| = duminica singurătății noastre | Dana Banu [22.Dec.06 17:48] |
| deși iubesc duminicile vreau să îți las aici un semn al lecturii, m-a atras tonul marcat de un dramatism fin al poeziei tale, titlul convinge, sincer nu cred că trebuie repetat și în pagină, textul se desfășoară fără sinuozități, are o anume cursivitate care îl avantajează cu siguranță voi mai reveni în pagina ta salut, | |
| = corectură | Ela Victoria Luca [22.Dec.06 18:03] |
| "odișnește" - ultimul vers | |
| = Liliana, f.b., exceptând: | Nicolae Popa [22.Dec.06 20:11] |
| "plină frecvență" și corectura (știu că îți faci foarte bine meseria în acest domeniu la editură), observată și de Ela, ca să pot reveni cu o stea! | |
| + Originile singurătății noastre | Nicolae Popa [23.Dec.06 15:23] |
| Așadar, revin. Deși, nu ai corectat. Îmi dau seama însă că s-ar putea să-l limpezești pe „odișnește” prin „odihnește”, abia după zilele de odihnă, când vei reveni la serviciu ( probabil, marți, dacă faceți Crăciunul pe Nou, în pofida hotărârilor de guvern). Vorba e că acest ultim rând este esențial pentru înțelegerea textului și a entuziasmului meu față de acest text: „căci, chiar Tu ești singurătatea în care El se odișnește duminica.” Pe fundalul acestei singurătăți dumnezeiești, într-adevăr, e atât de nemaipomenit să n-ai cu cine să te cerți „atunci / când o întâmplare face / să verși s(o)are pe jos...” În general, a scrie despre singurătate înseamnă a luneca în patetic. În cazul tău nu deranjează deloc nota patetică, deoarece singurătatea de duminică „e cel mai greu s-o stăpânești / fiindcă toți sunt plecați de acasă / lăsându-te pe tine să fii și dădaca / singurătăți(i) lor”. Mai mult decât atât: „vine un moment când singurătățile, toate, / îți scapă de sub control, făcându-și de cap / și nu mai poți face nimic decât să te lași pradă / furiilor lor.” Totul în acest poem amintește de vals al celor care nu există decât în singurătatea lui Dumnezeu, Care se odihnește Duminica. În fond, niciodată nu suntem mai singuri ca atunci când ne odihnim. Găsesc în textul tău o formă extrem de personală de a interpreta originile singurătății noastre. | |
| = Pentru cititorii mei... | Liliana Armasu [26.Dec.06 09:52] |
| Danei,Elei și lui Nicolae mulțumesc pentru o lectură atentă. Mă bucur că a plăcut textul. Deși e scris ceva mai demult, starea acestui poem mereu revine în corpul meu de astăzi, de parcă l-aș rescrie în fiecare zi. Iar cînd poezia reușește să "prindă" și un cititor nobil, precum este Dana, Ela, Nicolae și alții (care nu reușesc poate să lase în acest pătrat vreo impresie), atunci am un sentiment de bucurie amestecat cu un fel de teamă pentru ceea ce urmează să scriu în continuare. Cer scuze pentru momentele mele de neatenție, mă voi gîndi la o variantă mai reușită pentru a înlocui "în plină frecvență". Mulțumesc mult pentru apreciere și Crăciun Fericit în continuare! | |
| = yiuaaa | mihai amaradia [19.Dec.09 18:00] |
| mi-a placut pana acolo unde l-ai bagat pe dumnezeu adică fără ultimile 5 rânduri. hai noroc! | |