| = așezând vise pe gura asfințitului | Nicolae Popa [09.Dec.06 18:04] |
| Adriana, Gândindu-mă la alte câteva texte ale tale, remarcate și de editori, acesta îmi pare de-o cumințenie de speriat. Nici măcar răstignirea apusului în parc nu face să pună în primejdie bunul mers al lucrurilor. Mai ales că „din scoarța copacilor amurgul croiește /proteze de lemn pentru susținerea universului” Și asta, probabil, pentru că „bucuria nu e în lucruri ci în noi”. Înconjurul lacului, masa la terasă și... „nici nu-mi vine să mai respir de frică să nu te pierd îți desenez profilul în gând pe marginea acestor ore înalte pe care le petrec strâns lipită de umărul tău” Îmi place. | |
| = bucuria nu e în lucruri, ci în noi... | Diana Iepure [09.Dec.06 18:37] |
| adriana, mi-e atât de cunoscută starea asta, cunosc parcul titan, aleile lui și liniștea din poezia ta. | |
| = mulțumesc, Nic! | Adriana Marilena Simionescu [12.Dec.06 13:22] |
| Cuvintele tale mă onorează de nu-mi mai încap în piele de bucurie și parcă te simt așa ca un fel de soare ce alungă tristeșea de pe chipurile oamenilor.E drept că bucuria și tristețea ajunse la culme au efecte asemănătoare, și când unul sau altul din aceste simțăminte ne prind pe neașteptate ne cufundă într-o groaznică tulburare, încât ne fac uneori să ne pierdem și judecata. Așa că îmi bag mințile în cap și mă adâncesc din nou în scris mai aprig ca înainte păstrând în suflet o scânteie din trecerea ta pe aici. Ama | |
| = Veve | Adriana Marilena Simionescu [12.Dec.06 13:23] |
| Există o boală a stărilor și a peisajului care ne înconjoară sau a acelui peisaj pe care l-am pierdut undeva în adolescență dar pe care-l purtăm cu noi peste tot pe unde ne ducem. Voi, moldovenii, vă nașteți având în sânge microbul cântecului și poeziei precum, negrii din harlem dansul, de aceea sunteți mult mai sensibili și mai duioși decât tot restul omenirii. Mulțumesc! cu prețuire, Ama | |
| = erată pentru Nic | Adriana Marilena Simionescu [12.Dec.06 13:30] |
| * tristețea și nu tristeșea :) se pare că sunt într-adevăr tulburată de aprecierile tale, chiar nu mă așteptam... | |