poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3943 .



Urangutanul
scenariu [ Teatru ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [marianpopescu ]

2013-10-05  |     | 







URANGUTANUL


Personaje:

Mihail Burlacu
Grațiela Burlacu
Soacra
Reprezentantul Bammer
Lefterie
Slujnica
Domnul Blejar
Paraschiv Clãnțãu Zornãianu


ACTUL 1

Scena 1

O camerã înghesuitã, un pat cu o mulțime de cãrți pe o etajerã atârnatã de perete deasupra patului. Cãrți aruncate peste tot. Un calendar de perete. O micã pianinã într-un colț al camerei, mai multe mãsuțe mici pline cu foi scrise, statuete de diferite mãrimi aruncate în cele mai improbabile locuri, tablouri atârnate pe pereți, șevalete cu pânzã încã în lucru, o vioarã și un flaut azvârlite pe pat, o oglindã mare atârnatã pe peretele din dreapta.
Un bãrbat în jur de 35 de ani, pãr negru pieptãnat peste cap, ochelari cu lentile mari, rame groase negre, scrie agitat la o masã.
Burlacu (vorbind cu sine însuși)
- Este perfect, prinde foarte bine acolo.
Se mutã la o altã mãsuțã, cântã câteva note la vioarã, apoi se mutã la pianinã fãcând același lucru, se repede la o mãsuțã și noteazã, cu nervozitate, pe un caiet, cântã ceva ce pare o arie dintr-o operã necunoscutã. Apoi se apropie de o oglindã și-și acoperã ochiul drept cu un petic negru, prins de cap cu un elastic, se schimonosește puțin în oglindã, apoi își acoperã celãlalt ochi, se repede cu avânt pânã în mijlocul camerei încercând sã execute o sãritura de balerin, cântând în același timp ceva ce-ar fi trebuit sã se potriveascã pe mișcare.

Scena 2

Ușa se dã de perete și-n încãpere intrã o femeie tânãrã, destul de durdulie, cochetã, voce mieroasã, comportament versatil.
Grațiela
- Sã presupun cã te transpui în pielea unui personaj imaginar, nemaiîncãpând într-a ta ?
Burlacu
- Mi-e teamã cã va fi cu mult mai mult de-atât. Vodevilul vieții te identificã uneori exact cu ceea ce gândești despre tine.
Grațiela
(aruncând pe masã o pungã cu o pâine și-o legãturã de praz) (ironicã)
- Abia te-ai trezit în sfârșit, dragul meu ? (mângâindu-l, maimuțãrindu-se) Și-acum abia aștepți sã ți se dea ceva de mâncare ?
Burlacu
- Oricum, nu mã așteptam sã înțelegi suferința prin care trec.
Grațiela
- M-am plictisit eu sa-ți reamintesc ce-ai fãcut din ‘90 încoace și cât ai câștigat pentru tine și pentru familie. Ai terminat liceul pedagogic, foarte bine, ai fost învãțãtor, magazioner, vânzãtor de pești exotici, chelner, apoi macaragiu, am cheltuit o groazã de bani sã faci școalã de macaragii, te-ai suit pe macara beat și te-au dat ãia afarã.
Burlacu
- De fapt, eu am vrut sã plec, mã durea capul la înãlțimea aia, la cererea mea am plecat.
Grațiela
- Te-au angajat la drumuri, le citeai la muncitori, între douã lopeți de bitum, fragmente din ultimul tãu roman, mi-a spus șeful tãu de echipã, iar vinerea, înainte de weekend, îi torturai cu ultimele poezii. Apoi ai încercat sã devii, dupã spusele tale, ce-ai visat dintotdeauna, pedagog.
Burlacu
- Cine mai are nevoie în ziua de astãzi de pedagogi !
Grațiela
- Ai stat o jumãtate de an suplinitor.
În acest rãstimp femeia pune o oalã la fiert, taie prazul, pune ulei într-o tigaie și-l prãjește, adaugã roșii.
Burlacu
- Cine mai are nevoie sa fie suplinitor în ziua de azi ?! Am visat însã, dintotdeauna, cã voi deveni un mare, mare, mare artist, am simțit cã trebuie sã creez ceva, tot timpul sã fac ceva cu totul deosebit.
Grațiela
- Uitã-te puțin la tine, artistul trebuie sã aibã o barbã îngrijitã, un aer doct, trebuie sã parã cã jongleazã cu silogismele, sã știe latina, greaca veche, și sã rupã persana.
Burlacu
- Totul se poate învãța, nu existã limite în culturã, decât pragul vieților noastre.
Grațiela
- Dacã nu te suiai beat pe macara, acum aveam o viațã sigurã și liniștitã, câștigai frumușel pe șantier.
Burlacu Mihail
- Oricum o duceam greu.
Grațiela
- Iar acum o ducem bine ! Fãrã bani, cu datorii imense și legume în farfurie de la soacrã-ta.
Burlacu
- Și din ce în ce mai rar câte un ou, parcã nu mai știe sã-l conceapã, gãina soacrã-mii. Alchimia oului.
Grațiela
- Nu vrei sa-ți dea și gãina ? Oricum, ne hrãnește si pe noi dintr-o pensie.
Burlacu
- Sunt conștient cã o ducem rãu, dar uitã-te, (bãtând cu mâna pe ziar) nu se mai gãsește nimic prin ziare de muncã !
Grațiela
- Pânã se va termina și ajutorul de la primãrie, nici nu mai știu de când n-am mai plãtit întreținerea). Nu mai avem mult pânã la evacuare.
Burlacu
- Mizez tot pe un mare succes artistic.
Grațiela
- În România nu se mai trãiește din așa ceva, Mihaile. De fapt, nu s-a trãit niciodatã.
Burlacu
- Nici nu vreau sã trãiesc, e de ajuns sã supraviețuiesc.
Grațiela
- Creierul are doua jumãtãți, jumãtatea mai bunã și jumãtatea mai proastã. Eu nu știu cu ce gândești tu, dar bãnuiesc. Uite, ia muzicuța asta de gurã și du-te la intrarea unui MOL, sã nu-ți fie rușine. Artist stradal. (cautã în geantã) Am uitat sã-ți dau plicurile astea cu rãspunsuri: (le deschide) (citește) Stimate domnule Burlacu... stimate, hm, te stimeazã ãștia... cu regret vã anunțãm cã opera dumneavoastrã nu se încadreazã în repertoriul obișnuit al teatrului nostru de estradã, vã mulțumim pentru abnegația repetatã cu care încercați sã ne îmbogãțiți repertoriul,... bla, bla, bla, dar suntem nevoiți, cu pãrere de rãu, sã vã înapoiem lucrarea. Sau asta, nuvela dumneavoastrã, stimate domnule Burlacu, poate constitui un material didactic de cum nu trebuie scris un text beletristic, fãrã suflu sau fir narativ dar presãrat din belșug cu impardonabile greșeli de ortografie. Așteptãm în continuare de la dumneavoastrã manuscrise de valoare, cunoscându-vã abnegația cu care perseverați, bla, bla, bla...
Burlacu
- Am primit totuși ceva bani pe cele doua poezii publicate în revista Lirismul oltenesc.
Grațiela
- Cu care îți cumperi douã pungi de stixuri și o bãutura carbogazoasã, dãunãtoare. Da, foarte încurajator. De ce nu scrii un balet ? S-au scris foarte puține balete în ultima vreme, ai o șansã imensã ! Sau de ce nu treci la genul dramatic ? Scrie și tu o piesã de teatru cu un titlu, sã zicem... „Tarom, Tarom”.
Burlacu
- Am scris doua piese, „Epigonii lui Aristotel” și „Exilul filosofic”.
Grațiela
- Nu se cautã așa ceva, prea multã filozofie, la teatru, spectatorul vine sã vadã circ, șuturi în fund, clownãrii cu gãleata cu apã în cap, vine omul sã se distreze nu sã se delecteze cu filozofia ta.
Burlacu
- Am scris 3 pagini de partituri, astãzi, cu mișcare scenicã, pașii pe timp, uitã-te puțin: la, la, la... la, la... la, la...la, la, la...
În timp ce cânta face câțiva pași, ce se vor, de balet.
Grațiela
- Nu te înfierbânta sã nu-ți scrântești vreo gleznã, cã nu mai ai asigurare medicalã, stai cu piciorul cât pepenele și nu se uitã nimeni la tine.
Burlacu
- E musai sã identific mișcãrile și apoi notele, am învãțat-o de la Prokofiev. Stravinski fãcea altfel, ce-aude urechea și-apoi ce vede ochiul.
Grațiela
- Pentru ce faci tu aici, amatorism e un termen chiar apreciativ. Nu ne vedem noi sãtui din baletele tale. De ce nu scrii o carte de bucate ?!
Burlacu (dezinvolt)
- Ai vãzut ce-am pictat astãzi ?
Grațiela
- Nu, și nici nu-mi doresc !
Burlacu
- Privește puțin (dezvelind o pânzã rezematã de o masã, reprezentând un cap de om fãrã pãr, având un ochi acoperit cu un petic negru de piele).
Grațiela (înspãimântatã)
- Ce-i asta ? Mã sperii, zãu așa, tu chiar vrei sã-ți cumpere cineva asta ? Nu știi ce se cere ? Munți oglindiți în lacuri cristaline, cerbi la margine de pãdure, femei tolãnite pe divan, asta se vinde ! Nu pânza asta...
Burlacu
- Autoportret !
Grațiela
- Ești ridicol, ai o presimțire ?
Burlacu
- E un simplu joc stilistic, am trecut de la postimpresionism la fauvism și-apoi la constructivism.
Grațiela
- Cine dracu crezi cã se uitã la prostiile tale ? Și care sã fie nebunul sã-ți mai dea și bani pe ele ?!
Burlacu
- Vom primi primele rãspunsuri în curând.
Grațiela
- Pânã la urmã îi dau dreptate lui mama când spunea cã ești un zãnatic și n-ai picioarele pe pãmânt, i-am explicat toatã „nebuneala” ta, așa zis artisticã.
Burlacu
- Și ce mai spunea mama soacrã?
Grațiela
- Sã mã duc la medicul de familie.
Burlacu
- La medicul de familie. Și de ce sã te duci la medicul de familie ?
Grațiela
- Sã-mi dea trimitere.
Burlacu
- Sa-ți dea trimitere. Și de ce sã-ți dea trimitere ?
Grațiela
- Sã te internez la țicniți !
Burlacu
- Aha, stãm bine, avem o cãsnicie fericitã.
Grațiela (arãtând spre o statuetã de lemn de 70 de centimetri înãlțime, reprezentând o femeie care în loc sã ținã, sã zicem, un ulcior de apã în mâna, își ține propriul cap)
- Uite, asta-i arta care te caracterizeazã, dar pe care, din pãcate, nu ți-o-nțelege nimeni ! Femeia cu capul la subsuori ! Iar în locul capului un ou. Doamne Sfinte, de unde te-oi fi inspirând ?! Numai o minte bolnavã putea sã conceapã așa ceva.
Burlacu
- E, de fapt, prima mea lucrare post impresionistã la care și țin foarte mult.
Grațiela
- Probabil, la mulți ani dupã ce vei muri de foame, operele tale vor valora enorm !
Artistul neînțeles care s-a sacrificat pe altarul artei. Asta gândești, am întâlnit de multe ori șablonul ãsta.
Burlacu
- Posibil, pentru cã e unul realist.
Grațiela
- Lumea astãzi prețuiește un alt tip de culturã, cei care își vârau nasul într-o carte de dimineața pânã se întunecã, au murit demult, suntem în pragul unei alte epoci, iar tu, (ironic) cu simțurile tale de artist, nu sesizezi schimbarea. Tot ce știi tu despre artã va fi aruncat la coșul de gunoi al evoluției culturale. Arta va fi revendicatã numai de oameni bolnavi, care vor fi duși de îndatã la ospiciul artiștilor.
Burlacu
- Balamucul celor cãrora le place arta ! (repezindu-se sã scrie ceva la o mãsuțã) O idee de roman.
Grațiela
- Iar pe tine o sã te numeascã purtãtorul lor de cuvânt. Nu cumva crezi cã pe viitor, oamenii asemeni ție, vor mai fi considerați întregi la minte, și vor circula liber pe strãzi ? Ar putea stârni panicã ideile lor (ironic) ‚, estetic superioare”, contaminând la rândul lor și pe alții cu molima asta ...ãã… creatoare.
Burlacu (ironic)
- Da, da, sunt realmente periculoși.
Grațiela
- Gândește-te mai bine cum sã faci bani Mihaile. Am o intersecție pentru tine unde ai vad de șters parbrize.
Burlacu (nãucit)
- Parbrize, adicã, sã le spãl !
Grațiela
- Slujbã de parlamentar n-am pentru tine.
Burlacu
- Nu e nevoie sã mã jignești.
Grațiela
- Nu știam cã a fi parlamentar e jignitor. Deocamdatã, eu sunt cea care te hrãnește.
Burlacu
- Cu ciorbã de lobodã acritã cu zarzãre.
Grațiela (gustând din oalã)
- Foarte bunã, dreasã cu ou când o sã ouã gãina mamei, care-i foarte slabã și n-are nici cocoș.
Scena 3

Câteva bãtãi puternice în ușã. Fãrã sã aștepte, o femeie grasã, puternicã, trecutã de 60 de ani, intrã cu dezinvolturã pânã la jumãtatea camerei. Burlacu se ascunde, fãrã șanse.
Soacra (cu aroganțã)
- V-am adus oul. Dar unde e pierde varã ãla de bãrbate-tãu ?!
Burlacu (intimidat)
- Sãrut mâna mamã soacrã.
Soacra
- Haimana fãrã cãpãtâi !
Grațiela
- Așa l-am luat, fãrã studii, mamã !
Soacra
- Ce studii ? Nu-ți trebuie nici un fel de studii, ce eu am studii ? Și uite cum vã țin pe toți !
Burlacu
- N-am nevoie de studii, n-am bani sã mã întrețin într-o formã de învãțãmânt, iar despre o bursã nici vorbã, cine sã-mi mai dea mie așa ceva, la vârsta asta ?! Am nevoie de hârtie, de pânze bine tratate, uleiuri bune, câteva trunchiuri mari de copaci și o trusã de dãlți ascuțite. Am de terminat o nuvelã, douã piese de teatru, un balet, a treia parte din trilogia unei opere, și încã una neterminatã, vreo 17 pânze începute și puse la uscat, douãzeci și ceva de sculpturi în lemn și douã în piatrã.
Soacra
- Mai oprește-te cã-ți dau cu oul ãsta-n cap !
Grațiela
- Nu mamã, rãmâne supa limpede. Așa-l apucã pe el dimineața, pe stomacul gol, pofta artisticã. Încãrcãtura emoționalã dã pe dinafarã pânã pe la unu, douã, dupã amiaza, pe urmã se liniștește, pare un om normal , așa, dupã ora douã.
Burlacu
- Hârtie, nu mai am petic de hârtie.
Grațiela
- Ia hârtia asta mai veche de împachetat salamul.
Burlacu (mirosind-o îndelung)
- Salam ....hmmm... de porc ...magnifice simțuri are omul, dar care nu trebuie sã-i subjuge voința.(încercând sã scrie ceva) Dar nu scrie, e cretatã și unsuroasã.
Grațiela
- Scrie atunci pe spatele calendarului de perete.
Burlacu
- Dar nu s-a terminat luna.
Grațiela
- Nu-i nimic, de-abia nu mai știm când sosește ziua de platã a întreținerii. (continuând sã gãteascã, cu spatele la public) O sã iasã o ciorbã de zarzavat grozavã ! Iar din puținii bani rãmași mi-am luat și eu o cremã la promoție cu o loțiune de pãr la jumãtate de preț, o adevãratã pomanã, uite cum se economisesc banii ! Și un abonament pe trei luni la salã.
Burlacu
- Da, cu cât îți iei mai multe articole cosmetice cu atât economisești mai mult !
Soacra
- Mai pune și lãptucile astea în oalã, sã nu mai ziceți cã n-am grijã de voi, și mai toarnã douã cãni de apã, sã v-ajungã toatã sãptãmâna.
Grațiela
- Cum ne îngrijești de bine, mamã ! Din ce piațã le-ai luat, par mici, și ce subțire e frunza ! Probabil sunt sutã la sutã naturale !
Soacra
- Da, bineînțeles ca-s naturale, le-am luat de lângã un gard când veneam spre voi.
Burlacu
- Parcã ar fi pir.
Soacra
- Mai ești și pretențios acum. Tu n-ai bani nici de zarzãre.
Burlacu scoate cu precauție din spatele tãbliei unui pat, un teanc de bani.
Grațiela (cu ochii sclipind)
- Ce-ai fãcut, de unde ai banii ãștia ?
Burlacu
- Mã uit cu uimire la tine cum apariția unui teanc de bani schimonosește un chip frumos. Îndoiala, lãcomia, voracitatea, avariția, toate astea te transformã.
Grațiela
- Ai dat anunțul !
Burlacu
- Ce era sã fac ?! pentru o perioadã ne vom descurca mai bine !
Soacra
- Presupun cã ãsta e un avans, o cornee în ziua de azi valoreazã mult mai mult.
Burlacu
- Restul dupã intervenție.
Grațiela (cu falsitate) (îmbrãțișându-l)
- Oh Ionele, nu trebuia, ne descurcam noi într-un fel, pânã la urmã.
Burlacu
- Pânã la care urmã ? Eu nu mai pot aștepta aceastã urmã !
Grațiela (cu o jumãtate de gurã)
- Ar trebui sã te duci sã dai banii înapoi și sã renunți.
Burlacu (se îndreaptã spre ușã)
- Așa este, cred cã m-am pripit, înapoiez banii !
Soacra (blocând ușa)
- Stai, dragã, sã judecãm puțin lucrurile, e adevãrat, un act disperat, dar poate el vrea sã se sacrifice pentru familie și noi îl influențãm negativ în actul sãu de martiriu.
Grațiela
- Știi cã ai dreptate ? La asta chiar nu m-am gândit. Sã nu-i dai posibilitatea bãrbatului, nici mãcar, sã fie crucificat pentru cei apropiați ?! E o încãlcare a demnitãții lui !
Burlacu (cu emoție)
- Voi deveni un martir, un exemplu pentru acei care, la rândul lor, se vor sacrifica pentru familie.
Soacra (bravând))
- De-aia exista soacre sã-și ajute ginerii neexperimentați cu sfaturi de viațã. Și ca sã nu mai ai vreo tentație de restituire a banilor, sã-ți strici firmamentul de erou, da-mi mie banii, sã ți-i țin eu.
Burlacu
- Oh, mamã soacrã, m-ai salvat pentru a nu știu câta oarã în a aluneca pe panta jertfirii familiei pentru interesul meu personal, ce e un ochi, pentru fericirea celor apropiați ? Un sacrificiu minor.
Grațiela
- Doamne, faci tu asta pentru noi ?
Burlacu
- Faptul e deja consumat cucoanã, vine un doctor pe la 6 pe la noi, sã verifice compatibilitatea și sã mai facã alte câteva teste.
Grațiela
- Și ce ochi luminoși aveai Mihaile, la prima noastrã întâlnire, ochii tãi mi-au spus tot, înaintea ta, m-am îndrãgostit nebunește de ochii tãi, iar acum, acum (încearcã sã plângã forțat) Dumnezeu mi-i înstrãineazã ! (dintr-odatã gravã) Și cât ai convenit în total ? (revenind la bocit)
Burlacu
- Voia sub șaptezeci de mii, dar am convenit la șaptezeci și douã de mii cinci sute.
Grațiela (printre sughițuri)
- De euro ?
Burlacu
- Dolari !
Grațiela începe sã boceascã mai rãu.
Soacra
- E scandalos, o cornee atât de puțin, (printre dinți) vreau neapãrat sã-l privesc în ochi pe acest escroc lipsit de scrupule.
Grațiela (oprindu-se brusc din bocit)
- Extrem de puțin, nu ști sã te prețuiești. Scufunzi bunãstarea întregii familii cu lipsa ta de abilitate în a negocia.
Burlacu
- Asta e, sã-i mâncãm sãnãtoși, și sã nu uitați nici o clipã cã-mi mâncați corneea. Mi-au mai dat și un petic de ochi, uite ce frumos îmi vine (punându-l la ochi) e din catifea, 50 de dolari mã costã și-mi dau și-o proteza de picior, din bambus, gratis.
Soacra
- O sutã de dolari ! (cãtre fiicã-sa) pune-i Grațielo mamã, un leucoplast.
Burlacu
- Mi-a propus și-un ochi de acril de o mie cinci sute de dolari.
Soacra
- Doamne iartã-mã, o mie cinci sute ?! Pune-i Grațielo un dop sã nu-i intre mizerie înãuntru.
Grațiela
- Cum se enerveazã el de tare, i-ar sãri dopul imediat ! Trebuie unul cu filet.
(cãtre Burlacu ) o mie cinci sute de dolari ! Și noi cu ce mai rãmânem Mihaile ?! La întreținere avem de dat cincisprezece mii șapte sute, o polițã de achitat de treizeci și opt de mii cinci sute, datorii la trei bãnci...
Burlacu
- Am bãtut palma, am semnat vreo zece hârtii, gata.
Soacra
- Așa e el pãgubos, nu te-ai obișnuit ?
Burlacu
- Nu mai e absolut nimic de fãcut ! Ãștia sunt toți banii !
Grațiela
- Și cine e beneficiarul ?
Burlacu
- Un amãrât de senator, i s-a întors firul undiței, la pescuit pe nu știu ce pârâiaș amazonian, și acul l-a nimerit drept în ochi. Acolo sunt mulți pești trãsniți, s-a fãcut cã mușcã dar de fapt trãgea de fir, ușor, cu coada, iar la un moment dat când a simțit cã sãrmanul nostru, senatorul, vrea sã recupereze, pac ! a dat drumul la ac, care i s-a-nfipt drept în ochi !
Grațiela
- Nu poți fi sigur pe nimic, cu peștii ãștia din Amazon !
Burlacu
- Da, sunt imprevizibili și tare șireți !
Soacra
- Sãrmanul parlamentar !
Burlacu
- Un nenorocit de pește sã facã atâtea necazuri unui reprezentant ales democratic. Și eu m-am revoltat și am zis, hai sã ajut un senator, dacã fiecare dintre noi ar ajuta un amãrât de parlamentar, altfel ar merge treburile în România. Dați un pol pentr-un senator !
Grațiela
- Și totuși, n-ai așteptat și tu alte oferte?
Burlacu
- Cu onestitate îți spun, am gândit cã gestul conteazã.
Grațiela
- Dai și cristalinul cetãțene, ce sã mai faci cu el ?
Burlacu
- Cu suma obținutã pe cristalin, abia dacã îmi acopãr cheltuielile de spitalizare și alte mici sume datorate, cumulate de-a lungul anilor, d-aia n-am inclus în suma de șaptezeci și douã de mii de euro, banii obținuți pe cristalin.
Grațiela (rãsfoind un ziar)
- Cornee de ochi albastru, puțin folositã, uite aici, 85 de mii , 82 de mii, 98 de mii, nu se vinde sub 80 de mii.
Soacra
- Zi Mihail, zi pagubã la casa omului.
Sunã soneria.
Grațiela (ironic)
- Rãspund eu, stai în continuare în pat, nu te deranja.
Încã odatã, soneria.

Scena 4

Grațiela (nervoasã)
- Aud ! (deschide ușa, nervoasã, dar se calmeazã când vede ținuta impunãtoare a unui domn solid, par alb tuns scurt, costum deschis la culoare, figurã jovialã)
Dar poftiți domnule, sper cã nu v-am lãsat un timp prea îndelungat sã așteptați la ușã.
Reprezentantul Bammer (ezitant)
- În legãturã cu anunțul... (pãșind stingher în camerã)
Grațiela (împingându-l spre ușã brutal)
- S-a vândut, s-au semnat actele, ați întârziat domnule.
Reprezentantul Bammer (ieșind pe ușã)
- Concernul pe care-l reprezint m-a delegat sã negociez o sumã cu cinci zerouri, în anumite condiții !
Soacra
- Dar poftește-l în casã dragã,totuși. În casa noastrã orice musafir trebuie sã se simtã binevenit.
Reprezentantul Bammer
- Sã nu deranjez totuși, nu aș vrea ca propunerea mea modestã sã deranjeze, în vreun fel.
Soacra (trãgându-l zdravãn de hainã) (rãstit)
- Intrați domnule odatã !
Burlacu
- Inutil, am semnat toate actele.
Grațiela
- Din pãcate a semnat prostovanul ãsta de bãrbate-meu toate actele. Uitați-vã la ochii lui, albastru intens (belindu-i ochii cu degetele), o cornee minunatã ca apele limpezi ale unui izvor de munte, face suta de mii de dolari !
Reprezentantul Bammer
- Cred cã este o confuzie aici, de fapt eu am venit pentru altceva.
Soacra
- Pentru altceva. Cum pentru altceva ? N-avem altceva, te rog pãrãsește casa imediat (bruscându-l spre ieșire).
Reprezentantul Bammer (ieșind din locuința)
- Voiam sã cumpãr un rinichi...
Grațiela (trãgându-l înapoi cu putere)
- Un rinichi, ia stai domnule puțin, unde pleci așa ?
Reprezentantul Bammer (prinzând curaj)
- Sunt reprezentantul unui renumit concern farmaceutic, Bammer, scopul nostru științific fiind, în douã cuvinte, implantarea unui rinichi perfect sãnãtos, pe o duratã de timp determinatã, și anume, un an, unui urangutan aflat 24 de ore din 24 sub atentã observație.
Burlacu (cu privirea nãucã)
- Unui urangutan !
Reprezentantul Bammer
- Exact domnule.
Burlacu (privire pierdutã)
- Rinichiul meu unui urangutan ?!
Reprezentantul Bammer
- Exact domnule Burlacu.
Burlacu
- Sã înțeleg cã totul este temporar ?
Reprezentantul Bammer
- Rinichiul i se va înapoia în bunã stare donatorului, având o perioadã de garanție de cinci ani din momentul reimplantului cãtre donator. Totuși oferta noastrã se adreseazã exclusiv marilor iubitori de animale.
Soacra (arãtându-l cu degetul pe Burlacu)
- Uite-l ! E absolut adevãrat, a fãcut o pasiune pentru gãina mea.
Grațiela
- Ce zici Mihaile ? Cãlcând peste resentimente, din partea mea ai tot sprijinul.
Soacra
- Așa suntem noi, familia ta, te susținem întotdeauna. Nici n-ai visat tu sã ai o asemenea familie, sã te susținã așa !
Reprezentantul Bammer
- Se va face în prealabil o cercetare amãnunțitã a funcționalitãții glandei.
Burlacu
- Am un rinichi ca lacrima, dar l-am și întreținut numai cu „beuturi” de calitate.
Grațiela
- Ce zici de propunerea dumnealui ?
Burlacu (ezitând)
- Dar nu doare ?
Grațiela
- Vorbim cu cel mai bun anestezist, nici nu se pune problema.
Soacra
- Putem, la cererea ta, sã-ți facem anestezie de tot !
Burlacu
- Sã-mi ia totul din corp.
Grațiela (rãstindu-se la maicã-sa)
- Mamã ! (îmblânzindu-și vocea cãtre Mihail) Mama a vrut sã zicã, anestezie totalã ! N-avea nici o grijã ! N-o sã se ajungã la așa ceva. Știi, am început sã te prețuiesc din ce în ce mai mult !
Soacra
- Ești pe mâini bune Mihaile. Nu simți nimic.
Reprezentantul Bammer
- Domnule, mã simt nevoit sã repet, experimentul nostru are ca scop prelevarea unui singur organ și acela este rinichiul. Atât.
Grațiela
- Vã mulțumiți cu-atât de puțin, domnule.
Soacra
- Și cu cât este dispus concernul pe care-l reprezentați, sã cumpere pe o perioadã limitatã de un an, rinichiul ginerelui meu, dacã puteți sã-mi rãspundeți.
Reprezentantul Bammer
- Prețul tranzacției este confidențial doamnã și va fi comunicat numai donatorului. Astea sunt practicile.
Burlacu
- Cât ?
Reprezentantul Bammer se apropie de Mihail si-i șoptește ceva la ureche.
Burlacu
- Cinzeci și patru de mii ! e inacceptabil.
Musafirul se apropie încã odatã de Mihail si-i șoptește altceva la ureche.
Burlacu
- Șaptezeci și douã de mii cinci sute, e mai bine, dar e încã mult prea puțin.
Reprezentantul Bammer (îndreptându-se spre ușã)
- Îmi pare rãu cã v-am deranjat, era ultima mea ofertã.
Burlacu
- Rãspunsul meu este un categoric nu ! La revedere domnule.
Reprezentantul Bammer
- În cazul ãsta eu nu vã mai deranjez cu prezența mea, timpul este prețios, poate acceptã altcineva oferta mea...
Grațiela (barându-i ieșirea)
- Dar stai dom’le puțin ! Ce naiba dezarmezi așa ușor.
Soacra (cãtre Grațiela)
- Aș vrea sã am cu soțul tãu o scurtã discuție privatã.
Burlacu
- Nu știu dacã vrea și el.
Soacra îl ia pe sus și dispar amândoi în bucãtãrie în țipetele ginerelui.
Grațiela
- Mama are o putere de convingere remarcabilã, de fiecare datã își impune ideile cu ușurințã.
În acest rãstimp se aud vase azvârlite, vãietãturi, rumoare.
Reprezentantul Bammer (chircindu-se pe scaun, înfricoșat)
- Sunt convins de asta, doamnã.
Grațiela
- Din ce-am înțeles, rinichiul nu va fi transplantat unei ființe umane.
Reprezentantul Bammer
- Exact, se va preleva de la un om, în spețã, soțul dumneavoastrã, și se va grefa pe un urangutan, ca apoi, dupã o perioadã de un an, sã fie restituit perfect funcțional, pacientului donator.
Grațiela
- Bine domnule, nu știm ce vreți sã obțineți cu experimentul ãsta și nici nu ne intereseazã, dar vrem și noi garanții, în perioada asta, dacã maimuța dumitale îi stricã rinichiul bãrbatului meu, știu și eu, mãnâncã banane prea verzi, bea apã din toate bãlțile, așa cum fac urangutanii, face sex cu toate maimuțele pãdurii... rinichiul va suferi cumplit, o garanție de cel puțin, sã zicem, 20 de mii de dolari ar acoperii toate aceste pericole reale.
Apare Soacra sprijinindu-și ginerele care merge împleticit.
Soacra
- Cred ca ginerele meu și-a schimbat puțin pãrerea !
Burlacu (cu fața extrem de șifonatã, suflând greu, vorbind cu greutate)
- Accept toate condițiile dumitale domnule.
Grațiela
- V-am spus, are o putere de convingere cu care n-ați vrea sã faceți cunoștințã.
Reprezentantul Bammer (puțin speriat)
- Accept desigur, și eu, ca o dovadã de bunã înțelegere, o garanție de 20 de mii de dolari ! Care însã, atenție, va face obiectul unui cont bancar, așa zis, de bunã purtare a urangutanului, și ne va fi înapoiat imediat la retrocedarea organului.
Burlacu (amețit bine)
- Eu am avut grijã sã-l tratez numai cu vinuri alese și sã-l dezinfectez cu țuiculițã de zarzãre. (mai ia un gât dintr-o sticlã) Urangutanul, sunt sigur, (sughițã) va fi foarte mulțumit.
Reprezentantul Bammer
- Stimate doamne, și mã adresez cu precãdere dumneavoastrã, ca donator, stimate domn Burlacu, instituția Bammer care m-a delegat sã fac aceastã ofertã, nu numai cã garanteazã integritatea glandei dumneavoastrã renale, dar timp de un an, pacientul va fi supravegheat îndeaproape, va avea un regim adecvat și va beneficia de distracții nesolicitante ce nu predispun la efort.
Soacra
- Vezi Mihaile, toatã lumea va avea grijã de tine !
Reprezentantul Bammer
- E vorba aici de urangutan !
Grațiela
- Nu de bãrbate-meu ?
Reprezentantul Bammer
- Oh, nu doamnã. Domnului Burlacu i se va da posibilitatea sã-l viziteze de douã ori pe sãptãmâna, pe Ranguțu, fãrã a plãti taxele de intrare în spital, va avea dreptul sã-i cumpere fructe exotice și sã i le aducã personal, și va plãti la jumãtate de preț analizele obligatorii și extrem, de costisitoare pe care i le vom face lunar, inclusiv prelevare de lichid cefalorahidian.
Grațiela
- Vezi Mihaile ce avantaje ai ? Cine-ți trãgea ție din creier lichid cefalo... (încurcându-se) cefalo... rahidian, așa, pe gratis. Vezi și tu cum toatã lumea se învârtește în jurul tãu, neștiind cum sã te îngrijeascã mai bine.
Soacra
- Și totuși nu puteți sã-i creați o camera provizorie și lui Mihail, lângã Ranguțu al dumitale, așa ca de la donator la beneficiar ?
Grațiela
- Mama n-o spune în nume de rãu, este spre binele și în spiritul experimentului !
Reprezentantul Bammer
- Pãrerea institutului nostru este alta. În cazul ãsta, vom confunda similitudinile apãrute prin transplant, cu apropierile comportamentale induse odatã cu vecinãtatea lor, ori ãsta nu mai poate fi numit studiu riguros.
Grațiela
- Și cu bãrbatul meu ce se va întâmpla ?
Burlacu
- Chiar așa, cu mine ce se va întâmpla ?
Reprezentantul Bammer
- Vã veți bucura de toatã simpatia concernului Bammer și a mea personal.
Burlacu
- Dacã nu sunt indiscret, ce s-a întâmplat cu rinichiul urangutanului, de ce e nevoie de un transplant?
Reprezentantul Bammer
- Nu vã pot da amãnunte prea multe, ce trebuie sã știți este cã din cauza unei vitrege moșteniri de la naștere, constând într-o malformație congenitalã, urangutanul nostru nu va mai putea supraviețui multã vreme fãrã un rinichi.
Burlacu
- Iar dupã ce mi-l veți înapoia ?
Reprezentantul Bammer
- Vom gãsi un alt donator, iubitor de animale.
Burlacu
- Iar în cazul în care, în acest rãstimp de-un an, voi muri ?
Reprezentantul Bammer
- Ranguțu va ști sã prețuiascã rinichiul Dvs. (scoțând niște foi) Ce ziceți ? Semnãm actele ?
Grațiela
- Noi, în principiu, suntem de acord, și asta numai gândindu-ne la binele soțului meu.
Soacra
- Nu se mai pune problema, contractul de donație se va semna.
Reprezentantul Bammer
- Dar mai trebuie sã semneze și donatorul.
Grațiela (voce mieroasã)
- I-auzi Mihaile, așteaptã omul ãsta în picioare un rãspuns, semnezi sau superi toatã familia, așa cum faci tu, de obicei.
Burlacu (printre dinți)
- Țțțț ! Nu semnez nimic. Auzi, rinichiul meu la un cimpanzeu !
Reprezentantul Bammer
- Cu voia dumneavoastrã aș face o corecție, la un urangutan.
Burlacu
- Urangutan, cimpanzeu, care-i diferența ?! Cicã spre binele medicinii mondiale ! Cine a mai pomenit o astfel de monstruozitate ? Și culmea telenovelei, dupã un an mi-l înapoiazã. Având în vedere cã malpraxisul a devenit o practicã curentã, dacã în loc sã-mi înapoieze adevãratul meu rinichi, mi-l reimplanteazã pe-al animalului, cum mi-l recunosc ? Sau dacã în aceasta perioadã de un an, rinichiului meu îi crește pãr pe dinãuntru, sau se umple cu coji de banane.
Reprezentantul Bammer
- Pãr de urangutan.
Burlacu
- Nu, riscul e prea mare, sunt hotãrât, nu mai semnez nimic. E de ajuns cã-mi sacrific o cornee, spre bunãstarea familiei. Tu n-ai fi în stare sã donezi trei fire de pãr spre bunãstarea noastrã comunã.
Grațiela
- Iatã ce înseamnã egoismul atroce, domnule doctor. Sunteți doctor, bãnuiesc.
Reprezentantul Bammer
- Nu doamnã, sunt vânzãtor de organe, avocat și am numeroase diplome. Am scris chiar un manual, „Arta escrocheriei în negociere”.
Grațiela
- Frumoasã conduita moralã. Așadar, revin (arãtând spre Burlacu) iatã un bãrzãune leneș, (cãtre maicã-sa) nu știu ce mã face sã nu-l las...
Soacra
- Nu acum, imediat, terminã-ți întâi idea.
Grațiela
- Îmi voi dona pãrul, spre binele casei, pãrul meu superb, (bocind) mã voi sacrifica încã odatã !
Reprezentantul Bammer (glacial)
- Nu suntem interesați doamnã, cu pãrere de rãu.
Grațiela (oprindu-se brusc din bocit)
- Așadar Mihaile, toate speranțele noastre se îndreaptã spre tine. (teatral) Ne omori pe toți, sau ne mai dai o speranțã cât un firicel de ațã?
Burlacu
- Știu și eu ...
Grațiela
- Tu știi întotdeauna Mihaile, d-aia te-am și luat drept bãrbatul visurilor mele, fãrã școalã, fãrã bani sau avere dar cu ochii albaștrii ca luciul mãrii, corneea limpede, rinichiul și ficatul mustind de sãnãtate ! (lipindu-și palma de șoldul soțului) I-auzi cum lucreazã !
Burlacu
- Aștept rãspunsul dumneavoastrã domnule, actele sunt pregãtite pentru semnat.
Burlacu (cu naivitate)
- Având în vedere cã mi-l pune la loc...
Reprezentantul Bammer (scoțând din geantã un dosar doldora de hârtii).
- Se garanteazã returnarea organului în cea mai bunã stare cu o garanție extinsã de 2 ani, dar cu schimbarea lichidului numai la berãriile agreate și atestate de noi.
Grațiela (așezându-se lângã maicã-sa)
- Nici nu am accepta noi dacã nu ți-ar mai fi înapoiat. N-am mai dormi zi și noapte de grija ta !
Soacra
- Și nici n-am mai mânca nimic !
Burlacu
- Sunt hotãrât totuși sã nu mã pripesc, sã mai vedem, (arãtând spre teancul cu bani) deocamdatã avem din ce trãi, nu murim de foame, pânã vin ãia sã-mi scoatã ochiul și sã-mi mai dea și restul de bani, ne mai gândim, mai punem în balanțã argumentele pro și contra.
Grațiela (izbucnind)
- Tortura familiei minut cu minut, iatã ce faci tu !
Reprezentantul Bammer
- Absolut de acord.
Soacra
- Așa este.
Grațiela
- O epavã de om înfometându-i pe cei apropiați !
Burlacu
- Grațiela, nu te necãji, zãu așa, n-am zis un „nu” hotãrât, sã ne mai gândim, sã mai cugetãm puțin !
Soacra
- Cât sã te mai gândești Mihaile ?! Acum e momentul, cât ești tânãr și ai organe viabile, dacã îmbãtrânești cine-ți mai ia ție un rinichi cocoșat și putred ? Acum, când ești proaspãt și tocmai bun de tranșat, pardon, de donat am vrut sã zic.
Burlacu
- Mai bine cheamã puștiul vecinului sã dea o fugã în colț la „Bocetul viței” sã ia douã sticle seci de Murfatlar și sã-și ia și el o acadea, uite aici bani (scoate o hârtie din teanc), sã umple și douã sifoane. Eu am un principiu, niciodatã fãrã sifon (arãtând spre rinichi), am avut grijã de ei ca de ochii din cap.
Grațiela
- Numai la bãuturã îți stã mintea, așa ai nenorocit o întreagã familie (schimb de priviri cu musafirul) (dintr-odatã schimbându-și tonul) Hai totuși, dacã simți nevoia de o micã beție, poate dorești și ceva mai tare. Vin de douãsprezece grade ! Asta-i bãuturã pentru un bãrbat adevãrat ?
Burlacu
- Cât de bine pui problema, parcã n-ai fi nevastã-mea, spune-i sã ia și-o sticla micã de votcã pentru pofta de mâncare !
Priviri aprobatoare între mamã și fiicã.
Reprezentantul Bammer
- Eu aș recomanda o palincã. Accelereazã procesele fiziologice benefice în orice organism
Grațiela
- Ascultã-l Mihaile, e sfatul unui om competent.
Burlacu (puțin amețit)
- În palincã ?! Nu e mai competent ca mine ! (cãutând pe sub pat) Eu mai am un activator de proces dintr-ãsta benefic, cum zici dumneata (cãutând febril) pe-aici pe undeva. (gãsește sticla și bea cu poftã) Uite o hârtie, dar sã-mi aduci restul ! Beau o sãptãmânã dintr-o bancnotã d-asta ! Vezi doctore, (luându-l dupã gât) ce se-ntâmplã sã te sacrifici zi de zi pentru familie ? E o filozofie întreagã !
Reprezentantul Bammer (distant)
- Nu mã îndoiesc domnule.
Grațiela iese pe ușã.
Burlacu (luând o poziție de gânditor)
- În cele din urmã, care e diferența dintre om și cimpanzeu sau între om și urangutan ?
Reprezentantul Bammer
- Uitându-mã la dumneavoastrã vãd cum diferențele se estompeazã cu fiecare secundã.
Burlacu
- Cum ?
Între timp se întoarce Grațiela
Reprezentantul Bammer
- Vreau sã zic, sunt enorme aceste diferențe.
Burlacu
- Da, așa m-am gândit și eu.
Se-aud bãtãi în ușã. Deschide Burlacu
Un glas de copil: „Tanti v-am adus bãutura și sifonul”. Grațiela se întoarce cu douã sticle și un sifon. Burlacu intercepteazã din zbor votca, o desface și bea câteva guri zdravene.
Pentru retina mea !
Soacra
- Și pentru rinichi, nu ?
Burlacu
- Nu, pe ãsta nu-l dau, (amețit) nu mã încurc eu cu toți urangutanii dom’le...
Grațiela
- Mihaile, eu, de când te-am zãrit prima oarã, în parcul IOR-eului, te-am îndrãgit, ți-am simțit înfãțișarea curatã, acea sãnãtate venitã din mediul rural, organele tale frumoase, interne și externe. Apoi ne-am cãsãtorit. Îți mai amintești ? A fost atât de romantic !
Burlacu
- Mai femeie, tu te-ai mãritat cu mine sau cu organele mele ?
Grațiela
- Eu iubesc întregul tãu, Mihaile, și sã nu crezi cã-mi vine ușor sã consimt la vânzarea rinichiului tãu, sufãr mai mult decât l-aș vinde pe-al meu !
Burlacu
- O idee !
Grațiela
- Al meu e plin de pietre, aud eu un zãngãnit când merg mai repede, ce-o sã zicã bietul urangutan când se suie în copac ?! Eu i-am dat rinichi bun iar ea, plin de pietricele. Își schimbã bietul animal impresia despre om.
Burlacu (punând sticla de palincã la gurã)
- Sã începem cu ceva tare, pentru cã viața e atât de... de... restrânsã într-un univers în expansiune...
Soacra
- Bea Ionele, de data asta sunt de partea ta. Pentru cã aceste cuvinte ale tale, într-un fel m-au mișcat, (imitând plânsul) nu-i ușor s-accepți sacrificiul celui de lângã tine ! Dar așa e bãrbatul care muncește pentru familie toatã viața, care semneazã, în ultimã instanțã, niște hârtii ca sã-și scoatã familia din sãrãcie. (îi face semn Reprezentantul Bammer sã-i dea formularele) Familia ta are nevoie de semnãtura ta. Poți semna fãrã grijã. Noi suntem aici.
Grațiela
- Noi știm ce trebuie sã semnezi ca sã-ți fie bine.
Burlacu (amețit bine)
- Unde sã semnez ? Semnez tot, am un curaj nebun ! (se-apucã și semneazã pe toate hârtiile din casã, trece la canapea, la scaune, apoi pe fruntea musafirului)
Reprezentantul Bammer
- Și aici în clar.
Burlacu
- Cum adicã în clar ? Eu nu semnez nimic în clar la o adicã.
Grațiela
- Hai dragã, semneazã cu scrisul tãu, ca un soț ascultãtor.(mângâindu-l)
Burlacu (întinzându-se pe canapea și adormind aproape instantaneu)
- Maimuța cu rinichi de om, omul fãrã rinichi de om, omul cu rinichi de maimuțã, maimuța fãrã rinichi de maimuțã.
Grațiela
- A semnat tot ?
Reprezentantul Bammer (consultând dosarele) Sã vedem, sã vedem, da. A semnat.
Soacra
- Putem sã-l operãm acum, doarme atât de profund, nu mai cheltuim nici cu anestezistul.
Reprezentantul Bammer
- Doamnã, e împotriva dreptului medical și principiilor morale. Cu asta, se încheie un capitol, contractul a fost semnat, pe mine vã rog sã mã scuzați, treburi urgente privind rezolvarea și finalizarea cu succes a altor contracte, mã determinã sã plec degrabã.
Grațiela
- Pãi ce faci ?
Reprezentantul Bammer
- Oh, uitasem, ne-am înțeles pe treizeci de mii, rinichiul mai mare, vom face bineînțeles toate analizele de compatibilitate, care, deși foarte scumpe, reactanții au un preț prohibitiv, pentru dumneavoastrã nu vã costã decât o mie douã sute de dolari. Deci din avansul de cinci mii cinci sute de dolari, primiți doar patru mii trei sute, bani care mã pregãtesc sã vi-i înmânez (scotocindu-se prin buzunare)
Grațiela
- E inadmisibil, nu sunt sub nici o forma de acord, îl jecmãniți. Tot acordul se anuleazã ! (smulgându-i contractu-l și prefãcându-se cã vrea sã-l rupã)
Soacra
- Ãsta-i barbarism speculativ intolerabil.
Reprezentantul Bammer
- Cinci mii avans și încheiem afacerea.
Grațiela
- Hai, sã zicem.
Cât mã lupt eu, sã-i apãr drepturile, și el doarme, ca un nesimțit.
Soacra
- Fãrã o mânã de fier în casã sã gestioneze banii bãrbaților, fãrã doar și poate, s-ar duce de râpã familia.
Reprezentantul Bammer (scoate din geantã un fișic de bani pe care Grațiela îi înșfacã lacomã)
- Semnați aici și aici cum cã ați primit un avans.
Grațiela (se conformeazã)
- Dacã e absolut necesar, da.
Reprezentantul Bammer
- Vom veni mâine cu laboratorul, sper cã soțul dumneavoastrã nu suferã de nimic.
Grațiela
- Nu pot pune mâna-n foc, dar în afarã de sindromul talentului, nu cred cã suferã de nimic.
Reprezentantul Bammer
- Și ficatul ? Vãd cã-i place tare mult bãutura.
Grațiela
- Ficatul încã nu-l vindem.
Soacra (fãcându-i semn fiicã-sii)
- Dar dacã chiar sunteți interesați, sãptãmâna viitoare putem vorbi.
Grațiela
- Puteți sã antamãm pentru un mic avans ?
Reprezentantul Bammer
- Ar fi de acord ?
Grațiela
- El nu e de acord cu nimic, la început. Trebuie de fiecare datã depus efort pentru a-l convinge. Am obosit de-atâta efort, așa îmi trebuie dacã m-am mãritat cu un om atât obositor și de stresant.
Reprezentantul Bammer (îndreptându-se spre ușã, pãrãsind încãperea)
- Respectele mele doamnelor și pe curând.
Soacra
- La revedere domnule și vã mai așteptãm pe la noi cu noi propuneri.
Reprezentantul Bammer pãrãsește încãperea.
Grațiela
- Am o idee.
Ia o cretã și marcheazã cu norișori, direct pe haine, organele soțului care urmeazã a fi vândute: Apoi rupe câteva desene de pe planșete și se apucã sã scrie pe ele: RINICHI STÂNG - VÂNDUT
FICAT – ÎN NEGOCIERI INTENSE
SPLINA – GRÃBEȘTE-TE CÃ SE VINDE ȘI-ÃSTA !
TOAMNA VINE CU MARI REDUCERI DE PREȚ
Desenele sunt apoi lipite pe corpul soțului.
Soacra
- Sã-l așezãm mai spre fereastrã sã vadã oferta cei interesați.

Scena 5

Soneria sunã prelung și insistent
Burlacu (trezit dintr-odatã)
- Vezi nevastã cine e la ușã. (îndepãrtând nervos etichetele) Ce-s astea, ce mi-ați fãcut ? Mã vindeți bucatã cu bucatã ?
Soacra
- Mie mi-ar fi rușine sã vorbesc dacã aș fi în locul tãu. Nu vezi cât de puțin valorezi?
Grațiela (se îndreaptã spre ușã, o deschide brusc)
- Da domnule, ce doriți ?
Lefterie
- Stimatã doamnã, dacã îmi dați voie sã mã prezint.
Grațiela
- Vã dau domnule, ce sã fac !
Lefterie
- Mã numesc. Lefterie G și reprezint „Fundația pentru oameni mai sãnãtoși”. Aș vrea sã vã rețin numai câteva clipe. Pot intra?
Grațiela
- Poftim domnule.
Lefterie intrã impetuos pânã în mijlocul încãperii.
Soacra
- Grațiela, te-am avertizat de nenumãrate ori cã primirea în casã a persoanelor necunoscute este foarte periculoasã, în ziua de azi.
Grațiela (cãtre maicã-sa)
- Dar domnul reprezintã o fundație, (cãtre musafir) Chiar așa, ia ieși afarã, dacã ești un om periculos?
Lefterie
- Bunã seara la toatã lumea din aceastã odaie.
Burlacu (trezit)
- Bunã seara strãine.
Lefterie se așeazã pe pat. Toți ochii ațintiți asupra lui. Nu zice nimic.
Grațiela
- Deci...
Lefterie
- Ei bine...
Soacra
- Așadar...
Lefterie
- Pãi, nu mã tratați și voi cu o dulceațã, cu ceva, eu știu cã așa se face la musafiri. Eu încã mai aștept.
Grațiela
- Oh da, uitasem bunele deprinderi, m-am pierdut o secundã.
Soacra
- Grațiela, servește pe domnul cu șerbetul de trandafiri care vi l-am fãcut toamna trecutã.
Grațiela
- S-a mâncat maman, dar îl voi servi pe domnul cu câteva lingurițe de zahar pentru cã din zahar se face șerbetul ãsta, zaharul de fapt, este șerbetul natural, original, fãrã prelucrare. Serviți zahãrul împreunã cu un pahar cu apã sau sec ?
Lefterie
- Nu mulțumesc, chiar nu vreau sã vã formalizați.
Un moment îndelungat de tãcere.
Lefterie
- Vã întrebați probabil de ce sunt eu aici la dumneavoastrã.
Grațiela
- Ne întrebãm și noi.
Lefterie
- În urma anunțului domnului Burlacu. Cine este domnul Burlacu M. ?
Burlacu (ridicându-se cu sfialã în picioare, mâinile împreunate în fațã, figurã spãșitã)
- Eu sunt domnule.
Lefterie (mãsurându-l cu o privire severã)
- Aha, deci dumneata ești. Și ...?
Burlacu
- Nu știu la ce ar trebui sã mã gândesc cã v-ați putea referi dumneavoastrã.
Lefterie (disprețuitor)
- Ai dat un anunț cã vinzi o cornee, probabil ai mare nevoie de bani.
Burlacu
- Am domnule. Într-un fel, așa este. Sunt puțin strâmtorat în momentul de fațã.
Lefterie (în fața pianinei, bãtând anapoda pe clape)
- Vãd cã ai pe-aici tot felul de picturi, scrieri, partituri... ce ești dumneata ? Ești om de culturã ? (rânjind batjocoritor) Vrei sã scoți bani din porcãrioarele astea ? D-aia ai ajuns sã vrei sã-ți vinzi corneea.

Burlacu
- Am vândut-o deja domnule.
Soacra
- A dat-o pe nimic, artistul neînțeles !
Lefterie (mãsurându-l din cap pânã-n picioare)
- Atunci, poate mai vinzi câte ceva.
Burlacu
- Am un magnetofon vechi, o mãsuțã fantezy, (gândindu-se) un serviciu de cafea de la bunica mea din porțelan filigranat, am spart doar douã cești, dar le-am lipit, un record ținând seama de vârsta lui apreciabilã.
Lefterie
- Nu sunt interesat, (studiindu-l) poate ai mai avea ceva de vânzare.
Grațiela
- Soțul meu e sãnãtos, uitați-vã la el (îi înalțã bãrbia) un munte mai mic de om, un deal așa, delușor, dar vânjos și zdravãn, duduie organele în el de sãnãtate. Uitã-te la obrajii lui ce roșii sunt, câtã hemoglobinã are !
Lefterie
- Ha, ha ! În loc sã mã respectați ca pe un musafir deosebit, voi vreți sã-mi vindeți ficatul acestui (ironic) „artist” de poveste. (luându-l deoparte cu brațele pe dupã umeri) Cum stai cu bãutura prietene ? Pun pariu cã excelent. Nici nu cred cã mai ai doi centimetrii buni de ficat funcțional ? Nu-i așa cã ți se umflã uneori picioarele?
Grațiela
- Are dom’le mai mult de doi centimetri.
Burlacu (vinovat, arãtând spre sticlã)
- M-ajutã la inspirație.
Lefterie (pipãindu-l, studiindu-l cu atenție, uitându-se atent la pãr, palpându-i organele interne)
- Știu, am întârziat puțin și s-a vândut deja tot ce-i mai bun. Din pipãit îmi dau seama cã ce mai aveți înãuntru, nu valoreazã cine știe ce.
Soacra
- Nu s-a vândut mare lucru, o cornee, un rinichi, și o clauzã de preemțiune pentru ficat.
Burlacu
- Dar eu nu mai am nici un cuvânt de spus ?

Grațiela
- Mihaile, tu ești un scump. Lasã-ne pe noi sã-ți apãrãm drepturile. Nu vezi cã toți încearcã sã te subevalueze ?
Soacra
- Noi știm sã te prețuim.
Grațiela
- Lasã-ne sã te vindem la adevãrata ta valoare.
Soacra
- Tu dragã nu trebuie sã te obosești, trebuie doar sã semnezi ce-ți spunem noi.
Grațiela
- Te evaluãm pe gratis.
Soacra
- Știi cât costã o expertizã în zilele noastre !
Burlacu are un dialog mai amplu cu sticla de vin.
Lefterie
- De fapt aș fi interesat de un transplant de scalp.
Burlacu (perplex)
- Cum adicã... de scalp ?
Grațiela
- Și-așa a început sã-ți cadã pãrul, peste câțiva ani o sã-l pierzi de tot, luãm niște bani pe-o mașinã ruginitã sub vopsea. Toți adevãrații creatori, toți artiștii contemporani, n-au fir de pãr în cap.
Burlacu (disperat)
- Dar el vrea scalpul, cu ce-mi mai acopãr cutia cranianã ?!
Grațiela
- Am eu un batic fin, de mãtase, de la bunica, l-a purtat numai duminica la bisericã, nici nu-l simți pe cap !
Burlacu
- O sã par o babã masculinizatã cu tuleie și broboadã pe cap.
Soacra (apropiindu-se și întregind cercul conspirativ)
- Hai sã vedem mãcar cât ar da.
Lefterie (degajat, sigur pe el, cu aroganțã)
- Te-ai hotãrât (batjocoritor) artistule ?
Burlacu
- Nu. Așa ceva nu se vinde.
Lefterie
- Știu cã e un joc perfid, ca sã mãriți prețul, dar vãd totuși, în ochii voștri cã ați vrea, bineînțeles, pe o sumã rezonabilã, sã cadeți de acord.
Grațiela
- Ce înseamnã o sumã rezonabilã, puteți sã fiți mai clar domnule ?
Lefterie
- Nu e vorba de nici o sumã, oricât ar fi ea de rezonabilã. Nu se vinde.
Soacra
- Pe dumneata te-a întrebat cineva ?
Grațiela
- Ce tot te bagi în vorbã?
Lefterie
- Binecunoscutele fricțiuni conjugale, care, de cele mai multe ori, întãresc unitatea familiei. Mã scuzați un moment.(scoate un telefon mobil formeazã un numãr și vorbește agitat) Bos, mã aflu în fața unui caz mai deosebit. Cu cât am luat noi ultima datã un scalp. Nu, e viu, nu e vorba de colecția noastrã din cimitir. Așa, oho, și cu inflația, da, dacã pot sã-l scot mai bine îmi iese și mie ceva, nu ? Sunt niște naivi, nu prea știu, îi fac eu într-un fel, doar mã cunoști, da, e frumos, firul sârmos...
Burlacu
- Hei dar despre ce vorbești dumneata ?
Lefterie (la telefon)
- O clipa, bos.
(spre Lefterie)
- Vorbesc cu superiorul meu, vrei sã mã scuzi puțin ?!
(la telefon)
- Da șefu’, spune mai departe, donatorul, da, prostãlãul, cicã cu cine tot vorbesc, da, e un fel de sculptor, pictor, scriitor, compozitor, nici el nu mai știe, pãrul e frumos (aplecându-se deasupra capului lui Mihail, cercetându-i firele capilare) n-are mãtreațã prea multa, incipientã, dar nu s-a extins, cum îi stã bine unui bãrbat cu puținã chelie, sigur, dacã trebuie,întoarcem scalpul pe dos, e mai des pãrul pe partea cealaltã, sunt sigur, un fel de podoabã capilara din piele întoarsã, ține cald iarna la mijloc, dar se umflã vara. Pa șefule, îl fac eu, doar mã cunoști.
(cãtre cei din casã care-l ascultau cu atenție)
- Ce ? Ce vã holbați așa ?! Deci sã trecem direct la negociere. Cincisprezece mii de dolari, penultimul preț.
Grațiela
- Cincisprezece mii ? (îl trage zdravãn de pãr pe Burlacu) Pãrul ãsta ?
Burlacu
- Au ! Îi scazi prețul trãgând de el.
Soacra (trãgându-l și ea zdravãn de pãr)
- E scandalos de puțin.
Lefterie
- Cincisprezece mii și o bandanã profesionalã.
Grațiela
- Fãrã douãzeci și cinci de mii, nu poate fi vorba de vânzare.
Lefterie (îndreptându-se spre ușã)
- În cazul ãsta, pe mine vã rog sã mã scuzați, deja am întârziat..
Soacra
- Stai domnule, noi în principiu, suntem de acord într-un fel, cu acest preț..
Grațiela
- Care e aproape corect...
Burlacu
- Du-te domnule acasã la dumneata și vinde-i scalpul nevestei dumitale.
Lefterie
- Aș mai rãmâne puțin, cu voia soției și a soacrei dumneavoastrã. (luând-o deoparte pe Grațiela) Doamna, am o cunoștințã care ar fi extrem de interesatã de un braț funcțional și sãnãtos.
Grațiela
- Numai brațul stâng poate fi disponibil. Cu mâna dreapta trebuie sã semneze hârtiile.
Burlacu (zdrobit de obosealã) (nervos)
- Afarã toatã lumea. Afarã ! Nevastã, de azi înainte nu voi mai permite nimãnui sã-mi treacã pragul, voi face licitație cu plic închis, cu anunțarea câștigãtorului printr-un anunț oficial, publicat în ziare.
Cortina.

ACTUL 2

Scena 1

O încãpere luxos mobilatã, televizor de dimensiuni apreciabile, mobilier stil, canapele din piele, pe una din canapele un frunziș format din mai multe crengi și ierburi proaspete și aromate amestecate cu stuf. În mijlocul încãperii, o anvelopã de cauciuc agãțatã de tavan. Pe cauciuc se leagãnã relaxat Burlacu Mihail, poartã pe cap o bandanã, mâna stângã îi este înlocuitã cu o protezã cu cârlig, gamba dreaptã cu un ciot de lemn, ochiul drept îi este acoperit cu un petic din piele.
În surdinã, sunetul televizorului.
Grațiela (stând pe-o canapea cu picioarele pe-o blanã, mâncând fistic și uitându-se distratã la o telenovelã)
- Am chemat servitorii mai devreme astãzi, cred c-am sã-i concediez. Împreunã cu bucãtãreasa. Nu știe nici mãcar sã-ți decojeascã câteva banane. Tu auzi, dragã, ce-ți spun ? Oh, am uitat c-ai donat un timpan.
Burlacu
- Bananele mi le decojesc și singur.
Grațiela (se scoalã de pe canapea urmãrind o dâra pe covor, deschide fereastra și se uitã la un cuib de rândunele)
- Iar le-ai mâncat ouãle Mihaile, e al treilea rând de ouã pe care le-au cuibãrit sãrmanele pãsãri, iar tu mãnânci tot. Cred c-aveau și pui în ele !
Burlacu
- Parcã mi-a ronțãit ceva printre mãsele.
Grațiela
- O sã fii blestemat de mama rândunicã.
Burlacu
- Mai blestemat decât sunt acum ? Hu, hu,u,u ume,uma, tu, tu, tiu, timb, u, u !
Grațiela
- Ei lasã cã nu ți-au lipsit niciodatã frunzele tale preferate de rambutan, ți-am adus și stufãrișul cel mai crud, m-au costat o groazã de bani.
Burlacu
- Hu, hu, u, u, ume,uma...
Grațiela
- Faci pe urangutanul când n-ai rãspuns la învinuirile mele.
Burlacu
- Hu, hu, u, u, ume,ume, hu, hu...
Grațiela
- Uneori îmi pare sincer rãu cã te-am lãsat sã-ți donezi jumãtate de creier, cred c-a fost jumãtatea cea bunã.
Burlacu
- Dacã îți donai tu creierul, n-aveam de unde alege, hu, hu, hu, hi, hi, hu, hu... (se-agațã de cauciucul din mijlocul camerei)
Sonorul televizorului devine mai puternic :
- Cercetãtorii britanici au mai fãcut încã un pas spre înțelegerea și dezlegarea limbajelor animalelor. Doctorul Barnet a putut învãța un urangutan sã rosteascã, un numãr de cuvinte. Anul viitor, faimosul om de științã preconizeazã sã-și înscrie uimitorul urangutan Rangutu, în clasa zero pregãtitoare, deși a întâmpinat o neașteptatã reținere din partea inspectoratului școlar, cum cã ar depãși vârsta minimã de înscriere. Reușita se pare cã se datoreazã unui transplant reușit de organe. Barnet a mai declarat cã, deși a încercat ca limba de comunicare sã fie engleza, franceza sau germana, maimuța a refuzat sistematic, singurul limbaj acceptat devenind pronunția în limba romana, limbaj care, pare sã fie o moștenire ancestralã.
Grațiela
- Doctorul Barnet nu e ãla care ți-a schimbat rinichiul ?
Burlacu
- Hu, hu, ha, ha, ãla cred cã este, oricum, seamãnã foarte mult.
Grațiela
- Ți-a dat înapoi rinichiul maimuței.
Burlacu
- Cred cã așa a fãcut, a fost o confuzie. Toți greșim.
Grațiela
- Îi facem proces, cerem despãgubiri de milioane, cerem rinichiul omenesc înapoi.
Burlacu
- Nici nu mã gândesc, mã simt chiar foarte confortabil și relaxat, așa.
Grațiela
- Cum ?
Burlacu
- Mã gândesc sã-l schimb și pe celãlalt, hu, hu, ha, ha... Nici nu ști ce bine-i urangutan. (se-agațã de anvelopã și se leagãnã cu dezinvolturã, din pendularea cauciucului prinde o bananã de pe masã cu cârligul brațului, o trece în cealaltã mânã și-o mãnâncã cu poftã)
Scena 2

Sunã soneria, se-aud câțiva pași, apoi în ușã apare o tânãrã, îmbrãcãminte decentã, tunsoare scurtã.
Servitoarea
- La ușa se aflã un domn care vrea sã vorbeascã de îndatã cu domnul Mihail.
Grațiela
- Spune-i cã domnul nu este disponibil momentan, dar dacã ține cu tot dinadinsul, îi acord eu nu mai mult de cinci minute.
Burlacu (scãrpinându-se cu cârligul pe cap)
- Hu, hu, hi, hi, ba sunt foarte disponibil, spune-i cã nu e nevoie sã se descalțe.
Servitoarea
- Prea bine domnule, doamnã.
În ușã apare un bãrbat uscãțiv, înalt, costum de haine maroniu închis la douã rânduri, ochelari, ținutã impunãtoare. Înainteazã precaut pânã în mijlocul camerei, apoi rãmâne blocat cu privirea pe Burlacu care se legãnã majestos cu anvelopa, într-o mișcare circularã.
Burlacu
- Servești o bananã domnule ?
Domnul Blejar
- Nu mulțumesc.
Burlacu (mușcând cu poftã dintr-una)
- Foarte hrãnitoare. Hai sã-ți arãt pãtuțul meu de frunze fragede !
Domnul Blejar (fãrã sã-l bage prea mult în seamã) (cãtre Grațiela)
- Vã rog sã mã iertați pentru deranj, am insistat în fața menajerei dumneavoastrã pentru a vorbi cu domnul Burlacu.
Burlacu
- Drept la țintã, eu sunt domnul Burlacu.
Domnul Blejar
- Dumneavoastrã !?
Grațiela (arãtând cu mâna spre Burlacu, a lehamite)
- Închipuiți-vã pe cine cãutați.
Burlacu
- Da domnule, dupã cum vedeți, poftiți mai aproape și mai la dreapta dumneavoastrã, intrați în raza ochiului meu stâng, sã vã pot vedea.
Domnul Blejar
- Eu sunt domnul Blejar și reprezint teatrul dramatic ORION, în același timp sunt împuternicit sã reprezint în fața dumneavoastrã și interesele directorului ansamblurilor de balet ale mai multor teatre lirice, în persoana domnului Maurice. Uitați aici procurile de împuternicire și celelalte acte notariale.
Înmâneazã lui Burlacu un dosar gros de hârtii, care nu ajung din pãcate la el, fiindu-i smulse din mâna de soția sa legitimã, Grațiela.
Grațiela
- Probabil este ceva destul de important de-ați binevoit în mod expres, sã avem aceastã plãcutã discuție.
Burlacu
- Luați loc domnule unde vã simțiți mai bine, îmi pare rãu cã n-am un cauciuc și pentru dumneavoastrã, dar vi-l pot împrumuta pe-al meu.
Domnul Blejar
- Este vorba despre douã contracte exclusiviste: unul între dumneavoastrã, pe de o parte și faimosul teatrul Orion pe de altã parte iar al doilea între persoana domnului Burlacu respectiv (rânjind) tot dumneavoastrã ca deținãtor al drepturilor de autor și domnul director Maurice, mai marele peste unsprezece ansambluri de balet ale mai multor teatre lirice ce-și desfãșoarã activitatea artisticã în mai multe țãri europene și ex-europene.
Burlacu
- Piesele acelea de teatru...
Domnul Blejar
- Cele 4 piese de teatru, da, care vor fi puse toate în scenã, deja s-au, putem spune, rãzboit mai multe teatre pentru cele patru manuscrise.
Burlacu
- Și de cele 2 balete aproape terminate... pe care nu știu sã le fi trimis pe undeva.
Grațiela
- Le-am trimis eu darling, fãrã știrea ta. Eram hotãrâtã sã le-arunc la gunoi, dar m-am gândit, în ultima clipã, dacã e ceva de ele și luãm și noi ceva bani ?!
Domnul Blejar
- E adevãrat, par doar ușor neterminate, tocmai în asta constã noutatea absolutã, ați creat un curent artistic stimate domn, „actus artis inperfecto”, care dupã opinia experților, va eclipsa, pentru mulți ani, actualul, nerelevantul, plictisitorul balet contemporan, cel ce mai e pus în scenã cu sãli mai mult goale. Vreau semnãturile dumneavoastrã pe cele douãsprezece contracte, iar asta faciliteazã publicarea în facsimil a libretelor la douã mari edituri Gaumond și Esterhard.
Blejar scoate dintr-o servietã uriașã, care seamãnã mai mult cu o micã valijoarã, o sumedenie de dosare și foi disparate și i le dã spre studiu.
Burlacu (încercând sã parã reținut, conștient fiind de valoarea sa)
- La prima vedere, aș putea spune (lungind pronunția cuvintelor) (citind în continuare) cã n-am obiecții majore asupra acestor contracte.
Grațiela (cu câteva foi în mânã, bãgându-se în seamã)
- Da, se pare cã nu ar fi observații de esențã. Și la cât s-ar ridica valoarea acestor contracte odatã semnate?
Domnul Blejar
- E vorba de suma care probabil vi se va pãrea modicã, de douãsprezece milioane cinci sute șaptezeci de mii de euro.
Burlacu (picã pe spate de pe anvelopã, cãutând sã-și ținã cumpãtul ca orice mare talent care este obișnuit cu astfel de sume, joc ce nu prea îi reușește)
- Cât ?!
Grațiela (repetând în transã)
- Douãsprezece milioane...
Domnul Blejar
- E adevãrat, știu, pare o sumã ridicolã pentru valoarea intrinsecã a manuscriselor, dar asta face parte din prima etapã de contact a publicului cu aceste inestimabile creații, vor urma însã, vã asigur, contracte mult mai substanțiale pe mãsurã ce comunitatea artisticã va lua notã de intrarea pe piațã a acestor, sã le spunem fãrã modestie, capodopere.
Grațiela (revenindu-și repede)
- Bineînțeles, e puțin, foarte puțin chiar, ce înseamnã douãsprezece milioane pentru asemenea valori, în fine, pentru prima etapã, cum zici dumneata, sã spunem cã se acceptã, deși noi ne așteptam la mult mai mult.
Burlacu (pãrând c-a luat-o razna) (copleșit)
- Mult mai mult ! Mult mai mult, sigur ! Mult mai mult ?
Domnul Blejar
- Bineînțeles, voi avea o discuție cu toți antreprenorii artistici interesați pentru mãrirea acestei sume pe care o considerați, pe bunã dreptate, minusculã. De menționat, la acest onorariu se vor adãuga sumele derivate din spectacolele premium, exemplu ziua de naștere a Reginei Elisabeta, reprezentarea evlavioasã papalã, etc. În total cam 13,7 – 14 milioane.
Burlacu
- Eu zic totuși cã-i prea mult..
Grațiela (izbucnind)
- Nu-l bãgați în seamã, a donat o jumãtate de creier, partea cea bunã !
Domnul Blejar
- Aceste sume aproape cã se vor tripla dacã acceptați vânzarea drepturilor de autor și a drepturilor de difuzare.
Grațiela
- Adicã ?
Domnul Blejar
- O sutã zece pânã la o sutã cincisprezece milioane, aproximativ. Din care se scad câteva taxe.
Burlacu
- Nenorociții, încaseazã taxe la puțin...
Grațiela
- Aratã el așa, dar știe ce spune, are partea dreaptã a creierului foarte bunã, s-a dezvoltat foarte mult și pe emisfera stângã care a rãmas goalã dupã operație, i-au pus un burete cu apã. Acum dreapta a invadat emisfera stângã, aproape cã-i ies circumvoluțiunile mintoase prin ureche, e extrem de deștept.
Domnul Blejar
- De la aceastã sumã la care s-a ajuns, în sus, câmpul de negociere a devenit foarte strâmt.
Grațiela
- Pãi, sã zicem cã totul ar fi pregãtit pentru semnarea contractului, nu-i așa Mihaile?
Burlacu (puțin tulbure)
- 150 de milioane, actele ...eu ce trebuie sã fac ?
Domnul Blejar
- Ar mai fi o micã verificare, aș vrea sã am certitudinea cã mã aflu în fața marelui dramaturg contemporan și a marelui compozitor și aranjor, Burlacu Mihail, așa e procedura.
Grațiela
- Cum adicã ? Mai încape îndoialã ?! El este ! depun mãrturie eu, nevasta lui, cea care a trãit alãturi de el și îl cunoaște atât de bine. E un talent înnãscut !
Domnul Blejar
- Mã tem cã nu e de ajuns, doamnã. Nu înțeleg, e vreo problemã cu verificarea identitãții ?
Grațiela
- Îmi pare rãu, stimate domn dar parcã sunteți de la poliție.
Burlacu (întinzându-i cartea de identitate)
- Nici o problemã domnule, poftiți actul de identitate.
Domnul Blejar (uitându-se mirat)
- Hm, ar fi necesarã o expertizã.
Grațiela
- Ce vreți sã insinuați domnule ? Cã soțul meu nu este cel de pe buletin ?
Domnul Blejar
- Se poate spune și așa.
Grațiela
- Nu-ți face griji Mihaile, testele ADN vor confirma. Nu cumva ai donat și ADN-ul ?
Domnul Blejar
- Deși studiile mele nu cuprind și științele medicale, aș fi interesat dacã în ultima perioadã de timp ați fost donator de organe.
Burlacu
- Foarte puțin. Asta ca sã nu fiu nepoliticos și sã-i refuz, nimic important, scalpul, un rinichi, jumãtate de creier, un ficat, o cornee, organe neesențiale.
Grațiela
- Neînsemnate, domnule, ca și când ți-ai scoate o mãsea.
Burlacu
- Ce vreți sã insinuați ? Cã eu nu mai sunt eu ?
Domnul Blejar
- Cei cãrora le-ați donat organele, pot emite pretenții, presupunând cã la operele, fãrã discuție, de o mare valoare, pe care le-ați creat, au contribuit și ei prin organele interne care v-au aparținut în momentul creației dar care, acum, sunt proprietatea terților.
Grațiela (scandalizatã)
- Ne vedem la tribunal domnule !
Burlacu (scandalizat)
- Eu n-am creat cu ficatul domnule ! Eu n-am pictat și n-am sculptat cu rinichiul sau cu scalpul domnule !
Domnul Blejar
- În schimb, ați apreciat intensitatea coloristicã și proporționalitatea ciopliturii cu corneea, ați compus muzica de balet, piesele de teatru și cele 3 opere și cu jumãtatea de creier care nu vã mai aparține acum, ați auzit melodica operelor prin timpanul donat.
Grațiela
- Vãd cã sunteți foarte bine informat domnule Blejar.
Domnul Blejar
- Un om care susține interesele altora, așa trebuie sã procedeze și nu riscã sã fie surprins de notificãri și citații în instanțã, sunt trecut prin multe procese ca sã mai fiu surprins de acest caz, cei drept, puțin mai deosebit. Dacã vreți sã-mi ascultați pãrerea, cred c-ar trebui sã vã mulțumiți doar cu o parte din copyrightul artistic. În cazul când veți revendica întreaga sumã de bani, veți avea nenumãrate procese pe rol, inclusiv urangutanul care a primit rinichiul dumneavoastrã se va constitui ca parte vãtãmatã. Dupã cum știți, a fost testat pentru clasa zero pregãtitoare, știe sã scrie și sã citeascã, e mândria pãrinților lui adoptivi, a școlii și a orașului, toatã presa va simpatiza cu el, vreau sã fiu sincer cu dumneavoastrã, fãrã o înțelegere, șansele dumneavoastrã sunt foarte mici.
Grațiela
- Ți-am spus cã te-ai vândut pe degeaba Mihaile.
Burlacu
- Îmi voi angaja cea mai bunã casã de avocaturã !
Domnul Blejar
- Pentru rezolvarea problemelor pecuniare propun o negociere directã, programatã peste o sãptãmânã, cu participarea avocatului dumneavoastrã și a avocatului urangutanului. Noi, cunoscându-ne interesele, vrem sã evitãm un proces de duratã. Repetițiile la baletele și piesele de teatru care poartã semnãtura dumneavoastrã, merg înainte iar costurile se cumuleazã spectaculos. Societãțile culturale și artistice pe care le reprezint, nu-și permit sã plãteascã corpul de balet, actorii și filarmonicele, fãrã certitudinea unor premiere.
Burlacu
- Vrei mã o bananã ?
Domnul Blejar (surprins, privește spre Grațiela, parcã cerându-i din ochi, ajutorul)
- Nu, mulțumesc. De fapt, eu acum, nu o sã vã mai deranjez, totuși pentru un elementar drept de preemțiune, dacã ați fi de acord contra unei sume modice de cincizeci de mii de euro sã semnați acest act.
Grațiela
- Așteptam propunerea.
Burlacu
- Dacã nu antamați aceastã discuție aproape cã vã bãnuiam de neprofesionalism.
Domnul Blejar (scoțând din geantã câteva foi și un teanc de bani)
- Semnați acest contract, (Burlacu se uitã superficial și se conformeazã) așadar, banii dumneavoastrã...
Grațiela (smulgându-i teancul de bani din mâna) (vorbește blând, glas mieros)
- Îi numãr eu, cu mâna și ochiul tãu, îi numeri mai greu.
Burlacu
- Și-i cheltuiesc și mai greu.
Grațiela
- Te-ajut eu și la cheltuit, dragule cã doar în cãsnicie trebuie sã ne ajutãm, nu ?
Domnul Blejar
- Semnați aici și aici, încã odatã. Iatã din partea noastrã aceastã legitimație prin care sunteți binevenit la toate repetițiile cu orchestra teatrului, la repetițiile corpului de balet și la repetițiile actorilor. O rugãminte, podeaua fiind de lemn, proteza piciorului sã se termine cu un cauciuc, la mers, sã nu deranjați artiștii de pe scenã. La revedere domnule Burlacu, omagiile mele doamnã. Vã voi ține la curent cu preconizata întâlnire dintre reprezentantul casei noastre de avocaturã și avocații dumneavoastrã.
Grațiela (numãrând în continuare)
- La revedere domnule.
Blejar pãrãsește încãperea
Burlacu
- Cu optimismul meu contagios, eu cred cã vom câștiga procesul cu maimuța.
Grațiela (numãrând în continuare)
- Știu și eu ? Dacã juriul va fi format din mai multe femei, așa cum se întâmplã de obicei, cred cã vei pierde. Doamnele simpatizeazã de obicei cu animãluțele. S-ar putea ca procesul dintre un om și o maimuțã sã fie strãmutat la curtea animalelor de casã și sã fi judecat de un judecãtor neutru, de exemplu de un cal sau de un elefant.
Sunã din nou soneria. Apare slujnica.
Slujnica
- Domnițã, un domn cere sã fie primit.
Burlacu
- Cine-o mai fi ? A început sã-mi fie fricã. Pune banii în seif.
Grațiela
- Spune-i sã mai aștepte puțin. Mai am de numãrat.
Slujnica
- Da doamnã. Îl pot primi în anticamerã ?
Grațiela
- În nici într-un caz, va trage negreșit cu urechea la tot ce vorbim.
Burlacu (coborând din anvelopã șontâc, șontâc, și așezându-se pe un fotoliu)
- Nu crezi cã ar fi potrivit chiar sã angajãm un avocat sã-mi susținã drepturile intelectuale ?
Grațiela
- Știu și eu ? Mi-e teamã sã nu fie bani aruncați. (îl privește din cap pânã-n picioare) Nu pari a fii intelectual.
Burlacu
- Oricum, sãptãmâna asta am strâns ceva bani. Patruzeci si opt de mii cinci sute pe ultimele 2 romane, plus drepturile de republicare,douãzeci și șase de mii pentru opera bufã doar primele zece reprezentãri, plus zece la sutã din viitorul turneu european care va face sãli pline încã mult timp de-acum în colo așa cum garanteazã critica, o sutã unsprezece mii șase sute, avansul pentru cele trei piese de teatru cu premierele în urmãtoarele douã luni...
Grațiela
- Și doar optzeci și nouã de mii pe ultimele douã tablouri, nu-ți mai cumpãr uleiuri și pânze, n-ai cine știe ce randament, bani aruncați.
Burlacu
- Ce vrei, de abia sunt apãrute, iar eu sunt încã în viațã, hu, hu, ha, ha, posteritatea însã ne va rãzbuna. Pânzele mele vor valora înmiit !
Grațiela (cu îngâmfare)
- Prea micã recompensa pentru noi, artiștii, trecãtori prin viațã, care-am iubit atât de mult arta. (strângând banii cu putere la piept)
Burlacu
- Gestul firesc era sã mã iei pe mine în brațe, nu banii !
Grațiela
- Oh da, scuze ! Mi-a fost teamã sã nu-ți rup ciotul piciorului sau proteza mâinii sã nu fie ruptã în îmbrãțișarea mea pãtimașã, plus cã o strângere puternicã în brațe crește tensiunea pe ochiul rãmas funcțional. Dar tu știi cât te prețuiesc !
Burlacu
- A mai sosit ceva ?
Grațiela
- Niște întâietãți de publicare prost plãtite și cumpãrarea drepturilor pentru primele tale scenarii de film, despre un școlar introvertit care reușește sã schimbe filozofia de-o viațã a unui pedagog, dacã-ți mai amintești, alt scenariu despre un tânãr dintr-un cartier de proastã reputație care este confundat și reușește sã trãiascã, pânã a fi deconspirat, într-o reședințã privatã de lux. Nouãzeci și cinci de mii plus o sutã douãzeci și șase de mii plus șaptezeci și opt de mii, binișor dar nu extraordinar.
Burlacu
- Nu-mi amintesc de nici un scenariu, deși fac eforturi.
Grațiela
- Probabil cã totul a fost pe jumãtatea de creier pe care ai donat-o.
Burlacu (indignat)
- Dar ãsta e adevãrat furt intelectual !
Grațiela
- Nu-ți mai amintești nici cã ai semnat pentru ca beneficiarul transplantului sã poatã folosi toate informațiile de pe emisfera donatã ?
Burlacu (învins)
- Ei bine, de ce sã mint, nu-mi mai amintesc nimic.
Grațiela
- Ce te-ai face fãrã ca eu sã-ți gestionez toate sumele de bani ? Dacã știam eu Mihaile cât talent zace ascuns în tine, te mai lãsam eu sã-ți provoci singur atâtea mutilãri ?! Ai semnat repede pentru bani !
Burlacu
- Tu și cu soacrã-mea, numai voi douã sunteți rãspunzãtoare de ceea ce mi se-ntâmplã.
Grațiela
- Noi n-am semnat nimic, tu cu mânuța ta ți-ai ales destinul.
Burlacu
- Am putea sã cheltuim ceva din banii ãștia pentru a-mi reface corneea pentru a-mi reîntregi ficatul, a-mi pune la loc scalpul, mâna și gamba piciorului. Și creierul ! (bocind) Îmi vreau creierul înapoi ! Vreau emisfera mea preferatã cu care gândeam atât de profund de la lucrurile mãrunte de zi cu zi, de la aprecierea femeilor pânã la conjuncturile cele mai dezarmante.
Grațiela
- Nu numai cã ne-ar costa o groazã de bani, dragule, dar n-ai mai fi tu cel de-acum, la care țin foarte mult, (lingușindu-se ) cu toate micile defecte fizice, care-ți dau în schimb, așa, o personalitate mai individualistã, mai pregnantã, mai puternicã ! Ai vãzut cum fac pasul în spate oamenii care te vãd. Impresionezi prin alura inconfundabilã de personaj legendar pe care ți-o dau aceste mici amputații atât de fermecãtoare. Eu țin la tine așa cum ești acum. Ești handicapatul meu preferat. Și pentru ce ai face asta ? Ai proces cu o maimuțã numai pentru cã i-ai donat un rinichi. Dacã ai beneficia de organele altor frustrați, procesele ar curge gârlã și s-ar alege praful de mica noastrã avere strânsã cu atâtea sacrificii. Sã nu crezi cã mie îmi este ușor sã te vãd așa zi de zi și sã te numești soțul meu, numai la gândul cã știindu-te slab la minte te vor înșela cu drepturile cuvenite din copyright, prefer sã-i gestionez și sã-i cheltuiesc eu, nevasta ta, decât alți escroci, mã sacrific. Ca sã nu ni se audã vorbe cã am fost înșelați. Și-apoi, cel cãruia i-ai donat creierul a murit la douã luni, n-a rezistat, începuse sã vorbeascã singur, se-apucase sã-i modeleze mãtura nevesti-sii cu foarfeca, citea poezii în parc rațelor sãlbatice, era dus ! Bine c-ai scãpat de jumãtatea aia de creier !
Burlacu
- Modelarea cu foarfeca, a mãturii. Ce forțã creativã brutã !
Grațiela
- Dupã douã sãptãmâni a vrut sã ți-l dea înapoi fãrã pretenții materiale, îți mai amintești, s-a jurat, cine o mai preleva de la un artist ceva, sã fie ajuns de blestemele cele mari.
Burlacu
- Îmi vreau creierul întregit !
Grațiela
- Ziceai cã te simți bine așa, cã nu te mai doare gâtul de-atâta greutate, cã inima pulseazã mai ușor și nu mai visezi femei în fiecare noapte.
Burlacu
- Și femeile au fost pe partea cealaltã a creierului. Mi-ar mai trebui și mie un pom în care sã dorm legãnat, agãțat de-o cracã !
Grațiela
- Te-ai mai plâns, iar eu ți-am promis cã în câteva zile vine o echipã și-ți monteazã un smochin stufos cu scorburã, cum îți place ție.
Burlacu
- Cred cã mã iubești chiar mai mult acum, decât mã iubeai înainte, sãrac, dar întreg la trup.
Grațiela (reluând numãrarea banilor)
- Evident dragul meu, cum ar putea fi altfel ?! Și am mult mai mare grijã de tine, bineînțeles și de averea ta.
Apare slujnica.
Slujnica
- Doamnã, domnule, permiteți ?
Grațiela
- Zi !
Slujnica
- De un sfert de orã, afara așteaptã un domn care insistã sã fie primit.
Grațiela
- Afarã plouã ?
Slujnica
- De un sfert de orã, doamnã.
Grațiela
- Bine, atunci mai lasã-l în antecamerã încã un sfert de orã, sã se usuce !
Slujnica
- Întocmai, doamnã.
Burlacu
- Eu zic sã-l lãsãm doar 5 minute sã fie totuși puțin umed.
Grațiela
- Cheamã-l dupã cinci minute.
Slujnica
- Așa voi face, doamnã.
Slujnica iese.
Burlacu
- Hai sã-l chemãm, cã iar uitãm de el.
Grațiela sunã dintr-un clopoțel.
Intrã în încãpere slujnica.
Slujnica
- Doamnã, domnule...
Grațiela
- Cheamã-l acum.
Slujnica
- Am înțeles, doamnã.
Scena 3

Slujnica iese. Intra în camerã, impetuos, un bãrbat mic, chelos, spilcuit, vorbind repede și mișcându-se fãrã încetare.
Clãnțãu (ceremonios)
- Bunã seara la toatã lumea. Mã numesc Paraschiv Clãnțãu Zornãianu, sunt avocat, și reprezint interesele clientului meu în persoana domnului Ranguțu Maimuc.
Burlacu
- Sunã cunoscut Maimuc ãsta.
Clãnțãu
- E frate-tãu de sânge, împãrțiți aceiași rinichi, domule !
Grațiela (puțin nervoasã)
- Ce dorești domnule ? Cu ce ocazie pe la noi ?
Clãnțãu
- Vreți sã vã vorbesc oficial sau neoficial ?
Burlacu
- Cât se poate de oficial și scurt.
Grațiela
- Mai bine-l mai lãsam în ploaie.
Clãnțãu
- Clientului meu, dupã cum probabil știți, i s-a fãcut carte de identitate, învațã cu rezultate foarte bune, cursurile scolii primare.
Grațiela
- Cu rezultate bune.
Clãnțãu
- Cu rezultate foarte bune !
Burlacu
- Vezi, rinichiul meu savant...
Clãnțãu
- Și a devenit cetãțean cu drepturi depline, urangutan european.
Burlacu
- Numai rinichiul meu e european, restul aparține junglei.
Clãnțãu
- Dumneata ai un discurs rasial, cu frecvente derapaje democratice, opus normelor și valorilor europene unde se promoveazã înțelegerea și acceptarea.
Grațiela
- Și cãsãtoriile între mamifere vertebrate ?
Clãnțãu
- Numai între pongide și hominide, domnițã (lingușitor) vreți sã vã mãritați cu mine?, am o stare materialã bunã...
Grațiela
- Nu sunteți genul meu preferat de maimuțã...
Clãnțãu
- Pot face ca maimuța dumneavoastrã preferatã.
Burlacu
- Domnule avocat, n-am de gând sã vã țin mult în casã, pentru ce-ați venit, faceți un scurt expozeu.
Clãnțãu
- Revenind deci, la problema pentru care sunt eu aici, clientului meu i s-a fãcut o mare nedreptate care va fi soluționatã în instanțã, (îndulcindu-și tonul) dacã, bineînțeles, nu cãdem de acord. Dupã cum prea bine știți, în urma transplantului rinichiului dumneavoastrã, clientul meu a trecut printr-o perioadã dureroasã de metamorfism. A devenit dintr-un urangutan, ființã sãlbaticã, spontanã și periculoasã, un cetãțean responsabil al societãții noastre, care-și plãtește taxele și vegheazã la bunãstarea urbei. În douã cuvinte vom intenta o acțiune în justiție pentru a revendica o parte semnificativã a averii pe care o dețineți acum.
Grațiela
- Dar e de-a dreptul scandalos, unde s-a mai pomenit așa ceva, ca o maimuțã sã revendice averea unui om ? E strigãtor la cer.
Burlacu
- Nemaipomenitã obrãznicie, nu-mi vine sã cred cã mi se întâmplã tocmai mie. E o farsã, nu-i așa? Mi-a fãcut cineva o farsã, evident.
Clãnțãu
- Vã asigur cã nu e vorba de așa ceva, dupã prima citație la tribunal vã veți da seama cã lucrurile au luat o întorsãturã periculoasã, aș putea spune catastrofalã, pentru averea pe care o posedați.
Grațiela
- Hai, și așa, neoficial, ce ne spui, repede, pânã nu te arunc pe ușã afarã.
Clãnțãu
- Oh, sunteți atât de energicã, doamna mea. Domnule Burlacu sunt un admirator, fãrã rezerve al soției dumneavoastrã.
Burlacu
- Sunt mãgulit domnule. Hai cã te dau eu în brânci afarã neoficial... (încercând sã-l azvârle afarã)
Se interpune Grațiela
Grațiela
- Sã-l lãsãm totuși sã spunã ce mai are de spus pânã la sfârșit, și poate nu-l dãm afarã, ci mai întâi îi rupem aici oasele.
Clãnțãu (mai mult scandalizat decât speriat)
- Doamnã, vã rog, nu mai stau o clipã într-un loc unde-mi este pusã viața în pericol, bãnuiam cã negocierile vor fi presãrate cu incidente, dar nu atât de abrupt ! Furia vã face sã neglijați faptul cã sunt avocat, și integritatea mea corporalã nu poate fi lezatã ?
Grațiela
- Da, scrie în codul de procedurã penalã cã avocații nu pot sã încaseze pumni. Dar o sã-i facem pe loc o ușoarã corecție acestui act normativ.
Burlacu
- Hai spune ce mai ai de spus, canalie de tribunal.
Clãnțãu
- Mai ușor cu epitetele. Epitetele se contabilizeazã. (noteazã ceva într-un carnețel, se uitã la ceas și noteazã mai departe) Acum, cu titlu neoficial, (îndulcindu-și vocea) de ce sã trecem mãi, oameni buni, prin tribunale, s-ajungeți de râsul lumii cã aveți înfãțișare la tribunal, în proces cu un urangutan, mai bine facem o înțelegere amiabilã.
Burlacu
- Uimitor, o înțelegere cu o maimuțã !
Clãnțãu
- Vã rog sã nu-mi jigniți clientul (noteazã din nou în carnețel) aceste derapaje verbale, aceastã lipsã de respect, vor fi consemnate în fața judecãtorului. Clientul meu este un cetãțean integrat în societate cu drepturi depline. Cu îndatoriri, responsabilitãți, dar și cu drepturi.
Burlacu
- Are dreptul sã-mi ia averea fãcutã cu trudã și prin talent. O sã cer probã în instanțã sã producã și el creații cu valoare artisticã.
Clãnțãu
- O sã vã mirați poate, dar a și scos câteva acuarele, și-a sculptat o creangã subțire cu atâta mãiestrie !
Burlacu
- Ca sã-și serveascã desertul de furnici din crãpãturile arborelui.
Clãnțãu
- Trecând peste ironiile dumneavoastrã ce trãdeazã acumularea unei inimaginabile frustrãri, operele lui Ranguțu Maimuc, sunt expuse în holul muzeului Brukenthal, și mai aflați cã este pe cale sã se materializeze o expoziție itinerantã, sponsorizatã de Geo Wild Romania, intitulatã „De la Tarzan la Tițian, pariurile maimuței moderne”. De fapt eu și cu Ranguțu am hotãrât sã acordãm acestui post de televiziune întâietate la transmiterea în direct. Nici nu vã vine sã credeți câte trusturi media au cumpãrat în avans drepturile de redifuzare a procesului Maimuc contra Burlacu.
Grațiela
- Pe scurt, domnule Zornãianu Clãnțãu, ce pretinde partea vãtãmatã ?
Clãnțãu
- Nu bãnuiți ce pretinde ? Pretinde tot, adicã toate drepturile intelectuale pânã la ora de fațã, materializate prin sumele de bani acordate de terți, pentru valorificarea acestui capital artistic: creații lirice, balete, piese de teatru, artã plasticã, beletristicã, absolut tot, iar noi bãnuim cã ați compus și muzicã popularã olteneascã și de pahar plin, e-adevãrat contra unor sume de bani derizorii.
Burlacu
- Numai de pahar bãut.
Clãnțãu
- Noi considerãm cã dupã transplantul glandei renale, toate acestea aparțin clientului meu. Nu avem însã nici un fel de pretenții la bunurile materiale ce decurg din vânzarea, ulterioarã momentului de fațã, a viitoarelor creații artistice, ce vã vor aparține, așadar, în exclusivitate.
Grațiela
- E scandalos ! E un adevãrat jaf !
Burlacu
- E inuman, o practicã barbarã de stoarcere de bani, escrocherie dusã la limitele absurdului. Un mamifer aparținând regnului animal, sã-mi moșteneascã mie averea !
Clãnțãu
- Dacã doriți sã continuãm procedura de intentare a procesului, nu o sã aveți decât de pierdut, casa de avocaturã pe care o reprezint, este foarte puternicã, în plus, a strâns toate mãrturiile, probele, fișele medicale, pansamentele și bandajele transplanturilor, expertizele asupra autenticitãții rinichiului, totul bine rânduit, va face o impresie puternicã juriului, vã asigur. Sfatul meu, deși am pierde sume mãricele din transmisiile ședințelor, noi vã propunem zero virgulã doi la sutã din drepturile de autor pentru balete, zero cincisprezece, pentru scenariile de dramaturgie și opere și zero virgulã zece din restul creațiilor. Prin reciprocitate vã acordãm și dumneavoastrã 50 la sutã din câștigurile provenite din vânzarea bãțului domnului Ranguțu zis și Maimuc, operã care se va licita la Londra de casa de licitații Saxonbye.
Burlacu
- Bine dar rinichiul actual al maimuței...
Clãnțãu
- Protestez la folosirea termenului „maimuțã”.
Grațiela
- Nu se admite, continuã.
Burlacu
- Rinichiul acestui mamifer vertebrat era al meu, și funcționa la întreaga sa capacitate, când am conceput totul., hu, hu, ha, ha, hu, hu.
Clãnțãu
- Asta urmeazã sã dovediți, ceea ce va fi foarte greu pentru cã plicurile trimise, pe care le-am recuperat de la terți și le deținem ca probã în instanțã, au fost expediate ulterior operației de transplant.
Grațiela
- Juriul, sper, va avea capacitatea de a înțelege cã nu rinichiul a compus balete ci creierul.
Clãnțãu
- Sângele care a ajuns la creierul soțului dumneavoastrã, a fost filtrat de toxine de rinichiul clientului meu, în lipsa acestei operații, artistul n-ar fi putut sã aștearnã pe hârtie, o notã, o literã sau, o pensulã îmbibatã în culoare, pe pânzã.
Burlacu
- Nici o înțelegere, ne vedem în instanțã.
Amândoi soții îl împing forțat spre ușã pe avocat care opune o oarecare rezistențã.
Clãnțãu
- N-aveți nici o șansã, sunteți victimele neînțelegerii procesului de creație artisticã ...stați ! (se opresc) Sã-mi notez ora când m-ați împins !
Îl smucesc aruncându-l dincolo de ușã.
Cortina

EPILOG (ACTUL 3)

Scena 1

Aceeași încãpere cu mobila puțin mai jupuitã, camera neîngrijitã, lucruri aruncate peste tot. Un televizor cu diagonala mare la care stã relaxat, așezat pe un cauciuc Burlacu.
Știrile de la televizor
O reporterã transmite de la fața locului, de pe scãrile tribunalului.
- În urmã cu puține ore s-a încheiat procesul pierdut de artistul dramaturgul și muzicianul Mihail Burlacu. Vã întrebați probabil cine a avut câștig de cauzã impresionând juriul. Ei bine, nimeni altul decât cimpanzeul domesticit Ranguțu Maimuc.
Burlacu
- Hu,hu, ha, ha, hu, o s-o dea în judecatã, e urangutan, o sã spunã cã e profund jignit greșindu-i specia.
Reportera (continuând)
- Acesta, conform hotãrârii instanței de judecatã a câștigat optzeci si patru virgulã douãzeci și trei milioane de dolari. Artistul Burlacu Mihail sau cum l-a numit presa artescrocul de succes, este acum, realmente ruinat.
Intrã Grațiela și se așeazã plinã de exuberanțã și atitudine, în spatele cauciucului pe care stã Burlacu.
Reportera (în continuare)
- O altã loviturã primitã de Mihail Burlacu este despãrțirea de soția sa și cãsãtoria ei cu Ranguțu câștigãtorul în instanțã a fabuloasei averi a controversatului artist. Ea a declarat în exclusivitate pentru postul nostru cã a înțeles din timpul procesului cuvintele în urangutanã a parții vãtãmate care prin ha, hu,hi, hu ha, ha, i-ar fi spus cât de mult o iubește si și-o dorește la casa lui ca soție iubitoare și fidelã, amândoi hotãrând sã-și uneascã destinele în cel mai scurt timp.
Burlacu (vorbind imaginar cu reportera)
- Ce înseamnã în ziua de azi sã știi urangutana, de la mine a învãțat-o.
(spre Grațiela) Dar n-o știi totuși, atât de bine.
Grațiela (afectat)
- Am timp s-o învãț lângã iubirea mea, acest minunat și plin de bani, urangutan.
Burlacu
- Și cu mine ce faci ?
Grațiela
- Nu-ți face griji, ești un artist adevãrat. Nu mai trebuie sã muncești, am aranjat sã devii pensionar.
Burlacu
- Eu, sã devin pensionar, la vârsta mea ! Nu m-aș împãca niciodatã cu ideea asta.
Grațiela
- Dacã ai fost atent la hotãrârea curții, ție, pierzând aproape tot, partea vãtãmatã e obligatã sã-ți asigure locuințã și hranã. Am pregãtit pentru fostul meu soțior, la care țin încã atât de mult, o cușcã foarte confortabilã care a aparținut viitorului meu soț, iar tu vei deveni pensionarul grãdinii zoologice Bucov. Te vor hrãni bine și vei avea timp sã compui și balete, și romane, și poezii, vei fi vizitat de mulți oameni mai ales sâmbãta și duminica din rândul cãrora vei avea de unde sã-ți alegi personajele. Spune tu, nu-i extraordinar ? Ți-am donat cușca fãrã pretenții materiale, nu trebuie sã-mi mulțumești. Încã o dovadã de cât am ținut și încã mai țin, ca proasta, la tine. (îl pupã pe bandanã)

Scena 2

Grațiela își aprinde o țigarã și pãrãsește scena. Apar domnul Blejar, Lefterie, reprezentantul Bammer și Paraschiv Clãnțãu Zornãianu, toți în halate albastre, împingând o cușcã pe rotile, apoi amãgindu-l cu o bananã pentru a-l bãga în cușcã, lucru care-l și reușesc din prima încercare.
Burlacu (vorbind cu cei patru și mâncând cu poftã banana câștigatã ușor)
- Urangutanul ãsta, Ranguțu, nu-i mai bine ca bãrbat decât mine. Nu știu ce-o fi gãsit la el ! Dar eu o mai aștept. O sã se convingã ea la ce-a dat cu piciorul. Hu, Hu, Ha, Hî, Hî. Și-o sã se întoarcã, o lunã-i dau, maxim un an. Trebuie sã treacã ea pe la grãdina zoologicã, îi recit un poem și-i a mea, ce ziceți mã bãieți ?! Hu, Hu, Ha, Hî, Hî, Hu, Hu.
Reprezentantul Bammer (strigã într-una, schimonosindu-se la el)
- Rinichi, rinichi, rinichiul, rinichi, rinichi !
Domnul Blejar (rânjind)
- Am aici niște contracte noi pentru tine artistule (de mai multe ori îi întinde printre gratii un sul gros de hârtie, de fiecare datã trãgându-i-l repede înapoi și lovindu-l peste nas cu el)
Lefterie (zgâlțâind printre gratii o perucã)
- O vrei ? Uitã-te puțin ce pãr frumos ai avea.
Paraschiv Clãnțãu imitã o maimuțã dezvelindu-și dinții și clãnțãnind întruna. Apoi trece cu un bãț peste zãbrelele cuștii, enervându-l la culme pe Burlacu. Acesta încearcã disperat sã prindã bãțul sau sã-l muște.
Grațiela (prefãcându-se cã-i ia apãrarea) (zâmbet disprețuitor)
- Pentru numele lui Dumnezeu, lãsați-l în pace, în definitiv, e fostul meu soț ! (cãtre Burlacu) te simți bine Mihaile ? Uitã-te, ți-am adus niște zarzãre coapte cã bananele s-au scumpit.
Cușca face de douã ori ocolul scenei înainte sã disparã în culise.
Cortina.




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!