George Bacovia

Copacii albi, copacii negri Stau goi în parcul solitar Decor de doliu funerar ... Copacii albi, copacii negri. În parc regretele plâng iar

De-atitea nopti aud plouind, Aud materia plingind... Sint singur, si mă duce un gând Spre locuintele lacustre. Si parca dorm pe scinduri

Sunt cativa morti în oras, iubito, Chiar pentru asta am venit să-ti spun; Pe catafalc, de caldura-n oras, Incet, cadavrele se descompun. Cei

E-o noapte udă, grea, te-neci afară. Prin ceață – obosite, roșii, fără zare – Ard, afumate, triste felinare Ca într-o crâșmă umedă,

Amurg de toamnă violet ... Doi plopi, în fund, apar în siluete -- Apostoli în odăjdii violete -- Orasul e tot violet. Amurg de toamnă violet

Dormeau adânc sicriele de plumb, Și flori de plumb și funerar veștmânt - Stam singur în cavou... și era vânt... Și scârțâiau coroanele de

Da, plouă cum n-am mai văzut… Și grele talăngi adormite, Cum sună sub șuri învechite! Cum sună în sufletu-mi mut! Oh, plânsul și când

Si toamna, si iarna Coboara-amindoua; Si ploua, si ninge, -- Si ninge, si ploua. Si noaptea se lasa Murdara si goala; Si galbeni trec

Stau... și moina cade, apă, glod... Să nu mai știu nimic, ar fi un singur mod - Un bec agonizează, există, nu există, - Un alcoolic trece piața

Copacii albi, copacii negri Stau goi în parcul solitar Decor de doliu funerar ... Copacii albi, copacii negri. În parc regretele plâng iar

Dormeau adanc sicriele de plumb, Si flori de plumb si funerar vesmant - Stam singur in cavou ... si era vant ... Si scartaiau coroanele de plumb.

Pastel - Adio, pică frunza Și-i galbenă ca tine, - Rămâi, și nu mai plânge, Și uită-mă pe mine. Și s-a pornit iubita Și s-a pierdut în

Buciumă toamna Agonic - din fund - Trec păsărele Si tainic s-ascund. Târâie ploaia... Nu-i nimeni pe drum; Pe-afară de stai Te-năbusi de

Liceu, - cimitir Al tineretii mele - Pedanti profesori Si examene grele... Si azi mă-nfiori Liceu, - cimitir Al tineretii mele! - Liceu, -

Clar de noapte parfumat, O grădină cu orizontul depărtat... Și în somn, pe banca veche, cugetări se contrazic, Greierul zimțează noaptea, cu

Te uită cum ninge decembre, Spre geamuri, iubito, privește - Mai spune s-aducă jăratec Și focul s-aud cum trosnește. Și mână fotoliul spre

La geamuri, toamna cântă funerar Un vals îndoliat, și monoton... -Hai să valsăm, iubito, prin salon, După al toamnei bocet mortuar. Auzi, cum

Amurg de iarna, sumbru, de metal, Câmpia alba - un imens rotund - Vâslind, un corb încet vine din fund, Taind orizontul, diametral. Copacii

Ninge grozav pe câmp la abator Si sânge cald se scruge pe canal ; Plină-i zăpada de sânge animal -- Si ninge mereu pe un trist patinor... E

Ca lacrimi mari de sânge Curg frunze de pe ramuri, - Și-nsângerat, amurgul Pătrunde-ncet prin geamuri. Pe dealurile-albastre, De sânge urcă

Primăvară... O pictură parfumată cu vibrări de violet. În vitrine, versuri de un nou poet, În oras, suspină un vals de fanfară. O lungă

Te uita cum ninge decembre... Spre geamuri, iubito, priveste -- Mai spune s-aduca jaratec Si focul s-aud cum trosneste. Si mâna fotoliul spre

Orchestra începu cu-o indignare gratioasă. Salonul alb visa cu roze albe -- Un vals de voaluri albe ... Spatiu, infinit, de o tristete armonioasă

Amurg de toamnă pustiu, de humă, Pe câmp sinistre șoapte trec pe vânt - Departe plopii s-apleacă la pământ În larg balans lenevos, de

Potop, cad stele albe de cristal Și ninge-n noaptea plină de păcate ; La vatră-n pară ce abia mai bate -- Azi, a murit chiar visul meu final.

In salonul plin de vise, In oglinda larg-ovala incadrata in argint, Bate toamna, Si gradina cangrenata, In oglinda larg-ovala incadrata in

Potop, cad stele albe de cristal Si ninge-n noaptea plina de pacate; La vatra-n para ce abia mai bate, - Azi, a murit chiar visul meu final. Si

Verde crud, verde crud Mugur alb si roz si pur Vis de albastru si azur Te mai văd te mai aud. O punctează cu-al său foc Soare, soare

Plâns de cobe pe la geamuri se opri, Și pe lume plumb de iarnă s-a lăsat; „I-auzi corbii!“ - mi-am zis singur... și-am oftat; Iar în zarea grea

Singur, singur, singur, Intr-un han, departe -- Doarme si hangiul, Strazile-s desarte, Singur, singur, singur... Ploua, ploua, ploua, Vreme

Mai bine singuratic si uitat, Pierdut sa te retragi nepasator, In tara asta plina de humor, Mai bine singuratic si uitat. -O, genii intristate

În toamna violetă, compozitori celebri Au aranjat un vast concert… Pe galbene alei, poeții triști declamă lungi poeme - E-o toamnă, ca

E-n zori, e frig de toamnă, Și cât cu ochii vezi Se-ncolăcește fumul, Și-i pâclă prin livezi. Răsună, trist, de glasuri, Câmpiile pustii,

Carbonizate flori, noian de negru... Sicrie negre, arse, de metal, Vesminte funerare de mangal Negru profund, noian e negru... Vibrau scantei

Lunecau baletistele albe… Degajari de puternice forme – Albe, in fata lumii enorme, Lunecau baletistele albe… Lunecau baletistele albe Si

Oh, amurguri violete... Vine Iarna cu plânsori de piculine... Peste parcul părăsit Cad regrete Si un negru croncănit... Vesnicie, Enerva

Pe seară, la geamuri, un nour violet si de aramă, Pe drum, l-aceeasi oră, se târâie un lant de fier, Si coincidente aranjate pe-o tristă gamă

Tot mai tăcut si singur În lumea mea pustie -- Si tot mai mult m-apasă O grea mizantropie. Din tot ce scriu, iubito, Reiese-atât de bine

Liceu, - cimitir Al tinereții mele - Pedanți profesori Și examene grele... Și azi mă-nfiori Liceu, - cimitir Al tinereții mele! Liceu, -

Sunt solitarul pustiilor piete Cu triste becuri cu pala lumina – Cand suna arama in noaptea deplina Sunt solitarul pustiilor piete. Tovaras

Histerizate fecioare pale La ferestre deschise palpita….. In amurguri rosii, nuptiale, Stau pale si nu se mai marita. Eu trec imbatranit, ca si

Scârtâie toamna din crengi ostenite Pe garduri batrâne, pe stresini de lemn, si frunzele cad ca un sinistru semn În linistea gradinii

Clavirile plâng în oraș... Afară o vreme de plumb Și vântul împrăștie ploaia, Tomnatice frunze prin târg Aleargă pe drumuri cu droaia. Un

De-as fi artist Eu ti-as descri A tale mandre gesturi, - Din al meu dor Ar mai pieri Cand te-as ceti In versuri…. Ca pictor Eu te-as

O femeie în doliu pe stradă, O frunză galbenă tremura după ea- Luat de-a orașului sfadă, Uitasem că toamna venea. Era mai demult o stradă, O

Ningea bogat, și trist ningeal; era tîrziu Cînd m-a oprit, în drum, la geam clavirul; Și-am plîns la geam, și m-a cuprins delirul - Amar, prin

Barbar, cînta femeea-aceea, Tîrziu, în cafeneaua goală, Barbar cînta, dar plin de jale, - Și-n jur era așa răscoală... Și-n zgomot monstru de

CUPTOR Sunt câtiva morti în oras, iubito, Chiar pentru asta am venit sa-ți spun; Pe catafalc, de căldurî-n oras – Incet, cadavrele se

Pe drumuri delirînd, Pe vreme de toamnă Mă urmărește-un gînd Ce mă îndeamnă : - Dispari mai curînd ! La casa iubitei de-ajung, Eu zgudui

Blestemată mai fie și toamna, Și frunza ce pică pe noi - Blestemat să mai fie și tîrgul Ursuz, și cu veșnice ploi... - Cetate - azilul ftiziei

Afară ninge prăpădind, Iubita cântă la clavir, Si târgul stă întunecat, De parcă ninge-n cimitir. Iubita cântă-un mars funebru, iar eu

Plîngea caterina-fanfară Lugubru în noapte tîrziu... Și singur priveam prin ocheane Pierdut în muzeul pustiu... Și-n lumea ocheanelor

La toamnă, când frunza vă îngălbeni, Când pentru ftizici nu se știe ce noi surprize vor veni,- Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost

Vai, si va veni o vreme Când adromi-vom amândoi, Si-nstrăinati, prin cimitire, Va plânge toamna peste noi. Ce poate, deci, a fi sub soare, În

Toamna a țipat cu un trist accent, Văzul cade neatent, Vântul sună lemnăria, Bate gol, în poloboace, butnăria. Lângă ușă frunzele s-au

"Aici sunt eu Un solitar, Ce-a râs amar Si-a plâns mereu. U-al meu aspect Făcea să mor Căci tuturor Păream suspect."

De-atâtea nopți aud plouând, Aud materia plângând... Sunt singur, și mă duce un gând Spre locuințele lacustre. Și parcă dorm pe scânduri

Și toate se re-ntorc din drumul lor, Și mândră primăvara vine, Cu soare blând, cu nopți albastre Fermecătoare și senine. Dar fără ea, ce

Fug ratacind in noaptea cetatii, In turn miezul noptii se bate rar; E ora cand cade gandul amar, Tacere...e ora lasitatii... Te pierzi in golul

Havuzul din dosul palatului mort Mai arunca, mai ploua, mai plange - Si stropii cazand, in amurg iau culori: De sineala, de aur, de

Te uită cum ninge decembre... Spre geamuri, iubito, privește - Mai spune s-aducă jăratec Și focul s-aud cum trosnește. Și mână fotoliul spre

Aici sunt eu Un solitar, Ce-a râs amar Și-a plâns mereu. Cu-al meu aspect Făcea să mor Căci tuturor Păream suspect

Mi-am realizat Toate profetiile Politice. Sunt fericit... Frumos Este cerul Senin, sau minios. Un aforism celebru Te face sa

Cu sufletu-nchis Nimic nu vrea - Cad frunze-n amurg, Draga mea! Sinistra noapte Si-amara stea

Poezie, poezie... Galben, plumb, violet... Si strada goală... Ori asteptări târzii, Si parcuri înghetate... Poet, si solitar... Glaben, plumb,

Enervat de aceasta lunga agonie a unui veac suspect; umilit, mai mult ca totdeauna, de ironica reflexiune a unui poet din veacul viitor al

Iarna, de-o vreme, mă duce regretul Prin crânguri, pe margini de linii ferate - Trec singur spre seară pe ape-nghețate, Când fâlfâie, pe lume,

Îți place ? Ca din produse fermecate, Omagiul Unui amic inventor, Să fi ajuns Un alter ego, Gustându-le în izolări. Ce transformare... Numai

E toamnă, e foșnet, e somn... Copacii, pe stradă, oftează; E tuse, e plânset, e gol... Și-i frig, și burează. Amanții, mai bolnavi, mai triști,

Femeie - mască de culori, Cocotă plină de rafinării - Tu, care țipi la desfrânări târzii, Pe visători, cu greu, îi înfiori... Oh, sunt fecioare

Pansele negre, catifelate Pe marmora albă s-au vestejit, Și-n tainice note s-au irosit Parfume triste, îndoliate. Su singur, cu umbra, iar am

Umbra Mă prăfuise timpul dormind peste hîrtii… Se întindea noianul de unde nu mai vii; O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa - Vedeam ce nu se

Cadavrul impozant pe catafalcul falnic, Sub gaza de argint visa în astă sală... Iar sânul ei pierdut în mortuara gală -- Pe veci oprit înmărmurise

Ce tristă operă cînta Fanfara militară Tîrziu, în noapte, la grădină… Și tot orașul întrista, Fanfara militară. Plîngeam, și rătăceam pe

Trista, dupa un copac, pe camp Sta luna palida, pustie - De vant se clatina copacul - Si simt fiori de nebunie . O umbra mormaind paseste E

Clavirile plîng în oraș Pe-o vreme de toamnă pustie... Și plopii plîng tot în oraș, Și-n totul e-o grea agonie. Par casele triste

Toamna în grădină își acordă vioara. Plâng strunele jalnic, lung și prelung Și-n goala odaie acorduri ajung... Și plâng în odaie, și eu din

Amurg Trec corbii-ah "Corbii". Poetului Tradem* Si curg pe-nnoptat

Sunt clipe când toate le am... Tăcute, duioase psihoze - Frumoase povești ca visuri de roze... Momente când toate le am. Iată, sunt clipe când

Și iar toate-s triste, Și azi ca și ieri- Potop de dureri. Și visul apune În negrul destin... Și vremuri mai bune Nu vin, nu mai vin Și

Noapte de vara Noaptea-ncet ticnit se lasa - Poezie, sau destin - Luna urca, somnoroasa Vino, vin! Este liniste, racoare, Codrul e

Când iar nebun și bolnav, Prin sanatorii, sau spitale, Voi sta privind Al vieții vals Și câte sunt,-ca un adio... Prin sanatorii, sau

Se aseza sa ninga Ningea Doream Sunt ani de-atunci Sa te-ntalnesc La sfarsit de strada Ce da in camp Imi parea Ca tu esti mai

Amorul meu hidos ca un satir, Copil degenerat, Invinetit, privind transfigurat, Ieri a murit zbatandu-se-n delir. Aici, cu voi, prozaici

Si iar toate-s triste. Si azi ca si ieri -- Potop de dureri. Si visul apune În negrul destin... Si vremuri mai bune Nu vin, nu mai

Când singur iar mă revăd Și trece curând al meu nume, Și-atâtea sperări... Mi-am zis: e târziu - O, gânduri, În lume! Când inspirată de

Dă foșnet frunza măruntă, Umbra e rece-n pădurea sonoră - O mirare tăcută, poate cruntă, O amețire de toamnă, de-o horă. Un haos vrea să mă

cum ninge repede apoi incet si nu stii cat timp mai trebuie de acum e la ferestra alb o fata cu sal negru in cerdacul nins dar prin copaci largi

Omul incepuse sa vorbeasca singur... Si totul se misca in umbre trecatoare - Un cer de plumb de-a pururea domnea, Iar creierul ardea ca flacara

Ce trist amor Să vrai, Să stai, Cu cei ce mor. Si ce avânt Să treci, Pe veci, Într-un mormânt. Ce fără rost Trăind, Gândind, De n-ai

Așa, O tristeță A intrat În târg. De dimineață Plouând. Și ciori Cârâind. De-abia Se poate citi Un jurnal. Parcă, - De-a sta

Și iar... aceeași oră de dimineață... Pe toate mocnind același secret; Un frig violet, și fața e creață- -O, cum omul a devenit

Iubire, trecut pasional, Cadouri, Aurore de aur, Și rubin la orizont, Cu fantezii de muncă, Zori de ziuă, Dimineți de vară Și aspru ger,

Iubito,si iar am venit... Dar astazi,de-abia ma mai port- Deschide clavirul si canta-mi Un cantec de mort. Si daca-am sa cad pe

S-a dus albastrul cer senin Si primavara s-a sfarsit Te-am asteptat in lung suspin Tu, n-ai venit! Si vara cu noptile ei S-a dus si campu-i

E-o muzică de toamnă Cu glas de piculină, Cu note dulci de flaut, Cu ton de violină... Și-acorduri de clavire Pierdute, în surdină; Și-n tot

Vacanța de Crăciun se anunță tristă pentru mine, ca printre străini. Priveam cărțile în care trebuia să uit singuratatea sau farmecul acestor

Eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu stie nimeni Ascuns în pivnita adânca, fără a spune un cuvânt Singur să fumez acolo nestiut de

Variații... Arhitecturi, Călătorii, Tăceri. Muzica calmează Un suflet trist, Devenit pretențios Varietăți... Renumit, Dintr-o operă de

Toamna-n grădină și-acordă vioara, Strada-i pustie... Orașul plin de hambare, - De pâinea cea nouă duduie moara. O frunză s-a lăsat pe-o

Deși, cu iarna care-a trecut Poate părea c-am murit - Șivoaie se duc din grele zăpezi... Cîntări, și cîntări m-au trezit. Gălăgioase

...sa scrii in aer liber nu e usor, mai ales cand in copaci corbii se stramba… ...vor trece si aceste cateva zile libere si voi lasa filosofia

Cu un tren de noapte, Sensi, un nume intre amici, visator idealist, sosise intr-un oras unde era numit profesor de cunostinte literare, la un

Ceea ce era pustiu era ca ea ma chema cu brate obosite si o chemam, de asemenea, pe celalalt mal, pe maluri despartite de ape mari... si

La scara, zurgalaii zuruiau... si ningea. In noapte, satul era ascuns; un ecou moale, si ninsoarea se desfacea mare si linistit. Lasam

Cand voi fi linistit, voi scrie un vers In care veti vedea ca sunt parasit - Voind sa descifrez ceea ce era sters, Aproape, nu mai stiu ce-am

Vinurile ce-am baut ma predispun spre crima... mai am cativa bani... ma duc sa-mi cumpar inca o butelie... poate innebunesc, poate incep sa cant...

Vantul dupaia in casa, repezind valuri de ninsoare aspra cu sunet stins, afundand casele si felinarul cu unghiul de lumina apropiat de zapada.

Un copac cu frunzișul uscat, smuncit de vânt; un porc în spate cu un corb; un bordei cu un geam lipit în lut; un maidan; un râu resfirat ca niște

… dormitam stramb in sunetul de tarziu iernatec si voiam sa aprind lumanarea de pe fereastra apasata de ninsoare, pentru a departa plansul ce

Vântul dupăia după casă, repezind valuri de ninsoare aspră cu sunet stins, afundând casele și felinarul cu unghiul de lumină apropiat de

Death sleepin’ shells are all of perfect lead, All lead the hauntin’ bloom and cloth, as well - Just sounds of silent grave the wind would