bărbați și femei deopotrivă duc pe umăr sicriul de plumb.
pășesc în ritmuri bolnave nu se-aude nici o fanfară nu știu
că-s viu înăuntru nu m-aud cînd zgîrii pereții. mușc
dar dinții se clatină rămîn în cușca de plumb strigătul
ca plumbul uitat în topitorie. așa ai apărut să dai sens

tristeților mele potopul oamenilor apăsați de atîta existență
ca și cum le-aș fi invadat mințile. și chiar dacă în visele mele
soarele apune cu zgomot nimeni nu mă știe altfel decît
prin propria durere; pretutindeni îndrăgostiți în haine murdare
împărțind săruturi cu gust de pămînt. așa ai apărut

să dai sens amărăciunilor mele un cadavru legat de căruță
lăsînd în urmă dîre de plumb. sute de păsări se hrănesc sute
ce nu vor mai zbura vreodată. așa ai apărut
să-mi pui capăt singurătăților cu o lingură de plumb
din care sorb plumbul care înlocuie gesturi cuvinte mirosul

cenușiu al rănilor rămas în pereții caselor părăsite și oboseala
procesiunii ajunsă la destinație. și nici măcar cer nu mai era
doar o scobitură mai mare într-o pîine de plumb.