| = Ioana... | Lucia Popescu [14.Jan.07 21:11] |
Mă sperii când te citesc... „stau în mine. aștept. stau în mine. aștept. stau în mine. aștept.” Această repetiție, care, după mine, este neintenționată, ci pur și simplu simțită, are rolul de a transpune starea de așteptare asupra cititorului, de a-l face să stea... dar vezi tu, pe mine m-ai făcut să stau și eu tot în tine, să te aștept pe tine, să văd ce ai de spus, să văd ce e în sufletul tău, apropii cititorul de tine, și această calitate nu o găsesc mai nicăieri în altă parte. Există însă cel puțin o persoană care cunoaște locul acela... Regăsirile se întâmplă tocmai pentru că locul acela se cunoaște dinainte! Dar tu știi... Acum însă te aștepți pe tine... Este o poezie de meditație asupra eului, deși se vrea a crede o evadare. Este minunat să aștept în tine. | |
| = Evadarea sinelui | Ioana Geacăr [14.Jan.07 21:38] |
| Evadarea sinelui, da! Primul vers tensionează prin repetiție. Atrage atenția ca lumina unui reflector, scena de teatru e o cameră cu oglinzi pentru multiplicarea unui eu evadat, care se teme de interioritate și-și creează o alta, de data asta fizică. Plăcut mult, | |
| + Dar nu | Adrian Suciu [15.Jan.07 11:40] |
| O perfecta congruenta intre forma si fond. Iminenta (cui? -raspunsurile sint multiple) e tradusa integral in discursul sacadat, ritmat. O asteptare "dura" din spaima de a nu fi patetica, de a nu trece granite neintelese. Spaima de oglinda - orice imagine tradeaza: imaginea e un altul - necunoscut? "Dar nu". :) | |
| = infinity room | ioana cheregi crișan [15.Jan.07 23:17] |
| Lucia, trebuie să-ți mărturisesc că repetiția e intenționată. inițial acestra era întregul text. imaginea sinelui infinit reflectată. e înfricoșător uneori. Ioana, ai surprins evadarea sinelui spre interiorul infinit multiplicat. mulțumesc. Adrian, ai apreciat extensia acestei imagini spre granița foarte greu vizibilă dintre ființări. ai apreciat momentul de ruptură al textului și-ți mulțumesc pentru asta. | |