Atelier Literar

lumea fusese distrusă și totuși din două sau trei lumi care este linia vieții nefrântă pe care vom păși după o supă cu stalin sau bolul de orez cu nisip întins de mao nu am putut înțelege

Mama—ți-am găsit rujul roșu în sertarul de la bucătărie lângă borcănelul cu zacuscă nu unde ar

Carusel Din cauza vitezei prea mari cu care se rotește Pământul, într-o careva clipă cei bătrâni cei slabi și alții ca ei nu se mai pot ține și zboară de pe orbită astfel m-au părăsit undeva

Acolo unde muntele nu mai respiră, Prin stâncile unde caprele nu cutează, ,,Alpinistii" străvechilor timpuri conspiră... Dar nu au văzut nimic, A.D.N.-ul este o spiră! Prin ceața răsfirândă o

* În umbra satului și a nucului își fac adăpost mâinile mele, apucând cu grijă printre ciuperci satul miroase a bitum și mă sperie la fel și focul aprins care își urcă fumulețul prin

Diminețile devreme bărbați proaspăt rași intră în birourile lor de sticlă - luptătorii unui război perpetuu, desfășurat în tranșee săpate cu mîinile goale acum milioane de ani. Spre seară

în fiecare vârf de gând o pasăre așteaptă primăvara departe umbra orașului ne îmbracă în roz cuvintele...

Chiar și pentru un micuț elf nemuritor, Nejinduind nimic întreaga sa viață, Tentația unui pandantiv cu perlă neagră tahitiană Tot s-a s-ar fi dovedit prea mare. Mai ales când văluritul model gravat

Există mai multe Ariadne (cel puțin o pereche de surori gemene) în labirintul nervurilor frunzei căzute) Dansează, (una etalându-și încheieturile, cealaltă gleznele) însă acest dans este, în același

- “Pourquoi il est si maigre ce chaton? - A-t-il été nourri? ” Rămâne la fel de adevărat Că nu contează De care parte a Marelui Zid Chinezesc Fusese arborat acel stindard roșu (țesut, conform

și casc carnea o casc să intre toată în ea ca o criză de nebunie în mijlocul careia să îți înceapă mâinile

nu e ca atunci când citești o biografie și tot ce s-a scris e doar ce s-a putut simți. nu e ca atunci când fără dragoste nu mai rămâne nimic din tine și gata. e carnea dragostei a dragostei în

am ceva de făcut dar înainte de a termina vreau să scriu despre cum mă apuc și cum te apuci de carnea de vâjâitul pe care îl am în urechi când îmi pierd de-a dreptul mințile și nu-mi mai trece prin

singur în camera mea nu mai știu cât mi-a luat dar la sfârșit ceva lumina în mine și m-am bucurat ca un copil pentru momentele mele bune pentru toată dragostea pentru carnea pentru momentele alea

poemul ăsta e un reflex nu e ca și cum aș vorbi despre ceea ce simt e din voința trupului a eului dintre carnea și carnea și îmi privesc mâinile e ceva acolo o lumină ceva lucitor.

îmi imaginez cel mai grozav pian. nu stiu ce mi-a venit dintr-o dată pentru că eu nu cânt la nimic cică aș fi afon mi s-a spus Ok dar pianul ăsta ar avea sânii tăi gura ta și atunci muzica toată de

dacă aș fi un bloc de desen, o lampă, un ceas totul ar fi perfect fără trecut, fără prezent, fără viitor. dar sunt nebun și am carnea asta prin care timpul trece. timpul care te are mai mult decât

mă mișc normal printre oameni și fac asta în fiecare zi cu mâinile și picioarele pentru că pot, pentru că Dumnezeu știe că sunt al lui și mă eliberează.