| = până la cotor | Nicolae Popa [28.Dec.05 20:51] |
| Regret că nu mai am timp (aud zăngănit de chei, pași apăsați, portar fluierând) nici măcar pentru a-mi explica mie însumi de ce îmi place atât de mult această poezie. Multă inspirație! | |
| = "îți spuneam că e și asta încă o revelație" | Ela Victoria Luca [28.Dec.05 23:13] |
| Senzitiv și aproape dureros, ca-ntr-o sărutare până la pierdere de sine. Poemul unei iubiri fără limite. Învelișurile interioare se desfiră, pielea deine inutilă, memoria își are paznicul negru. Însângerare necesară. Creației, fiindcă: "cuvintele mi-au înlocuit tegumentul și carnea am devenit de un lirism prea ușor și fluid" Mărul acela pe care îl rozi sunt cuvintele scrise. Lăsate din tine, nu atât pentru a le da viață, cât pentru a le simți trecerea. Și apoi, atingându-le, să devină spirit. Ce moarte frumoasă în poezia ta. Ela | |
| = percepții | ioana cheregi crișan [28.Dec.05 23:54] |
| Nic, am auzit și eu zăngănitul de chei, lanțurile au căzut, s-a dat stingerea...ai creat aici o atmosferă de detenție. în condițiile astea textul meu e ca o scrisoare strecurată pe sub ușă :) poate de aceea...te mai aștept cu drag. Ela, încerc să înțeleg unele lucruri. simțurile devin uneori altceva sau vin de altundeva. tactil, gustativ, olfactiv, auditiv, vizual,...real, ireal ...viață, moarte...toate acestea le percepem uneori cu o stranie vitalitate fără a dicrimina foarte fin între cele două puncte stimulate: eu-ul și tu-ul. mulțumesc mult! | |