poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1982 .



Labirint
proză [ Științifico-Fantastică ]
Poveste adevărată de iarnă din Statul Michigan,cu final așteptat

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sadrian ]

2007-01-02  |     | 





Se gândi ce urma sa facă după ce se va termina vacanța de Crăciun. Mai întâi va depune o plângere la decanat și va amenința cu un proces de daune, dacă nu vor monta o linie de sonerie de alarmă în depozitul frigorific în care se afla acum închisă din propria neglijență. În încăpere trebuia instalat un telefon de urgență și avarie conectat la serviciul de pază, și ușa trebuia modificată și prevăzută cu o clanță interioară. Dar mai întâi, trebuia să scape cumva de aici. Nu vedea încă nici o șansă de ieșire, dar simțea că trebuie să existe o modalitate, o portiță, o ușă. La acest gând se mai liniști puțin. Dacă urma să facă ceva, atunci trebuia să acționeze asupra ușii. Dar nu se hotârâse încă. Își puse întrebarea dacă voia întradevăr să scape sau nu. De câteva ori rumegase ideea de sinucidere, dar rămăsese de fiecare dată la nivelul gândului, fără să acționeze, din motivul că întotdeauna corpul ei se opunea în ultimul moment, deznodământului. Știa din proprie experiență că nu te poți sinucide obligându-te să nu mai respiri, de exemplu să te ții cu o mână de nas. Până la urmă automatismele vieții vor decide și vor reuși să preia supremația. Dar acum se se afla sub dominația Zeului Frig. Cadranul fosforescent al unui termometru electronic de perete arăta minus 4 grade Celsius. Știa că, dacă nu va acționa la timp, după câteva ore corpul ei va avea aceeași temperatură și automatul care pompa oxigen către celulele ei se va opri definitiv.
Această întâmplare era a ei, personală și nimeni nu urma să o repete vreodată aici. Până la această dată mai scăpase de multe ori de la moarte. Ultima întâmplare, intrase din greșeală pe sens opus cu noua ei mașină pe autostradă. Revăzu fugitiv privirile îngrozite ale celor ce veneau spre ea cu 100 de mile pe oră, evitând la milimetru o ciocnire frontală și degetele lor mijlocii îndreptate în sus, care exprimau înjurături. Așa fusese de când se știa, o
“ contrarian”, aceea care merge împotriva curentului, a mișcării celorlați. Când parapanta se rupsese sub ea, o căpiță de fân proaspăt cosit a preluat șocul căderii libere pe o distanță de 50 de metri, o șansă de unul la un milion.
Mai avea un an la dispoziție ca să își predea lucrarea de doctorat comisiei internaționale de analiză. Conform procedeului, volumul urma să fie trimis la cinci specialiști diferiți din lumea întreagă, din continente diferite, copiile fiind anonime, nemarcate cu numele ei, astfel încât decizia lor de acceptare să nu poată fi influențată, punînd astfel ideile conținute înaintea personalității. Lucrarea era aproape gata, dar nu dorea să se afle acest lucru și își prelungea astfel șederea acolo pe banii statului american, ca să mai amâne puțin dificultatea unor decizii pentru care nu era încă pregătită. Nu știa încă ce va face cu viața ei după terminarea studiilor. Recrutorii de la companii multinaționale o curtau deja prin firmele de “ brain hunting”, de vânători de creiere, ea îi numea vânători de capete, dar nu dorea încă să se gândească la responsabilitățile unui loc de muncă și ale întemeierii unei familii.
Făcea parte din cei pe care îi apuca pofta de lucru în momente nepotrivite, la sfârșitul programului zilei, sau vineri după masă, sau în preajma sărbătorilor. La fel se întâmplase și acum. Clădirea se golise de oameni, care se risipeseră care încotro, ca să savureze libertatea și frenezia sărbătorii de Crăciun și Revelionul, un timp de reîntâlnire a familiilor, de relaxare și speranță într-un viitor mai bun, nu întotdeauna justificată. Șeful ei luase avionul personal să își viziteze grădina din deșertul Sonora unde cultiva peyotl fără să intefereze cu legea. Dar pe ea o chinuia de câteva zile gândul că se afla doar la un pas de descoperirea genei care provoca cancerul și nu voia să amâne o ultimă testare pentru anul următor. Era unul din miile de cercetători din echipa imensă care descifra în nenumărate institute de cercetare din lume genomul uman, uriașul lanț de informație din miliarde de biți, înscris în codul genetic din acizii nucleici. De aceasta avea nevoie viața, de un materialul plastic al unui acid, pe care să fie scrisă Cartea Cărților, de o cheie de multiplicare și reproducere fidelă a acestuia și de o proteină care să îl apere de deteriorare, conținută în membrana celulară. Proba ce urma să o studieze la microscopul electronic era păstrată în camera frigorifică centrală a laboratorului de cercetare a clinicii universitare unde se afla acum. Lăsase ușa întredeschisă în urma ei, în ideea că va sta doar un moment în încăpere. Ușa se rotise cu o mișcare imperceptibilă și lentă pe balamale, se auzi un “clic “, și se trezise blocată înăuntru.
Știa din experiență proprie că agitația nu o va duce nicăieri, și deocamdată nu vedea nici o ieșire. Soarta decisese că acolo trebuia să moară, ca pedeapsă pentru încercarea de a afla prea multe din misterele vieții, fără a-și lua măsuri suficiente de protecție și fără aprobare divină. Își aminti că ar trebui să își facă rugăciunile. Începu cu Tatăl Nostru, dar după primele două cuvinte nu mai reuși să continue. Dacă tatăl nostru al tuturor e Dumnezeu, cine e Mama divină ? Iși aminti cuvintele poetului…

…Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl…

Dar Tatăl actualului Dumnezeu cine era ? Apoi simți o amețeală și avu revelația vârtejului cosmic, Pământul în jurul Soarelui, apoi împreună cu Soarele în jurul Galaxiei, apoi cu Galaxia spre capătul lumii, până în veșnicie…
Nu putea să mai creadă, acum, dar continuă rugăciunea ca un automat și ajunse la …să se facă voia Ta…Atunci se întrebă care e voia lui Dumnezeu cu ea, și nu reuși să găsească un răspuns. Își dădu seama pentru prima dată în viața ei, că nu știe să vorbească cu Dumnezeu, pentru că nu știe să întrebe, să găsească formularea potrivită pentru cererile ei. Cel care îi clarificase cele mai multe din nelămurile ei, vreodată, a fost maestrul ei spiritual, Shogunul. La această amintire camera se umplu cu o lumină albastră și Shogunul apăru în fața ei îmbrăcat într-un kimono alb de ceremonie. Știa că are o halucinație. Îl întrebase pe psihiatrul ei ce părere are despre halucinații si acesta îi explicase că mulți oameni excepționali au avut, de exemplu Swedenborg. Astfel, este preferabil să le accepte ca o modalitate inedită de exprimare a personalității ei, cu indulgență și înțelegere, dar să nu îi deranjeze pe alții cu ele. Așa cum trebuia să fie decentă cu îmbrăcămintea, trebuia să fie discretă și cu conținutul sufletului ei.
Shogunul i se adresă în japoneză, limbă din care ea știa doar puține cuvinte, dar constată că îl înțelege.
– M-ai chemat, am venit. Când elevul este pregătit, maestrul vine singur, chiar înainte să fie chemat.
– Pe unde ?
– Nu sunt eu poreclit “ omul care trece prin zid “?
– Mă înveți și pe mine ?
– Da, dar nu acum. Nu pot, până nu renunți la importanța pe care o acorzi propriei persoane.
- O să scap de aici ?
- Depinde de ceea ce vrei. Până tu însuți ești nehotărâtă, nu există loc pentru răspuns. Așa că răspunsul meu este Mu, în japoneză nici da, nici nu, nici absența lor. Este un cuvânt foarte puternic. Cu ce te mai pot ajuta ?
- Am nevoie de puțină lumină. Dorise să spună de fapt că avea nevoie de o clarificare referitoare la toată existența ei, care i se părea lipsită de un sens major, în ciuda succesului ei profesional.
- Dacă îmi dai bricheta ta.
- Îi întinse bricheta. El scoase de la brâu o lumânare de culoare închisă, o aprinse, o îndreptă spre ea, ca și cum ar fi fi dorit să
- i-o arate, să o vadă bine, apoi o stinse, suflînd. Lăsă să cadă lumânarea și bricheta jos. Făcu o plecăciune însoțită de un zîmbet prietenos și ironic totodată, se răsuci brusc dar elegant și străbătu alunecînd, cu pasul de luptător, fără să desprindă tălpile de podea, tot timpul în echilibru, spațiul până la peretele din fundul încăperii și se topi în el. Apoi auzi glasul, dar știa că este vocea lui, înregistrată în memoria proprie.
- Nu există supraviețuitori pe acest Pămînt. La acest adevăr este doar o singură replică pe care omul poate să o dea. Să trăiască responsabil. De unde știi despre Dumnezeul la care te rogi ? Din auzite. Ai face mai bine să îți asumi responsabilitatea propriilor tale acțiuni, mari sau mici, să nu dai vina pe alții pentru ceea ce ți se întâmplă. Și când te îmbraci dimineața, și îți legi șireturile la pantofi, să o faci în mod responsabil, altă soluție nu există… Cuvintele acestea le auzise de multe ori, dar acum timbrul vocii lui răsuna în cameră. Se aplecă să ridice de jos bricheta și găsi alături și lumânarea lăsată de Shogun, cu capătul ce avea la vârful fitilului un mic punct luminos, încă aprins, care o arse la deget când a dorit să îl stingă. Nu mai încercă să dezlege misterul apariției Shogunului, avea acum în mână o probă materială a unei întâmplări miraculoase, lumânarea încă caldă. Auzise prea multe lucruri stranii despre el, și trecuse ea însăși prin întâmplări fantastice în prezența lui, ca să se mai mire acum. Nu era momentul. Dacă va scăpa, se va mai gândi la asta. Dar acum era primul moment când era sigură că dorea să scape. Erau prea multe mistere de elucidat, până mai avea ocazia să beneficieze de conștiința susținută de propriul corp și creier, de această încarnare care îi aparținea. Apoi îi veni în minte ideea că viața nu este o propietate a persoanei, ci este uzufructul tuturor ce conviețuiesc împreună. Frica amestecată cu fascinația morții făcuse acum loc unei nevoi imense de supraviețuire pentru se împlini prin cunoaștere. Și întâmplarea de acum nu avea să fie înmormântată o dată cu ea. Va trebui să o comunice și altora. Pentru aceasta trebuia să iasă.
- Din labirint există o singură ieșire.Doar dacă o cauți pe aceea, singura ieșire, o să reusești. Era din nou vocea maestrului.
Labirintul ei era acum o cameră unică. Iar ieșirea era tot unică, ușa de intrare blocată.
Institutul lor avea o licență specială de a utiliza în cercetări și pentru alinarea suferințelor bolnavilor de cancer aflați în faza terminală, droguri halocinogene. Dezavantajul era monitorizarea atentă din partea FBI și a organizațiilor de protecție a animalelor care îi bănuiau de experimente interzise de legea districtului Wayne. De acea conducerea instituției avea o grijă deosebită ca evenimentele neobișnuite să nu transpire la ziare. La ancheta care s-a declanșat la puține zile după Anul Nou, au apărut câteva aspecte stranii. Camerele de luat vederi au înregistrat alergarea ei pe coridoare spre ieșirea din clădire. În urma ei se deplasa la o distanță constantă o persoană învelită într-un cearșaf alb, cu contururi neclare, mai mult o nălucă decât imagine reală, care a dispărut apoi brusc din câmpul de observație și nu a putut fi identificată. Bucata de metal, fragmentul unde ușa se fracturase în urma șocului a fost analizată la laboratorul metalurgic a Universității. Analiza a stabilit că fractura a fost posibilă într-o zonă din apropierea unei suduri unde acțiunea căldurii modificase calitățile oțelului special prin cristalizare. Modul de prezentare a fracturii arăta că asupra ușii se acționase din interior cu o presiune de o tonă per centimetru pătrat. Dosarul asupra întâmplării a fost clasificat ca secret, dar ea a aflat de la un prieten conținutul lui.
Dar acestea erau amintiri despre viitor. Îi plăcea să cocheteze făcând prognoze, dar acum era în joc pielea proprie și nu îi era clar dacă va reuși sau nu. Apoi trecu printr-o mică criză de plâns, care se sfârși repede. Se așeză în sei-za, și începu exercițiile de chi kung care îi permiteau să își adune energiile în hara, în abdomen, înainte să le facă să țâșnească în lovituri mortale. Apoi se îndepărtă până la peretele din fundul încăperii de unde se repezi asupra ușii. Coridorul clădirii hăuli prelung răspândind prin clădire ecoul victoriei ei. Se ridică imediat de la sol cu toată durerea îngrozitoare datorată șocului. Știa de la antrenamentele de arte marțiale că nu are voie să rămână jos după cădere. A te ridica imediat de jos după ce ai căzut, însemna diferența dintre viață și moarte. Iar ea alesese viața de data aceasta. Se îndreptă alergând spre biroul echipei de pază ca să anunțe incidentul și să solicite anularea semnalelor de alarmă declanșate de ea pe coridoarele pustii.
Simțea că aleargă spre o nouă aventură, ca să nu i se pară viața prea lipsită de culoare.
























.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!