lumea fusese distrusă
și totuși
din două sau trei lumi
care este linia vieții nefrântă
pe care vom păși
după o supă cu stalin
sau bolul de orez cu nisip
întins de mao
nu am putut înțelege
Carusel
Din cauza vitezei prea mari
cu care se rotește Pământul,
într-o careva clipă
cei bătrâni cei slabi și alții ca ei
nu se mai pot ține
și zboară de pe orbită
astfel m-au părăsit undeva
Acolo unde muntele nu mai respiră,
Prin stâncile unde caprele nu cutează,
,,Alpinistii" străvechilor timpuri conspiră...
Dar nu au văzut nimic, A.D.N.-ul este o spiră!
Prin ceața răsfirândă o
Mâinile ei se amprentau
cu polen galben pe
buricele tuturor degetelor
Din iscusitele răsuciri
ea izbutea să-mpletească
frunzulițe uneori cu flori
din firele mai groase,
din firele tot mai
*
În umbra satului și a nucului
își fac adăpost mâinile mele, apucând cu grijă
printre ciuperci
satul miroase a bitum și mă sperie
la fel și focul aprins care își urcă fumulețul prin
Diminețile devreme bărbați
proaspăt rași intră în birourile lor
de sticlă - luptătorii unui război perpetuu, desfășurat
în tranșee săpate cu mîinile
goale acum milioane de ani. Spre seară
Chiar și pentru un micuț elf nemuritor,
Nejinduind nimic întreaga sa viață,
Tentația unui pandantiv cu perlă neagră tahitiană
Tot s-a s-ar fi dovedit prea mare.
Mai ales când văluritul model gravat
Există mai multe Ariadne
(cel puțin o pereche de surori gemene)
în labirintul nervurilor frunzei căzute)
Dansează,
(una etalându-și încheieturile, cealaltă gleznele)
însă acest dans este, în același
- “Pourquoi il est si maigre ce chaton?
- A-t-il été nourri? ”
Rămâne la fel de adevărat
Că nu contează
De care parte a Marelui Zid Chinezesc
Fusese arborat acel stindard roșu
(țesut, conform
îmi place culoarea asta
așa arată carnea când închid ochii.
are forme
și lumina are vîrful degetelor
degetele mele
acolo toate
în mijlocul netezimii
care mă lasă fără aer
uneori e atât de
nu e ca atunci când citești o biografie
și tot ce s-a scris
e doar ce s-a putut simți.
nu e ca atunci când fără dragoste
nu mai rămâne nimic din tine
și gata.
e carnea dragostei
a dragostei
în
am ceva de făcut
dar înainte de a termina
vreau să scriu despre cum mă apuc
și cum te apuci de carnea
de vâjâitul pe care îl am în urechi
când îmi pierd de-a dreptul mințile
și nu-mi mai trece prin
singur în camera mea
nu mai știu cât mi-a luat
dar la sfârșit
ceva lumina în mine
și m-am bucurat ca un copil
pentru momentele mele bune
pentru toată dragostea
pentru carnea
pentru momentele alea
poemul ăsta e un reflex
nu e ca și cum aș vorbi despre ceea ce simt
e din voința trupului
a eului dintre carnea și carnea
și îmi privesc mâinile
e ceva acolo
o lumină
ceva lucitor.
îmi imaginez cel mai grozav pian.
nu stiu ce mi-a venit dintr-o dată
pentru că eu
nu cânt la nimic
cică aș fi afon
mi s-a spus
Ok
dar pianul ăsta ar avea sânii tăi
gura ta
și atunci
muzica toată de
dacă aș fi un bloc de desen,
o lampă,
un ceas
totul ar fi perfect
fără trecut,
fără prezent,
fără viitor.
dar sunt nebun
și am carnea asta prin care timpul trece.
timpul care te are mai mult
decât
mă mișc normal printre oameni
și fac asta în fiecare zi
cu mâinile și picioarele
pentru că pot,
pentru că Dumnezeu știe că sunt al lui
și mă eliberează.