Marin Sorescu

Lumea - format mic Dă-ne, soare, zilnic papucul tău cald să putem ieși pe asfalt. Că atunci când nu trec mașini noi desenăm pe el găini. Găini

Sufletul tău funcționează cu lemne, Iar al meu cu electricitate. Dragostea ta umple cerul de fum, A mea e din flăcări curate. Totuși vom mai

De câte ori sunt scos la lecție Răspund anapoda La toate întrebările. - Cum stai cu istoria? Mă întreabă profesorul. - Prost, foarte

- Surioară dragă, am... Am venit să-mi dai și mie... Pân’ la primăvară... - N-am. - ...un grăunte... ai o mie. - N-am. - Dar toată lumea

Eminescu n-a existat. A existat numai o țară frumoasă La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe, Ca o barbă nepieptănată de crai Și

Vine o vreme Când trebuie să tragem sub noi O linie neagră Și să facem socoteala. Câteva momente când era să fim fericiți, Câteva momente când

Prefețele scrise de autorii înșiși nu-și au rostul decât în măsura în care vin cu niște precizări de ordin documentar. Altfel, să încerci să

Noi, care suntem îngrozitor de mari, Care n-am mai căzut pe gheață Dintre cele două războaie, Ori dacă din greșeală am alunecat vreodată, Ne-am

Mergeam așa, Când deodată în fața mea, S-au desfăcut doua drumuri : Unul la dreapta, Și altul la stânga, După toate regulile simetriei. Am

Hai sa ne sinucidem, le spun prietenilor mei, Azi am comunicat atat de bine, Am fost atat de tristi, Perfectiunea asta in comun N-o mai atingem

Eu mut o zi albă, El mută o zi neagră. Eu înaintez cu un vis, El mi-l ia la război. El îmi atacă plămânii, Eu mă gândesc un an la spital, Fac o

La cele mai bune replici ale mele Ai tușit, Scorpie bătrînă. Ele erau cheia Întregului spectacol, Le pregăteam în febră Ani în șir, Oamenii

Am vrut să mă schimb pe unul mai bun, L-am căutat cu lumînarea, Înalt ca bradul, curat ca floarea, Și care noaptea să doarmă tun. Ce, cu

Doctore, simt ceva mortal Aici, în regiunea fiintei mele. Ma dor toate organele, Ziua ma doare soarele Iar noaptea luna si stelele. Mi s-a

Uitatul pe fereastră a devenit un tic, Toată lumea se uită pe fereastră. Citește, spală, iubește, moare Și din când în când dă fuga Și se uită pe

Floare naltă, floare neagră, Nu ți-am spus, fă, că-mi ești dragă? C-o să fur din cer cinci stele Să-ți fac salbă de mărgele? Și mă lăudam că

Mitrele, ori de câte ori se certa cu muierea, Își lua betele să se spânzure în vale la sălcii; Să vadă și ea, fir-ar a relelor, Ce-nseamnă el în

Într-o încăpere ca toate celelalte, Amenajată cu plafon zdravăn, Ne întrecem la sărituri în înălțime. Știm precis Că nu poate sări nimeni Mai

Ma uit la toate lucrurile De doua ori. O data ca sa fiu vesel, Si o data ca sa fiu trist. Copacii au un hohot de ras In coroana de

Un fir de păianjen Atârnă de tavan. Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasă tot mai jos. Mi se trimite și Scara la

Am legat copacii la ochi Cu-o basma verde Și le-am spus să mă găsească. Și copacii m-au găsit imediat Cu un hohot de frunze. Am legat

Ne cunoastem, Ne-am intalnit intr-o zi Pe pamant, Eu mergeam pe o parte a lui Tu pe cealalta. Tu erai asa si pe dincolo O, erai ca toate

Cică lucrurile mai trec odată Pe unde-au mai fost Ca niște sentimente comete. Trebuie numai să știi să le-aștepți, Trebuie numai să rupi, Stând

Când stai în tren și pleacă trenul vecin, De ce ai impresia că ai plecat Tu? Primăvara și toamna Te tot uiți pe cer, pierdut în

Craiova văzută din car e cel mai frumos oraș din lume, Rămân și acum încremenit când mă gândesc, îmi lasă gura apă. Era și primul oraș care îmi

Îmi pare rău de fluturi Când sting lumina, Și de lilieci, Când o aprind... Nu pot să fac un pas Fără să jignesc pe cineva? Se-ntâmplă atâtea

Dedublare Noaptea cineva umbla cu hainele mele Si mi le poarta. Dimineata observ pe pantofi noroi proaspat, Cine-o fi semanand la

Am legat copacii la ochi Cu-o basma verde Și le-am spus să mă găsească. Și copacii m-au găsit imediat Cu un hohot de frunze. Am legat

Ganditor si cu mainile la spate Merg pe calea ferata, Drumul cel mai drept Cu putinta. Din spatele meu, cu viteza, Vine un tren Care n-a

M-am îmbrăcat c-o armură Făcută din pietrele ce-au rămas După ce a trecut apa. Mi-am pus o pereche de ochelari In ceafă, Ca să pot vedea

Am umblat cu cerșitul pe la păsări Și mi-a dat fiecare Câte o pană. Una înaltă de la vultur, Una roșie de la pasărea paradis, Una verde de

Iarba, munții, apele, cerul Mi-au intrat în sânge Și-acum aștept Să-și facă efectul. Simt că-nverzesc, Din cauza ierbii. Că mă umplu de

Să cercetăm bine Cine se ascunde sub noi, Să fim foarte atenți Pe cine numim Eu. Că nu mai poți Avea încredere oarbă În nimeni, Să fim

Shakespeare a creat lumea în șapte zile. În prima zi a făcut cerul, munții și prăpăstiile sufletești În ziua a doua a făcut rîurile, mările,

Cu toate ca se afla in rai, Adam se plimba pe alei preocupat si trist Pentru ca nu stia ce-i lipseste. Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe

Străzile erau înțesate de haine Care își vedeau de treburi. Unele alergau să nu întârzie la servici, Altele flecăreau, Ori intrau în magazinele

Cei mai dezinvolti - actorii! Cu manecile suflecate Cum stiu ei sa ne traiasca! N-am vazut niciodata un sarut mai perfect Ca al actorilor in

Pachetul de tigari gol are o nostalgie pe care numai vidul cosmic o-ntelege se simte absolut parasit ca o rampa de lansare dupa ce toate

Gândești rar Și-ți cad frunzele Printre gânduri. Gândesti atât de rar, Că răsar păduri Și lumea toată Și tu ești la amândouă marginile

Observ cu interes Cum se luptă instinctul vieții Cu geniul morții. Viața vine cu o mie de tertipuri, Moartea are o mie și una de

O sa ploua Isi zice Dumnezeu, cascand, Si privind la cerul fara pic de nor, Ma cam incearca reumatismul De vreo patruzeci de zile si patruzeci de

Gerul iar trage cu tunul, Dardaie-al pamantului catel, Adevarul se-mparte la unu Si ramane la el. Misuna albul pe camp, Furnicarul acesta

După ce le-a mâncat tone de ruj, Femeile, Înșelate în așteptările lor cele mai sfinte, Au găsit mijlocul să se răzbune Pe Don Juan. În fiecare

O femeie Se urcă-ntr-un pom Și bărbatul îi ține cu amândouă mâinile Scara. O pasăre zboară Pe cer Și un copil îi ține Aerul. O stea

În cimitir doar deșteptarea Este mai grea. Încolo...trai! Prieteni vin și-ți udă floarea Crescînd pe gura ta de rai. E-o desfătare

\"Ce mai faci?\" Într-o bună zi luna A întrebat pămîntul. De milioane de ani Îl tot vedea muncindu-se, Mutînd mările dintr-un continent

O, suflete, bun la toate! La privit pe fereastră La întuneric, La mersul femeilor Și la apreciat distanța între două gâze. Poate că abuzăm de

PERECHEA Oaia ce-a mâncat-o lupul A format cu el un cuplu. Și-au rămas, un lup și-o oaie, De povestea lumii-n ploaie. - Ce-ai văzut? Cum

Fără îndoială, pământul Este o mare Popicărie. Pentru că nu sunt suficienți Copaci, Oamenii stau și ei În picioare. Cineva aruncă

Codrule, Dă-mi o frunză de sus, Pentru lumină și pentru tinerețe, Și pentru viața care nu moare. Codrule, Dă-mi o frunză de jos, Pentru

Hai sa credem tot ce spunem, E un joc foarte frumos. Tu sa-mi spui: \"Te iubesc\" Si eu sa ma bucur copilareste, De parca mi-ai fi daruit un

În moarte se respiră greu În schimb, e veșnică. Mereu Voi respira și tot mai greu Această stare de ne-eu.

De câte ori închid citatul, Simt în mine Nu știu ce secretă jubilație De polițist: L-am închis și pe-ăsta, Mama lui de porc!

Așa cum stai, Dreaptă, Cu brațele moi Pe pîntecul plin, Pari o veche soție de voievod Þinîndu-și ctitoria. Și parc-aud un glas Venind

Arăt atât de îngrozitor Încât pierd mult timp Consolându-i pe cei Care vin să mă vadă. Þipă, își pun mâinile la ochi, Blestemă. \"De ce

Un câmp pustiu, Bătătorit ca un drum, Și din când în când Câte o carte. La distanțe foarte mari, Vreo carte fundamentală, Tare ca

Am atins incredibilul Și m-am instalat în el, Cât de cât. Dar e numai partea de la suprafață, Pojghița. Există nenumărate straturi De

S-a născut dintr-un hohot de râs. Când părinții au trebuit să îi arate lumea El a început să râdă în fața fiecărui lucru, Până la soare. Și a

Ai intrat în inspirația mea de astăzi Ca un microb frumos, Și sunt fericit Fiindcă îmi place aerul tandru Din jurul tău. Acum îmi vei circula

azi am vazut un ochi care ma iubea. vedeam bine ca m-ar fi primit sub spranceana lui. dar a venit un nor si ochiul s-a-nchis ori s-a

Melcul și-a astupat bine ochii Cu ceară, Și-a pus capul în piept Și privește fix în el. Deasupra lui E cochilia – Opera sa perfectă De

I-a pus o mână la ochi Și i-a arătat lumea, Desenată mare Pe un panou. - Ce literă e asta? L-a întrebat. - Noaptea, a răspuns el. - Te

Adiacentele la ce-am de spus Erau acolo si acuma nu-s, Ia-le de unde nu-s, adiacente, Căci nici în gusile fosforescente Nu mai gasesti nimic de

Dacă și umbra noastră S-ar bucura de cele cinci simțuri, Am trăi mult mai frumos, Cu amândouă inimile deodată. Dar de la noi și până la

Multi m-au sfatuit Sa ma dau la fund pentru o vreme. E mai bine asa, Pentru o vreme, Si m-am dat. La fund toti se impiedicau de mine. Si-am

Acesta e deci CEASUL Nu știu ce să Fac mai întâi Ce atitudine să iau. La naștere cică am Þipat ca un disperat Trei zile. Dacă n-ar fi

S-a umplut casa de fum Eu ard, nu te speria, Eu am luat foc, Bine ca esti aici langa mine, Sa ma vezi, Ca tu pana nu vezi nu crezi, Nu mai

Omul, specie perfidă, Ce-mblânzește să ucidă, Ce domesticește fiare Spre-a le pune în frigare. Surâzând capcane-ntinde Și pădurea o

O liniște solemnă și activă. Milioane de frunze, Milioane de ace de brad, Oscilând pe un cadran imens. Lemnul ca o aspirație a pământului,

Prin Roșiori, gîndind la vede, Trec asiatic și distrat Și Gangele ce nu se vede E scris în Vede, apăsat. În Indii pe musoni am stat, Mai

Am zărit lumină pe Pământ și m-am născut și eu să văd ce mai faceți. Sănătoși? Voinici? Cum o mai duceți cu fericirea? Mulțumesc, nu-mi

În fiecare seară Strâng de prin vecini Toate scaunele disponibile Și le citesc versuri. Scaunele sunt foarte receptive La poezie, Dacă știi

Viteza se fugareste pe sine, Ramane pe loc un cal alb. El alearga totusi din rasputeri Caci calul alb nu are splina. Dar viteza ea insasi nu

-Atunci de ce tacerea asta Atat de densa, de ingrozitoare? -Ba comunicam cu cei de dincolo Tot timpul Dar nu mai avem ce sa ne spunem.

Mă scol din pat cu un mare efort de voință E un act de eroism Să mă bărbieresc, Mai ales că bărbieresc un străin. Care se holbează la mine

Aș, nu plouă curînd, spune Moșu Pătru, Fiindcă n-a ieșit nicovala la munte, Uite, cînd s-or face norii așa nicovală Peste munte, atunci o să tragă

tineti cu amandoua mainile tava fiecarei zile si treceti pe rand prin fata acestui ghiseu este destul soare pentru toata lumea este destul

Locuiesc într-o roată. Îmi dau seama de asta După copaci. De câte ori mă uit pe fereastră Îi văd Când cu frunzele-n cer, Când cu ele-n

Ziua de azi Mi-a fost varata, ca de obicei, Pe sub usa. Mi-am asezat pe nas ochelarii Si-am inceput S-o citesc. Nimic

Mergeam pe drum. Era luna, asa, toamna. Si mă ajunge din urma si trece pe langa mine Un cerc. O tuturiga mare de fier. Un cerc Care mergea singur

EVOLUÞIE Știința se transformă-n neputință Și, după mii de ani de cercetare, Cuvântul „soartă“-1 schimbi cu „programare“ Și asta e, oricum, o

Nimeni nu poate să-și dea seama Ce efect poate avea acest Bobîrnac, Nimeni nici măcar dumnezeu nu poate Să-și dea seama, Care a renunțat

Femeia asta Are pe cineva în baie. Vorbește cu mine, Mă iubește sincer, Dar cineva se tot foiește în sufletul ei, Dincolo de mine. Îi citesc

În mine erau douăzeci de generații Pe puțin Și-azi dimineață, nu știu din ce cauză, Poate unde era geamul deschis, Unul s-a aruncat de la

Toate muzeele se tem de mine, Fiindcă de câte ori stau o zi-ntreagă În fața unui tablou, A doua zi se anunță Dispariția tabloului. În fiecare

Ochii mi se măresc tot mai mult, Ca două cercuri de apă, Mi-au acoperit toată fruntea Și jumătate din piept. În curând vor fi tot atât de

Ce zi e azi? Luni? Dar Luni a fost Saptamana trecuta. Marti? Marti a fost tot anul trecut A fost marti ca popa. Miercuri? Secolul

Pereții casei îmi sunt plini De rame În care prietenii mei Nu văd nimic. Cred că le-am expus acolo Pentru exasperarea lor. Mai era un loc

În ocean, ca-n fund de rai, Peștii respirau prin pai. Luna raze le dă, paie, Și le taie mici, la droaie. - Stați ca gușterii în drum, C-un

La apusul soarelui, mi s-a spus, Trebuie să-mi tai venele. Acum e abia prânzul, Mai am de trăit câteva ore bune. Ce să fac, Să-i mai scriu

Mi s-a omorât timpul, Onorată instanță. Când mă întorceam eu voluntar Din război, Am băgat de seamă Că timpului meu îi fuseseră

O carte, odată scrisă, Nu produce imunitate la scris. Te vei îmbolnăvi de microbul Cărții următoare. Și tot asa... Ca o veșnică stare de

Acum am putea să fim și triști, Doar ne despărțim pentru totdeauna, Dar să trecem peste asta. Copaci, vă așteaptă pădurile. Duceți-vă. Ape,

Apele peste care am trecut Mi-au dat ca amintire un mic licar sub piele. Nu mai pot pasi sprinten,cu avant, Decat daca am talpa plina de

Obosești repede, uiți ușor, Începi să vorbești singur, Miști din buze... Te surprinzi în oglindă mișcând din buze, Știu cam cum o să fie când

Ne scapă mereu cîte ceva în viață, De aceea trebuie să ne naștem Mereu. Soldaților le scapă mai ales Pacea, Obișnuiți să doarmă În

Când mă gândesc ce mă așteaptă și acasă, Porcii aceia de pețitori, Beți chiori, slinoși pe armurile din cuier Jucând toată ziua table Până li

Mă întorc cu fața Spre perete Și le spun prietenilor Îndurerați: Mă întorc repede.

In fata casei in care convietuiesc cu mine insumi Era o agitatie nemaipomenita. Toata omenirea se adunase acolo Si vroia sa treaca prin

Un sentiment plenar Din ce în ce mai rar: Când ies doar pe balcon Și cred că-s avion. Și zbor cu glastre-n brață Prin liniștea măreață. Și-o

Azi am fotografiat numai copaci, Zece, o suta, o mie. Ii voi developa la noapte, cand sufletul va fi o camera obscura. Apoi ii voi clasa: Dupa

O, între stele e atâta timp Degeaba! Sute de ani lumină Milioane de ani lumină – Iarba grasă putrezind, Straturi peste straturi. Iar noi,

Enigma Domnule, am auzit în tinerețe o ghicitoare Și i-am uitat răspunsul. ,,Tenghelita, Menghelita, De carcee, Tombolita. Ghici, ce

Ziua-mi intra in orbite Ca prin stele gaurite Prin care se vede-o zi Si in ea un fel de-a fi. Cand al meu si cand al umbrei Cand al

Eu voi incepe sa te uit Spre nord. Tu ma vei uita Spre sud. Mai intai iti voi uita Sufletul, Care nu-mi va lua Nici trei zile. Dupa

Lăsăm barba să ne acopere Cu înțelepciunea ei Și trecem gravi pe stradă, Părând într-adevăr înțelepți De la noi și până la

Mereu se face plinul printr-o gura Ce casca pentru cea din urma oara, Mereu se varsa-n cer o picatura De suflet, picatura necesara. Si tu te

Dumnezeu e surd Si trebuie sa-i spun ceva Ii scriu pe-o foaie de hartie. Asa se procedeaza Cu toti surzii. Dar mie nu-mi intelege

Nu știu ce am, Că nu dorm când dorm Nu știu ce am, Că nu sunt treaz, Când stau de veghe. Nu știu ce am, Că nu ajung nicăieri, Când

Ne spălăm cu clăbucul tău, soare, Săpunul nostru fundamental, Pus la îndemână Pe polița cerului. Întindem mereu brațele spre tine Și ne frecăm

Dacă te-ai îndepărta puțin, Dragostea mea ar crește Ca aerul dintre noi. Dacă te-ai îndepărta mult, Te-aș iubi cu munții și cu apele Și cu

Când se dă leacul unei boli Toți cei care au pierit de acea boală Ar trebui sa învie Și să-și trăiască în continuare Restul de zile Până la

Leda trece surâzând Printre lucruri Și se culcă Cu fiecare. Gardului i-a născut un copil Din iederă, Soarelui i-a născut O

Cate ganduri imi trec prin cap Le las sa-mi treaca. Este placerea lor Sa se starneasca din senin, Ca norii, Si sa se destrame la intamplare, La

Astazi trebuie sa ai neaparat Si suflet, Am nevoie pentru un studiu Radiografic, Asa ca ia-ti de pe umeras, imbraca-l, Aerul tau cel

Traim in amintiri, Hibernam in vizuina unei amintiri Care se indeparteaza. Intre vinovatie si asteptare Cam acesta e cadrul. Asteptam cu mana

Rănitul s-ar fi rătăcit În pădure, Dacă nu s-ar fi ținut după săgeată. Săgeata Îi ieșise mai mult de jumătate Prin piept Și-i arăta

În poiană Voinicul dormea dus, Cu capul în poală. Moartea îl căuta în cap, Foarte duios, Activându-i centrii memoriei. Era frumoasă

Mai aruncați niște vreascuri În soare, Am auzit c-o să se stingă Peste câteva miliarde de ani. Și dacă nu mai sunt vreascuri, Aruncați în

Sunt vinovat de acest cer Cu vai adanci si negre hauri: Cu ochii mei eu i-am dat gauri, Iertare tuturor va cer. E-n prabusire-acum si-n van

1. Mă gândesc la mine prin semne. Nu mai pricep cuvintele Și mă gândesc la mine Prin semne. 2. Observ prin ochean O delăsare a sânului

Cimitirul era bun Dar, din păcate, n-avea maseur. De fapt avea unul slab și orb Care dibuind Te masa mai mult pe cruce, pe mușchi, Ceva cu efect

Bătăi în inimă: Cioc! Cioc! Intră că tocmai vream să ies. De nervi, eu am un mare stoc Și un depozit sînt de stres. Cicănitoarea îi dă

m-am obisnuit sa dorm cu ochii deschisi de spaima sa nu fiu luat prin surprindere sa am controlul meu asupra lumii pana in ultimul moment ca un

Doamne, creatia a dat inapoi Ca un cucui al universului. Doamne, creatia ta s-a retras in sine Cu tine cu tot si orbecaim in nestire. Doamne,

Eu mut o zi albă, El mută o zi neagră. Eu înaintez cu un vis, El mi-l ia la război. El îmi atacă plămânii, Eu mă gândesc un an la spital, Fac o

Uneori noaptea - târziu după miezul nopții și numai miercurea - îi revenea vederea. Era ca și cum ar fi răsărit brusc o stea, numai și

S-a anunțat, cred, la apocalipsă, Nu țin bine minte, Că un mare uragan de hârtie Se apropie din direcția N-V Și din toate

În fiecare seară strâng de prin vecini toate scaunele disponibile și le citesc versuri. Scaunele sunt foarte receptive la poezie, dacă știi

Unde ramasesem? La glezne fragile. Da, din cauza lor Pretinzi ca nu poti schia. Gleznele fragile mă-nnebunesc, Imi plac foarte mult. Ce bine te

Car namol cu o caldare La femeile care fac nudism. In tinerete aveam o parere mai buna Despre femei; Dar trebuie sa faca cineva Si treaba

As vrea sa fug Sa dispar si sa ma caut. Ma iau dupa tine Si dupa genele urmelor tale prin aer.

A venit o noapte ca o piatră albastră, Despletită, Și mai era acolo și un turn. Un turn cu geamuri rotunde, nesparte și cafenii. Omul acela cu

Mi-am adus în atelier stejarul falnic Și l-am spânzurat de un cui Cu coroana în jos. Cerul l-am legat cu un nor În dreptul ferestrei. Sub el,

Un an de molii și de dolii Mai multe dolii decât molii Și-un an cumplit de pete-n soare Și-un an când trage sarea apă Cum ar veni, de pete-n

Cu mine se petrece Ceva. O viață de om.

Puțin îmi pasă mie De noutățile voastre. Eu vin cu noutățile mele.

Doamne, Ia-mă de mână Și hai să fugim în lume, Să ieșim puțin, la aer. Poate schimbând curenții, O să mă simt și eu în larg, Lângă Tine.

Iată, lucrurile Sunt tăiate în două, De-o parte ele, De-o parte numele lor. E un loc vast între ele, Loc de alergătură, De viață. Iată, tu

Românii Când se exilează Se așează de-a lungul căii ferate, În Europa, Sau, dacă mai e loc, pe lângă gări. Să fie mai aproape de casă, Să

Cerul Cerul scăpase sus, Dincolo de cer, Mai flutura doar un capăt de nor Care venea până la noi, Atingea pervazul. Comunicarea noastră e mai

Nu mai finisez nimicul Cu-a mea viata trecatoare. Sa ma scol in zori de zi Sa-i dau lustru cu o floare? Sa ma finiseze el. El, in moartea ce

Simt aripile vulturelui Întinzând marginile ficatului meu; Îi simt ghearele, Îi simt pliscul de fier, Îi simt uriașa lui poftă de viață, Setea

Ritm Cohorte de marginalizați Se răscoală. Vor în centru. Îl ocupă. Împingând spre margine Norocoșii din etapa precedentă. Se cuibăresc,

Doi bureți Erau băieți Și-și vorbeau de la burete La burete cu “băiete”. Când stăteau la vreo agapă, Mâncau sare și beau apă, Acolo pe fund

Nu mai faceam minuni sistematic, Imi placeau minunile ocazionale. Ajutam o zebra sa-si intre in dungi, Indreptam un batran de sale. Unii

Atât de tare îi bătea inima, Încât Acolo unde era el Soarele mai vedea un om Cu câțiva pași mai înainte Și altul în urmă, Și altul în

Nu mi-e rău ca să-mi fie bine, Mi-e rău ca să-mi fie și mai rău. Ca marea cu valuri verzi, înșelătoare, Nici durerii nu-i poți ghici

Sta pe ganduri Buda, De mii de ani, Cu picioarele sub el, Incropind o filosofie. Sa stii sau sa nu stii? Ganduri. Oricum, pozitia e

De câte ori mănânc un măr, M-apucă remușcarea Și-mi zic: \"Iar ai mâncat nenorocitul de măr al cunoașterii Ca un prostănac, Prostănacule!

Când am insomnie, Seara, înainte de culcare, Iau un atlas istoric Cu puțină apă. Și așteptând să-și facă efectul, Urmăresc cu

Oriunde mă duc Îmi iau trupul cu mine, Fiindcă n-am unde să-l las. Mi-l fură pământul, Cerul și apa. În fericire, în dragoste, În tristețe și

Mai avem încă multe Să ne spunem, De aceea cădem Pe unde apucăm Și-ncepem lacomi Să vorbim în somn. Cu lucrurile din cameră, Ivărele,

Mă simt vinovat Ca și când Aș fi comis o faptă rea. La marea spovedanie Care mă așteaptă O să spun asta: Doamne, Am trăit și eu Printre

Tu îmi storci vlaga Și eu cred că tu Îmi storci vlaga. Tu îmi duci copilul La război Și eu cred că tu Îmi duci copilul La război. Tu

Sfinților, Primiți-mă în rândul vostru Măcar ca figurant. Voi sunteți bătrâni, Poate-au început să vă doară anii, Zugrăviți pe ființa

Semnează distrat În cartea morții. Cartea vieții a fost Ridicată discret adineauri, Și arsă cu flacără mică În fața casei. Cine a vrut să se

Bine, bine, Mi-am pierdut greutatea, plutesc, Dar greutatea care s-a pierdut Unde e? Mi-a luat-o cineva în primire? S-a tăiat chitanță? Pe

Infinitul e mult mai mare Decât ne închipuim, N-o să putem niciodată Să-l umplem cu sufletul nostru. Toate aspirațiile se preling în haos Ca

Vine din urma Suflul. Nu va speriati, E si gafaitul meu acolo. Acest suflu va matura totul. Ca o plaja greblata de fulgere va fi

Ochii mi s-au dus in fundul capului. -Ma duc sa-mi aduc inapoi ochii, din fundul capului, spun dimineata. E drum lung, Nu m-asteptati cu

Oprește! A răcnit sufletul, Oprește să mă dau jos! Sunt sătul de-atâtea corvezi, De-atâtea determinări, obligații și legi, Eu am fost făcut să

Trăiau de mult timp împreună Și cam începuseră să se repete: El era ea Și ea era el, Ea era ea Și el era tot ea, Ea era, nu era, Și

copacul acesta se va lauda ca m-a cunoscut fiindca treceam prin dreptul lui si el mi-a pus niste frunze pe umar norul acesta se va lauda ca m-a

Leul stă cu gura căscată Și așteaptă ori, să-mi bag capul, Ori să-i dau o poezie. Nu le mai dau poezii, Dobitoacelor astea sinistre, Cu inima

Un om căzând într-o frunză Ca într-o gură de sac - Toamna, ca o răsturnare de rânză, Se prăvălea din copac - Prea multă tristețe oarecum

În gură de șarpe ne e oarecum bine, Căci mai e cât de cât suc și căldură. Þipăm de formă, căci nimeni nu vine Să ne scoată din a șarpelui

Nu pot să dorm, Mi s-a plâns copacul; Visez urât. Apar în juru-mi Fel de fel de nopți, Și, de spaimă, pe trunchiul meu coaja Face

- Care apropie oamenii, ai spus? Nu stiu - parca-as vrea să-ti ghicesc în talpa. - Poate în palma. - Eu nu ghicesc decât în talpa. - Ce semn de

Incet, incet, tot imi veneam in fire - Nici nu stiam ca sunt atat de vast, Capabil de atata risipire, Ca boabele de roua pur si cast - Ma

Doamne, O sa ma sui pe un scaun, Sa-mi dai o palma Intind, iata , si obrazul celalalt. Da-mi una tare cu forta Sa ma dezechilibrez

Boc! Boc! In poarta. Spre dimineata, cu vreo trei zile pana-n Craciun. - Vezi, mă Gheorghe, cine bate, mă - Sare muierea. Nu se sculasera, ca era

Un brad, un fag, Un mesteacăn, un paltin Muntele o ia la vale Pe pârghii jupuite. Cât urc acest drum forestier, Acest colnic

Îngerul care sună Stingerea vocală, Își lasă goarna de la gură Și mă dojenește Că eu o sting prea repede. - Îmi piere glasul brusc. - Să-ți

Ce ciudat că în lună Nu miroase a transpirație! Dacă aș vedea Pământul de departe L-aș recunoaște După streșini: Pe razele lui cum

In lupta dintre furnicile mari si mici Au invins totusi termitele. E primul gand pe care mi-l dai, New-York, malai mare, Aud cum zgarii cu pile si

Nenorocitul de mine Am călcat în Valea Plângerii - Ai călcat cu dreptul sau cu stângul? - Cu stângul. - E rău. - Și dacă aș fi călcat cu

Susceptibil de visare, Stau sub cer, ca un burete, Să mă-mbib, din nori, c-o boare, De pe stele s-adun pete, Roș polen de pe-aripioare De

Stelele Si-au gasit o pozitie a lor Si se repeta la infinit. Acelasi rasarit, Aceleasi apusuri, Aceeasi lumina, Aceleasi riduri. Daca eu as

Sta teapan In buza pesterii Si asculta caderea de pietre. Atins de copita stelei Sau de pana vantului, Sau poate doar din nevoia de

Bătrânii își fac vânt Cu evantaiul de riduri Din colțul ochilor. Dar evantaiul a crescut prea mare Și răcoarea lui ne îngheață Obrazul. Simți

Tot plâng o lacrimă Care nu vrea să pice, Oricâtă opintire. Mă doare Ca o naștere de țurțur. Pământul se răcește Pe pleoapa mea, Crește

Ca melcul coarnele-n trecut Ti le intinzi, prin pipaire, Membrana visului, subtire, Vibreaza ultracunoscut. Erai in pantec nenascut Si erai

Am zărit lumină pe pământ, Și m-am născut și eu Să văd ce mai faceți. Sănătoși? Voinici? Cum o mai duceți cu fericirea? Mulțumesc nu-mi

Doctore, simt ceva mortal Aici, in regiunea fiintei mele Ma dor toate organele, Ziua ma doare soarele Iar noaptea luna si stelele. Mi s-a pus

Instalație cu fier de călcat Este poezia. Rima, Netezește albitura, mergând apăsat Aproape perfectă e crima De a te strecura printre zări

Nu vreau să mai întâmpin nimic, Nu mai cinstesc, Nu mai sărbătoresc, Nu aniversez, cei zece ani de la, cei doisprezece

Călăul trebuia să omoare timpul. Acesta stătea cu capul pe butuc Și, așteptând să i se facă seama, Își omora și el timpul (Iertați-mi gluma

Dacă te-ai îndepărta puțin, Dragostea mea ar crește Ca aerul dintre noi. Dacă te-ai îndepărta mult, Te-aș iubi cu munții și cu apele Și cu

Vai, am pierdut războiul Informațional. Zice șoricelul în gura pisicii.

Ma uit la fiecare carte noua Ca Avram la Isac, Pe cand se pregatea Sa-l injunghie. Te voi sacrifica si eu Pe aceste cateva vreascuri Ale

Susțineam examenul La limba moartă, Și trebuia să mă traduc Din om în maimuță. Am luat-o pe departe, Traducând mai întâi un text Dintr-o

Nu dormeam. Mă lăsam dus Cum se lasă umerii duși de-o aripă. Mă înhămasem demult la o clipă Și-o târam prin vecie, supus. Ca un cântec pe note

Tin locul unei pietre de pavaj, Am ajuns aici Printr-o regreatabila confuzie. Au trecut peste mine Masini mici, Autocamioane, Tancuri Sitot

Toate hârtiile mele Le-am cărat cu brațul Pe un câmp mare, Le-am semănat solemn Și le-am arat adânc Cu plugul. Să văd ce-o să răsară

Cocoșul, înjunghiat, mânji cu sânge Drumețul ce-i servise drept călău. Pictura penelor o clipă plânge Un cucurigu falnic, din ecou. De-o parte

E plăcut să spun: “Piramida mea”. Sună grav, important. E ceva conținut aici, în piramida mea Pe de altă parte, Nu mai pot scăpa de ea. Toată lumea

Am văzut cu ochii mei cum puneau la cale Înlocuirea bronzului cu fierul. Fierul! Cumplita invenție! E sfârșitul lumii! Cei care-l inventară vor

Sarpele casei Venea din curte si intra intr-o gaura Din beciul casei. Era un sarpe gulerat, mai mult alb, alburiu. George era copil: - Uite

Ce frumoasă ești azi, Soră cucută, Ce-mi crești atât de firesc Sub fereastră. În mlădierea taliei tale, Toate vechile buruieni de

Într-un târziu Vine și poezia. După frământări de o noapte, Spre ziuă. (Pe la cântatul cocoșilor de ziuă). - Ceva nou? întreb

Ah, cerul privit printre brazi Si norii pe vesnicul prund! Te-apleci peste margini si cazi In ochiul de astru, rotund. Si curgerea repede-ti

Se inalță oboseala din mine Ca norul de pe munte, sau ceața din văi, Când se amestecă norul cu ceața. Undeva sus (Pe la mijloc de codru

se ia măsura de destin pentru copii, pentru nepoți. cămăși nu vor mai fi, de in, ci de nuiele șipci ori roți. sunt înfierați câte puțin de pe

Ma uit cum diamantul unei stele Taie in lung geamul cerului. Cioburile ar trebui sa-mi cada in ochi, Dar ele cad in sus. Atunci... eu sunt

Ceasul s-a-ntors cu spatele la timp. Era bolnav ceasul și, simțindu-și sfârșitul, Poate că s-a gândit și el La un rai al obiectelor care

un orb vedea în viitor și-n viitor vedea un chior, și chioru-n viitorul lui vedea un surdo-mut, beat cui, care și el proorocea: vă

- S-a găsit cutia neagră. - Ei și? - Nimic E un fel de a se găsi în treabă. Morții rămân morți- accidentul s-a produs. Vorba ceea : “S-a

Tramvaiul trece prin fața spitalului, Iar în fața camerei mele Se schimbă macazul. M-am obișnuit cu acest zgomot feroviar, Dar uneori,

Într-un târziu Vine și poezia. După frământări de o noapte, Spre ziuă. (Pe la cântatul cocoșilor de ziuă). - Ceva nou? întreb încercănat. -

Dumnezeu E peste tot Dar asta nu-l împiedică Să-și caute centrul. Și asta îi ia, bineînțeles, Tot timpul. Relația spațiu- timp E în

Sta norul jos să îl atingi cu mîna. Ciobanu-nfricoșat ridică bîta Și piaza rea, ce-a așteptat atîta, Sloboade fulgerul și-aprinde

un fir de paianjen atarna de tavan exact deasupra patului meu in fiecare zi observ cum se lasa tot mai jos mi se trimite si scara la cer-

Nu pot să scriu decât despre tine, Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra Inaintea ochilor, pe imensul cadru de zapada, Ca un perete pe care

Pe-astia-i stiu eu din 1916, din Moldova. Ni i-au dat de ajutor, contra nemtilor. Si ei au fugit. Beai cu ei la masa, mancai, Si pana la poarta

Să-mi torni în somn cucută și s-o beau Și visul meu să strige: “Dă-mi, mai vreau! Mai pune în cucută-amărăciune, O, Doamne, fă o ultimă

Ecuatorul si polii Impreuna sintem foarte dialectici (Tu stii ca a fost cea mai frumoasa Zi din viata mea? Ce bine-ar fi să fie asa. \"Ba

În iad pacătoșii Sunt valorificați la maximum. Femeilor li se scot din cap Cu o pensetă Clamele, agrafele, inelele, brățările,

Lângă cruce Era pusă și o Cutie de scrisori - Încă mai primea Corespondență. O citea, după miezul nopții, Când ieșea să-și mai Desmorțească

Fiecare, călător, în tramvai, Seamănă leit cu cel care a stat înaintea lui Pe locul acela. Fie că viteza e prea mare, Fie că e pământul prea

Gandea intr-o limba moarta De trei mii de ani. Si scria pe placute cerate, Care imediat prindeau patina vremii Si se ascundeau in

Cercurile La marginea pădurii Așteptând să intre în copaci.

Repar Ceasornice de turn. A se prezenta cu turnul, Cand veti vedea In fata casei mele Un lung sir de turnuri Babel Sa stiti ca sunt

Pe perna capu-mi pun ca pe butuc Si-astept spasit cu ochiu-ntredeschis Si il decapiteaza-un eunuc Si-l plimba prin haremul unui vis. Uitat in

Poeziile din vis Le-am compus, dar nu le-am scris. M-am trezit, și-așa, nescrise, S-au topit, cu tot, cu vise. Și mă frec la ochi: Sânt

Eminescu n-a existat. A existat numai o tara frumoasa La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe. Ca o barba nepieptanata de crai. Si

Am si sentimentul lânei - Nu stiu de ce-ti spun asta, Probabil ca m-ai intrebat, Mi-ai cerut un inventar al Sentimentelor. Le am pe toate, am

Pana la un punct Somnul e regenerare, Daca-l depasesti - E putrezire. Da-mi inapoi crinul, Pe care-l tineam în mana Si care, în bezna cea mai

Ah, hornurile, Prin care casele Dau semn ca si-au taiat venele!

Eu mut o zi albă, El mută o zi neagră. Eu înaintez cu un vis, El mi-l ia la război. El îmi atacă plămânii, Eu mă gândesc un an la spital, Fac o

O lună galbenă de groază CLipește strâmb prin strâmta oază Și apele-și arată fundul, Crapă butoaielor rotundul. Pământul ca plesnit din

Brazii își vindecă scorburile Picurînd într-una rășină, Cum se ung și lebedele c-o grăsime De nu li se-atinge apa de pînze. Dacă fiecare

Venea din curte si intra intr-o gaura Din beciul casei. Era un sarpe gulerat, mai mult alb, alburiu. George era copil: - Uite sarpele, uite

Se facea ca trageam de sfori, Trageam o data de toate sforile. Imi facusem o parasuta de nori, cu care se lasau pe copaci ciorile. Te luasem,

Au început să mișune, poznașe, Pentru șoferi grăbiți, mineri sau clerici, Indicatoare noi, în vechi orașe: \"Atenție sporită! Trec

În sala de Pasagerii, ca niște naufragiați, Pe fundul mării, Care încă mai respiră. Gesturi dezordonate, Agonice. Afară, sus, peste

Îmi pun în cap cenușă Și mă consider ușă. Și toți îmi spun făraș, La dracu duce-i-aș. Sînt ușă ne-ndoios, Cu prag de sus, de jos, Și când

Iata, m-am nascut, Am crescut Si mi-am desfacut sufletul Pana la capatul lumii. Toate lucrurile m i-au imprumuttat Fata lor Si sunt in

Nu, nu plâng, mi-a răspuns Măicuța bătrână, Cu brâul de lână. Numai uneori simt că obrazul meu E pământul Pe care s-a prăbușit Meșterul

Acesta, da suflu! Suflu... [Nu se știe la ce se referă] Are tot ce-i trebuie Grandoare – repetabilitate- Învârtire... [vârtej] Și deși poți pricepe

După un numărde concentrări Masive,într-un singur punct Se prezintă punctul la mine, Zice: - Sunt gravidă. - Aud?

Si as dori să te pastrez In clipa aceasta de stralucire Ca pe-o floare, care se daruie singura Unei picturi cu sfânt. (Vezi arhanghelul cu crinul

Pisica mea se spală Cu laba stângă, Iar o să avem un război. Fiindcă, am observat, De câte ori se spală Cu laba stângă, Crește

La fața locului vin japonezi. Măsoară, dau din cap și se răstesc. Îngrijorați că solul românesc E în pericol chiar să nu-l mai vezi. Se face

ADAM Cu toate că se afla în rai, Adam se plimba pe alei preocupat și trist Pentru că nu știa ce-i mai lipsește. Atunci Dumnezeu a

Oprește! A răcnit sufletul, Oprește să mă dau jos! Sunt sătul de atâtea corvezi, De-atâtea determinări, obligații și legi, Eu am fost făcut să

Am zarit lumina pe pamant Si m-am nascut si eu Sa vad ce mai faceti Sanatosi? Voinici? Cum o mai duceti cu fericirea? Multumesc, nu-mi

Þin locul unei pietre de pavaj, Am ajuns aici Printr-o regretabilă confuzie. Au trecut peste mine Mașini mici, Autocamioane, Tancuri Și

Mircea cel Bătrân îmbrăcat în zale. Alexandra cel Bun îmbrăcat în zale. Ștefan cel Mare îmbrăcat în zale Mihai Viteazul îmbrăcat în zale. Ion

Azi am văzut un ochi Care mă iubea. Vedeam bine că m-ar fi primit Sub sprânceana lui. Dar a venit un nor Și ochiul s-a închis, Ori s-a

Ochii mi se măresc tot mai mult, Ca două cercuri de apă, Mi-au acoperit toată fruntea Și jumătate din piept. În curând vor fi tot

Shakespeare a creat lumea în șapte zile. În prima zi a făcut cerul, munții și prăpăstiile sufletești. În ziua a doua a făcut râurile, mările,

Încă se mai nasc În Egipt chipuri Asemănătoare lui Ramses Sau Tuthancamon Se nasc direct măști. Prestigiul tradiției.

Caută câte un lucru, Caută cu disperare Până își pierde ochelarii. Atunci începe să răscolească pământul După ochelari. Îi caută până – Și

Un fir de paianjen Atârna de tavan. Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasa tot mai jos. Mi se trimite si Scara

Tin locul unei pietre de pavaj, Am ajuns aici Printr-o regreatabila confuzie. Au trecut peste mine Masini mici, Autocamioane, Tancuri Si tot

Un fir de paianjen Atârna de tavan. Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasa tot mai jos. Mi se trimite si Scara la

Boala Doctore, simt ceva mortal Aici, in regiunea fiintei mele Ma dor toate organele, Ziua ma doare soarele Iar noaptea luna si

M-am închis în casă, Am oblonit geamurile, Am astupat gaura cheii Și am dat drumul la autocenzură. Până la glezne, Până la genunchi, Până la

Când se dă de leacul unei boli Toți cei care au pierit de acea boală Ar trebui să invie Și să-și trăiască în continuare Restul de zile Până la

Simt că mă urăște cineva, Spune șoricelul în ghearele pisicii, Întorcând speriat capul În toate părțile. - E laba mea - mormăie superior

În fiecare seară Strâng de prin vecini Toate scaunele disponibile Și le citese versuri. Scaunele sunt foarte receptive La poezie, Dacă

Adevărul iese la lumină Extrem de încet. După tehnica mișcărilor descompuse și putrede Untdelemnul iese la suprafață Numai după ce-a fost înnecat.

Fresca În iad păcatoșii Sunt valorificați la maximum. Femeilor li se scot din cap Cu o pensetă Clamele, agrafele, inelele,

Rămâi sculptată în aer, Mâinile mele Au umplut camera de forme Voi dormi cu fantomele tale, Ca un Hamlet năpădit de tați. Poate că ar trebui

Eminescu n-a existat. A existat numai o tara frumoasa La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe. Ca o barba nepieptanata de

Vine o vreme Când trebuie să tragem sub noi O linie neagră Și să facem socoteala. Câteva momente când era să fim fericiți. Câteva momente

Trec pe cer, în formă fixă Cocorii, Sonetele țăranilor.

Când a naufragiat antichitatea Nu apăruseră încă sticlele Și tot ce era mai de preț pe acolo A fost făcut sul În niște nume proprii Cărora li

Bat un cui în liniște, Liniștea e atât de densă Încât poți să bați în ea un cui Și s-agăț de el un streang. Și să-mi bag capul în liniște Și să

Doctore, simt ceva mortal Aici în regiunea ființei mele, Mă dor toate organele, Ziua mă doare soarele, Iar noaptea luna și stelele. Mi s-a

Toate hârtiile mele Le-am cărat cu brațul Pe un câmp mare, Le-am semănat solemn Și le-am arat adânc Cu plugul. Să văd ce-o să răsară

- Care apropie oamenii, ai spus? Nu stiu - parca-as vrea să-ti ghicesc în talpa. - Poate în palma. - Eu nu ghicesc decât în talpa. - Ce semn de

Si as dori să te pastrez In clipa aceasta de stralucire Ca pe-o floare, care se daruie singura Unei picturi cu sfânt. (Vezi arhanghelul cu crinul

Impreuna sintem foarte dialectici (Tu stii ca a fost cea mai frumoasa Zi din viata mea? Ce bine-ar fi să fie asa. \"Ba da\". Te rog fraza asta să

Adiacente Adiacentele la ce-am de spus Erau acolo și acuma nu-s, Ia-le de unde nu-s, adiacente, Căci nici în gușile fosforescente Nu mai

Bine, bine, Mi-am pierdut greutatea, plutesc, Dar greutatea care s-a pierdut Unde e? Mi-a luat-o cineva în primire? S-a tăiat o chitanță? Pe

Eu mut o zi alba, El muta o zi neagra. Eu inaintez un vis, El mi-l ia la razboi. El imi ataca plamanii, Eu ma gandesc un an la spital, Fac o

Un fir de paianjen Atârna de tavan. Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasa tot mai jos. Mi se trimite si Scara la

În fiecare seară Strâng de prin vecini Toate scaunele disponibile Și le citese versuri. Scaunele sunt foarte receptive La poezie, Dacă

Dumnezeu E peste tot Dar asta nu-l împiedică Să-și caute centrul. Și asta îi ia, bineînțeles, Tot timpul. Relația spațiu-timp E în

Car namol cu o caldare La femeile care fac nudism. In tinerete aveam o parere mai buna Despre femei; Dar trebuie sa faca cineva Si treaba

Ceasul s-a-ntors cu spatele la timp. Era bolnav ceasul și, simțindu-și sfârșitul, Poate că s-a gândit și el La un rai al obiectelor care mor,

În iad păcătoșii Sunt valorificați la maximum. Femeilor li se scot din cap, Cu o pensetă, Clamele, agrafele, inelele, brățările,

Aveam așa o greutate Aici pe inimă Și, iată, de când cu lespedea asta A dispărut.

Puțin îmi pasă mie De noutățile voastre. Eu vin cu noutățile mele.

Scara la cer Un fir de păianjen Atârna de tavan. Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasa tot mai jos. Mi se

Shakespeare a creat lumea în șapte zile. În prima zi a făcut cerul, munții și prăpăstiile sufletești. În ziua a doua a făcut râurile, mările,

Mă simt bine cu voi, Fantome. Fantoma tatălui meu, Care vine până dincoace De nașterea mea, Fantomele bunicilor, Care rămân cu câțiva pași

Nu vreau să mai întâmpin nimic, Nu mai cinstesc, Nu mai sărbătoresc, Nu aniversez, cei zece ani de la, cei doisprezece de la, cei Doi și

Pisica mea se spală Cu laba stângă, Iar o să avem un război. Fiindcă, am observat, De câte ori se spală Cu laba stângă, Crește

Rugăciune Doamne, creația a dat înapoi Ca un cucui al universului. Doamne, creația ta s-a retras in sine Cu tine cu tot si orbecăim in

Puțin îmi pasă mie De noutătile voastre. Eu vin cu noutățile mele.

Vine o vreme Când trebuie să tragem sub noi O linie neagră Și să facem socoteala. Câteva momente când era să fim fericiți, Câteva momente când

Pe marginea drumului, Câte un câine, care vrea să traverseze. Cum să explic eu Că zeul șoselelor Cere lacom noi jertfe? Înainte aduceam

Câinele cu mingea în gură... A alergat, a prins-o, Și acum se întoarce victorios. Însă Stăpânul care a aruncat-o A

În iad păcătoșii sunt valorificați la maximum. Femeilor li se scot din cap, cu o pensetă Clamele,agrafele,inelele,brățările, Pânzeturile,lenjer

PERSPECTIVÃ Dacă te-ai îndepărta puțin, Dragostea mea ar crește Ca aerul dintre noi. Dacă te-ai îndepărta mult, Te-aș iubi cu munții și

Gânditor și cu mâinile la spate Merg pe calea ferată Drumul cel mai drept Cu putință. Din spatele meu, cu viteză Vine un tren Care n-a auzit

În mine erau douăzeci de generații Pe puțin Și-azi-dimineață, nu știu din ce cauză, Unul s-a aruncat de la etaj. Atunci toți Au început să se

Dacă te-ai îndepărta puțin, Dragostea mea ar crește Ca aerul dintre noi. Dacă te-ai îndepărta mult, Te-aș iubi cu munții și cu apele Și cu

Ochii mi se măresc tot mai mult, Ca două cercuri de apă, Mi-au acoperit toată fruntea Și jumătate din piept. În curând vor fi tot atât de

Câte păsări o fi stricat Cerul Până să-ți nimerească mersul Atât de lin? Unele erau ciudate, Aveau penele cine știe cum, Înfipte

Floare naltă, floare neagră, Nu ți-am spus, fă, că-mi ești dragă? C-o să fur din cer cinci stele Să-ți fac salbă de mărgele? Și mă lăudam că

Doamne, creatia a dat inapoi Ca un cucui al universului. Doamne, creatia ta s-a retras in sine Cu tine cu tot si orbecaim in nestire. Doamne,

Car namol cu o caldare La femeile care fac nudism. In tinerete aveam o parere mai buna Despre femei; Dar trebuie sa faca cineva Si treaba

Traim din amintiri, hibernam în vizuina Unei frumoase intamplari, care se-ndeparteaza. Intre vinovatie si - asteptare. Cam acesta e cadrul. Nu se

Un fir de paianjen Atârna de tavan. Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasa tot mai jos. Mi se trimite si Scara la

Un fir de păianjen Atârnă de tavan, Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasă tot mai jos. Mi se trimite și Scara la cer –

Eu mut o zi alba, El muta o zi neagra. Eu inaintez un vis, El mi-l ia la razboi. El imi ataca plamanii, Eu ma gandesc un an la spital, Fac o

Scrisori din camera de alături Nu pot să scriu decât despre tine, Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra Inaintea ochilor, pe imensul cadru de

Acesta e deci CEASUL Nu știu ce să Fac mai întâi Ce atitudine să iau. La naștere cică am Þipat ca un disperat Trei zile. Dacă n-ar fi

Mă doare ce nu doare, Mă doare ce nu se pipăie, Ce se aude, ce nu se aude, Mă doare, mai ales, ce lipăie. Mă doare ce nu lipăie, mai ales, Ci

Scara la cer ~ Marin Sorescu~ Un fir de paianjen Atârna de tavan. Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasa tot mai

In iad pacatosii Sunt valorificati la maximum. Femeilor li se scot din cap Cu o penseta Clamele, agrafele, inelele, bratarile, Panzeturile,

Cu toate ca se afla in rai, Adam se plimba pe alei preocupat si trist Pentru ca nu stia ce-i lipseste. Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe

- Care apropie oamenii, ai spus? Nu stiu - parca-as vrea să-ti ghicesc în talpa. - Poate în palma. - Eu nu ghicesc decât în talpa. - Ce semn de

Ma uit cum diamantul unei stele Taie in lung geamul cerului. Cioburile ar trebui sa-mi cada in ochi, Dar ele cad in sus. Atunci... eu sunt

Doamne, creatia a dat inapoi Ca un cucui al universului. Doamne, creatia ta s-a retras in sine Cu tine cu tot si orbecaim in nestire. Doamne,

Cei mai dezinvolti - actorii! Cu manecile suflecate Cum stiu ei sa ne traiasca! N-am vazut niciodata un sarut mai perfect Ca al actorilor in

In iad pacatosii Sunt valorificati la maximum. Femeilor li se scot din cap Cu o penseta Clamele, agrafele, inelele, bratarile, Panzeturile,

Un an de molii și de dolii Mai multe dolii decât molii Și-un an cumplit de pete-n soare Și-un an când trage sarea apă Cum ar veni, de pete-n

Am zarit lumina pe pamant Si m-am nascut si eu Sa vad ce mai faceti Sanatosi? Voinici? Cum o mai duceti cu fericirea? Multumesc, nu-mi

Car namol cu o caldare La femeile care fac nudism. In tinerete aveam o parere mai buna Despre femei; Dar trebuie sa faca cineva Si treaba

Tin locul unei pietre de pavaj, Am ajuns aici Printr-o regreatabila confuzie. Au trecut peste mine Masini mici, Autocamioane, Tancuri Sitot

Eu mut o zi alba, El muta o zi neagra. Eu inaintez un vis, El mi-l ia la razboi. El imi ataca plamanii, Eu ma gandesc un an la spital, Fac o

Shakespeare a creat lumea în șapte zile. În prima zi a făcut cerul, munții și prăpăstile sufletești. În ziua a doua a făcut rîurile, mările,

Eminescu n-a existat. A existat numai o tara frumoasa La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe. Ca o barba nepieptanata de crai. Si

NE CUNOAȘTEM Ne cunoaștem, Ne-am întâlnit într-o zi Pe pământ, Eu mergeam pe o parte a lui Tu pe cealaltă. Tu erai așa și pe dincolo,

Car namol cu o caldare La femeile care fac nudism. In tinerete aveam o parere mai buna Despre femei; Dar trebuie sa faca cineva Si treaba

Un fir de paianjen Atârna de tavan. Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasa tot mai jos. Mi se trimite si Scara la

TREBUIAU SÃ POARTE UN NUME Eminescu n-a existat. A existat numai o țară frumoasă La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe, Ca o

Nu pot să scriu decât despre tine, Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra Inaintea ochilor, pe imensul cadru de zapada, Ca un perete pe care

Unde ramasesem? La glezne fragile. Da, din cauza lor Pretinzi ca nu poti schia. Gleznele fragile mă-nnebunesc, Imi plac foarte mult. Ce bine te

Cu toate ca se afla in rai, Adam se plimba pe alei preocupat si trist Pentru ca nu stia ce-i lipseste. Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe

În fiecare seară Strâng de prin vecini Toate scaunele disponibile Și le citesc versuri. Scaunele sunt foarte receptive La poezie, Dacă știi

Nu stiu ce am, Ca nu dorm cand dorm Nu stiu ce am, Ca nu sunt treaz, Cand stau de veghe. Nu stiu ce am, Ca nu ajung nicaieri, Cand

Un fir de paianjen Atârna de tavan. Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasa tot mai jos. Mi se trimite si Scara la

Până la un punct Pâna la un punct Somnul e regenerare, Dacă-l depășești - E putrezire. Dă-mi înapoi crinul, Pe care-l țineam în mână Și

Traiau de mult timp impreuna Si cam incepusera sa se repete: El era ea Si ea era el, Ea era ea Si el era tot ea. Ea era, nu era, Si el era

Nu pot să scriu decât despre tine, Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra Inaintea ochilor, pe imensul cadru de zapada, Ca un perete pe care

Eminescu n-a existat. A existat numai o tara frumoasa La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe. Ca o barba nepieptanata de crai. Si

Puteai, ca în povești, să mă încerci, Punându-mă să fac Niște lucruri extraordinare. De pildă: Să sap o prăpastie-n cer Și cerul scos Să ți-l

Sah - Marin Sorescu Eu mut o zi alba, El muta o zi neagra. Eu inaintez un vis, El mi-l ia la razboi. El imi ataca plamanii, Eu ma

Doctore, simt ceva mortal Aici în regiunea fiintei mele, Mă dor toate organele, Ziua mă doare soarele, Iar noaptea luna si stelele. Mi s-a

Am zărit lumina Am zarit lumina pe pamant Si m-am nascut si eu Sa vad ce mai faceti Sanatosi? Voinici? Cum o mai duceti cu

Eminescu n-a existat. A existat numai o tara frumoasa La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe. Ca o barba nepieptanata de crai. Si

Le bélier aux cornes recourbées Par 24 fois recourbées de tous les côtés, Recule de quelques pas, prend son élan, Puis charge et fonce sur une

J’observe avec intérêt Le combat que livre l’instinct à la vie, Au génie de la mort. La vie met en œuvre mille et un subterfuges La mort

Seul, un fil d’araignée Pend du haut plafond, Exactement au-dessus de mon lit. Jour après jour, je m’aperçois De ce qu’il descend toujours

Au chevet du grabataire Rien que le chevet. Il relève sa tête de là-dessus Et, comme s’il le voyait en première, Il lui demande d’une voix éteinte

Il est parti sans prendre la peine de vérifier S’il a éteint le gaz Ou s’il a fermé les robinets d’eau courante. Il n’est plus revenu sur ses