Marin Mincu - Tatăl nostru care ești

Marin Mincu- „Generația 2000” și, cu litere de-o șchioapă: antologie.
109.000 lei (ușori)

Am avut curiozitatea să răsfoiesc volumele Cenaclului Euridice și, în final, antologia menționată mai sus pe care „autorul” o semnează cu deosebit curaj și infatuare, cu exuberanța redescoperitorului, a excavatoristului în plan mioritic.
În prefață Marin Mincu șochează dar nu uimește. Își însușește napoleonean descoperirea focului... literar, cocoțându-se cu tupeu pe un soclu prometeic dar, făcând în ciudă parcă, punând ficații altora la bătaie.
El este Culegătorul de talente. El este cel care mânuiește înțelept și perspicace furcile caudine ale literaturii postdecembriste. El filtrează „adevărul literar” și talentul pur prin definirea Cenaclului Euridice ca: „moment de impact decisiv ce exclude orice amatorism mimetizant”; unde dânsul devine fără să-și fi imaginat vreodată: „cutia de rezonanță a tinerelor talente din București și, probabil, din întreaga țară...”.
Desigur că „autorul” antologiei nu uită să-și amintească rivalii: pe Eugen Uricaru și Alex Ștefănescu, care au atentat, primul fizic și al doilea moral, la integritatea creației sale de căpătâi. Primul excomunicând cenaclul din sânul USR iar al doilea catalogând pe membrii acestui „nou curent literar” deja bine definit de Mincu, ca „executanți ai optzeciștilor într-o atmosferă de golăneală”.
Iată cum începe capitolul „Euridicienii”:
„Este necesar să spun- într-o împrejurare aurorală ca aceasta- că a trecut oarecare timp până când să mă conving că membrii fondatori ai Cenaclului Euridice s-au transformat realmente în euridicieni. Aceasta a fost prima treaptă de conștientizare spontană, înainte să constat sunt foarte deciși să devină chiar o altă generație de creație. Contrar oricăror manevre sau expectative, presupoziții false sau abjecte, puse la cale sau imaginate de către cioclii plătiți din jurul cenaclului... „
Pur și simplu te cutremuri! Acest om este o cloșcă metafizică...
În ciuda piedestalului de pe care Marin Mincu ne face zâmbre din aură, în ciuda acestui complex statuar de-sine-definit, trebuie spus că a meritul său, poate singurul, este acela de a face cunoscut lumii literare tinere, și unele reale, talente care altfel s-ar fi pierdut în promiscuitatea și abundența maculaturii contemporane, departe de șansa afirmării într-o revistă literară patronată de USR, deja o instituție personalizată, tabu, elitistă și ruginită, a căror promotori, cum ar fi Alex Ștefănescu, susțin literatura pe bază de pile, relații, estetică fizică și valută.
Celor ce doresc să cumpere cartea... le-o recomand cu căldură! Puștii care scriu acolo scriu bine! Nu original, neaducând ceva nou în literatură, nefiind unici, încorsetați de verigheta orfeică a lui Marin Mincu, predestinatul, dar... excelent!
În încheierea prefaței Domnul Mincu ne dezvăluie următoarele:

„Aceste nume de autori nu acoperă suprafața întregii Generații 2000. Ar mai fi putut să intre și mulți alții, mai ales la capitolul prozatori care, însă, necitind în cenaclu, nu au putut fi antalogați. Pe de altă parte, e posibil să fi nedreptățit unele talente autentice pe care nu am avut timp să le descopăr. Vom încerca să reparăm lucrurile în a doua ediție a antologiei.”
(Noiembrie 2004, Marin Mincu)
Iată care sunt condițiile încadrării ca autor într-un curent literar: trebuie să fii descoperit de Marin Mincu, să lecturezi în ședințele Cenaclului Euridice deci... să exiști. Ceea ce ne aduce aminte de memorabila remarcă a domnului Manolescu vizavi de autorii ce pubilcă pe internet: „Dacă eu nu i-am citit... nu există”.
De unde ne dăm seama că nimic nu-i nou sub soare în literatura română și în rândul corifeilor săi.



Inspirat de un text semnat de Marius Marian Șolea