George Bacovia

Copacii albi, copacii negri Stau goi în parcul solitar Decor de doliu funerar ... Copacii albi, copacii negri. În parc regretele plâng iar

De-atitea nopti aud plouind, Aud materia plingind... Sint singur, si mă duce un gând Spre locuintele lacustre. Si parca dorm pe scinduri

Sunt cativa morti în oras, iubito, Chiar pentru asta am venit să-ti spun; Pe catafalc, de caldura-n oras, Incet, cadavrele se descompun. Cei

E-o noapte udă, grea, te-neci afară. Prin ceață – obosite, roșii, fără zare – Ard, afumate, triste felinare Ca într-o crâșmă umedă,

Amurg de toamnă violet ... Doi plopi, în fund, apar în siluete -- Apostoli în odăjdii violete -- Orasul e tot violet. Amurg de toamnă violet

Dormeau adânc sicriele de plumb, Și flori de plumb și funerar veștmânt - Stam singur în cavou... și era vânt... Și scârțâiau coroanele de

Da, plouă cum n-am mai văzut… Și grele talăngi adormite, Cum sună sub șuri învechite! Cum sună în sufletu-mi mut! Oh, plânsul și când

Si toamna, si iarna Coboara-amindoua; Si ploua, si ninge, -- Si ninge, si ploua. Si noaptea se lasa Murdara si goala; Si galbeni trec

Stau... și moina cade, apă, glod... Să nu mai știu nimic, ar fi un singur mod - Un bec agonizează, există, nu există, - Un alcoolic trece piața

Copacii albi, copacii negri Stau goi în parcul solitar Decor de doliu funerar ... Copacii albi, copacii negri. În parc regretele plâng iar

Dormeau adanc sicriele de plumb, Si flori de plumb si funerar vesmant - Stam singur in cavou ... si era vant ... Si scartaiau coroanele de plumb.

Pastel - Adio, pică frunza Și-i galbenă ca tine, - Rămâi, și nu mai plânge, Și uită-mă pe mine. Și s-a pornit iubita Și s-a pierdut în

Buciumă toamna Agonic - din fund - Trec păsărele Si tainic s-ascund. Târâie ploaia... Nu-i nimeni pe drum; Pe-afară de stai Te-năbusi de

Liceu, - cimitir Al tineretii mele - Pedanti profesori Si examene grele... Si azi mă-nfiori Liceu, - cimitir Al tineretii mele! - Liceu, -

Clar de noapte parfumat, O grădină cu orizontul depărtat... Și în somn, pe banca veche, cugetări se contrazic, Greierul zimțează noaptea, cu

Te uită cum ninge decembre, Spre geamuri, iubito, privește - Mai spune s-aducă jăratec Și focul s-aud cum trosnește. Și mână fotoliul spre

La geamuri, toamna cântă funerar Un vals îndoliat, și monoton... -Hai să valsăm, iubito, prin salon, După al toamnei bocet mortuar. Auzi, cum

Amurg de iarna, sumbru, de metal, Câmpia alba - un imens rotund - Vâslind, un corb încet vine din fund, Taind orizontul, diametral. Copacii

Ninge grozav pe câmp la abator Si sânge cald se scruge pe canal ; Plină-i zăpada de sânge animal -- Si ninge mereu pe un trist patinor... E

Ca lacrimi mari de sânge Curg frunze de pe ramuri, - Și-nsângerat, amurgul Pătrunde-ncet prin geamuri. Pe dealurile-albastre, De sânge urcă

Primăvară... O pictură parfumată cu vibrări de violet. În vitrine, versuri de un nou poet, În oras, suspină un vals de fanfară. O lungă

Te uita cum ninge decembre... Spre geamuri, iubito, priveste -- Mai spune s-aduca jaratec Si focul s-aud cum trosneste. Si mâna fotoliul spre

Orchestra începu cu-o indignare gratioasă. Salonul alb visa cu roze albe -- Un vals de voaluri albe ... Spatiu, infinit, de o tristete armonioasă

Amurg de toamnă pustiu, de humă, Pe câmp sinistre șoapte trec pe vânt - Departe plopii s-apleacă la pământ În larg balans lenevos, de

Potop, cad stele albe de cristal Și ninge-n noaptea plină de păcate ; La vatră-n pară ce abia mai bate -- Azi, a murit chiar visul meu final.

In salonul plin de vise, In oglinda larg-ovala incadrata in argint, Bate toamna, Si gradina cangrenata, In oglinda larg-ovala incadrata in

Potop, cad stele albe de cristal Si ninge-n noaptea plina de pacate; La vatra-n para ce abia mai bate, - Azi, a murit chiar visul meu final. Si

Verde crud, verde crud Mugur alb si roz si pur Vis de albastru si azur Te mai văd te mai aud. O punctează cu-al său foc Soare, soare

Plâns de cobe pe la geamuri se opri, Și pe lume plumb de iarnă s-a lăsat; „I-auzi corbii!“ - mi-am zis singur... și-am oftat; Iar în zarea grea

Singur, singur, singur, Intr-un han, departe -- Doarme si hangiul, Strazile-s desarte, Singur, singur, singur... Ploua, ploua, ploua, Vreme

Mai bine singuratic si uitat, Pierdut sa te retragi nepasator, In tara asta plina de humor, Mai bine singuratic si uitat. -O, genii intristate

În toamna violetă, compozitori celebri Au aranjat un vast concert… Pe galbene alei, poeții triști declamă lungi poeme - E-o toamnă, ca

E-n zori, e frig de toamnă, Și cât cu ochii vezi Se-ncolăcește fumul, Și-i pâclă prin livezi. Răsună, trist, de glasuri, Câmpiile pustii,

Carbonizate flori, noian de negru... Sicrie negre, arse, de metal, Vesminte funerare de mangal Negru profund, noian e negru... Vibrau scantei

Lunecau baletistele albe… Degajari de puternice forme – Albe, in fata lumii enorme, Lunecau baletistele albe… Lunecau baletistele albe Si

Oh, amurguri violete... Vine Iarna cu plânsori de piculine... Peste parcul părăsit Cad regrete Si un negru croncănit... Vesnicie, Enerva

Pe seară, la geamuri, un nour violet si de aramă, Pe drum, l-aceeasi oră, se târâie un lant de fier, Si coincidente aranjate pe-o tristă gamă

Tot mai tăcut si singur În lumea mea pustie -- Si tot mai mult m-apasă O grea mizantropie. Din tot ce scriu, iubito, Reiese-atât de bine

Liceu, - cimitir Al tinereții mele - Pedanți profesori Și examene grele... Și azi mă-nfiori Liceu, - cimitir Al tinereții mele! Liceu, -

Sunt solitarul pustiilor piete Cu triste becuri cu pala lumina – Cand suna arama in noaptea deplina Sunt solitarul pustiilor piete. Tovaras

Histerizate fecioare pale La ferestre deschise palpita….. In amurguri rosii, nuptiale, Stau pale si nu se mai marita. Eu trec imbatranit, ca si

Scârtâie toamna din crengi ostenite Pe garduri batrâne, pe stresini de lemn, si frunzele cad ca un sinistru semn În linistea gradinii

Clavirile plâng în oraș... Afară o vreme de plumb Și vântul împrăștie ploaia, Tomnatice frunze prin târg Aleargă pe drumuri cu droaia. Un

De-as fi artist Eu ti-as descri A tale mandre gesturi, - Din al meu dor Ar mai pieri Cand te-as ceti In versuri…. Ca pictor Eu te-as

O femeie în doliu pe stradă, O frunză galbenă tremura după ea- Luat de-a orașului sfadă, Uitasem că toamna venea. Era mai demult o stradă, O

Ningea bogat, și trist ningeal; era tîrziu Cînd m-a oprit, în drum, la geam clavirul; Și-am plîns la geam, și m-a cuprins delirul - Amar, prin

Barbar, cînta femeea-aceea, Tîrziu, în cafeneaua goală, Barbar cînta, dar plin de jale, - Și-n jur era așa răscoală... Și-n zgomot monstru de

CUPTOR Sunt câtiva morti în oras, iubito, Chiar pentru asta am venit sa-ți spun; Pe catafalc, de căldurî-n oras – Incet, cadavrele se

Pe drumuri delirînd, Pe vreme de toamnă Mă urmărește-un gînd Ce mă îndeamnă : - Dispari mai curînd ! La casa iubitei de-ajung, Eu zgudui

Blestemată mai fie și toamna, Și frunza ce pică pe noi - Blestemat să mai fie și tîrgul Ursuz, și cu veșnice ploi... - Cetate - azilul ftiziei

Afară ninge prăpădind, Iubita cântă la clavir, Si târgul stă întunecat, De parcă ninge-n cimitir. Iubita cântă-un mars funebru, iar eu

Plîngea caterina-fanfară Lugubru în noapte tîrziu... Și singur priveam prin ocheane Pierdut în muzeul pustiu... Și-n lumea ocheanelor

La toamnă, când frunza vă îngălbeni, Când pentru ftizici nu se știe ce noi surprize vor veni,- Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost

Vai, si va veni o vreme Când adromi-vom amândoi, Si-nstrăinati, prin cimitire, Va plânge toamna peste noi. Ce poate, deci, a fi sub soare, În

Toamna a țipat cu un trist accent, Văzul cade neatent, Vântul sună lemnăria, Bate gol, în poloboace, butnăria. Lângă ușă frunzele s-au

"Aici sunt eu Un solitar, Ce-a râs amar Si-a plâns mereu. U-al meu aspect Făcea să mor Căci tuturor Păream suspect."

De-atâtea nopți aud plouând, Aud materia plângând... Sunt singur, și mă duce un gând Spre locuințele lacustre. Și parcă dorm pe scânduri

Și toate se re-ntorc din drumul lor, Și mândră primăvara vine, Cu soare blând, cu nopți albastre Fermecătoare și senine. Dar fără ea, ce

Fug ratacind in noaptea cetatii, In turn miezul noptii se bate rar; E ora cand cade gandul amar, Tacere...e ora lasitatii... Te pierzi in golul

Havuzul din dosul palatului mort Mai arunca, mai ploua, mai plange - Si stropii cazand, in amurg iau culori: De sineala, de aur, de

Te uită cum ninge decembre... Spre geamuri, iubito, privește - Mai spune s-aducă jăratec Și focul s-aud cum trosnește. Și mână fotoliul spre

Aici sunt eu Un solitar, Ce-a râs amar Și-a plâns mereu. Cu-al meu aspect Făcea să mor Căci tuturor Păream suspect

Mi-am realizat Toate profetiile Politice. Sunt fericit... Frumos Este cerul Senin, sau minios. Un aforism celebru Te face sa

Cu sufletu-nchis Nimic nu vrea - Cad frunze-n amurg, Draga mea! Sinistra noapte Si-amara stea

Poezie, poezie... Galben, plumb, violet... Si strada goală... Ori asteptări târzii, Si parcuri înghetate... Poet, si solitar... Glaben, plumb,

Enervat de aceasta lunga agonie a unui veac suspect; umilit, mai mult ca totdeauna, de ironica reflexiune a unui poet din veacul viitor al

Iarna, de-o vreme, mă duce regretul Prin crânguri, pe margini de linii ferate - Trec singur spre seară pe ape-nghețate, Când fâlfâie, pe lume,

Îți place ? Ca din produse fermecate, Omagiul Unui amic inventor, Să fi ajuns Un alter ego, Gustându-le în izolări. Ce transformare... Numai

E toamnă, e foșnet, e somn... Copacii, pe stradă, oftează; E tuse, e plânset, e gol... Și-i frig, și burează. Amanții, mai bolnavi, mai triști,

Femeie - mască de culori, Cocotă plină de rafinării - Tu, care țipi la desfrânări târzii, Pe visători, cu greu, îi înfiori... Oh, sunt fecioare

Pansele negre, catifelate Pe marmora albă s-au vestejit, Și-n tainice note s-au irosit Parfume triste, îndoliate. Su singur, cu umbra, iar am

Umbra Mă prăfuise timpul dormind peste hîrtii… Se întindea noianul de unde nu mai vii; O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa - Vedeam ce nu se

Cadavrul impozant pe catafalcul falnic, Sub gaza de argint visa în astă sală... Iar sânul ei pierdut în mortuara gală -- Pe veci oprit înmărmurise

Ce tristă operă cînta Fanfara militară Tîrziu, în noapte, la grădină… Și tot orașul întrista, Fanfara militară. Plîngeam, și rătăceam pe

Trista, dupa un copac, pe camp Sta luna palida, pustie - De vant se clatina copacul - Si simt fiori de nebunie . O umbra mormaind paseste E

Clavirile plîng în oraș Pe-o vreme de toamnă pustie... Și plopii plîng tot în oraș, Și-n totul e-o grea agonie. Par casele triste

Toamna în grădină își acordă vioara. Plâng strunele jalnic, lung și prelung Și-n goala odaie acorduri ajung... Și plâng în odaie, și eu din

Amurg Trec corbii-ah "Corbii". Poetului Tradem* Si curg pe-nnoptat

Sunt clipe când toate le am... Tăcute, duioase psihoze - Frumoase povești ca visuri de roze... Momente când toate le am. Iată, sunt clipe când

Și iar toate-s triste, Și azi ca și ieri- Potop de dureri. Și visul apune În negrul destin... Și vremuri mai bune Nu vin, nu mai vin Și

Noapte de vara Noaptea-ncet ticnit se lasa - Poezie, sau destin - Luna urca, somnoroasa Vino, vin! Este liniste, racoare, Codrul e

Când iar nebun și bolnav, Prin sanatorii, sau spitale, Voi sta privind Al vieții vals Și câte sunt,-ca un adio... Prin sanatorii, sau

Amorul meu hidos ca un satir, Copil degenerat, Invinetit, privind transfigurat, Ieri a murit zbatandu-se-n delir. Aici, cu voi, prozaici

Se aseza sa ninga Ningea Doream Sunt ani de-atunci Sa te-ntalnesc La sfarsit de strada Ce da in camp Imi parea Ca tu esti mai

Si iar toate-s triste. Si azi ca si ieri -- Potop de dureri. Si visul apune În negrul destin... Si vremuri mai bune Nu vin, nu mai

Când singur iar mă revăd Și trece curând al meu nume, Și-atâtea sperări... Mi-am zis: e târziu - O, gânduri, În lume! Când inspirată de

Dă foșnet frunza măruntă, Umbra e rece-n pădurea sonoră - O mirare tăcută, poate cruntă, O amețire de toamnă, de-o horă. Un haos vrea să mă

cum ninge repede apoi incet si nu stii cat timp mai trebuie de acum e la ferestra alb o fata cu sal negru in cerdacul nins dar prin copaci largi

Omul incepuse sa vorbeasca singur... Si totul se misca in umbre trecatoare - Un cer de plumb de-a pururea domnea, Iar creierul ardea ca flacara

Ce trist amor Să vrai, Să stai, Cu cei ce mor. Si ce avânt Să treci, Pe veci, Într-un mormânt. Ce fără rost Trăind, Gândind, De n-ai

Așa, O tristeță A intrat În târg. De dimineață Plouând. Și ciori Cârâind. De-abia Se poate citi Un jurnal. Parcă, - De-a sta

Și iar... aceeași oră de dimineață... Pe toate mocnind același secret; Un frig violet, și fața e creață- -O, cum omul a devenit

Iubire, trecut pasional, Cadouri, Aurore de aur, Și rubin la orizont, Cu fantezii de muncă, Zori de ziuă, Dimineți de vară Și aspru ger,

Iubito,si iar am venit... Dar astazi,de-abia ma mai port- Deschide clavirul si canta-mi Un cantec de mort. Si daca-am sa cad pe

S-a dus albastrul cer senin Si primavara s-a sfarsit Te-am asteptat in lung suspin Tu, n-ai venit! Si vara cu noptile ei S-a dus si campu-i

E-o muzică de toamnă Cu glas de piculină, Cu note dulci de flaut, Cu ton de violină... Și-acorduri de clavire Pierdute, în surdină; Și-n tot

Eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu stie nimeni Ascuns în pivnita adânca, fără a spune un cuvânt Singur să fumez acolo nestiut de

Vacanța de Crăciun se anunță tristă pentru mine, ca printre străini. Priveam cărțile în care trebuia să uit singuratatea sau farmecul acestor

Variații... Arhitecturi, Călătorii, Tăceri. Muzica calmează Un suflet trist, Devenit pretențios Varietăți... Renumit, Dintr-o operă de

Toamna-n grădină și-acordă vioara, Strada-i pustie... Orașul plin de hambare, - De pâinea cea nouă duduie moara. O frunză s-a lăsat pe-o

Pantofi de aur, expuși în vitrină, Veți sta sub dantele, în nopți de baluri, Și-n ale valsului leneșe valuri Veți râde prin săli,- potop de

Deși, cu iarna care-a trecut Poate părea c-am murit - Șivoaie se duc din grele zăpezi... Cîntări, și cîntări m-au trezit. Gălăgioase

Odaia mea mă înspăimântă Cu brâie negre zugrăvită- Prin noapte, toamna despletită În mii de fluiere cântă. -Odaie, plină de mistere, În

Acum stă parcul devastat, fatal, Mâncat de cancer și ftizie, Pătat de roșu carne-vie - Acum, se-nșiră scene de spital. Atunci, râdea, Băteau

Fereastra e-o poemă de plumb si de scântei, Orasul adoarme troienit. Mult mai târziu de miezul noptii sunt orele trecute... În haosul vietii nici

...sa scrii in aer liber nu e usor, mai ales cand in copaci corbii se stramba… ...vor trece si aceste cateva zile libere si voi lasa filosofia

Cu steaua care s-a desprins, Ce piere-acum in haos- O inima poate s-a stins Spre vesnicul repaos. Ca maini si-a noastra va cadea In stricta

Trec burgheze colorate În cupeuri de cristal - E o veșnică plimbare, Vălmășag milionar... Și pe publice terase Plâng viori sentimental... E

Si daca... Si daca vremea iar se intoarce Nedumeriri in jurul meu, Un iad, dezgust imi este viata, Nu este cum a fi mai rau. Cand

Verde crud, verde crud ... Mugur alb, și roz, și pur, Vis de albastru și de-azur, Te mai văd, te mai aud ! Oh, punctează cu al tău foc, Soare,

Ascultam acele povesti, Desi nu era vremea lor - Cum nu-ntelegi cand privesti Aerul mortilor. \"Era acel tanar prea singur! Dar toti il

De-atitea nopti aud plouind, Aud materia plingind... Sint singur, si mă duce un gând Spre locuintele lacustre. Si parca dorm pe scinduri

Duminica simpla, burgheza... Cantec de orga stricata, Ce veche balada mai plange Pe-un splai, asa, dintr-o

Cum trec pe lîngă case mari...cătînd pe nu știu cine... O, toamnă-n foșnetul de somn s-adorm șoptind cu tine... Pe strada goală vîntul deodată

Departe, în cetate viata tropota... O, simturile-mi toate se enervau fantastic... Dar în lungul sălii pufneau în râs sarcastic Si Poe, si

Crai-nou verde-pal, și eu singur Prin crengile cu sunet de schelet, - Învinețit ca un cadavru... - Vino-n zăvoiul violet. Or, nu! s-aprind

Cumplit E golul singuratatii! Sunt ucisul ei... Singuratatea? Povara tacerilor Sfasiate de suspine... Singuratate Ochiul tau Priveste

Tristeți pe vânt, tristeți de mort Pe străzi tăcute se desfac - Serbări târzii de vinul nou, Visări pentr-un poet sărac... Ce vremuri atât de

Lîngă strune de vioară Cîntul trist L-am ascultat Ca să uit de-odinioară Sau de tirgul meu uitat. Dar vioarele-n șoptire

Vom spune că toamna a venit...foarte trist La o fereastră melancolică, mi s-a părut ceva, Însă m-a trezit un glas pozitivist... Vînt umed, și

Când iar începe-a ninge Mă simt de-un dor cuprins, Mă văd, pe-un drum, departe, Mergând, încet, și nins. Sub streșină, cerdacul Se-ntunecă

Albastre, Roșii, Mov, Albe, Dormiți, de-acum, Abandonate flori, - Zapada albă Curge peste voi, Mai friguros, În parcela Din dosul casei.

Frunzișul acum pornit-a O leneșă, jalnică horă; Și plîng, și cu plînsul în noapte Răchita de-afară mi-e soră. S-apropie-ncet miezul nopții, Și

Nu cîștig nici un gînd Pentru a-l descrie, Compozitor de vorbe... În culori, reverii, armonii. Pentru a trece tăcerea grea. Compozitor de

Toamna... iar sunt copil, Prezenta mea am pierdut-o... Si iar defileaza, umil, Mizeria uitata de cei ce-au cunoscut-o. Inima, grea, se

Da, m-am dus pe strazile de care imi scrii tu... E o jale de toamna pe-acolo... Pe la spital, la cazarma, e trist, cad frunze... La tribunal a

Când orice se vinde, Când orice e marfă - Trezește un sunet bătrân Din antica harfă. Din cupe, vin de uitare, Fie-a virtuții eșarfă

Fulgii Prin copacii goi, Tristele suspine, De omăt să toieneze Doinele în sine. Singur stau, Și fulgii, Prin copacii goi, Ca să mă

Imensitate, veșnicie, Tu, haos, care toate-aduni… În golul tău e nebunie, - Și tu ne faci pe toți nebuni. În fața ta sunt cel mai

Amurguri Vopseli Triste culori, Dureri pe negândite... Amurguri... Spoieli Boieli De-atâtea ori, Induceți gând Contemporan, În

E frig, iarnă... Vreau să mă gândesc la anii mei pustii Nu mai aștept pe nimeni, Nici o speranță. Nimeni nu mai este liber Vreau să mă gândesc

ea crede c-as fi atacat si cand o sarut se teme dar sclava placerii ea geme si cere un lung sarutat pe urma cand spasmul a disparut isi uda-n

Dacă, de-acum, e tîrziu Și ochii mei sunt seci - Ajunge să-nțeleg... Plecată ești, pe veci ! Și dacă-atît a fost S-aștept în

In gradina moarta Am sarit aseara, peste zidul mort - Pasul meu, incet, se oprea in loc, - Constient de soarta, de durere orb, In gradina

Enervat de această lungă agonie a unui veac suspect; umilit, mai mult ca totdeauna, de ironica reflexiune a unui poet din veacul viitor al

Frunze se târăsc, Întristări pe vânt Prin copacii goi. Îmi imaginez... Că umblam prin parc, Astă-vară, noi. Chiuie pe vânt, În geam

Cu un tren de noapte, Sensi, un nume intre amici, visator idealist, sosise intr-un oras unde era numit profesor de cunostinte literare, la un

Voi bea, ce să fac? Până la analiză, mă distrez. De ce să ne temem Despre un \"aiurez\"? A, dac-ai fi de esență, Răscopt ca în repetitul

Tu ai murit in una din zilele aceste, Tu, blond copil de vise, sfios si vesnic trist, Dar, EA mai geme inca, te cheama, blande Crist, Fecioara-n

Și plictisit De-a vieții Întrebări... Răspunsul, - Meschin Și fugitiv... În loc De atîtea lacrimi, Să ploaie, liniștit!

La locul intalnirii Am asteptat De un timp Ore trec Dezolant Aceasta gandeam Iar despre tine Mi-am zis Ca ma duci Intr-o lume Care tine

Ninge secular, tacere, pare a fi mai bine Prin orasul alb, doar vantul trece-ntarziat - Ninge, parca toti murira, parca toti au inviat… Dorm

Ceea ce era pustiu era ca ea ma chema cu brate obosite si o chemam, de asemenea, pe celalalt mal, pe maluri despartite de ape mari... si

La scara, zurgalaii zuruiau... si ningea. In noapte, satul era ascuns; un ecou moale, si ninsoarea se desfacea mare si linistit. Lasam

Dormeau adânc sicriele de plumb, Și flori de plumb și funerar veștmânt -- Stam singur în cavou... și era vânt... Și scârțâiau coroanele de

Cântec, deasupra cetății, Îmbătrânire?! Eternității i-am zis: La muzica asta frumoasă, Sunt lipsuri În sângele meu. Îngeri, deasupra

Poezia tace În zile de sfadă?... Puținul din toate Unde s-a dus? Cînd treaptă de om, Cînd animal... Către lumină, Către-ntunerec... Cum

Căci Dumnezeu Mi-a dat să scriu Aceste rînduri, Credeam, Numai să privesc, La public, Și poate, Din umbra unei terase, Într-o

Cand voi fi linistit, voi scrie un vers In care veti vedea ca sunt parasit - Voind sa descifrez ceea ce era sters, Aproape, nu mai stiu ce-am

Profil de burg gigant Si atmosgera rara, Amar parfum de liliac Si bonduri de ghitara. Placeri De–o zi de sarbatoare, Voioase, vechi

Tăcere... e toamnă în cetate... Plouă... și numai ploaia dă cuvânt- E pace de plumb, e vânt, și pe vânt Grăbite, trec frunze

Iubito, cu fața de mort, Fecioară uitată în turn, Plîngînd în balcon Cu grai monoton, Cu suflet taciturn - În visul meu te

Nu trebuie Să-ți spui gândurile Dacă regreți Trecute scrisele rânduri Șadă mintea-n Neant Din câte veacuri zvonesc, Nimic a nu mai

Ce mai este... carti de noapte Mai citesc, si-mi pare ca sunt viu- Cine iar aprinde lampa Cand e prea tarziu? Tacane un ceas pe-o

Melancolia m-a surprins pe stradă, Sunt amețit. Oh, primăvara, iar a venit... Palid, și mut... Mii de femei au trecut; Melancolia m-a prins pe

Curg zilele spre cimitir Trist, una câte una, Și destrămând al vieții fir Se duc pe totdeauna. Și-acolo, încet, molcomitor, Se-adună în

Aurora violetă Plouă rouă de culori - Venus, plină de fiori, Pare-o vie violetă. Bat la geamul tău încet, Bat cu-o roză sângeroasă - Vino,

De mult, de mult cunosc doi plopi Ce-mi stau și azi în cale - Îmi place mult ca să-i privesc, Dar mă cuprinde-o jale... Căci parcă-mi spune-un

Azi nu mai scriu nimic... Un vin, și-o țigară - Și-amiezuri de zile se duc Ca o simptomă fugară Ce este, important, mereu, Pe-aici,

Muzica sonoriza orice atom... Dor de tine, și de altă lume, Dor... Plana: Durere fără nume Pe om... Toți se gândeau la viața lor, La

În pîcla nopților de iarnă, cu hornuri ce fumează, Cînd lămpile de stradă cu miile veghează, În pîcla colorată mă duc abia simțit - Mai mult ca

Talentatul rîde sardonic Cu aspirații nobile. Se duc, se duc nori albi Pe bolta de safir. Cînd în stradă ți-a tras unul Două

Vinurile ce-am baut ma predispun spre crima... mai am cativa bani... ma duc sa-mi cumpar inca o butelie... poate innebunesc, poate incep sa cant...

Duduia vesnic citeste ; Stie clavirul, picteza Si nopti de-a randul vegheaza, Si poate, de-aceea slabeste. Se crede, si unii o spun Dar

I Aceste cuvinte Þi le trimit De lângă lampa arzând. Acuși mă culc, Dar făr-a dormi Voi asculta Derizorii ecouri. - De-ar veni

Toamna sună-n geam frunze de metal, Vânt. În tăcerea grea, gând și animal Frânt. În odaie, trist sună lemnul mut: Poc. Umbre împrejur într-un

PArfumul rozelor ude, Tomnatic suspin, In zori, in tacutele trude, Te cheama pe tine,putin. O trista poema de foi Imi spune-o poveste de

Stă făra noimă catedrala Azi, intr-un secol rafinat – Doar de mai vin să delireze Amanți cu suflet ruinat. … Și delirând, când corul curge Se

Sunau țambale, târzia noapte... De cabaret comun- Femei răcneau beția falsă Prin miros de tutun. Erau ziare, evenimente De vreme grave, sau

Carbonizate flori,noian de negru... Sicrie negre, arse, de metal, Vesminte funerare de mangal, Negru profund,noian de negru... Vibrau scantei

Ce chiot, ce vaiet în toamna. Si codrul, salbatec vuieste - Rasuna-n coclauri un bucium, Si doina mai jalnic porneste. Asculta, tu, bine,

Pe caldarîmul ud, Trap-trap de potcoave, Autobuze bubuind Și faruri lunecînd Pe ferestre luminînd Odăi întunecate. Cu tictac de

Toamna sună-n geam frunze de metal, Vânt. În tăcerea grea, gând și animal Frânt. În odaie, trist sună lemnul mut: Poc. Umbre împrejur

Ebreie, Plângând te-ai dus de-aicea peste mări Și te-a cuprins, pe veci, în depărtări, America... Ebreie, De dorul țării noastre, de

Ca suflet Decazut, Un cer de toamna Greu, Intarzie Sperantele De ieri. Si frunze, Ani Zburand Prin lumne, In zadar... (Nu

Vantul dupaia in casa, repezind valuri de ninsoare aspra cu sunet stins, afundand casele si felinarul cu unghiul de lumina apropiat de zapada.

Pe cand ninsoarea rataceste... In ceasul vremii au batut Dureri pe sufletele moarte -- Desi ... acestea sunt lucruri din trecut ! Pe cand

Singur, singur, singur, Într-un han, departe – Doarme și hangiul, Străzile-s deșarte, Singur, singur, singur... Plouă, plouă,

Vreodată ... Și voi lua din cer Ceea ce nu mai găsesc Prin stele, De când rătăcesc. Această gândire mai vreau Din câte-am dorit - Sau

Un copac cu frunzișul uscat, smuncit de vânt; un porc în spate cu un corb; un bordei cu un geam lipit în lut; un maidan; un râu resfirat ca niște

I Egipet - șuviță de viață-n țara deșertului neadormit. Canalul de Suez - bijuterie pe nedrept înverigată. O, piramide, de ce lăcustele morții

Nevroză Afară ninge prăpădind, Iubita cântă la clavir, -- Si târgul stă întunecat, De parcă ninge-n cimitir. Iubita cântă-un mars

Adeseori Culcat, Notez Al lumii zvon, De tara noua. - Capital moderat - - Onoare intelectualilor, Si celor ce muncesc. Iar ce va fi in

Gaudeamus Zădarnic flaute cântă În aste zile păgâne - La vânt s-au dus aspirații, Nimic nu rămâne... În vânt și uitare tot stând, Cu zile

O cafea neagră...și-o ploaie de gheață Când spiritul mai arde culori în odaie O privire pe-o carte, pe straie Și pasul mă îndrumă în

Ce trist este pe lume Un cântec, Un cântec ce-l tot aud: -La muncă... În zori de primăvară Cine-a putut să-nceapă, În nopți târzii de

Un cîntec trist din liră Aș vrea să-ți mai arunc, Din viața mea în noapte De ne-nțeles adînc. Părere este oare... Orice se

Romanță Când luna e o roză de argint, Hai, că te-aștept în zăvoiul de argint. De n-o să vii nu e nimic, E-un secol mic, Toți mint, Când totul

De-acum, tușind, a și murit o fată, Un palid visător s-a împușcat; E toamnă și de-acuma s-a-nnoptat... -Tu ce mai faci, iubita mea

Prin codrii Bacăului Vâjâie vântul Și-ntunecă lumea Un cer ca pământul Și codru pe codru Se umple de clocot, Iar toamna în hohot Le cântă

De-aceea, Cu un zâmbet rău, Privesc această noapte... Prin râpi și văi, De demult: Ileana... Povești de demult.. De-aceea, Încă o

Să-mi cânt Cine sânt... Beat, La sfârșit de leat. Ani, ani s-au dus - Sună cântul meu, Ani, ani stau, Meditez să beu. În cazul că

In stanțe Efemere Se duc Orice plăceri... De mai revii Din haos, S-aude, - A fost, A fost... Plantează, Deci, un semn, Mai

Orașul seara... Șantiere în repaos. Și firme scrise Din becuri înstelate. Orașul seara... Pe o piață Cu sclipiri de fier Claxon, armonic, a

Iarbă de plumb și aer tare... Pudrat pe-o eczemă ce fața mi-o sapă; Pe câmp, cu-o umbră de cugetare- Violet, corbi, și-oglinzi de apă. -O, tu,

Cum gîndul stă... A vieții proză numai Privind... Pustiu parcurs Mai mult cu gemete De fizice dureri Cum au plecat Speranțe,

În cercul lumii comun și avar... Mă zguduie de mult un plâns intern; Și-acest fel (de-a fi) va fi etern Și de nimic, pe lume, nu tresar. ...

Uitarea venea...a venit O lacrimă cade jos, totul tace, Lampa obosităa clipit Orice obiect atins șoptește: \"Lasă-mă în pace!\" De acum... Auzi

Eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu stie nimeni Ascuns în pivnita adânca, fără a spune un cuvânt Singur să fumez acolo nestiut de

...Că, și ei Aleargă Toată yiua, Dând un lucru Pentru altul. Se produce Se hotărăște Un interes Pentru Oarecare timp. Se mănâncă, - O

Muzica sonoriza orice atom... Dor de tine, si de alta lume, Dor... Plana: Durere fara nume Pe om... Toti se gandeau la viata lor, La

Se-ntind bulevarde-n noapte de vară, Pe arbori, electrică lumină - La gară zvâcnește o mașină Și-n gol, tresar signale de gară. Pe cer de

Răsună din margini de târg, Un bangăt puternic de armă; E toamnă... metalic s-aud Gorniștii, în fund, la cazarmă. S-aude și-un clopot de

Fugea vagonul Înainte. Câmpul muncii, Câmpul lumii Se smunceau Parcă-napoi. Ziua caldă Și solară Arăta frumoase flori. Noaptea, Câte-o stea

Roz Galben Alb Verde Cenușiu Covoare Peisagii din zări: Împăratul alb, Împăratul negru, Bogății grase Într-un ascuns

Nu e nimeni... plouă... plânge-o cucuvaie Pe-un acoperiș de piatră-n noapte cu ecouri de șivoaie, Vai, e ora de-altădată, umbre ude

Sezonul verii s-a finit De serenadele albastre... De reverii ascunse-n astre... - Poema care s-a sfârșit. Sezonul iernii s-a ivit De cum

Te voi aștepta, într-o zi, sau într-o noapte oarecare Pentru ca să văd dacă mai pot să am o preocupare, Voi trece iar pe lângă ape, și-n unda lor

Eu sunt cu mine În toate e pace. Poezia e-n afară de omenire, Departe Și veșnicie. Frumoase rame la tablouri Nu pentru mine... Ce haine

Cât sufeream Iubind Chipul tău. Și, poate, te gândeai La mine. Deși nimic... Cum larme De piano Ca ploaia, Sau violina țipând Ca pentru

Colindă plăceri Ninge În noaptea de Crăciun. Damigeana cu vin Harapnice trosnind De alte vremi... Să ne vedem în oglindă, Și noaptea

Umbra Ma prafuise timpul dormind peste hartii... Se intindea noianul de unde nu mai vii ; O umbra, in odaie, pe umeri m-apasa - Vedeam ce

Eu scriu Și, poate, Trădez O criză morală, Fără s-o știu,- Ar obiecta Cititorul. Mănânc Ca să trăiesc. Scriu Să mă deștept. -

Seară plăcută... Lumini de candelabre... Și fotografii mă filmau. O, sala cu flori Și versurile mele Bătrâne!... Am văzut bogățiile de

Eram să te aștept prin parc, Văzând că singurătăți pe aici m-au oprit... Dar, mereu aceleași uitări! Dar, tot aceeași poezie la

Iti aduci aminte ziua cand ti-am spus ca esti frumoasa, Cand cu buzele de sange si cu ochii sclipitori, Printre arborii de toamna te plimbai incet,

Voiesc să cred C-am trăit În lux... Ce sentiment Trist, de-acum... Vorbe, Sau versuri dramatice. O voință mai bună, - Iubite vremuri Sau vor

Azi am gândit Artă, Preocupat A compune Un interesant roman. Dar ceasul era greu... Pe urmă Toate sunt tăceri. Gândeam Artă Un

Privește savant Cu inima beată De iubire Natura-i statică. Amorul renaște, Cu focul de vară, Cu diamante De iarnă. Metempsihoză, Metamorfoz

Nu știu dacă Sunt înțelese Aceste stanțe... Dar mie-mi fac plăcere. Ele vorbesc De un suflet delicat, În goana de barbar... Și când toate, Și

În sunete lirice Și bucuroase Și cu proiecte Interesate... -Nici un minut Pierdut degeaba, - Poate că ziua Trecu. Se face

Nu-ți mai pot cânta Romanțe, Toate tac În jurul meu, Fals se duce Cursul vieții, Negăsind Un cântec nou... Agent secret Mi-a fost

Zgomote Ce frică fără cauză A poposit... Sunt bucuriile Din subconștient Ce se coboară-n geam Ca întuneric fără veste, Sunt ale orașului

Crengi subțiri cu flori albe... Spre mai sus Mă ridică din erori, Idealuri ce-au apus... Cu flori roze crengi subțiri... Isus!

Dintre câte-am încercat Nici un dor realizat... Poate, mâine Și mai mâine, Va fi dulce Acea pâine. Și cum stau de supărat, Chiar de toate

Și glasuri În văi răsunau... Bacovia Þară de încântări Și viață liniștită. Nu se discută De-al meu Și de-al tău, Þara Cu cântul

E frig la câmp... Sunt încă Resturi de zăpadă. Mărunte flori Prin șanțuri. Departe, Soare tânăr Fuge... Zefir, Azur, E frig la câmp.

Minute de mocniri Și-ngăimări... Reprezintări lumești, A omului mizantrop Și singular... Sarcastic chief Din depărtări...

Încet prin ploaia tristă Un piept curbat de tuse Cu sânge în batistă Pe după colț se duce, Încet prin ploaia tristă. Tot plumbul ud al

Din urmă Poezie, poezie... Galben, plumb, violet... Si strada goală... Ori asteptări târzii, Si parcuri înghetate... Poet, si

Citind ce-am publicat Cu ani în urmă: Admiratori Bârfeli Melodii duse, Trandafiri ai copilăriei. Socialism, Intimidări, Enigme de

Doamne! necesitatea unui vin... Și-a gândului culmi de poezie - Oare pentru ce, mai mult, acest suspin: ... Că totul, poate, e-o repede

Þii minte ? Orchestra frigea În bizare prevestiri, Balul... Cum am plecat de-acolo, Nu știu, - Sau tu că-ai fi rămas În

Toamna sună-n geam frunze de metal, Vânt. În tăcerea grea, gând și animal Frânt. În odaie, trist sună lemnul mut: Poc. Umbre împrejur

Visări de mult mocnite De nu cumva Mi-am pierdut Umbra Între normal, Și ispite. Un vin, oricât de-alinător, Excludă-acest fatal

Eu sunt un monstru pentru voi Urzind un dor de vremuri noi, Și-n lumea voastră-abia încap... Dar am să dau curând la cap. O, dormi adânc,

-Ce bine-a scris Și cu talent Un inspirat Din secolul trecut... Are ceva din actual. Întâmplări, Locuri, Aproape ca astăzi. Ce

Vagabondând, într-un amurg blond, Am dat de-ale cimitirului porți- Acolo cioclii își bat joc de morți, Și-am râs un râs de vagabond. O, râsul

Coboară pe noapte Tăceri de mormânt, Și jalnice șoapte Zboară pe vânt. Pustiu și de veacuri Nu ești și nu sunt. Și doarme cetatea... Nici

Un gînd mă biruia La nesfîrșit, - O trîmbă muzicală L-a destituit. Și trîmba muzicală Plecă în infinit, - Găsește mai aproape

Un tango mai trist A cîntat undeva... Să beau, Acest cîștig social, Decît, mereu, Aceeași rotație În Univers. Dacă tăcerea

Tot mai tăcut și singur În lumea mea pustie - Și tot mai mult m-apasă O grea mizantropie. Din tot ce scriu, iubito, Reiese-atât de bine -

Liniste, Nu se misca Nimic. Foi Galbene, Uscate, Rosii Ca vor pica... (Nici o miscare) Pe dupa case Sta soarele Spre

Veacul m-a făcut Atât de cult Încât mă uit Peste oameni. Am învățat atâtea În timpul din urmă, Că suntem La un punct însemnat. S-ar putea

Un vals A plâns în depărtare... A răsunat vreodată În ore de-ntristare. Un infinit demonic Și ironii amare, Dureri ce-au răsunat În umbre

Cu gândul meu La tine, Am întâlnit Aspecte similare. Părea că ești Chiar tu... Doar sufletul tău Mai rămânea Să difere. Și astfel, Din

O, nu mai cânta, harmonie pribeagă, Că plâng, și nu știu unde să mă duc, În toamna care plânge pe-o veche modestie, Cu ploaia care curge în

E fals de la o vreme Oricâte s-ar vorbi, Grozave iscusinți Mereu a cântări... Afară-i umed Moină, Ca și demult, mizerii...

Încet prin ploaia tristă Un piept curbat de tuse Cu sânge în batistă Pe după colț se duce, Încet prin ploaia tristă. Tot plumbul ud al

Cât de străin sunt de țara mea Și nici un dor nu mi-a rămas - Gând rău și-ntunecat Închide al dreptății glas. Va fi târziu în ziua-aceea... Și

Când ore libere Sună Din vechi acordeon, De-a zilelor bravade... Relativ, Pardon. Când ore libere Sună Uitări și abandon, De-a lumii

Cu vise de mereu nuvele, În zvon de noapte orășănesc... Și ce dacă corpuri cerești se-nvârtesc Și dacă lucinde stele!... Și ce dacă veacuri

Încet prin ploaia tristă Un piept curbat de tuse Cu sânge în batistă Pe după colț se duce, Încet prin ploaia tristă. Tot plumbul ud al

Cu gândul meu La tine, Am întâlnit Aspecte similare. Părea că ești Chiar tu... Doar sufletul tău Mai rămânea Să difere. Și astfel, Din

... Și voi lua din cer Ceea ce nu mai găsesc Prin stele, De când rătăcesc. Această gândire mai vreau Din câte-am dorit - Sau cerul e rece La

Cât de străin sunt de țara mea Și nici un dor nu mi-a rămas – Gând rău și-ntunecat Ĩnchide al dreptății glas. Va fi târziu ĩn ziua

Cu steaua care s-a desprins Ce piere-acum in haos- O inima poate s-a stins Spre vesnicul repaos. Ca maine si-a

Colindă plăceri Ninge În noaptea de Crăciun. Damigeana cu vin Harapnice trosnind De alte vremi... Să ne vedem în oglindă, Și noaptea

Ce trist amor Să vrai, Să stai, Cu cei ce mor. Și ce avânt Să treci, Pe veci, Într-un mormânt. Ce fără rost Trăind, Gândind, De n-ai

Profil de burg gigant Si atmosfera rara, Amar parfum de liliac Si bonduri de ghitara. Placeri De–o zi de sarbatoare, Voioase, vechi

Singur, singur, singur, Într-un han, departe - Doarme și hangiul, Străzile-s deșarte, Singur, singur, singur... Plouă, plouă, plouă, Vreme de

… dormitam stramb in sunetul de tarziu iernatec si voiam sa aprind lumanarea de pe fereastra apasata de ninsoare, pentru a departa plansul ce

Liceu, - cimitir Al tinereții mele - Pedanți profesori Și examene grele... Și azi mă-nfiori Liceu, - cimitir Al tinereții mele! - Liceu, -

Încet prin ploaia tristă Un piept curbat de tuse Cu sânge în batistă Pe după colț se duce, Încet prin ploaia tristă. Tot plumb ud al

Tristă, după un copac, pe câmp Sta luna palidă, pustie- De vânt se clatină copacul- Și simt fiori de nebunie. O umbră mormăind pășește... E

Îți aduci aminte de ziua în care ți-am sus că ești frumoasă, când cu buzele de sânge și cu ochii sclipitori prin arborii de toamnă te opreai încet,

... Și voi lua din cer Ceea ce nu mai găsesc Prin stele, De când rătăcesc. Această gândire mai vreau Din câte-am dorit - Sau cerul e rece La

Decor Copacii albi, copacii negri Stau goi în parcul solitar Decor de doliu funerar ... Copacii albi, copacii negri. În parc regretele plâng

Omul începuse să vorbească singur... Și totul se mișca în umbre trecătoare - Un cer de plumb de-a pururea domnea, Iar creierul ardea ca flacăra de

Eu trebuie sa beau, sa uit ceea ce nu stie nimeni Ascuns in pivnita adanca, fara a spune un cuvant Singur sa fumez acolo nestiut de nimeni Altfel,

Liniște... Nu se mișcă nimic. Foi galbene, uscate, Roșii, Că vor pica... Pe după

Amurg violet Amurg de toamnă violet ... Doi plopi, în fund, apar în siluete -- Apostoli în odăjdii violete -- Orasul e tot violet. Amurg de

De mult, de mult cunosc doi plopi Ce-mi stau și azi în cale - Îmi place mult ca să-i privesc, Dar mă cuprinde-o jale... Căci parcă-mi

Pastel Buciuma toamna Agonic- din fund- Trec pasarele

Negru Carbonizate flori, noian de negru… Sicrie negre, arse, de metal, Vestminte funerare de mangal, Negru profund, noian de negru… Vibrau

Oh, amurguri Oh, amurguri violete... Vine Iarna cu plânsori de piculine... Peste parcul părăsit Cad regrete Si un negru

Culori și fum de toamnă, plâns de poet, Apa e rece, frunzele plouă - Vorbește încet, pășește încet, Că totul cade cu o jale nouă. Vinul, și

Nihil Ce trist amor Să vrai, Să stai, Cu cei ce mor. Si ce avânt Să treci, Pe veci, Într-un mormânt. Ce fără

De-atitea nopți aud plouând, Aud materia plângând... Sânt singur, și mă duce un gând Spre locuințele lacustre. Și parcă dorm pe scânduri

Tot mai tacut si singur In lumea mea pustie - Si tot mai mult m-apasa O grea mizantropie. Din tot ce scriu, iubito, Reiese-atat de bine

De-as fi artist Eu ți-as descrie A tale mândre gesturi,- Din al meu dor Ar mai pieri Când te-aș ceti In versuri... Ca pictor, Eu te-aș

Sunt clipe când toate le am... Tăcute, duioase psihoze - Frumoase povești ca visuri de roze... Momente când toate le am. Iată, sunt clipe când

Blestemata mai fie si toamna, Si frunza ce pica pe noi- Blestemat sa mai fie si targul Ursuz, si cu vesnice ploi... Cetate, - azilul

\"Aici sunt eu Un solitar, Ce-a râs amar Si-a plâns mereu. U-al meu aspect Făcea să mor Căci tuturor Păream suspect.\"

Singur, singur, singur, Intr-un han, departe -- Doarme si hangiul, Strazile-s desarte, Singur, singur, singur... Ploua, ploua, ploua, Vreme

Ce trist amor Să vrai, Să stai, Cu cei ce mor. Și ce avânt Să treci, Pe veci, Într-un mormânt. Ce fără rost Trăind, Gândind, De n-ai

Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii... Se întindea noianul de unde nu mai vii; O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa - Vedeam ce nu se vede,

Orchestra începu cu-o indignare gratioasă. Salonul alb visa cu roze albe -- Un vals de voaluri albe ... Spatiu, infinit, de o tristete armonioasă

Ce chiot,ce vaiet in toamna... Si codrul salbatec vuieste- Rasuna-n coclauri un bucium, Si doina mai jalnic porneste.

Ce mai este... cărți de noapte Mai citesc, și-mi pare că sunt viu - Cine iar aprinde lampa Când e prea târziu? Þăcănă un ceas pe-o

Nervi de primăvară Primăvară... O pictură parfumată cu vibrări de violet. În vitrine, versuri de un nou poet, În oras, suspină un vals de

Singur, singur, singur, Într-un han, departe - Doarme si hangiul, Strazile-s desarte, Singur, singur, singur... Ploua, ploua, ploua, Vreme de

Vântul dupăia după casă, repezind valuri de ninsoare aspră cu sunet stins, afundând casele și felinarul cu unghiul de lumină apropiat de

Amurg de toamnă violet ... Doi plopi, în fund, apar în siluete -- Apostoli în odăjdii violete -- Orasul e tot violet. Amurg de toamnă violet

\"Ce chiot,ce vaiet in toamna... Si codrul salbatec vuieste- Rasuna-n coclauri un bucium, Si doina mai jalnic porneste.

Ego Tot mai tăcut si singur În lumea mea pustie -- Si tot mai mult m-apasă O grea mizantropie. Din tot ce scriu, iubito, Reiese-atât de bine

Mai bine singuratec și uitat, Pierdut să te retragi nepăsător, In țara asta plină de humor, Mai bine singuratec și uitat. O, genii întristate

Piano Si iar toate-s triste. Si azi ca si ieri -- Potop de dureri. Si visul apune În negrul destin... Si vremuri mai bune Nu vin, nu mai

Alb Orchestra începu cu-o indignare gratioasă. Salonul alb visa cu roze albe -- Un vals de voaluri albe ... Spatiu, infinit, de o tristete

Liceu Liceu, - cimitir Al tineretii mele - Pedanti profesori Si examene grele... Si azi mă-nfiori Liceu, - cimitir Al tineretii mele! -

Trecând pe strada ta, Pe care nimeni n-o mai știe - Al nopții foșnet evoca: - Filosofie! Încet, un paznic fluiera Poema-atâta de

Orchestra începu cu-o indignare grațioasă. Salonul alb visa cu roze albe -- Un vals de voaluri albe ... Spațiu, infinit, de o tristețe armonioasă

Ce trist amor Să vrai, Să stai, Cu cei ce mor. Și ce avânt Să treci, Pe veci, Într-un mormânt. Ce fără rost Trăind, Gândind, De n-ai

Tablou de iarnă Ninge grozav pe câmp la abator Și sânge cald se scurge pe canal; Plină-i zăpada de sânge animal – Și ninge mereu pe un trist

Decembre Te uita cum ninge decembre... Spre geamuri, iubito, priveste -- Mai spune s-aduca jaratec Si focul s-aud cum trosneste. Si mâna

În parc Acum, stă parcul devastat, fatal, Mâncat de cancer și ftizie, Pătat de roșu carne-vie – Acum, se-nșiră scene de spital. Atunci,

Lacustra De-atitea nopti aud plouind, Aud materia plingind... Sint singur, si mă duce un gând Spre locuintele lacustre. Si parca dorm pe

Vai, si va veni o vreme Când adormi-vom amândoi, Și-nstrăinati, prin cimitire, Va plânge toamna peste noi. Ce poate, deci, a fi sub

Cât de străin sunt de țara mea Și nici un dor nu mi-a rămas - Gând rău și-ntunecat Închide al dreptății glas. Va fi târziu în ziua-aceea... Și

Rar Singur, singur, singur, Intr-un han, departe -- Doarme si hangiul, Strazile-s desarte, Singur, singur, singur... Ploua, ploua,

Singur, singur, singur, Într-un han, departe - Doarme și hangiul, Străzile-s deșarte, Singur, singur, singur... Plouă, plouă, plouă, Vreme de

Cuptor Sunt cativa morti în oras, iubito, Chiar pentru asta am venit să-ti spun; Pe catafalc, de caldura-n oras, Incet, cadavrele se

Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii... Se întindea noianul de unde nu mai vii; O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa - Vedeam ce nu se vede,

Tristă, după un copac, pe câmp Stă luna palidă, pustie - De vânt se clatină copacul - Și simt fiori de nebunie. O umbră mormăind pășește... E

Să ne iubim Vai, si va veni o vreme Când adromi-vom amândoi, Si-nstrăinati, prin cimitire, Va plânge toamna peste noi. Ce poate, deci, a fi

Requiem Eram să te aștept prin parc, Văzând că singurătăți pe aici m-au oprit... Dar, mereu aceleași uitări! Dar, tot aceeași poezie la

Dormeau adânc sicriele de plumb, Si flori de plumb si funerar vestmint -- Stam singur în cavou... si era vint... Si scirtiiau coroanele de

Dialog de iarnă Fereastra e-o poemă de plumb si de scântei, Orasul adoarme troienit. Mult mai târziu de miezul noptii sunt orele trecute... În

Pustiu... Departe, în cetate viata tropota... O, simturile-mi toate se enervau fantastic... Dar în lungul sălii pufneau în râs sarcastic Si Poe,

Sunt cațiva morți în oraș, iubito, Chiar pentru asta am venit sa-ți spun; Pe catafalc, de căldură-n oraș, Încet, cadavrele se descompun. Cei

Tablou de iarnă Ninge grozav pe câmp la abator Si sânge cald se scruge pe canal ; Plină-i zăpada de sânge animal -- Si ninge mereu pe un trist

Tablou de iarnă Ninge grozav pe câmp la abator Si sânge cald se scruge pe canal ; Plină-i zăpada de sânge animal -- Si ninge mereu pe un trist

Tot mai tăcut si singur În lumea mea pustie -- Si tot mai mult m-apasă O grea mizantropie. Din tot ce scriu, iubito, Reiese-atât de bine

In gradina moarta Am sarit aseara, peste zidul mort - Pasul meu, incet, se oprea in loc, - Constient de soarta, de durere orb, In gradina

Adio, pică frunza Și-i galbenă ca tine, - Adio, nu mai plânge Și uită-mă pe mine. Și s-a pornit iubita Și s-a pierdut în zare - Iar eu în

Cântec, deasupra cetății, Îmbătrânire ? ! Eternității i-am zis : La muzica asta frumoasă, Sunt lipsuri În sângele meu. Îngeri, deasupra

Dă foșnet frunza măruntă, Umbra e rece-n pădurea sonoră- O mirare tăcută, poate cruntă, O amețire de toamnă, de-o horă. Un haos vrea să mă

Amurg de toamnă violet... Doi plopi, în fund, apar în siluete: - Apostoli în odăjdii violete - Orașul tot e violet. Amurg de toamnă violet... Pe

Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii... Se întindea noianul de unde nu mai vii; O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa - Vedeam ce nu se vede,

Sunt câțiva morți în oraș, iubito, Chiar pentru asta am venit să-ți spun; Pe catafalc, de căldură-n oraș, - Încet, cadavrele se descompun. Cei

Cu gândul meu La tine, Am întâlnit Aspecte similare. Părea că ești Chiar tu... Doar sufletul tău Mai rămânea

Ce chiot,ce vaiet in toamna... Si codrul salbatic vuieste- Rasuna-n coclauri un bucium, Si doina mai jalnic porneste. -Asculta

Moină Si toamna, si iarna Coboara-amindoua; Si ploua, si ninge, -- Si ninge, si ploua. Si noaptea se lasa Murdara si goala; Si galbeni trec

Mai bine singuratec și uitat, Pierdut să te retragi nepăsător. În țara asta plină de humor, Mai bine singuratec și uitat. O, genii întristate

Tot mai tăcut și singur În lumea mea pustie- Și tot mai mult m-apasă O grea mizantropie. Din tot ce scriu, iubito, Reiese-atât de

Cu gandul meu La tine, Am intalnit Aspecte similare. Parea ca esti Chiar tu... Doar sufletul tau Mai ramanea Sa difere.

Prin codrii Bacăului Vâjâie vântul Și-ntunecă lumea Un cer ca pământul Și codru pe codru Se umple de clocot, Iar toamna în hohot Le cântă

Singur, singur, singur, Intr-un han departe- Doarme si hangiul, Strazile-s desarte, Singur, singur, singur... Ploua, ploua, ploua, Vreme de

Fereastra e-o poemă de plumb si de scântei, Orasul adoarme troienit. Mult mai târziu de miezul noptii sunt orele trecute... În haosul vietii nici

Cadavrul impozant pe catafalcul falnic, Sub gaza de argint visa în astă sală... Iar sânul ei pierdut în mortuara gală -- Pe veci oprit înmărmurise

Oh, amurguri violete... Vine Iarna cu plânsori de piculine... Peste parcul părăsit Cad regrete Si un negru croncănit... Vesnicie, Enerva

Primăvară... O pictură parfumată cu vibrări de violet. În vitrine, versuri de un nou poet, În oras, suspină un vals de fanfară. O lungă

Finis Cadavrul impozant pe catafalcul falnic, Sub gaza de argint visa în astă sală... Iar sânul ei pierdut în mortuara gală -- Pe veci oprit

Eram să te aștept prin parc, Văzând că singurătăți pe aici m-au oprit... Dar, mereu aceleași uitări! Dar, tot aceeași poezie la

Căci Dumnezeu Mi-a dat să scriu Aceste rânduri. Credeam, Numai să privesc. Le public, Și poate, Din umbra unei terase, Într-o

Copacii albi, copacii negri Stau goi in parcul solitar. Decor de doliu funerar Copacii albi, copacii negri. In parc regretele plang

Death sleepin’ shells are all of perfect lead, All lead the hauntin’ bloom and cloth, as well - Just sounds of silent grave the wind would

La nuit fait sa douce descente – Poésie, ou le destin – La lune monte, somnolente, – Viens, ô, viens! C’est du calme, de la

Depuis des nuits, il pleuvait. J’entends la matière pleurer… Je suis seul, et ma pensée Remonte aux cités lacustres. Je dors comme sur des

Voilà comme neige ce mois de décembre, Regardez les vitres, ma bien-aimée. Dites qu’on apporte encore de la braise - Je veux entendre le feu

Toujours paisible et seul Dans mon monde désert Et où sans trêve la Misanthropie m’enserre, De tout ce que j’écris Résulte si bien la Même

Sad loving thrill To near, To dear The dying still. And dash so brave To bear Fore’er A filthy grave. O useless plot Life’s

Cercueils de plomb dormaient à poings fermés Comme fleurs de plomb, funéraire vêtement – Moi. Le caveau !... il y faisait du vent. Pour faire

Et de nouveau… la même heure du matin Sur tout en couvent le même secret. Un froid violet, et de bien crêpé le teint – O comme l’homme est devenu

Both autumn and winter Their downfall regaining; ‘tis raining and snowing – Then snowing and raining. And there’s the nightfall now Foul and

See how December snows ... Look there by the window, my dear - Tell them to bring in more embers, Then we can hear the fire roar. Push the

Au salon débordant de rêves, Dans le miroir large et ovale, tout encadré en argent, L’automne se reflète, Et le parc sujet aux gangrènes, Dans

Night wet, oppressive, one could drown outside; In thick fog: red and wearying here and there Burn sadly street-lamps without gleam of

I\'m stuck here ... and the slush drips, water, mud ... To know nothing again, there\'d be one method - A gas lamp\'s in the throes, it\'s there,

Autumn dusk, violet ... Two poplars, in the background, in silhouette: -Apolstoles in vestments of violet - The whole town violet.

Toujours plus seul et plus muet Dans son monde où règne l’oubli, Et toujours plus fort m’oppresse Une pénible misanthropie. De mes écrits,

Sous la pluie triste, doucement Une poitrine malade de toux Le mouchoir taché de sang Tourne le coin, va dieu sait où Sous la pluie triste,

Et l’automne, et l’hiver S’en viennent tous deux; Et il pleut, et il neige - Et il neige, et il pleut. El la nuit descend; Elle est nue et

L’automne est un cor de chasse Agonisant et - lointain – Une envolée d’oiseaux passe, Et s’évanouit soudain. Infinimenet il bruine… Personne

Il neigeait d’abondance, tristement, il faisait tard Quand un piano, à ta vitre, m’interrompit : Je fondis en larmes, et ce fut la folie.

Contre les carreaux, un sanglot s’éteignit, Et sur le monde, le plomb d’hiver s’étend; Écoute les corbeaux! – me dis -je en soupirant… A

Dehors, il neige en avalanche, La bien-aimée joue au piano. Dans le bourg, les ténèbres s’épanchent (s’étanchent) Comme s’il neigeait sur les

J’arrête, je n’écris plus… Du vin, une cigarette – Autant d’après-midi s’en vont Comme une sensation imparfaite. Ce qui importe, pourtant,

Une nuit fluide, où l’on noie dans de lourds torrents. Dans le brouillard - fatigués, sans horizon, rougeauds – Se consument d’enfumés et de

Lorsqu’on vend n’importe quoi, Quand tout devient denrée – Ressuscite un son ancestral De la harpe surannée, Dans les coupes, qu’un vin

Ô éternité, infini, Toi, chaos, qui embrasse tout… Dans ton abîme, la folie – Tous, à la fin, tu nous rends fous. Devant toi, je suis le plus