Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Articoleevents

Festivalul Național de Satiră și Umor „Povestea vorbei”

Ediția a V-a, 2010

5 min lectură·
Mediu







Se zvonise, cu ceva vreme în urmă, că anul acesta nu va mai avea loc Festivalul Național de Satiră și Umor „Povestea vorbei”. Criza cu care se confruntă țara a afectat și domeniul cultural, dar umoriștii vâlceni au reușit, chiar și în aceste vremuri grele, să găsească soluții pentru organizarea festivalului. Astfel, cu sprijinul Consiliului Județean Vâlcea, dar și cu propria dumnealor contribuție bănească, membrii Clubului Umoriștilor Vâlceni, în frunte cu inimosul Nichi Ursei și-au văzut visul împlinit. Cea de-a cincea ediție a festivalului a avut loc în zilele de 5 și 6 noiembrie 2010. De bucurie, parcă și soarele a uitat că e toiul toamnei și ne-a zâmbit celor doisprezece epigramiști adunați la Râmnicu Vâlcea.
Am fost cazați la Pensiunea Supca, unde eu m-am simțit ca acasă… datorită pisicuțelor drăgălașe pe care le întâlneai la tot pasul. Bucuria revederii cu confrații din țară a fost mare, iar până la ora stabilită pentru întâlnirea tuturor, am mai stat la taclale, la terasa pensiunii.

\"Photobucket\"
Cei patru agoniști prezenți la festival, împreună cu Nichi Ursei

Deschiderea festivalului a avut loc în Sala Mică a Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea. Am fost primiți cu multă căldură de un public numeros și de reprezentanți ai presei și ai posturilor locale de televiziune.

\"Photobucket\"

La început, doamna profesoară Elena Stoica, directorul Centrului Cultural pentru Promovarea și Cultivarea Culturii Tradiționale Vâlcea, a propus să păstrăm un moment de reculegere, pentru poetul Adrian Păunescu. Au urmat alocuțiunile domnilor George Corbu și Ștefan Cazimir. Poetul Nicolae Dragoș, profund marcat de dispariția lui Adrian Păunescu, a vorbit despre lacrima îmbrăcată în cuvânt și despre cuvântul pus în slujba umorului. Domnul Nichi Ursei a fost moderatorul recitalului de epigramă, susținut de epigramiștii invitați.
După ce i-am făcut să râdă pe cei prezenți în sală, a venit rândul nostru să ne primim porția de bună dispoziție. Gazdele au pregătit pentru noi o surpriză: piesa de teatru „Ruleta americană”, de Alexandr Mardan, în regia lui Emil Gaju. Pe scena din Sala Mare, actorii vâlceni au prezentat o comedie dinamică, spumoasă, cu umor iscat din neprevăzutul situațiilor.

\"Photobucket\"

Prima zi a festivalului s-a încheiat cu o cină festivă, la restaurantul pensiunii. Poetul Nicolae Dragoș, membru al juriului, a fost sărbătorit cum se cuvine, deoarece tocmai împlinise 72 de ani. Doar că, pe tort, lumânările erau inversate, motiv pentru care sărbătoritul a exclamat: „Da, asta e vârsta care-mi place!”. A fost invidiat, cu siguranță, pentru „tinerețea” celor 72 de ani, de către „mama Maria”, o altă sărbătorită. Întâmplător, în sală se mai afla un grup, o familie numeroasă, ce venise să-și sărbătorească veterana de vârstă, care a împlinise 94 de ani.

\"Photobucket\"

În cea de-a doua zi, ne-am îndreptat către Casa memorială „Anton Pann”. Monument de arhitectură urbană a secolului al XVIII-lea, casa cu foișor și pivniță contrastează cu blocurile moderne din jurul ei. Am vizitat expoziția permanentă „Viața și activitatea lui Anton Pann”, unde piesele de mobilier, obiectele decorative, cărțile sau portretele amintesc de cel care, cu mulți ani în urmă, le-a folosit: „finul Pepelei, cel isteț ca un proverb”.

\"Photobucket\"

La epoziția de caricatură „Zâmbete amare”, am avut ocazia să-l cunoaștem pe artistul Cornel-Marin Chiorean, autorul celei mai publicate caricaturi din țara noastră: renumitul zâmbet „iliescian”.

\"Photobucket\"

În aceeași locație, a avut loc și festivitatea de premiere. Temele impuse la această ediție a concursului („Þara lu’ Impozit Vodă” și „Copilul nepedepsit rămâne neprocopsit”) ne-au stimulat imaginația creatoare. Fiecare dintre noi trimisese șase epigrame. Sosise și momentul să aflăm cum au fost apreciate.

\"Photobucket\"
Agoniștii, în așteptarea decernării premiilor

Juriul festivalului a fost alcătuit din personalități culturale:
George Corbu, președintele Uniunii Epigramiștilor din România
Ștefan Cazimir, profesor universitar doctor;
Nicolae Dragoș, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România;
Nichi Ursei, președintele Clubului Umoriștilor Vâlceni;
Florian Popian, referent teatral, CJCPCT Vâlcea.

Domnul Nichi Ursei, înainte de a anunța un câștigător, a citit câte o epigramă a respectivului concurent, iar fiecare dintre noi, după ce a primit diploma, a mai recitat câte două epigrame din concurs.

La a V-a ediție a festivalului vâlcean, s-au acordat următoarele premii:

Premii speciale, oferite de Clubul Umoriștilor Vâlceni:
Dorel Lazăr - Aiud
Nelu Vasile - Tulburea, Gorj
Ion Moraru / Galați

Premii speciale, oferite de Revista Þânțarul:
Ioan Toderașcu - Vaslui
Viorel Martin - București
Mihai Sălcuțan - Buzău
Laurian Ionică - Craiova

Mențiuni:
Laurențiu Ghiță – București
Marian Dobreanu – Tg Jiu

Premiul al III-lea:
Ionel Iacob Bencei – Timișoara
Elis Râpeanu - București

Premiul al II-lea:
Constantin Tudorache - Ploiești

Premiul I:
Petru-Ioan Gârda - Cluj Napoca

Marele Premiu “Traian D. Lungu”:
Vali Slavu -Aninoasa

\"Photobucket\"

Deși în program era prevăzută și o a treia zi de festival, în care urma să mergem într-o excursie de documentare, după masa de prânz, ne-am întors acasă. Din motive lesne de înțeles, acest proiect nu s-a putut realiza. Este de apreciat, oricum, efortul organizatorilor de-a ne-a oferi două zile de neuitat.




\"Photobucket\"


02111.361
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
805
Citire
5 min
Actualizat

Cum sa citezi

Vali Slavu. “Festivalul Național de Satiră și Umor „Povestea vorbei”.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2010/11/festivalul-national-de-satira-si-umor-povestea-vorbei

Comentarii (21)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
Vali, felicitările mele!
Mă bucur mult pentru reușita aceasta. Meriți din plin.

La cât mai multe premii mari!

Ottilia

ps.

Dă-mi voie să felicit și pe domnul Petru Gârda.
Desigur, și pe ceilalți câștigători.
Le doresc multe succese pe mai departe.
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Cu adevărat de neuitat pentru noi concurenții și premianții (mai ales, cred), primiți cu respect și căldură, într-o atmosferă de sărbătoare.
O observație: Cum îți spuneam și acolo, marele premiu, ba se acordă, ba nu se acordă, deci e tot un fel de premiu special și trebiua să-l pui în rubrica respectivă. Asta ca să iasă clar în evidență cine a luat premiul I!! :):):)
0
@cristina-rusuCRCristina Rusu
vă felicit și să vă fie muza mereu aproape. Vali, frumoasă zona și aerul bun, ai luat premiu de premiu, dar nu mi-e rușine nici cu colegul nostru Gârda, brava Ioane ai plecat acasă cu un premiu meritat. vă felicit pe toți.

bia
0
Distincție acordată
@laurentiu-ghitaLGLaurentiu Ghita
Bravo, Vali, Bravo Ioane,
Bravo Todo, bravo Marinică,
Bravo pentru excelenta reprezentare a AGONIEI în acest festival!!
Ma bucur sa fiu și eu alături de voi, pe onoranta listă și îmi pare extrem de rău că obligații de servici m-au împiedicat sa ajung și eu la Vâlcea.

0
@vali-slavuVSVali Slavu
eu nu aș fi scris epigramă și nu aș fi ajuns să mă bucur de acest premiu important.

Ottilia, îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase și pentru că apreciezi de fiecare dată realizările epigramiștilor.
Nelu Gârda, de aceea am și scris premiile în ordine inversă, ca să fii tu mai sus. :)
Nu voi uita niciodată ce am simțit când am văzut că mai erau de acordat doar două premii. Știu că ți-am spus, în șoaptă: „Am mai rămas doar noi doi!” Mi se pare că mi-ai răspuns „Sper să te cheme pe tine, acum!” :)
Cristina, îți mulțumim că ești alături de noi!
Laurențiu, îmi pare rău că nu ai putut veni. Din păcate, nu putem să răspundem mereu „prezent!”. Și eu sunt nevoită să lipsesc weekend-ul viitor de la Chișinău. Felicitări și ție pentru că ai fost la înălțime! Împreună, ne-am întors „acasă”, pe Agonia, cu rezultate frumoase. Spun „acasă” pentru că, așa cum am precizat și când am primit premiul, acest site este locul unde am învățat să scriu epigramă.
Pentru că nu ai fost acolo, mai postez, pentru tine, câteva fotografii:

\"Photobucket\"
Dorel Lazăr și Ioan Toderașcu

\"Photobucket\"
Laurian Ionică, Elis Râpeanu și Nichi Ursei

\"Photobucket\"
Viorel Martin, Ioan Toderașcu, Vali Slavu, Petru-Ioan Gârda și Laurian Ionică

\"Photobucket\"
Marian Dobreanu, citind din epigramele sale

\"Photobucket\"
Nelu Vasile și Marian Dobreanu, așteptând să înceapă piesa de teatru

\"Photobucket\"
La Premiere, Ioan Toderașcu...

\"Photobucket\"
...și Mihai Sălcuțan, vicepreședintele UER

\"Photobucket\"
Vali Slavu și Ioan Toderașcu, după festivitatea de premiere

\"Photobucket\"
Petru-Ioan Gârda și Vali Slavu
0
@miclaus-silvestruMSMiclăuș Silvestru
pe care ați dat-o la \"Ursitoarea\"(vezi epigrama) dlui Liviu Nanu, s-a adeverit. Mă alătur celor care v-au felicitat, adresându-vă urarea \"S-aveți Carul (mic) Mare\" mereu pregătit... pentru alte răsturnări. Felicitări tuturor câștigătorilor! Mă bucur pentru toți!
cu respect
0
@ruse-ionRIRuse Ion
Felicitări Vali, Nelu, Ioan și vechi al meu pretin Marian! Sunteți tari agonicilor!
Ion
0
@vali-slavuVSVali Slavu
Miclăuș Silvestru și Ion Ruse, vă mulțumesc, în numele meu și al colegilor mei „de suferință”, pentru felicitări!
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Poate iei în calcul posibilitatea de a veni la Chișinău. Vii la Cluj și mergem de aici împreună. Uite, ca să te conving, adaug două imagini.

\"spectatori\"


Mulțime cu gura căscată...

... ascultând-o pe marea laureată

\"Marele

Viiiiiii?
0
@dan-noreaDNDan Norea
Vali, mai întâi felicitări pentru marele premiu!
Mai apoi mulțumiri pentru veștile de la Rm. Vâlcea.
Și, în sfârșit, să știi că am avut aceeași idee ca și Nelu - acum ai bani de drum și de pașaport. Doar ai marele premiu, nu?

Separat de asta, felicitări celorlalți agoniști, fie ei speciali sau menționați (Laurone, Pannduru, Todo), dar și celorlalți premianți, dacă ne citesc. Pe Nelu Gârda l-am sărit, merg acum în pagina lui.

Așa că, Vali, pe vineri, la Chișinău!


0
@vali-slavuVSVali Slavu
Sunteți drăguți că insistați să mă convingeți, dar chiar sunt multe motive pentru care nu pot merge la Chișinău. Îmi pare foarte rău, dar asta e... Poate rămâne invitația valabilă pentru la anu\'. Abia aștept să veniți de acolo cu vești.
Nelu, mulțumesc pentru poze! Simpatic colaj ai făcut! Cititorii chiar vor crede că la mine se uitau spectatorii aceia. :)
Dane, mulțumesc pentru felicitări!
0
Felicitări echipei agonia pentru rezultatele excelente:) Frumos podium.

tincuța
0
@vali-slavuVSVali Slavu
Mulțumim, Tincuța!
0
@chitul-grigoreCGChitul Grigore
Rezultate excelente pentru agonisti, in frunte cu Vali! Ma bucur pentru voi toti!
0
@vali-slavuVSVali Slavu
Grigore, știu că te bucuri și îți mulțumesc! Până la urmă, în ciuda unor inevitabile ciondăneli (că, deh... ce epigramiști am fi dacă nu ne-am mai și înțepa?), suntem pe Agonia o familie și ne bucurăm de reușitele celorlalți.
0
@ioan-toderascuITioan toderascu
Un festival reușit din toate punctele de vedere, prezentat succint și convingător (prin poze, mai ales) de către Vali. Felicitări!
Tot respectul pentru organizatori!
Mulțumesc tuturor celor care au felicitat echipa agoniștilor!

Adaug și eu câteva poze făcute cu noul meu aparat foto. Demult visam la el...

Todo

\"Photobucket\"
Marian Dobreanu și Vali Slavu

\"Photobucket\"
Nichi Ursei, în mijlocul invitaților

\"Photobucket\"
Dorel Lazăr, Nelu Vasile, Laurian Ionică și Constantin Tudorache

\"Photobucket\"
Marian Dobreanu, sufletul petrecerii

\"Photobucket\"
Nichi Ursei: “Voi reuși, oare, să fac festivalul și anul viitor?”
0
Felicitări, și din partea mea tuturor câștigătorilor (cu deosebire agoniștilor) și organizatorilor!
Mulțumim Vali pentru informare!
De curând am aflat, întâmplător, că doar cu câteva zile înainte de finalizarea evenimentului prezentat în textul de mai sus, altundeva în țară (la Găiești) se desfășura... Festivalul Național de Satiră și Umor \"Povestea Vorbei\", adică o manifestare cu exact aceeași denumire ca cea de la Râmnicu Vâlcea. Am citit prin ziarele locale că este un festival cu vechime (prima ediție a fost în 1971), la care participă \"nume grele\" (în acest an președintele juriului a fost Dorel Vișan, dar au mai participat ca invitați speciali Horațiu Mălăele și Ștefan Popa Popa\'s; sper că am înțeles bine).
Vali, dacă vrei să faci un alt lucru bun, în continuarea acestui reportaj, ai putea să mediezi între cele două părți, poate una dintre ele își schimbă denumirea, ca să nu se creeze confuzii; iar dacă Nichi Ursei îți va mulțumi pentru asta, poți să spui că eu ți-am dat ideea (dacă va ieși scandal, nu mai aminti de mine). Ca o altă curiozitate, special pentru tine Vali, am reținut că, în acest an, printre concurenți a fost cineva din... Aninoasa (dar cred că la secțiunea de interpretare).
Toate cele bune, tuturor!
Cornel
0
@vali-slavuVSVali Slavu
Nelu, inspirat ai fost când ai scris sub ultima fotografie. Să sperăm că va reuși! :)
0
@vali-slavuVSVali Slavu
Cornel, în primul rând, îți mulțumesc pentru felicitări!
Am căutat acum pe net și am găsit informații referitoare la manifestarea aceea de la Găești. Cu medierea voi vedea ce fac. Concurentul respectiv cred că e din Aninoasa de Dâmbovița. Multe vedete mai sunt prin Aninoasele țării! :)
0
@elisabeta-branoiuEBElisabeta Branoiu
Va doresc si pe viitor sa obtineti rezultate si mai mari, Doamne ajuta!
0
@vali-slavuVSVali Slavu
Mulțumiri pentru urări și scuze pentru întârzierea răspunsului!
0