Atelier Literar

Memorăm, cu un rânjet, tot ce n-am fost, Ospăț de iluzii servit pe o farfurie de lut, Amânând scadența, de parcă trupul e un cost Rambursat de viermi, într-un contract mut. Trecem în „noua

În ultimele luni n-am mai știut în care dintre noi s-a produs adevărata ruptură. Poate că legăturile dintre oameni nu mor într-o clipă, ci se sting lent, asemenea rădăcinilor unui arbore care încă

am luat poemul și l-am strâns între genunchi precum făcea Sile potcovarul cu copita calului când eram copil și am început să caut febril prin toată casa câteva cuie și o potcoavă nu puteam lăsa să

iar covrigii tot mai scumpi mã întreb Doamne unde mai este locul celui care plãteşte din cotidian în an de multe ori cu sânge pentru

Suflete, aburule, te-aş sădi, te-aş răsădi în Grădina Raiului, drept în calea Domnului. Dumnezeu când te-ar privi, de tine s-ar milostivi, să fii veşnic te-ar meni, să fii veşnic şi curat,

De multe ori m-am întrebat ce este un suflet și de ce simpla rostire a acestui cuvânt produce în mine o stranie amețeală, ca și cum aș încerca să ating cu mintea ceva fără formă, ceva care nu încape

atât de exacte încât tace şi guguştiucul de la pittulongu care îmi cântã pre limba mea de câte ori îndrãznesc sã privesc alte zãri ca sã nu rãtãcesc cumva aiurea limba românã e doar un sentiment

Fierbe cerul sub sunetul clopotului care răsună tocmai din sternul pământului, până și stelele tremură, atârnate de firul fără siguranța rezistenței. Sună – de tremură carnea pe oasele

Tu mi-ai șoptit că mă iubești Și eu la fel, și-ți spun că arde Să ne prefacem în povești Cu amintiri pictând o carte Și dacă e să fii a mea Al tău voi fi să-ți fiu aproape Gustând din toate câte-un

în această zi aparent banală aparent la fel când clipa este o femeie mofturoasă oamenii adulmecă muzica venită de undeva de peste lac de peste timp ca spălate cu detergent valurile lasă vederii

​Mănânc și azi cu noduri, cu gâtul strâns de frici, Deși pereții-s tăcuți și-s ai mei, sunt toți aici, Dar mintea e o fiară ce nu vrea să priceapă urã Când ușa e închisă și nu-i nici o

Ascultă sub pământ — e presiunea osmotică a lalelelor, un puls care rupe asfaltul sub tălpi. Oprește-te. Simte cum pielea pleoapei se subțiază de atâta miros de clorofilă. Nu e muzică, e un zgomot

privesc dansul norilor nãscãtor de fulgere calea dintre cer şi pãmânt precum o pedeapsã inexplicabilã un fel de sãrut pãtimaş dintre energie şi

histaminele scutură carnea să o trezească o mușcă îi zgârie învelișurile virusul nou-născut bea cu mine cafeaua dis-de-dimineață îmi merge de abușelea în umbră cortizol cortizol fratele

O viață și un minut am trăit în logica lucrurilor, în ordinea care nu întreabă, doar răspunde — cu o politețe rece, aproape birocratică. M-am format în linii drepte, conștiincios, ca un elev care nu

Corpul mi-e greu, mintea amară. Aud. Se ceartă. Se înjură, se blestemă. Am uitat cum să respir normal. Mă ascund în pagini, ca într-un adăpost improvizat , cu mâinile pe urechi, încercând să-mi

secvența 5 la capătul visului meu ești tu — construită din sârme care îmi oxidează legăturile slabe ale existenței. și nevroza ta — întărită de un mortuar încă viu în relații. din când în când mai

M-am oprit în fața vitrinei Și am privit uimit ca un pește prins în cîrlig afișul cu informații utile amatorilor de chilipiruri Avem șorici gros la preț redus Și radiografii cadou pentru

În fiecare noapte Caron își leagă barca de marginea patului meu și mă întreabă politicos dacă mai vin. Eu îi spun că nu încă, că mai am de băut o cafea rece cu fantomele dimineții, că mai am de

cum ai ciupi o coardă și-ar suna vesel, nemaipomenit de vesel, de parcă te-ai trezi în larma unui pâlc de adolescenți voioși nevoie mare, fără ca nimeni să știe de ce - și nici nu trebuie -, cum