Comentariile membrilor:

 =  Textul care ne înconjoară
Nicolae Popa
[07.Jan.10 18:13]
"După drum lung și strașnic zgribulit,"
eram sigur că e vorba de-o înțepenire. Dar nu, foiindcă e vorba de-o înțepenire pe-o canapea veche. Deci, de la sine, nu-i chiar așa de veche. Să rirmărim, așadar, în continuare:
"Și rătăcesc prin lumi fără pereche,"
(versul următor îl lăsăm pe seama convențiilor clasice,) Dar ce urmează?
NU, după:
"Mă ia în brațe vântul jucăuș,
În horă printre nori apoi mă-mpinge,
Prea prinși de joaca lor,"

Și urmează, conforma textului clasic:

"doar unul ninge
Și-i fur un fulg în palmele căuș."


Și:
"Cu el alerg înspre iatacu-n care,
Mi te așezi în brațe, ghemuită."

Plus că:
"Să-mi crească bucuria, vântul zboară,
S-aducă năzdrăvanul, zece fulgi."

Ferice de tine antichitate!

Ne târâm și noi după tine.

Precum putem, pe cât putem!

Stea dinspre noi!




 =  oana
Pirlog Valentina Ioana
[07.Jan.10 19:17]
Din punctul meu de vedere titlul este sugestiv, poezia creind imaginea unei iubiri in anotimpul de iarna. Nu prea inteleg ce e cu acel 'doar unul ninge', presupun ca te-ai referit la unul dintre acei nori. Oricum textul e bunicel. Succes in continuare.

+ Stea elaborată!
Nicolae Popa
[07.Jan.10 18:25]
Părerea mea e că textul-poem pe care âl propun pentru stea e untext clasic! A fost comentat, poate, de mii de ori până la mine. Așa sau latfel, eu doar îl readuc la suprafață. Că doar mereu ne salvează adâncurile, atunci când vrem să ne înălțăm la cer.

"Să-mi crească bucuria, vântul zboară,
S-aducă năzdrăvanul, zece fulgi."

Așadar, Stea.

Pe propria-mi răspundere!

 -  .
Vasile Munteanu
[07.Jan.10 19:17]
.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0