-ncuia Spune-i tatei că-s în poartă Sau găsește tu, sau găsește tu, sau găsește tu ceva. În noaptea

Daca stiam ca sunt facut din molecule, ma zbateam sa ajung razboi atomic.

Nu mai e nimeni Între mine și viscol, Numai eventuala bunăvoință A celor ce păzesc și asmut ninsorile, În rest, vârsta prăbușindu-se Asupră-mi,

Sfios vin la tine ca-n templul Ardealului, Eu, fiu de tarani din fierbintele sud, Si Clujul e, tot, hohotire de clopote, Si pasii lui Blaga pe

Trestia pe baltă bate tremurat, Se aude trenul dinspre Calafat, Neștiute păsări saltă peste noi, Cum, chemat de tine, morții mă-ncovoi. Te

Să-i fie veacul liber și întreg Plin de sudoarea lumii truditoare A celor ce-l păzesc și-l înțeleg, Atîta cît de soarta lui îi doare.

Ninge uitat. Toți fulgii astăazi dați-i Celor săraci, copii să și-i mintă, Ninge fără de corp, ca din oglindă, Cade lumina pe toți

Stiu unde Nu stiu de unde, Nu stiu de ce Si nu stiu Pentru ce merit Dumnezeu te-a trimis Pe buzele mele.

Cuvinte vechi se retrezesc în mine ca armăturile-ntr-un adăpost, în creier port copilul care-am fost, mi-e panică și cald și-apoi mi-e bine. Ce

În toată existența omenească nu a existat zidire durabilă dacă în ea nu a fost zidită o femeie.

Pădurea mea, primește-mă la tine, Ca pe-un sicriu ce vrea să intre iar În fostul trunchi al fostului stejar, În hohotul bolnavelor ruine. Am

Toamna în munți ia aspecte tragice, Poate că nicăieri Nu e atât de tragică iarna, Ca în munți, când vântul bate cu soare Și trebuie să faci

Eu nici nu știu cu cine mai vorbesc, Atunci cînd scriu aicea poezie Și dacă tot dezastrul pămîntesc Într-adevăr mi se cuvine mie. Sînt

Lumina trece munții pe curat; și-n brazii negri se ascut cuțite. Eu viața mi-am trăit și mi-am urmat c-un blând instinct, al fiarei

Mă rog cu puterea cuvântului Pentru copiii pământului, Mă rog cu dulceata colinzilor De sănătatea părintilor. . Florile, florile dalbe, Iar pe

Și află, doctore, c-aici mă doare, Acolo unde geme-un colț de țară, Acolo unde plînge fiecare Ca națiunea noastră să nu moară. Iar dacă e

Cand infaptuiam ceva, ceea ce infaptuiam era luat la figurat, cand nu infaptuiam ceva, ceea ce nu infaptuiam era luat la propriu. As putea

Singurătatea ne face bine, singurătatea ne dă puteri, mănâncă astăzi scrumul de ieri flacăra noastră fără rușine. Noi ne mai credem corăbieri

Când ni s-a dat cuvântul, ni s-au luat aripile, Zadarnic este dorul nostru după aripi, Noi invocăm în lume aripi și, pentru a convinge, Triști

Ce daca vine primavara Atâta iarna e în noi Ca martie se poate duce Cu toti cocorii înapoi In noi e loc numai de iarna Vom îngheta sub ultim

Cuvintele sunt pline de noroi, Cum sunt copitele de cai plugari, Nu mai ajunge sensul pân’ la noi Copiii adevărului sunt rari. Pe-o parte-a lui

Aștept primăvara: vreau să fiu dus de un pluton suav la primul zid și împușcat cu muguri și când voi muri să-mi înflorească toate rănile, să vină

Starea mea e vinovăția permanentă, azi-noapte am vrut să mă sinucid, am mers în vârful picioarelor la paturile copiilor mei să-i văd înainte de

Mintea mea obosita nu e mai proasta decât mintea voastra odihnita, hai să gindim impreuna, hai ginditi si voi, incordati-va mintile odihnite si

Si-mi vine sa plâng si sa strig, Putem linistiti înopta, Ducându-mi la frunte o mâna, Tacerea ne este deplina Se face teribil de frig, Si

Primăvara în țări dezvoltate Un mugur de nichel străbate și-un verde ciudat, monoton, Livezi de săpun și șampon, Primăvara în țări

Mi-e dor de casă, dor de casa mea, Mi-e dor de-o casă care nu exista, Mi-o-nchipui iar, cu-o bucurie trista, Cu cer în cer si-n gard cu-o

Þăranii mei, ce-ați dat și bir și cote, Veniți la fiul vostru ce sunt eu, Numele meu de azi e Don Quijote, Mai lupt cu morile de vânt din

Ne urcasem cu totii in autobuz Care nu era confortabil, dar era independent, N-avea fiecare locul säu, Dar ne gândeam cä o sä aibä, Era

Pădure de-a dreapta, pădure de-a stânga, Ce margini grețoase de hău Și mare în țărm își continue tânga Și mie mi-e rău. Ce mult întuneric, nu

La colțul străzii e un cerșetor Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume Decât aceea unde, fără nume, El ispășeste râsul tuturor. Adolescenții se mai

De la mine pan\' la tine Numai fluturi si albine, De la tine pan\' la mine, Numai rau si nici un bine. De la mine pan\' la ea, Numai lant si

Fecioare despletite trec prin zi Mișcând și amețind realitatea, Lunatic, aeriene, vii; Genunchii lor au luminat cetatea. Vâslite le sunt

Când noaptea pe pământ e mai adâncă Decât lumina-ntregii mele vieți, La mine-n creier se trezește încă Un internat dogmatic de băieți. El are

El nu tine tară de-a doua Ca marmură albă în miei arde seul Si el luminează cu roua Spre tronul de sare pe care stă zeul. Aici doarme zeul pe

Foaie verde fard de claun, la amurg cînd e instinct, îmi văd mîinile murind, mi-aud tîmplele murind. Foaie verde fard de claun, o, copilăroasa

Da, sunt valah, porecla asta-mi place, Sunt meridional și sunt fierbinte, Din palma mea iau fiarele merinde, Mă lasă-n pace când le las în

Inchide fereastra, perdeaua o lasa, Da zgomotul marii afara din casa, Da-mi voie s-asez fruntea mea pe-al tau pantec, S-ascult al rodirii si-al

Sînt Un om liber Adică Nu-i este nimănui Milă de mine. Nu mi-am dorit Această libertate Dar o păstrez Și mă laud cu ea. Sînt Un om

As sta, asa cu fata-n sus, Lovit piezis de vreme Si-ncet ca un izvor supus Ti-as murmura poeme. Si patul de sub sira mea, Podeaua care-l

Si daca dupa cum s-a auzit si daca dupa cum un simt o spune intregul drum e o desartaciune si chiar motorul e croit gresit! Masina e din ce în

Nu-mi place să mă simt bine Într-o lume care se simte prost. Iată motivația Tainică și egoistă A militantismului meu.

Sunt un om liber Adica Nu-i este nimanui Mila de mine. Nu mi-am dorit Aceasta libertate Dar o pastrez Si ma laud cu ea. Sunt un om

tu să mă ierți de tot ce mi se-ntâmplă că ochii mei sunt când senini când verzi că port ninsori sau port noroi pe tâmplă ai să mă ierți altfel ai

Se joacă șah, în cea din urmă fază, Cu alb și negru ce se-mpotrivesc, În fond, e chiar destinul omenesc Născându-se, când piesele se-așază. Mai

Când învățătorul le predă, cu grijă, Lecția de caligrafie Ei cred că el Nu știe să scrie.

Aud pe-aici, pe lîngă mine pași Vin voci străvechi să cînte și să mustre, Un paradis e îngropat la Iași Sub străjuirea umbrelor ilustre.

Ne urcasem cu totii in autobuz Care nu era confortabil, dar era independent, N-avea fiecare locul säu, Dar ne gândeam cä o sä aibä, Era

Pune-ți, copile, capul pe pernă, Te-asteaptă vise, prunc adormit, În vise viața este eternă, Cu ceruri blânde și fără sfârșit. Ce știi tu-n

Ce frumoasă ești în prag de iarnă, Ninge disperat asupra ta, Cerul peste tine se răstoarnă, Þurțurii în plete vor suna. Hai să fim doi oameni

Sunt un om liber Adică Nu-i este nimănui milă de mine. Nu mi-am dorit Această libertate Dar o păstrez Și mă laud cu ea. Sunt Un om liber Nu

Spune-mi ceva Dacă-am să te chem Dă-mi măcar un semn Fie și-un blestem Din partea ta. Totuși nu știu cum Pentru-atâta drum Ce-a-nceput

Și totuși există iubire Și totuși există blestem Dau lumii, dau lumii de știre Iubesc, am curaj și mă tem. Și totuși e stare de veghe Și

Dacă-am să te chem Dă-mi măcar un semn Fie și-un blestem Din partea ta. Totuși nu știu cum Pentru-atâta drum Ce-a-nceput acum Spune-mi

Nu știu unde mă culc și cine sunt oamenii-aceștia buni, ce-mi dau de toate nici cum îi cheamă parcă n-am aflat și totuși ne iubim pe

1.În povestea copacilor goi Scârțâind într-o singură ușă Este vorba de noi amândoi Este vorba de foc și cenușă Doi copaci fără

Dacă-am să te chem Dă-mi măcar un semn Fie și-un blestem Din partea ta. Totuși nu știu cum Pentru-atâta drum Ce-a-nceput acum Spune-mi

Aș sta, așa cu fața-n sus, Lovit pieziș de vreme Și-ncet ca un izvor supus Þi-aș murmura poeme. Și patul de sub șira mea, Podeaua care-l

Inchide fereastra, perdeaua o lasa, Da zgomotul marii afara din casa, Da-mi voie s-asez fruntea mea pe-al tau pantec, S-ascult al rodirii si-al

Inchide fereastra, perdeaua o lasa, Da zgomotul marii afara din casa, Da-mi voie s-asez fruntea mea pe-al tau pantec, S-ascult al rodirii si-al

Pune-ti, copile, capul pe perna, Te-asteapta vise, prunc adormit, In vise viata este eterna, Cu ceruri blânde si fără sfarsit. Ce stii tu-n

Pune-ti, copile, capul pe perna, Te-asteapta vise, prunc adormit, In vise viata este eterna, Cu ceruri blânde si fără sfarsit. Ce stii tu-n

Inchide fereastra, perdeaua o lasa, Da zgomotul marii afara din casa, Da-mi voie s-asez fruntea mea pe-al tau pantec, S-ascult al rodirii si-al