Memorăm, cu un rânjet, tot ce n-am fost,
Ospăț de iluzii servit pe o farfurie de lut,
Amânând scadența, de parcă trupul e un cost
Rambursat de viermi, într-un contract mut.
Trecem în „noua
În ultimele luni n-am mai știut în care dintre noi s-a produs adevărata ruptură. Poate că legăturile dintre oameni nu mor într-o clipă, ci se sting lent, asemenea rădăcinilor unui arbore care încă
am luat poemul și l-am strâns între genunchi
precum făcea Sile potcovarul cu copita calului când eram copil
și am început să caut febril prin toată casa
câteva cuie și o potcoavă
nu puteam lăsa să
Suflete, aburule,
te-aş sădi,
te-aş răsădi
în Grădina Raiului,
drept în calea Domnului.
Dumnezeu când te-ar privi,
de tine s-ar milostivi,
să fii veşnic te-ar meni,
să fii veşnic şi curat,
De multe ori m-am întrebat ce este un suflet și de ce simpla rostire a acestui cuvânt produce în mine o stranie amețeală, ca și cum aș încerca să ating cu mintea ceva fără formă, ceva care nu încape
atât de exacte
încât tace şi guguştiucul de la pittulongu
care îmi cântã pre limba mea
de câte ori îndrãznesc sã privesc alte zãri
ca sã nu rãtãcesc cumva aiurea
limba românã
e doar un sentiment
Fierbe cerul sub sunetul clopotului
care răsună tocmai din sternul pământului,
până și stelele tremură, atârnate de firul
fără siguranța rezistenței.
Sună – de tremură carnea pe oasele
Tu mi-ai șoptit că mă iubești
Și eu la fel, și-ți spun că arde
Să ne prefacem în povești
Cu amintiri pictând o carte
Și dacă e să fii a mea
Al tău voi fi să-ți fiu aproape
Gustând din toate câte-un
în această zi aparent banală aparent la fel
când clipa este o femeie mofturoasă
oamenii adulmecă
muzica venită de undeva de peste lac
de peste timp
ca spălate cu detergent
valurile lasă vederii
Mănânc și azi cu noduri, cu gâtul strâns de frici,
Deși pereții-s tăcuți și-s ai mei, sunt toți aici,
Dar mintea e o fiară ce nu vrea să priceapă urã
Când ușa e închisă și nu-i nici o
Ascultă sub pământ —
e presiunea osmotică a lalelelor,
un puls care rupe asfaltul sub tălpi.
Oprește-te. Simte cum pielea pleoapei
se subțiază de atâta miros de clorofilă.
Nu e muzică, e un zgomot
histaminele scutură carnea
să o trezească
o mușcă
îi zgârie învelișurile
virusul nou-născut
bea cu mine cafeaua
dis-de-dimineață
îmi merge de abușelea
în umbră
cortizol
cortizol
fratele
O viață și un minut
am trăit în logica lucrurilor,
în ordinea care nu întreabă,
doar răspunde —
cu o politețe rece,
aproape birocratică.
M-am format în linii drepte,
conștiincios,
ca un elev care nu
Corpul mi-e greu, mintea amară.
Aud. Se ceartă. Se înjură, se blestemă.
Am uitat cum să respir normal.
Mă ascund în pagini, ca într-un adăpost improvizat , cu mâinile pe urechi, încercând să-mi
secvența 5
la capătul visului meu ești tu — construită din sârme care îmi oxidează legăturile slabe ale existenței.
și nevroza ta — întărită de un mortuar încă viu în relații.
din când în când mai
M-am oprit în fața vitrinei
Și am privit uimit ca un pește prins în cîrlig
afișul cu informații utile amatorilor de chilipiruri
Avem șorici gros la preț redus
Și radiografii cadou pentru
În fiecare noapte
Caron își leagă barca
de marginea patului meu
și mă întreabă politicos
dacă mai vin.
Eu îi spun că nu încă,
că mai am de băut o cafea rece
cu fantomele dimineții,
că mai am de
cum ai ciupi o coardă și-ar suna vesel, nemaipomenit de vesel,
de parcă te-ai trezi în larma unui pâlc de adolescenți voioși nevoie mare,
fără ca nimeni să știe de ce - și nici nu trebuie -,
cum