soarele transfigurează
umbrele pământului
ca o întrebare fără răspuns
despre noi doi
ca o livadă în resurecție
n-am vorbit cu tine niciodată
despre iarna aceasta a dezunirii
despre ultimul
am început să caut cuvinte pentru ceea ce simt
sunt atât de golașe sentimentele mele că se vede din depărtare cum tremură
tu zâmbești înțelegătoare
(ai un zâmbet pentru dragoste
un zâmbet pentru
N-a fost să fie, dar ce-a fost?
Furtună aprinzând jarul fraged?
Codoașe gânduri fremătând lasciv?
Priviri mințind strălucitor?
Și-acum n-a mai rămas nimic
Se-nvârt în fuioare ogârjite păreri
foșnind
este un pas
curge ușor
pe foaia albă
ca o picături
de rouă
e un dar
toate vocile
se unesc print-un
șir tăcut
de cuvinte
nu are chei
nici ferestre
nu are trup,
dar o simți
măsoară
Nu există anestezie mai eficientă
ca cea pe care ți-o administrezi singur
sub formă de ceai de tei, filtrat și răsfiltrat,
prin inteligența ta încâlcită,
care mai mult te-a încurcat în trăire
și
nici firul de care atârnã
aproape indecis
adevãrul
strig toate acestea
le urlu
le plâng
apoi mã dau tuturor
cu disperarea celui care a înţeles
cã nimeni nu are nevoie de nimeni
cu felul acela de
te-ai întors
nu am întrebări
și nici nume
ca un cavaler într-un turnir
am o magnolie întunecată
pe umăr
te-ai întors
și sunt în uitare
îmi desenezi aerul
într-un carusel al notelor
pe un portativ
Se spune că românul s-a născut poet. Stau, ca dovadă, miile (sau zecile de mii?) de titluri ale cărților de poezie care se tipăresc anual, în tiraje „de familie” (20, 50, cel mult 100 de exemplare),
Eu sunt ceea ce nimeni nu crede că știe.
Un dinainte al unui alt dinainte
De care nimeni nu își mai amintește.
Partea ce în mine ca mine nu poate să fie.
Acel eu în care îmi imaginez că am să
Paratrăsnet,
Vârful de munte sta în cer
Și se înălța din carne pe umeri.
Panglică de prins fluturi de fier.
De pretutindeni
pe vârf îi coborau lumini
ce îl loveau efemer trosnind.
Eu, ca și
secvența 5
azi dimineață inventasem involuntar un cuvânt:
netrimitere —
actul de a compune un mesaj complet,
cu virgule la locul lor,
cu tonul calibrat și metrica perfectă,
și a-l lăsa să existe în
Natura noastră este gregară.
Trăim pentru a ne aparține
și a defini reflecția noastră
din imaginea în care,
privindu-ne,
înflorim în glastră.
Suntem o planetă de lumini lipsită,
ce există din
disperat
un țânțar
deliberat
m-a pișcat în mai multe locuri
pe unde m-ai sărutat
încifrat
cu un aer înțepat
și nici măcar nu știu
dacă avea acul
sterilizat
Tu nu erai obsedată de îmbătrânire ori de gândurile reci ce migrau de la tine cu fiecare trecere a cocorilor, dar îți fotografiai curioasă chipul, ori de câte ori, îndrăgindu-te în secret, el îți
Acest flux de amintiri cu tine
e râul însingurat
un monolog în fața soarelui
o canava de valuri și lacrimi
o statuie în oglindă
amintirile mele cu tine sunt
râul acesta exanguu
nisipul ce picură și
Veacul bate,
clipa sună,
pleoapele-și închid aripa
ca niște uși trase în grabă.
Pe zid
umbra unui copac se sprijină,
dar sunetul e dat pe mute
și nu sesizează nimeni cum geme.
Ca într-un somn pe
CAPITOLUL 5
La Casa Vânturilor, soarele ieșise în sfârșit dintre nori cu o aroganță veselă, după o noapte lungă și ploioasă care lăsase în urmă o epuizare fizică și mentală greu de scuturat.
Inima,
ca un cauciuc din care este făcută roata unei mașini,
trece peste asfalt și peste pietre din drum
ducând înainte ceea ce i s-a dat
să poarte în carnea ei
de țărână și scrum.
Ea,
ca un val