| = Cățel obraznic | Victor Țarină [10.Dec.18 14:27] |
| Cam obraznic cățelul ăsta de cartier. Se impune puțin respect vs de ce a făcut cu statuile bieților scriitori. Noroc cu luna ca un cap chel care îl pune la punct.Lirism îmbinat cu umor fin! Aprecieri, Victor | |
| = "taci, mă!"... | ioana matei [14.Jun.08 22:52] |
| seară cu poet și pustiiri...în inima lui... "luna e ca un cap chel"...lumi diferite nu se pot atinge...iar frumusețea se află mereu în ochii privitorului...nu-i așa? | |
| = Victor, Ioana | Liviu Nanu [14.Jun.08 23:06] |
| Victor, cred că te înșeli nițel. Cățeii nu sunt obraznici, mai ales maidanezii. Poate ăia crescuți în casă. Eu am mai scris pe tema asta, de fapt e vorba de tot ce este efemer, "sic transit gloria mundi" adică. Iar ideea cu luna mi-a venit de la o poezie a Silviei Caloianu. Ioana, onorat de vizită. Mă bucur că ai remarcat finalul, el spune multe, adică aproape totul. Fiindcă multe adevăruri se spun în tăcere. | |
| = a face cunoștință | Vasile Munteanu [15.Jun.08 08:57] |
| răstălmăcind puțin scrierea (așa cum uneori se impune vis-a-vis de textul unui autor "de adâncime" - se poate spune că, într-o astfel de relație, important nu este cine întreabă, ci acela ce răspunde; sau, revenind la text, nu subiectul plimbării, ci subiectul însoțirii. așa cum m-am obișnuit, (auto)ironia, în textele lui Liviu Nanu, este mai mult o "profesiune de credință" (prefer sintagma aceasta pentru că, așa cred eu, satisface și latura estetică și pe aceea mistică ale autorului) și un subterfugiu argumentativ; cu ajutorul ei poți da drept adevăruri simple opinii; sau, dimpotrivă, poți emite propoziții cu pretenții de adevăr în sensuri simple și deconcertante. cu plăcerea lecturii, Vasile Munteanu | |
| = aide memoire | serban georgescu? [15.Jun.08 10:58] |
| "Lună tu, stăpâna mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci..." vezi orbit de atata "Cand cu gene ostenite sara suflu-n lumanare" era sa uitam ce era mai frumos noroc cu google cine ar zice ca google, prietenul nostru, nu e si prietenul poeziei? si ca sa revenim la nicetas acest "suferintele intuneci" seamana leit cu al lui "intunecand intunericul - iata portile luminii" nu? | |
| = semn | Vasile Mihalache [15.Jun.08 11:17] |
| Un poem bonom care are totuși o doză de umor secret cam acid, fiindcă eu cred că teritoriile de nasul lui(câinelui de cartier) erau numai soclurile adică cele călcate în picioare deja de cei doi autori români. | |
| + paradox | Adrian Suciu [15.Jun.08 15:12] |
| M-a cucerit iconoclasmul acestui poem. Pentru ca e asumat, definitiv si fara incrincenari. O bucata anti-lirica perfect lirica daca e sa ne asumam paradoxul. | |
| = Liviu Nanu | dan herciu [15.Jun.08 18:32] |
| Pur și simplu nu pot să trec fără să las un semn de citire și felicitări! ..poezia este una dintre cele mai bune citite pe site în ultimul timp. cu prietenie dan h. p.s. un plus pentru finalul f.bun "se uită și ea la câinele_de_cartier și spune: taci, mă!" ...și pentru liniuțele de jos la câinele_de_cartier care crează ...un personaj | |
| = Ted, Șerban, Vasile, Adrian, Dan | Liviu Nanu [15.Jun.08 23:18] |
| Ted, ce să spun, ca de obicei, găsești înțelesuri acolo unde (aproape) nimeni nu se așteaptă. Adică ți-ai pus pertinent întrebarea: "de ce autorul trebuie să fie însoțit de cineva? și acel cineva, ce reprezintă el? e doar un câine, sau proiecția numaiștiucum a autorului pe gardul indiferenței cotidiene?" Onorat de vizită și semn. Vasile - un semn pe un soclu poate fi de mai multe feluri. Până și copiii cu graffiti trebuie înțeleși. Onorat de vizită. Șerban - da, seamănă leit, însă nu-mi mai amintesc citatul :) Adrian - da, iconoclast...cred că ai dreptate. Și asumat, ai dreptate de două ori. Definitiv însă...ne mai gândim... Și mai ai dreptate cu antilirismul. Onorat de vizită și apreciere. Dan, eu încerc să postez doar cînd am ceva de spus, doar cînd cred că textele mele pot satisface nevoia de frumos, de adevăr (sau minciună?) ale cititorului. dar deja încep să bat câmpii, mai bine mă opresc. Onorat de vizită și semn. | |
| = impecabil | Mona Furca [16.Jun.08 08:23] |
| exprimarea balansata, melancolica si amuzanta in acelasi timp mi-a readus serile de altadata, de altundeva, atat de acut ca doare iar urletul cela la luna parca era al meu. ca intotdeauna cu toata admiratia | |
| = taci | Maria Del [16.Jun.08 20:41] |
| Liviu, eu vad in poemul asta o ironie mult prea amara, o auto-ironie mult prea amara, prin toate dialogurile ei, ale celor trei fete "fata in fata", a lunii, a ta, a cainelui_de_cartier. Dar mai cred ca e un fel de disimulare, in spatele careia se poate odihni si poate inflori tocmai tacerea. Nu intamplator ti-ai inchis tu comentariile la elegiile acelea superbe care urmeaza. | |
| = Maria | Liviu Nanu [16.Jun.08 21:59] |
| Maria, ai citit în cheia corectă. Sunt trei personaje: eu, câinele_de_cartier și luna. Mai apar, e drept și cele două statui, dar ele sunt mai mult un pretext, putea fi chiar statuia unui primar (am scris și un poem pe tema asta). Dintre toate, cel mai real este luna (căruia îi las ultimul cuvânt, ai observat). Prin urmare există și mai multe planuri ale acțiunii, dar nu vreau să intru în amănunte, las cititorul să înțeleagă ce vrea, și să-și aleagă planul preferat, personajul preferat. Onorat de vizită. | |
| = Mona, Alina (de la offtopic) | Liviu Nanu [16.Jun.08 22:08] |
| Mona, cu scuze editorilor că îți răspuns într-un comm separat, dar nu am văzut de prima dată semnul lăsat de tine. Da, uneori simți nevoia să "urli" la ceva, să te exprimi. Cîinii o pot face fără fasoane, și poate fi și acesta un mod de comunicare, să-l numim monolog, deocamdată. Onorat de vizită. Alina, ai un talent aparte de ați atrage simpatia editorilor, așa că te rog să mă anunți când mă comentezi. Mă bucur că poezia ți-a comunicat ceva sau a generat o emoție cât de mică. | |
| = ai dreptate | Maria Del [18.Jun.08 11:38] |
| La multi ani cu o mica intarziere:). Da, Eminescu si Preda sunt prezenti aici, fara indoiala cu rost - poate doua ipostaze interioare ale tale, elegiacul si realistul, poetul si prozatorul, dar mai ales un joc subtil al constiintei la marginea conflictului intre daramare de idoli (ideile noastre preconcepute si neprelucrate despre aceste genii) si pretuire a valorii reale. Staturile acestea de urias sunt un fel de umeri pe care scriitorii de azi se urca....pentru ca daca n-ar fi geniul adevarat al lor, nici noi n-am exista asa cum suntem. Pe de alta parte, si noi suntem "asemanari" ale lor, suntem o asumare, un raspuns - in cazul fericit desigur:). Asadar, smerenie - acel "taci, ma", dar si o recunoastere, o urma de creta, un semn al intalnirii fata in fata - ca in casa arhitectului. | |
| = tot off topic? | CursivuPetre [03.Aug.08 03:43] |
| O introspecție a unei identități...un câine mai cartier decât omul...un om mai turmentat decât starea de ve.nicie a spiritelor pietrificate...și totuși câinele e mai adevârat...la restul contează aparanțele... | |
| = CursivuPetre, Șerban Stănescu - răspunsuri | Liviu Nanu [26.Aug.08 00:42] |
| Șerban - N-aș fi văzut comentariul tău dacă nu mi s-ar fi atras atenția asupra lui. Îmi pare bine că împărtășim aceleași experiențe. Onorat de semn. Petre, cu scuze pentru întîrziere. Da, cîinele este foarte adevărat, sau așa mi-am dorit eu să apară cititorului. El reprezintă bineînțeles ceva, poate un personaj, poate proiecția mea pe un gard... Onorat de atenție. | |