poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 277 .



Din alt loc
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [marius nițov ]

2018-01-27  |     | 



Nu era iluzie, nici vis, vorbea în adevăr cu o făptură luminoasă, auzea cuvinte cu un fel de ecou: “nu știu dacă oamenii vor înțelege în vreun timp înalta misiune ce le-a fost dată!” …numai atât auzise Michael într-o dimineață când în cameră apăru o făptură cu chip asemănător omului, dar învăluită într-o lumină puternică, fapt ce îl determină să-și apere privirea instinctiv cu mâna. După ce pierduse ultimul copil, bolnav de cancer de mai mult timp, își spunea că e fiul plecat care vrea să-i comunice de dincolo. Așa i-a zis la despărțire cu ultime suflări: “Am să te caut, negreșit, doar să fii atent!” Michael era un irlandez care cumpărase o casă în România, plecase din Dublin să uite de înlănțuirea nenorocirilor care l-au lovit. Găsi la un preț bun o casă în Comana, între București și Giurgiu, și mergea des la Mănăstirea Comana, veche din secolul XV, ridicată în timpul lui Vlad Țepeș, alias Dracula din povestea lui Bram Stoker. Dar Michael, fost funcționar de bancă, om pragmatic, lovit de soartă, nu credea în nicio formă rațională, divină în afara omului, care nici el sărmanu’ nu era tot timpul rațional, neînțelegând ce se petrece cu suferința dată în timp. Casa era destul de mică, nu avea nevoie de prea multe înbunătățiri deoarece aici locuise un doctor și avea cam toate puse la punct. De când se stabili în zonă, aproximativ un an și patru luni, a cunoscut-o pe Elena, o femeie simplă care l-a atras spre mănăstire. Îl cunoscu și pe Bogdan, fratele ei, un grădinar priceput și un bun viticultor. Acest fapt era adeverit prin vinul grozav pe care îl producea și, desigur, comercializa la un preț bun, fără să sară cu scumpirea în fața unui străin. Era om credincios și spunea că: “nu vreau să-l supăr pe Cel cu darul!” Într-un fel aceste cuvinte îi făceau plăcere lui Michael, era sătul să întâlnească oameni care-i vorbeau de credință și apoi să fie atent la buzunare. Chiar îi povestise unui călugăr, așa mai greu în română, soția îl învățase în urmă cu zece ani, așa că vorbea mai cu improvizații și gesturi, cum un român mai măsliniu, care le vorbea la amvon despre pocăință, a mers în biserică la Dublin să ceară ajutoare pentru familia lui oropsită din Moldova. După ce au dat toți cât au avut pe la ei, tipul s-a urcat într-un Lamborghini și a dispărut într-un nor de praf. Un bătrân spunea cu umor: “La fel s-a înălțat și Ilie la cer într-un car de foc!” Din motive asemănătoare, mulți au încetat să mai creadă, văzând prin acești prefăcuți o formă de a-i specula pe seama credulității, bunătății. Dar citise odată de la fosta soție, într-o carte românească “Jurnalul Fericirii” scrisă de un om botezat cu ibricul printr-o închisoare comunistă, că un credincios nu e un om prost, lipsit de cunoaștere. În momentul când va mai avea întâlnire cu ființa aceea luminoasă își puse în gând să nu mai fie temător. În final, ce putea să pățească? Soția, Adela, murise cu Alan, fiul cel mic, în accident de avion în Atlantic, când plecase în concediu la Vancouver, invitată de tatăl ei plecat de peste douăzeci de ani din România. Robert, al doilea fiu, plecase din lume în urmă cu trei ani, după tratamentul prelungit cu citostatice.
Într-o dimineață de miercuri, se ridică mai devreme să meargă pentru acte necesare la terenul intravilan, avea două grădini în spatele casei, când auzi aceleași cuvinte foarte clar: “nu știu dacă oamenii vor înțelege în vreun timp înalta misiune ce le-a fost dată!” Se opri și un moment își roti privirea, dar nu era nimeni.
- Robert, dacă vrei să-mi comunici ceva, fă-o deslușit! Nu-mi mai prelungi răbdarea, spune-mi ce vrei? și se întoarse brusc spre ușa camerei, unde întâlnise chipul luminos.
- Nu sunt Robert, el e deja salvat din închisoarea voastră! îi spuse îngerul sau extraterestrul clar și vizibil acum, ieșind dintr-o rază tot mai pronunțat.
- Închisoare?! Se poate, din moment ce suferim atât! Am ajuns să nu mai mă tem, poate dacă închid ochii uit de toate! își făcu mai mult curaj Michael și se apropie de partea luminată a făpturii din fața lui. Deodată avu senzația că lumina l-a cuprins în așa fel încât parcă intrase în alt loc.
- Privește lumile care vă sunt deschise prin lumină! Prin gândire vă puteți conecta la deschiderea primită în lumina universului. Noi suntem doar mesageri și avem datoria să vă aducem la cunoașterea singurei căi de salvare. Lumina noastră e un vehicul de gând prin care străbatem lumile universului. Vino! îi făcu semn și îl prinse de mână pe Michael cel viteaz acum, dar încet curajul îl părăsi. Trebuia să meargă doar pe lumina gândului și se simțea ca un copil care face primii pași. Totuși, reuși să intre într-un spațiu pe care nu-l putea compara cu niciun loc de pe pământ. Era răpit în alt cer, alt spațiu, ca Sfântul Pavel când spunea că vedea lucruri pe care nu le putea exprima. Putea să treacă prin clădirile înalte, podurile întinse peste grădini pe care ochii nu le pot cuprinde frumusețea, o altă lume cu cascade și ape curate, culoare luminoase spre alte planete, alte lumi cu minunile lor de negrăit.
- Mai puțin! auzi o voce, îți vei întâlni soția și băieții, ca să fii cu credință, nu se termină nimic în lumea voastră, e doar iluzia negației care vă conduce prin limitele simțurilor! cum ghidul îl lăsă pentru un timp, pe un culoar luminos spre marginea unui pod arcuit peste câteva clădiri de o strălucire nemaivăzută, apărură Adela, Alan și Robert să-l îmbrățișeze și să-i spună că vedeau tot ce e pe pământ pe niște ecrane uriașe din locul conexiunii cu alte lumi.
- Oh, Doamne, am crezut că n-o să vă mai văd niciodată! și izbucni în hohote de plâns, se prăbuși în genunchi în fața lor.
- Dragul meu, aici nu se plânge, nu vezi că plantele deja s-au aplecat spre noi, nu știu ce e cu vibrația asta de durere! îi șterse grăbită lacrimile mari și-l ridică să vadă ce taine se ascund dincolo de limitele autoimpuse gândirii.
- Și eu nu înțelegeam ce însemnau cuvintele: “nu știu dacă oamenii vor înțelege în vreun timp înalta misiune ce le-a fost dată!” Erau de fapt legăturile acestea dincolo de limitele noastre. Noi am fost crescuți ca prizonieri în lut și nu ne-a fost dată cunoașterea de a sta cu privirea în sus! un sunet puternic și bătăi puternice în ușă îl readuse brusc între pereții cu tablouri… îngălbenite de timp. Doctorul îi lăsase câteva picturi de mare valoare când i-a vândut casa: două tablouri de Andreescu, unul cu titlul „Marginea satului la apus de soare”, un „Portret de copil” de Tonitza și “Două fete” de Luchian.

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!