Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Articoleevents

O, tempora! O, mores!

Concursul Național de Epigramă „Mircea Trifu” – București, 2011

3 min lectură·
Mediu












\"Photobucket\"


Ediția a VI-a a Concursului Național de Epigramă „Mircea Trifu” a avut ca finalitate desemnarea câștigătorilor, dar și editarea unui volum-oglindă a concursului. Acesta este intitulat „O, tempora! O, mores!” și a apărut, de curând, la Editura TIPO-MAN din Ploiești.
La începutul volumului, este prezentată lista celor cincizeci și patru de participanți la concurs. Urmează, apoi, o statistică a concurenților, în funcție de centrele epigramistice, pe primul loc situându-se Iașul, cu nouă concurenți.
Ca și altădată, organizatoarea concursului și autoarea volumului, doamna prof. univ. dr. Elis Râpeanu, vine „În apărarea epigramei” cu argumente referitoare la respectarea temei și la prozodie.
Dintre cei cincizeci și patru de participanți la concurs, patruzeci și trei au fost cuprinși în selecția realizată, nouă dintre aceștia fiind „agoniști”.

Ion Diviza (Chișinău) – Premiul I

Avantaj
De vremuri aspre încercați,
Bărbații apără-adevărul;
Azi doar pleșuvii nu-s stresați:
Lor nu li se ridică părul.

Vali Slavu (Aninoasa) – Mențiune

Alternativă pentru frigul din case
Sunt mulți români ce au, în casă,
Un frig de nici nu pot să șadă,
Cu toate astea, nu le pasă,
Cât timp îi scoate foamea-n stradă!

Nicolae Bunduri (Brașov)

Viitor de aur… Europa are
Cei din gintea cea latină,
Amăgiți de noi baremuri,
Încă speră să mai vină
Niște timpuri… ca pe vremuri.

Petru-Ioan Gârda (Cluj-Napoca)

Ubi bene…
Se bagă biruri noi mereu
Și, cum urăsc acest nărav,
M-am hotărât: să știți că eu,
Curând, am să mă fac… morav.

Constantin Iurașcu-Tataia (Iași)

Năravuri = Moravuri?
Ale vieții reguli statuate
Ca moravuri știm că-s definite,
Dar, amănunțit analizate,
Tot năravuri sunt, dar mai școlite.

Petru Miloș (Ghiroda, Timiș)

În levitație
Văzând o sticlă de Fetească
Și trei bancnote verzișoare,
Ea începuse să plutească...
Avea moravuri cam ușoare.

Laurențiu Orășanu (București)

Muncă de lămurire
Pe-o tipă, prinsă pe centură,
Au dus-o iute la chestură
Și, la ”Moravuri”, vreo cinci-șase
Au tot convins-o... să se lase.

Ionel Riti (Brașov)

Þânțarul West Nile
Vampiraș venit tiptil,
Cu retur în timpul doi,
Când văzu că-i mic copil
Printre cei… aleși de noi.

Ion Ruse (Constanța)

Agent sub acoperire
În timp, scăzând devotamentul,
Să nu transpire vreun cuvânt,
A fost acoperit agentul…
Cu două tone de pământ.

A doua jumătate a volumului este consacrată celui care a fost Mircea Trifu. În „Restitutio” sunt dezbătute probleme importante, structurate astfel:

- Cincinat Pavelescu;
- Cum gândesc epigramiștii… contemporani;
- „Epigramiști cu sau fără voia lor”;
- Câte ceva despre fabulă;
- Despre continuitate în epigramă.

La final, este prezentată tema ediției a VII-a a concursului: „La trei păzește”. Concurenții vor trimite patru epigrame care vor conține orice numeral și două epitafuri. Termenul de trimitere este 13 ianuarie 2012, deci este timp berechet. Inspirație să fie!

\"Photobucket\"
068.593
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
446
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Vali Slavu. “O, tempora! O, mores!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2011/05/o-tempora-o-mores

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@dan-noreaDNDan Norea
Am făcut rost de volum de la doamna Elis Râpeanu, încă de când m-am urcat în trenul de Vișeu. Cum drumul a fost lung, am avut timp să-l citesc pe îndelete. Îl recomand oricărei persoane care are pretenția că aparține breslei epigramiștilor, de la începători la maeștri.

Spre deosebire de volume similare, care se mulțumesc să prezinte epigramele participante într-un format de antologie, aici găsesști în prima parte nu numai cele mai bune epigrame participante la concurs, dar și argumente pentru care anumite catrene au fost sau (mai important) n-au fost selectate în cuprins.
În partea a doua (Mircea Trifu - Restitutio) poți citi câteva materiale semnate Mircea Trifu de prin anii \'80 extraordinar de interesante. Cel mai mult mi-a plăcut o anchetă din 1985 despre cele mai bune trei epigrame românești.

Dacă regret ceva, este faptul că n-am participat la concurs. Poate apăream și eu într-un asemenea volum de excepție și, implicit, în lista de mai sus ca al zecelea epigramist agonist prezent în volum.

Nefiind prezent, mă consider cu atât mai îndreptățit să luminez cu o stea apariția acestei prezentări, pentru care o felicit pe colega noastră Vali Slavu.


0
@milos-petruMPmilos petru
Felicitări Vali pentru felul în care prezinți cartea.
Felicitări tuturor concurenților dar în special \"agoniștilor\" care au luat premii și celor care au ajuns în carte.
Apreciez faptul că prietenul meu petru miloș care are nivel 0 pe agonie nu v-a făcut de rușine și îi mulțumesc Doamnei Dr. Elis Râpeanu că i-a apreciat efortul
Aș dori ca Vali să ne spună cum se poate obține acest volum, dacă știe
Vă respect pe toți,
mitru

0
@chitul-grigoreCGChitul Grigore
In felicit si eu pe agonistii participanti si mai ales pe cei laureati!
Am cumparat si eu cartea la Viseu, la recomandarea lui Dan Norea. Am citit-o dupa ce m-am intors acasa si marturisesc ca m-a captivat. Analiza critica a epigramelor, materialele lui Mircea Trifu , sondajul cu cele mai bune trei epigrame si, in general, modul cum a fost realizata toata partea a doua a cartii ma determina sa o recomand si eu tuturor iubitorilor de epigrama.
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
Vali, întotdeauna cu sufletul lângă tine și lângă epigramă. Este o specie care mă delectează.
Felicitări epigramiștilor agoniști!

Ottilia
0
@vali-slavuVSVali Slavu
Dan și Grigore, așa cum spuneți, acea analiză critică poate fi de folos oricui. Am primit, în urmă cu doi ani, trei volume de la primele ediții ale concursului și, citindu-le cu atenție, am aflat multe lucruri care mi-au prins bine. Acest volum are, în plus, și acea \"restituire\" la fel de utilă.
Petru Miloș, doamna Elis Râpeanu obișnuiește să le trimită participanților volumul, prin poștă. Deci, va ajunge și la Ghiroda.
Ottilia, mă bucur că ești și de această dată alături de noi.
Vă mulțumesc tuturor!
0
@milos-petruMPmilos petru
Ar fi zis ieri un țăran:
Bucuros îs că scriu bine
Și-am ajuns și-un orășan
Să-l așez cu-n rând sub mine.
mitru

Îi mulțumesc D-ei Elis Râpeanu, am primit cartea și mă simt tare bine aproape de maeștrii.
0