| + Cu admirație, | Vasile Mihalache [13.Nov.13 12:58] |
| Este un poem de o maturitate excepțională, rod al meditației profunde cu un final care spune tot.Las în urmă metafore grele cum: "Am mîzgălit oameni îngenuncheați din vreo pricină./ Am lăsat urme adînci pe hîrtie cărînd cadavre/ de la un cimitir la altul." "Cuvîntul care... învie" ne-aflat nu poate fi în contrapondere cu "o scînteie (care) scapără-n beznă", existența umană, este însă un țel de aleasă curăție sufletească; cât despre cuvântul care ucide, nu merită atâta căutare... | |
| = adrian | Adam Rares-Andrei [14.Nov.13 10:17] |
| "numai Dumnezeu stie sa scrie si a scris o singura data." versurile sunt o tensiune, o emotie care se invarte in jurul acestei idei pusa de mine in ghilimele. as putea spune ca emerg de aici, in aceeasi masura ca si din inceputurile fiecarei strofe. "Inger, Ingerasul meu, da-mi mie cuvantul care ucide si invie!" sau "n-am scris nimic". scrierea imi pare ridicata la rangul de suprema idealitate. nu ajunge nimeni, oricat s-ar stradui. felicitari, Adrian! | |
| = Multumesc | Adrian Suciu [16.Dec.13 10:38] |
| Va multumesc pentru lectura si semnele ei! | |