drept îi că mi-i umbra ca o luntre spartă
drept îi că mă lasă sufletul să plec
într-o noapte densă, pe o mare moartă
drept îi că am dreptul runic să mă-nec

las iubitei sfoara mea cu amulete
port-ţigarul cinic din lemn de santal
şi vor trece lincşii prin a mele plete
şi s-o zbate marea, ca un crab, la mal

Am o aspră vină, n-am să mi-o reneg
c-am lăsat puterea sângelui să tacă
de lumina lunii cârma am s-o leg
peste styxuri, luntrea magică să treacă

drept îi că mi-i umbra flamură vikingă
drept îi că mă lasă zeul să dispar
pe o mare moartă unde-ncep să ningă
păsări răpitoare cu un zbor amar