Atelier Literar

Pămîntul și apele erau blagoslovite, Bobul răsărea în scînteieri înmiite. Apele creșteau pești cu carnea dulce, Turmele răsăreau ca florile pe munte, Pădurile ne încălzeau ochii,

Sorin Oprescu look-alike mergea pe bicicletă dimineața prin parc. Pensionarii negociau programul de șah, vara își negocia toamna, liniștea — jumătățile, lipsa. Căutam o singurătate ca a mea, cu

Peisaj Azi la marginea orașului am zărit cum venea primăvara deși în miezul lui era deplină iarnă azi am văzut câtă bucurie iradiau copiii suburbiei uitate de lume deconectate de la ziua

de când ți-ai construit un univers paralel, iar universul ăsta e celălalt, de când nimicul din preajma ta se disipează, de când e înlocuit de o bucurie fără margini doar atunci când îți creează

corola de minuni a lumii o simt cum mă strivește iar timpul ce-mi pulsează în inimă ucide tainele iubirii și vraja nepătrunsului ascuns te înflorește din neagra veșnicie crin alb ideea

în telefon rămăsese vocea ta agățată de alt capăt al lumii copiii din noi joacă telefonul fără fir cum ne-a rămas din bunici acum, înspre bătrânețe grăind ne este același joc în catapultarea lui

sufletul tău e ca o coborâre în valea de crini când primăvara câmpurile înfloresc după secetă lungă atunci când pământul crăpat se îmbibă cu rouă cu aburii dimineții ce fac să răsară din nou macii de

Vă scriu să nu mă plictisesc, De la o vreme sunt ocupat cu nimic. Ar fi o problemă, dar nu mă vede nimeni, Chiar și biroul doarme de mult. Despre computer nu-ș’ ce să zic, Se tot vaită că-l dor

Cea dintâi și mai prețioasă armă În lupta cu lumea este trupul. Iar, în trup, arma perfectă, E mintea cu care își înțelege Și își retrăiește fiecare secundă. Tânără, carnea sa, e coardă de arc Și,

Dau cu mopul pe jos, ca de obicei, Și știi că iar e vocea Cenușăresei, Cânt melodia Niciun glonț și vrei nu vrei, De la mine niciun semn acum nu mai ai... Visez melodiile tale care au o continuare

Poftiți, poftiți la mine în baracă! Am gînduri – actori și actrițe, și, dacă poftiți, s-ar putea să vă placă. Am planete ce se-nvîrt pe sfoară, am primăveri, veri, toamne și ierni ca și afară; nici

Tu iubești sau nu iubești ploaia Peste tot, pe unde am fost, a plouat Parcă te și văd ținându-te de brațul meu Cu rama ochelarilor plouată, Cu soarele în ochi. Cu stropi pe obraz, Tu iubești

O zi călduţă voia parcă să mă inducă în eroare cu privire la faptul că suntem în ultima lună de toamnă. Melancolia uşoară ce m-a cuprins, în lipsa ta, mă face să închid ochii şi să îmi imaginez

Dramele se nasc și mor, Într-un absurd și decadent ecou, În zorii tinereții ca un mesaj tablou, Al vârstei care trece către un gol sfâșietor. Pășim pe străzi de umbre și ciment, Purtând în piept

Eminescu și Nichita mi-au furat, pe rând, iubita, Chiar de-acolo, dintre genii odihnind în pioșenii, Au ademenit-o, lesne, cu slove de prin pricesne, Cu momeli - versuri cu rime, cu patos și

echipe interdisciplinare de arheologi și criminaliști într-o cursă contracronometru plătiți cu ora încep să-ți caute urmele pe trotuar mașina care spală strada așteaptă și mirosul de detergent ieftin

Un reșou albastru, prăfuit, La loc de cinste în mica cameră, Martor la ospățuri și jocuri Ale norocului fiecăruia, Adunați mereu în jur, chiar și cu musafiri. „Ceva de poftă aveți?” — Refrenul unui

S-au scurs iubirile din mine, pelicula amintirii lor e uzată, doar sfârșitul cu rolul principal se mai vede, un rol care nu a luat niciodată un Oscar. Locul lor geometric e un gol, mă arunc spre

pe vârfuri merg sã nu tulbur zarea în care ochii se ascund de atâta nemãrginire toţi oamenii de zãpadã ştiu asta şi mugurii când se înalţã în floare pe vârfuri merg sã nu strivesc oceanul în care

Parfum de floare și miros de hoit, Gura latrinei și albastrul cerului, Clipa iubirii și uitarea eternă, Frunza roasă de vierme, Găinatul acid și alb... Între toate aceste zbateri, În fiecare