Atelier Literar

soarele transfigurează umbrele pământului ca o întrebare fără răspuns despre noi doi ca o livadă în resurecție n-am vorbit cu tine niciodată despre iarna aceasta a dezunirii despre ultimul

am început să caut cuvinte pentru ceea ce simt sunt atât de golașe sentimentele mele că se vede din depărtare cum tremură tu zâmbești înțelegătoare (ai un zâmbet pentru dragoste un zâmbet pentru

N-a fost să fie, dar ce-a fost? Furtună aprinzând jarul fraged? Codoașe gânduri fremătând lasciv? Priviri mințind strălucitor? Și-acum n-a mai rămas nimic Se-nvârt în fuioare ogârjite păreri foșnind

este un pas curge ușor pe foaia albă ca o picături de rouă e un dar toate vocile se unesc print-un șir tăcut de cuvinte nu are chei nici ferestre nu are trup, dar o simți măsoară

Nu există anestezie mai eficientă ca cea pe care ți-o administrezi singur sub formă de ceai de tei, filtrat și răsfiltrat, prin inteligența ta încâlcită, care mai mult te-a încurcat în trăire și

nici firul de care atârnã aproape indecis adevãrul strig toate acestea le urlu le plâng apoi mã dau tuturor cu disperarea celui care a înţeles cã nimeni nu are nevoie de nimeni cu felul acela de

te-ai întors nu am întrebări și nici nume ca un cavaler într-un turnir am o magnolie întunecată pe umăr te-ai întors și sunt în uitare îmi desenezi aerul într-un carusel al notelor pe un portativ

Mi-au rămas puține gene Sub stufoasele-mi sprâncene, Da'-s contrare la soție... Chiar... motiv de gelozie.

Eu sunt ceea ce nimeni nu crede că știe. Un dinainte al unui alt dinainte De care nimeni nu își mai amintește. Partea ce în mine ca mine nu poate să fie. Acel eu în care îmi imaginez că am să

Paratrăsnet, Vârful de munte sta în cer Și se înălța din carne pe umeri. Panglică de prins fluturi de fier. De pretutindeni pe vârf îi coborau lumini ce îl loveau efemer trosnind. Eu, ca și

secvența 5 azi dimineață inventasem involuntar un cuvânt: netrimitere — actul de a compune un mesaj complet, cu virgule la locul lor, cu tonul calibrat și metrica perfectă, și a-l lăsa să existe în

Natura noastră este gregară. Trăim pentru a ne aparține și a defini reflecția noastră din imaginea în care, privindu-ne, înflorim în glastră. Suntem o planetă de lumini lipsită, ce există din

disperat un țânțar deliberat m-a pișcat în mai multe locuri pe unde m-ai sărutat încifrat cu un aer înțepat și nici măcar nu știu dacă avea acul sterilizat

Tu nu erai obsedată de îmbătrânire ori de gândurile reci ce migrau de la tine cu fiecare trecere a cocorilor, dar îți fotografiai curioasă chipul, ori de câte ori, îndrăgindu-te în secret, el îți

Acest flux de amintiri cu tine e râul însingurat un monolog în fața soarelui o canava de valuri și lacrimi o statuie în oglindă amintirile mele cu tine sunt râul acesta exanguu nisipul ce picură și

Veacul bate, clipa sună, pleoapele-și închid aripa ca niște uși trase în grabă. Pe zid umbra unui copac se sprijină, dar sunetul e dat pe mute și nu sesizează nimeni cum geme. Ca într-un somn pe

CAPITOLUL 5 La Casa Vânturilor, soarele ieșise în sfârșit dintre nori cu o aroganță veselă, după o noapte lungă și ploioasă care lăsase în urmă o epuizare fizică și mentală greu de scuturat.

Un lipici din cale-afară Totdeauna-i la mijloc, De-o structură strict bizară... Bună pentru orice loc.

Inima, ca un cauciuc din care este făcută roata unei mașini, trece peste asfalt și peste pietre din drum ducând înainte ceea ce i s-a dat să poarte în carnea ei de țărână și scrum. Ea, ca un val