poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1110 .



Comediantul
scenariu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [I.M.Pintilie ]

2013-02-15  |     | 






PERSONAJE:
George Forain – omul
Maria Forain – mama lui George Forain
Elena Forain- soția lui George Forain
Doamna Georgiana – onoarea, demnitatea ce sălășluiește in George Forain
Domnul F- conștientul lui George Forain
Domnul J- subconștientul lui George Forain
Domnul A- inconștientul lui George Forain
Jester – bufonul, comediantul






PROLOG


(scena este goală, doar o lumină pâlpâie, se aud voci din culise;
fragmentele trebuie să aibă o cursivitate rapidă, dar același impact emoțional ca și pe parcursul piesei)



“…hohote de râs sau hohote de plâns?” (George F.)
“Groază!”(George F.) “Eu am făcut-o” (domnul A)
“Mama este aici!”(Maria F.)
“Il fac pe Dumnezeu sa radă”(George F.) “Nenorocitule! Esti un nemernic!” (Elena F.) “Singur!”(George F.) “Absurditate…tragic, comic” (George F.)
“ Dar tu ești viața mea!(Jester) “Totul incepe cu o literă.” (George F. )



ACTUL I

(in scena sunt trei oglinzi, una în dreapta, una in stânga si una în fundul scenei;
există o masă goală spre marginea scenei)

SCENA 1
(intră George Forain târâind un scaun pe care
îl poziționează în mijlocul scenei și se așaza pe el)

G.F. : (scoate un pachet de țigări) Există un râset care plânge.(râde ușor)Și poate fi oare o diferență care se ajunge? (scoate o țigară)Hohote de râs sau hohote de plâns? Tragic este acela fără zâmbet și care bucurie n-are lacrimi? Și vreau să știu! Ce este viața? …

(intră doamna Georgiana îmbrăcată într-o rochie făcându-și de treabă prin scenă, dar nu-l pierde din ochi pe George care continuă să vorbeasca fără a o băga în seamă)

G.F. : …Și cum ajung din vrăbii șoimi, șacalii junglei citadine? Mă îndoiesc că voi putea afla vreodată. Nu scriu, nici nu filozofez, dar sunt om si pot să îmi pun intrebări. Nici vicii nu mai poți să ai. (arunca pachetul de tigari si incepe sa vorbeasca cu inflacarare) …

(doamna Georgiana se apropie urmărindu-l atentă)

G.F. : …Are viața sens? Când? (doamna Georgiana ii masează umerii) Cum poți purcede în viată dacă de ei nu ai loc? Trebuie să le faci jocul. (se ridică de pe scaun) Să dansezi după cum îți cântă. (o ia pe doamna Georgiana la dans, lent, vals vienez) Să cânți după ei, să scrii după ei și …și să îi dobori când se așteaptă mai puțin ( se oprește din dans îndepărtându-se de doamna Georgiana dezgustat) Aștepți un apus ca un sarpe să moară (scoate un pistol și îl îndreaptă spre doamna Georgiana) Să n-ai pic de demnitate! (o împușcă pe doamna Georgiana care cade secerata la pământ) Să ucizi ce ai mai de preț! (scapă pistolul cu uimire, incepe o abordare a situației mai dramatică, își șterge palmele de haine) Am omorât! (disperare) Sunt un nenorocit! (începe să plângă) Blestemat în eternitate, mi-au vândut sufletul (o ridică în brațe pe d. Georgiana și iese strigând) Ești om?! Criminalule!




SCENA 2
(intră trei personaje, domnii F, J și A)
(domnul F se apropie și se pune pe scaun, în timp
ce domnul J și domnul A se duc la câte o oglindă, gesticulează uneori)


dl. F: (umil) Era acolo și se uita la mine. Nu, nu se uita la mine, de fapt, se uita într-o oglindă și mă vedea pe mine, iar eu mă uitam și eu în oglindă și ea se uita la mine. Nu știu! (disperare) A fugit, dar parcă stătea. Da. (încercând să vorbească repede) în brațele mele parcă stătea (gesticulează o îmbrățișare și termină uitându-se la mâini) Și aceste mâini au făcut nedreptatea (își pune mâinile în cap) și acest cap a gândit-o.( scoate o batistă) Am omorât! (se șterge pe mâini cu batista)Am mâinile pătate. (se ridică de pe scaun) Sunt un criminal! (fuge din scenă lăsând batista pe scaun)

(dl. J pleacă de la locul lui și se îndreaptă spre scaun, vorbind)

dl. J : Am fost acolo. Era muzică, se dansa, ne simțeam bine (se așază pe scaun ignorând batista) El a scos un baston, nu, nu era baston…era ceva lucios și de metal, ca un pistol… A tras (nedumerit) în sus?! Așa s-a auzit…

(dl. A pleacă de la locul lui și se îndreaptă spre scaun)

dl. J : Era inocentă totuși, avea culoare în obraji, tânără, dar muribundă și infectată de mulțime. Îi era greață de adunări. (se ridică de pe scaun) Totul se rezumă la ea! (se îndepărtează de scaun ca și cum ar dori să părăsească scenă)

(dl. A ridica batistă de pe scaun cu dezgust)

dl. A: Eu am făcut-o! (râde malefic și pleacă)


(dl. J aude ce zice dl. A și rămâne uimit după care își
urmează drumul spre ieșire. Amândoi ies.)


SCENA 3
(intră George, foarte agitat, căutând ceva, murmurând mai mult)



G.F.: Doamne! Ce ai făcut? (se uită spre public- a patra oglindă)Tu ai făcut-o! Recunoaște.(încercând un ton autoritar) Ești vinovat, nu poți rezista justiției. (râde ironic și vede pistolul pe jos și se duce să îl ridice) Ești nebun! (plânge și se reazămă cu spatele de picioarele scaunului) Eu? Lumea este nebună prin esența ei…și nebunia? Nebunia nu este decât o ajustare rațională la această lume…(râde și își pune pistolul în gură dorind să tragă)

(intră Maria Forain, se oprește la marginea scenei lângă masa goală având un trandafir în mână)

M. F.: George?! Puiul mamei, ce s-a întâmplat? Te văd necăjit (având un ton matern) Nu este nimic (începe să traverseze scena lăsând trandafirul pe masă) mama este aici cu tine, totul va fi binea… (iese din scenă)

G. F. : (cuprins de duioșie) Mamă! (ca un copil) mamă !


(fuge după ea, iese din scenă)



SCENA 4
(intră Elena Forain purtând un sorț alb și părul strâns, fiind nervoasă)


E. F. : Unde este oare, Romeo ăsta? (căutându-l cu privirea) Niciodată nu este acolo când ai nevoie de el…trebuie să pui masa, nu este, trebuie să faci curățenie, nu este…

(intră George Forain purtând un sacou alb peste hainele din scenele trecute, o ia în brațe pe Elena, soția sa)

G. F. : Te iubesc!
E. F. : Unde umbli?
G.F. : Pe ici, pe colo!
E. F. : Adică?
G. F. (dându-i drumul soției sale) Îl fac pe Dumnezeu se radă. (întorcăndu-se cu spatele)
E. F. : Ești nebun! Aberezi din nou! Și cum îl faci tu să râdă?
G.F. : Ahh!...Îi povestesc despre planurile noastre de viitor.
E. F. : (surprinsă, dar prinzând gluma îl lovește ușor peste umăr după care el se pune pe scaun) Ești dus cu pluta, m-am săturat de tine! (punându-se în brațele lui) Dar de ce nu te pot părăsi? De ce?
G.F. : (uitându-se în gol) Știi că și animalele evoluează, curând câinii vor lătra organizat, vacile vor vinde lapte-n piață, deși unele deja fac asta…iar albinele își vor face sindicat, lupii se vor grupa la Alcoolici Anonimi și toți vor fabula despre oameni.
E. F. : Ce vrei să spui?! (scoțând o batistă)
G. F. : Drama mea a fost nu că am pierdut trenul, nici că l-am greșit ci că m-am dat jos din el prea devreme și de aici ia comedie… (râde ușor)
E. F. : (se ridică din brațele lui și începe să plângă) Nemernicule! (aruncă batista) Ești un nenorocit! Știam că nu m-ai iubit niciodată.

(Elena Forain iese din scenă alergând)

G. F. : Nu mă pot liniști, nu-mi pot aduna gândurile . (se ridică și ia batista de pe jos, dar nu se reașază pe scaun) ba ele sunt ocupate, ba eu…și până la urmă rămân tot singur (se șterge pe frunte cu batista) Singur! (dezamăgit și căzând pe scaun uitându-se în gol)

(se lasă cortina)


ACTUL II
(oglinzile sunt acum doar rame, același scaun, pe masă sunt batista, trandafirul și pistolul)

SCENA 1
(intră George F., mai vârstnic ținând un baston; intră și se pune pe scaun)


G. R: Singur! (țipă) De ce? (plânge)

(intră dl. F purtând alb și un toiag)

dl. F: Ohh…batrane! Nu te-ai chimbat deloc. Unde-i?
G. F. : Cine? Sau ce? (tresărind)
dl. F: Ai părăsit-o sau te-a părăsit?
G. F. : Despre cine vorbești? (nedumerit)
dl. F: (mergând lângă masă și ridicând trandafirul) Obișnuiai să dansezi cu ea,
nu-i așa?
G.F. :Am fost și tânăr.
dl. F: Și acum?
G. F. Și acum (ridicându-se în picioare și punând capul în pământ) …si acum nu mai sunt.
dl. F: Tocmai ți-ai dat verdictul vieții.
G.F. : (confesându-se) Mai întâi am îmbătrânit în ochii lor și încet, încet m-am obișnuit cu ideea și am ajuns așa, fără tinerețe, bucurii sau orice altceva. Dar de ce așa, de ce sunt singur? (se așază pe scaun, nedumerit și gânditor)
dl. F: Pentru că nu o mai ai pe ea. Morții nu te pot ajuta și tu ai dus-o la moarte lăsând-o acolo. Ți-ai pierdut demnitatea, ți-ai ucis onoarea, ai călcat în picioare tot ce aveai mai bun pentru ideile tale năstrușnice. Zi-mi, ai reușit să Îl faci să radă?
G.R: Nu! (supărat)
dl. F : Aici ne părăsim! (iese)
G.F. : Pentru unii (se ridică de pe scaun plecând din scenă) singurul sprijin la bătrânețe este toiagul. (iese)



SCENA 2
(intră domnul A, neschimbat)



dl. A : (se uită atent în jurul său) Și totul este la fel pe aici. (se uită spre oglinzi) Ei, nu chiar totul. (se apropie de o oglindă) Se pare că am devenit puțin cam transparent. (se întoarce și vede masa cu pistolul) Ca să vezi, obiectul cu pricina, dar unde o fi omul cu pricina? (se apropie și ridică pistolul , admirându-l)

(intră dl. J în haine rupte, asemeni unui vagabond)

dl. A : Iată cine a hotărât să apară! Dacă nu este el, inocentul!
dl. J : Să nu crezi că nu știu ce ai făcut! (acuzându-l)
dl. A : Și ce am făcut?
dl. J: Criminalule! (abia stapanandu-și furia)
dl. A: Vrei să spui că eu am făcut-o, că eu sunt un criminal? (uimit, dar păstrând un ton calm)
dl. J: Da! Tu ești de vină.
dl. A: Dar dragul meu, toți am făcut-o…tu, eu și celălalt (dl. J nemaiputandu-și păstra cumpătul dorește să îl atace, dar dl. A este mai agil și îndreaptă pistolul spre el)
dl. A: Nu, nu , nu! (râzând se depărtează dar păstrând contact vizual cu dl. J și tot cu pistolul îndreptat spre el și iese)
dl. J: Nenorocitul! (iese alergând după el)

SCENA 3
(intră George Forain cu o înfățișare foarte obosită, merge spre masă)

G. F. : Nimic nu se produce pentru nimic, ci fiecare lucru se întâmplă pentru a căuta și prin necesitate totul este necesar. (admirând trandafirul și rupându-i coada și punându-și-l în piept) Am ajuns în absurd. (continuându-și drumul spre scaun)Tragedia ține de o lume plină de armonie și plină de reguli, însă absurdul ține de non-sens. La fel se transpune și în comic. Comicul are memorie dar nu și conștiință. (umil; ajunge în spatele scaunului și se sprijină de spătar). Dar dacă trăiesc absurdul nu pot fi luat prin surprindere. Și dacă trăiesc comicul pot râde! (râde încet) Și cum ar fi să mor în timp ce merg la o înmormântare?

(intră Jester, ușor pentru a nu speria pe nimeni)

Jester: Cum mai stă treaba? (ironic)
G. F. : Cine ești?
Jester: Îți amintești de mama? (apropiindu-se tiptil)
G. F.: Cine ești?(agonizând)
Jester: Mai bine ai lua un loc! Lucruri se întâmplă? (uitându-se bănuitor în jur)
G. F.: Ne cunoaștem? (luând loc pe scaun)
Jester: Ohh da! Chiar foarte bine. (apropiindu-se de scaun) Îți mai aduci aminte de Elena? (stând în spatele scaunului)
G. F. : Elena! (cu un aer nostalgic)
Jester : A murit, ai murit! (tare și răspicat, ca un reproș)
G. F. : Ce? (terifiat)
Jester: Așa e, om mic și nesemnificativ: soția ta nu mai este, a murit, după ce ai izgonit-o!
G.F. : Nu este adevărat. Elena este acolo .(și arată spre o ramă în care se vede o umbră)
Jester: Ha, ha , ha! (râs isteric) Trăiești într-o lume a ta. (sărind în sus de bucurie) Ușor, ușor i-ai îndepărtat pe toți de lângă ține și ai rămas. (uitându-se la el) Cum? Singur? (râde și mai tare)
G. F. : Taci! (luând un ton grav)
Jester: Ce s-a întâmplat? Nu e mămica aici lângă ține? (măsurând scena în pași) Ai părăsit-o! Nu îți mai aduci aminte? Păcat!
G.F.: Gura! (țipă) Dispari, nemernicie, și vezi-ți de a ta viață! (ridicându-se de pe scaun și încercând să îl alunge)
Jester: Dar viața mea ești tu! (ironic și râzând iese)
G.F.:(rămânând în picioare) Mă gândesc la mine. Cu ce am greșit să merit una ca asta? Strălucirea soarelui ce până nu demult era o mângâiere, arde cum nu îți imaginezi. Chiar din momentul când distras de jocul ielelor, viața, o ucizi cu sânge rece și ajungi direct în mizerie. În aceste momente de restriște sufletească, mă văd nevoit să mă arunc în marea cuvintelor înșirate frumos care pansează durerea (apare Maria Forain dintr-o parte a scenei), amețește rațiunea (apare Elena Forain în cealaltă parte) și îți copleșește mintea (apare doamnă Georgiană îmbrăcată în negru în spatele scenei ieșind din umbră) cu idei stupefiante de viață, moravuri și credințe. Mă văd nevoit să scriu decât să mor înecat de voci interioare și sugrumat de resentimente notorii.(cade pe scaun) Totul începe cu o literă.

(mori toți)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!