| = pop marius | Nicolae Popa [15.Jan.06 17:10] |
Uite că mai găsești uneori și ceva candoare în zăngănitul metalic al limbajului aducător de noi experiențe poetice. Este copleșitor „murmurul cu care se naște” frumusețea acestui poem. Uite și o întrebare care ar fi în stare să mențină trează o conștiință artistică: „ sau mimează candoare / copiii îmbrățișand florile ?” A mima candoarea e tot un fel de a atrage candoarea. Undeva în subteranele umbroase și liniștite ale acestui text își trăiește veacul poezia, în dimensiunea ei orfică, nepieritoare: „știu ca e limpede locul ce ne așteapta ce ne topește ce crește odată cu noi câmp înmiresmându-și petalele” Să ne auzim numai de bine! P.S. Te rog să mă ierți! Din greșală acest text a fost trimis și pe altă adresă. Oricum, e limpede că se referă la textul tău! | |
| = cu respect si candoare | pop marius [15.Jan.06 17:22] |
| atunci cand ma retrag in sine coplesit de ruga si uimire ca ceea ce vad acolo e oglinda reflectnd miriade de cioburi impreunate intr+o simfonie a vietii stiu ca Acela ce scrie versuri nu sunt eu.ci e Acea fiinta ce imi picteaya pasii in umbra unui vis preafrumos pentru ca citindu+l sa fim mai aproape...mult mai aproape cu o iubire de adevarul despre noi! | |
| = "răstălmacit de inimă" | Ela Victoria Luca [16.Jan.06 01:53] |
| Eu păstrez începutul și sfârșitul acestui poem, am sentimentul că ele însele constituie un poem întreg. Pe acre îl decupez în noaptea aceasta pentru mine. Mă bucură evoluția ta, Marius, devii atent în poeme și mai sigur pe ceea ce lași gândului să rostească în versuri. "promit să tac inundat de murmurul cu care te naști mereu și mereu mai aproape promit să tac...cutremurarea că exiști mai aproape de mine cu un flaut cu Dumnezeu insetându-ne pasul ..." Promit să nu tac mereu. Ela | |