| = părere | Ecaterina Bargan [15.Feb.08 19:32] |
| Întîi fixezi splendida priveliște ca un decor viu lîngă sclipirile entuziasmului dintre paranteze. Evidența imposibilului plutitor undeva în imaginar, în sine, în toate lucrurile (urmele fericirii). De aici haosul subteran (doar ordinea și extremele nu cred că ar avea vreo importanță sau utilitate în context). Îmi place cum raportezi simboluri mărețe în planul uman la cele mai umile ființe și direcționezi ideile înspre gîndul concret (real/imginar). Astfel poezia capătă forță (prin șiroiri/unduiri, translație și suprapunere de sensuri sau contrast). Descendență lucidă în a simți iar în pielea ridată-n zăpadă fericirea uitată/secată/absorbită-n pămînt din frigul și setea morților. O ușoară doză de ironie ce dezmorțește gîndurile întunecate. Excepțional finalul. Este ca și cum alergi o viață după artificii și te trezești la capătul drumului realizînd că nu ai trăit cu toată ființa și ai da orice pentru "restartul iernii de lux". | |
| + lux | florin caragiu [15.Feb.08 20:47] |
| m-a captivat poezia ta, Nicolae, linia elegantă și acest mod neverosimil de a-ți învălui urmele, prin care până și îndepărtarea este o punere în priză, te aduce în imediatatea unui eveniment, în concretul unei răsturnări ebluisante. Remarc câteva puncte critice ale traiectului: "urmele fericirii (atît de vizibile/ cînd totul scînteiază în soare!) îți amintesc de urmele rîmei după ploaie", „morții îți fură toată căldura de sub picioare”, „se uită în urma ta buluciți în fereastră”, cînd ești ca niciodată de sigur/ că ai dat și tu de urmele fericirii,/ îți dai seama că cei din fereastră se uită la tine/ ca la unul de-al lor”. cu plăcerea lecturii, Florin | |
| = in forma si idee | Cristina Sirion [15.Feb.08 21:01] |
| Foarte frumoasa, intradevar. Incepe cu o imagine care te agata: "(urmele fericirii (atît de vizibile cînd totul scînteiază în soare!)" si se termina intr-o nota surprinzator de profunda: "îți dai seama că cei din fereastră se uită la tine ca la unul de-al lor". Am parcurs-o usor, e cumva matasoasa in forma si idee, n-are nicio rugozitate. Cred ca asta m-a frapat cel mai tare, ca nu are nicio rugozitate. | |
| + poeme cu muschi | laurentiu enache [15.Feb.08 21:35] |
| ce imi place mie cel mai mult la poemele dvs./tale e ca au o voce blajina si sensibila, dar fara a pica in melodrame sau soap opera ! si asta nu poate pleca decat din spirit, acea chestie care ne defineste pe noi ! si e fain ca e asa, nu sunt fanul mimetismului recognoscibil fara lupa de anticariat ! chiar daca ador splendoarea unor flori de a-si etala frunzele intr-un camp plin de flori identice. adica poemele astea au muschi, asta vreau sa zic ! | |
| = mortii din fereastra | silvia caloianu [10.Dec.18 14:27] |
| pe mine finalul m-a impresionat mult. nimic fortat. da, si expresia "morții îți fură toată căldura de sub picioare" (numai ca as fi adaugat un determinativ, ceva... intre "morȚii îȚi"). | |
| + stil cristalin | Tamara Zub [15.Feb.08 23:21] |
| Tulburător, de o mare finețe și fără speranță, adică speranța e trecută direct în planul metafizic și meta-poetic, nu e din lumea asta. M-a impresionat stilul cristalin, strălucirea pixului ca o lamă de cuțit, mai ales în versurile: morții îți fură toată căldura de sub picioare. Nu, ție nu-ți pare rău, ești generos cu ei în ultimul timp: nu-i mai scoți de urechi de sub pat, îi lași să se bucure acolo de umezeală și de-ntuneric Cred ca am suficiente argumente pentru a oferi o Stea. O zi frumoasă pentru mâine! Cu stimă ,tama | |
| = secol 18 cu alta palarie | Alena Haiduc [16.Feb.08 08:11] |
| indraznesc si eu ca novice... in ale poeziei (si in ale acestui site) dar nu in ale iernii si nici in ale uitarii pe fereastra sa spun ca urmele alea pot fi de la schiuri si, la asa casa frumosa imposibil sa vezi ca se mai si bucucura lumea pe acolo, e prea frumoasa casa, ca sa ma exprim mai clar si ce senzatie minunata poti sa ai?! nu poti sa ai.. tu stai in casa si te uiti la niste urme noi de parca ar fi de pe vremea dacilor.. parerea mea: nu, nu sint de atunci, doar ca mesajul tau ancorat in realitate, cica, pe ideea ca vezi, este, de fapt, de o banalitate cumplita da, cumplita si jalnica desi, sincer, inceputul (adica iarna de lux) ma prinsese | |
| = luxul unei analize | Nicolae Popa [16.Feb.08 16:58] |
| Ecaterina, Prin acest răspuns la comentariul tău îmi permit să-ți mărturisesc următoarele: după ce m-am convins că exiști în realitate la Chișinău și că nu ești o clonă, vîrsta ta fiind cu adevărat cea de la "biografie"; calitatea analizei tale de mai sus mi se pare excepțională. Dacă la Chișinău o generație atît de crudă poate face analize literare atît de mature, înseamnă că nu e totul pierdut. Îți mulțumesc și, cu voia ta și a editorilor firește, voi plasa printre referințele critice în antologie de autor ce urmează să apară(prima mea antologie de autor) și această analiză a ta. Mulțam! P.S. Da, îți mulțumesc și pentru participare la lansarea romanului. | |
| = semn... | Petruț Pârvescu [19.Feb.08 09:39] |
| Draga Nicolae, am citit si eu, ca de fiecare data, cu placere. si nu o spun retoric, nici ironic... cum, uneori, dai de subinteles. am citit si comentariile. unele, chiar interesante... draga Nicolae, vad ca esti o persoana inteligenta si cu talent. sper, inainte de toate, ca tu faci distinctia dintre acele(cam multicele, pe alocuri)... laude care, nu/i asa, te-ar supara etc., vorba poetului, peste masura... subscriu, de data asta, nu in totalitate, comentariului, pertinent, facut de Alena Haiduc. succes... si sa ne citim cu bine!... retin, cu unele amendamente: iarnă de lux în jurul casei tale. Pe zăpadă urmele fericirii (atît de vizibile cînd totul scînteiază în soare!) îți amintesc de urmele rîmei după ploaie: aceleași unduioase linii care nu te ajută să înțelegi dincotro vin și încotro se duc să înțelegi la care capăt se îndepărtează de tine... fara:atît de vizibile cînd totul scînteiază în soare!)/fara/urmele rîmei după ploaie:/fara/să înțelegi/fara/si/la constructia -și încotro se duc cu prietenie, | |
| = Florin | Nicolae Popa [21.Feb.08 12:27] |
| Aprecierea ta mă onorează și totodată mă ajută să întrevăd în acest text lucruri mult mai subtile decît cele percepute în timpul scrierii. Mai ales că l-am scris cu ceva ani în urmă și nu prea veam încredere în puterea lui de sugestie afectivă, așta decît una cu nuanțe morbide, cum credeam ca prostul. Îți mulțumesc! | |
| = Cristina, | Nicolae Popa [21.Feb.08 17:57] |
| Deveni-i foarte atent la această formulare a ta: "Am parcurs-o usor, e cumva matasoasa in forma si idee"... Sper să mai pot scrie ceva mătăsos! Mulțam! | |
| = doar o părere | Cătălin Ionașcu [21.Feb.08 22:26] |
| - versul "și la care capăt se îndepărtează de tine..." - salvează prima strofă. Nu prea e natural a se compara urmele lăsate pe zăpadă cu acelea lăsate după ploaie (în plus râma nici nu are cum și pe ce să lase urme). - "paloarea zăpezii" și "căldura de sub picioare" se resping: căldură sub picioarele care calcă pe zăpadă este minimalistă - morții de sub pat, monștrii de sub pat: veche poveste de speriat copiii - ultima strofă constituie colacul de salvare al întregii poezii - foarte frumos încheiat. Cu respect, Cătălin | |
| = Cristina, | Nicolae Popa [23.Feb.08 22:49] |
Am parcurs si eu desul de usor comentariul tau. Chiar ai un foarte subtil simt al poeziei. Din pacate, in jur nu-i decit anti-poezie si anti-omenie... Sper sa mai rezist pe str Am parcurs-o usor, e cumva matasoasa in forma si idee, n-are nicio rugozitate. Cred ca asta m-a frapat cel mai tare, ca nu are nicio rugozitate. | |