| = adela, | ioan peia [02.Nov.06 15:30] |
| mai întâi va trebui să-ți mulțumesc pt dedicație! apoi aș vrea să-ți spun că, dacă nu aș fi citit câteva poetese de aceeși fragedă vârstă pe care o ai și tu,- și nu m-aș fi lămurit definitiv că, pe lângă talent cu toptanul, mai e nevoie și de lectură cu basculanta rasă de cărți, aș fi spus că tu scrii foarte bine. căci tu nu scrii prost pt vârsta ta. dar scrii, cum să zic? cumințel și previzibil. nu ești o stângace,- ești doar o exersantă onorabilă a unui mod relativ comun de a scrie. nimic original, nimic ieșit din comun, nimic exploziv, chiar dacă, eventual, presărat pe ici, pe colo, cu stângăcii inevitabile. am, deci, câteva repere clare în minte și, inevitabil, te privesc prin grila lor de valoare. e posibil ca, mai târziu, dacă ai această patimă, să explodezi, surprinzător, în reper. dar, până atunci, va trebui să citești o tonă de poezie, începând de la ghilgameș, trecând prin tragicii greci, continuând cu dl. shakespeare, ajungând la marea poezie simbolistă și sfârșind cu... consacrata adela! până atunci, aștept un semn de minimă virtuozitate de la tine. | |
| = :) | Adela Setti [02.Nov.06 20:33] |
| Mulțumesc de trecere. Și de comentariul pertinent (cam asta așteptam după "cine dădu cu roșu"). O să încerc să nu vă dezamăgesc, domnule Peia, în așteptările dumneavoastră. Fapt pentru care mă apuc, chiar din clipa asta, de re-citit. Cu stimă, Adela | |
| = Adela, | Nicolae Popa [02.Nov.06 19:45] |
| Cred că e foarte reușită ultima strofă. Mă și întreb dacă nu cumva ar putea exista ca text autonom, ca poem aparte - firește, însoțit de aceeași dedicație: semnele erau acolo și tot acolo era și moșu cu arpagicul în sacul de rafie, făcea straturi proaspete după ce preschimbase în verde tot roșul și tăiase pe drum multe capete. E doar o părere. | |
| = domnului Nicolae Popa | Adela Setti [02.Nov.06 20:33] |
| Dacă ar fi fost vreo intenție de epigramă la mijloc, ar fi fost un text autonom. | |