Credeaţi că mai sunt aici? Nici măcar nu aţi observat când am plecat... De ce vă uitaţi aşa la mine? V-am spus că nu sunt aici! Am intrat într-un film alb-negru şi mă văd... Despletită... Dezorientată... Alerg! Alerg printr-un labirint care duce spre nicăieri. Mă pierd, mă regăsesc şi alerg mai departe. Părul mi se încolăceşte în jurul gleznelor. Mă trage înapoi. Mă împiedic, cad... mă ridic şi alerg mai departe. Nu ţin minte să fi avut vreodată părul atât de lung... Alerg...Mă lovesc de un zid care îmi striveşte un gând, apoi mă aruncă spre altul şi altul... şi altul... Mă uit peste umăr cât să-mi văd toate gândurile prelingându-se pe pereţi şi alerg mai departe.
"Oh, show me the way to the next whisky bar, oh, don't ask why, I told you we must die..."
Opriţi, dracului, muzica asta şi arătaţi-mi unde-i prăpastia!
Alerg! Stop cadru! Doar lacrimile mai au voie să mişte! Le simt cum curg pe obraz, ating buzele şi se sparg. Le simt gustul sărat şi încep să alerg mai departe.
Ajung pe margine.. sar... şi-mi cresc aripi! Daţi-mi jos aripile! Nu le vreau! Vreau să cad! Să-mi văd mutra alb-negru strivită pe trotuar! Să-mi văd sângele alb-negru scurgându-se în canalul de lângă bloc! Să dea Apa Nova vina pe mine, că am înfundat canalul şi de aia sunt inundaţii! Să-mi văd hoitul alb-negru încurcat în părul alb-negru, mai lung ca niciodată!
Şi să vă văd pe voi color, râzând şi spunând că nu am înţeles nimic de la viaţă...