A venit vremea

Vremurile s-au tulburat. Ar fi minunat dacă am ajunge să ne unim, fără teamă, în cuget - în tot ceea ce este înălţător şi plin de lumină. Speranţa este cea care atunci când vorbe crude (care ridiculizează trecutul nostru, precum „După ce copac se ascund dacii?”) îmi rănesc sufletul, îmi scoate în cale o carte precum „Secretele Hitiţilor” (C.W. Ceram). În ea am găsit următoarele: „În primul rând, specialiştii în istorie antică au fost extrem de vexaţi. Presupunerea că indo-europenii fuseseră un grup dominant în Asia Mică nu se încadra deloc în ideile lor preconcepute. Pe un ton oarecum batjocoritor, istoricii le-au cerut filologilor să aibă amabilitatea de a-i informa de unde anume ar fi venit aceşti indo-europeni. Întrebarea era nedreaptă: istoricii înşişi ar fi trebuit să răspundă.” Dacă acest lucru se întâmpla la începutul secolului al XX- lea, este trist că la noi această mentalitate este frecvent prezentă şi după o sută de ani.
În 1915 Hrozny descifra textul hitit „nu ninda-an ezzatteni vadar-ma ekutteni” vechi de 3.500 de ani, făcând corelaţii cu termeni din limbile europene. El porneşte de la presupunerea că dacă ninda în sumeriană însemna pâine, ceilalţi termeni sunt legaţi de verbul a mânca. Şi astfel leagă termenii din engleză, unde eat înseamnă a mânca, cu edo din latină şi mai ales cu ezzan din germana veche (care se aseamănă cu ezzatteni). Din fericire există şi la noi regionalisme ca zamă, zămorî, zămorăsc şi zămurcă (toate cu sens de mâncare), dar şi verbul „a sătura” (cu ceva care e săţios). Pe hititul vadar l-a corelat cu englezescul water, germanul wasser şi cel din saxona veche watar. Paradoxal limba română are doi termeni cu aceeaşi rădăcină şi sens, dar consideraţi de autorii DEX-ului împrumuturi din latină respectiv slavă: vad (cu sensul de albie, matcă a unei ape curgătoare) şi vadră (vas de scos şi păstrat apa, la care se adaugă şi echivalentul a zece litri). Textul hitit a fost tradus astfel: „Acum pâine veţi mânca, pe urmă apă veţi bea”. Mă întreb, dacă tot s-au căutat legături în limbile europene, de ce ekutteni n-ar semăna cu francezul écouter (pronunţat ecute) şi care înseamnă „a asculta”? Cum textele pot fi legate de tradiţii (poate chiar religioase, asemănătoare posturilor practicate de către creştini sau musulmani) atunci să nu fi putut mânca sau bea până nu ascultau cuvântul sau rugăciunea?... Deci textul ar putea fi tradus „ Mâncaţi pâine şi beţi apă după ce mă ascultaţi”. Cu atât mai mult cu cât apare şi particula ma care în multe limbi europene este pronume. Peste mai bine de 1500 de ani Iisus le spunea ucenicilor că „pâinea şi vinul sunt trupul şi sângele meu”... Algelo Morretta descrie războinicii hitiţi care poartă „calpac, care la greci se va numi philos”, iar la noi „căciula dacică”. Conform documentelor din timpul suveranului Anitta (1792 -1740 îHr.) ţara hitiţilor se numea Hatti. Paradoxal, se vorbeşte că dacii aveau un cult al lupului care atacă în haită, iar în mitologia scandinavă Hati este numele unui lup fabulos. Poate că există o legătură mult mai strânsă între strămoşii noştri, popoarele nordice şi hitiţi.
Încă de acum cincizeci de ani s-a ajuns la concluzia că leagănul indoeuropenilor este „undeva în zona cuprinsă între sudul Rusiei şi Europa Centrală” (C.W. Ceram). Iată că după Rudolf Steiner, Jean Haudry şi C.W. Ceram a venit vremea să avem curajul să recunoaştem că savanţii europeni au dreptate când cred că spaţiul Carpato –Dunărean este leagănul poporului indoeuropean.