într-o lume plină de minuni s-a inventat plictiseala
nu ştiu ce voi face cu iubirile care vor veni
tu eşti de fiecare dată la celălalt capăt al cuţitului
simt în mine un soi de oboseală seculară acumulată în arborele genealogic
sumedenii de seri întunecate pe care străbunii mei
- plebei simpatici - le-au petrecut lângă vatră
cel mai mult sufăr de boli istorice
mă năpădesc cu interogaţii stupefiante
râuri de călătorie pentru stomac
orbiri de fericire într-o comă de ore în şir când plutesc pe loc
ca un vultur fără pradă
mă simt în derivă parcurg trotuarele cu o lentoare de broască ţestoasă
la ora când culorile sunt cenuşii iar dorinţa de aventură
moare împiedicându-se de căderea nopţii
o să te las să mă vezi după chipul şi asemănarea ta
abuzând de atribute şi macerând
ordinea logică a sentimentelor mele
o să mă complac într-un cotidian ce moare sfâşiat
de regularitatea unor bună ziua şi noapte bună
poemul prin care m-am gândit să-mi iau adio a rămas în călimară
poate de aceea nu fac cumpărături pentru toată săptămâna
nu ştiu niciodată ce poftesc a doua zi