poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 645 .



A fi
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [marius nițov ]

2018-02-20  |     | 



Impresia că trăiesc în experiența vieții perioade istorice ale omenirii m-a urmărit continuu, poate asta mi-a fost dat în îmbrățișarea istoriei ca pasiune de studiu nelimitat. Era vorba de o căutare considerată firească la fiecare individ pe care îl priveam, dar mai târziu aveam să aflu că mulți habar nu au ce caută prin lume și cu atât mai puțin ce scop au! Și drumul acesta prin zorii civilizației începea prin înregistrările de copil, prima etapă a probelor experimentale, cu drumul spre grădiniță printr-un Severin muncitoresc, cu forfotă mare dimineața pe străzi și cu privirea-mi aruncată pe zidul de beton al casei copiilor, pe lângă care obligatoriu treceam, era în drum, cu teama de a nu fi mai neascultător decât era norma admisă, altfel ajungeam acolo sau la țigani (că așa era amenințarea mamei: “dacă nu ești cuminte, te dau la țigani!”). Dacă nu priveam spre casa copiilor, cu zidurile înspăimântătoare, admirate pe tot parcursul școlii gimnaziale apoi, priveam la rădăcinile copacilor ieșite prin asfalt cu un gând sau profeție că voi trece de hainele sau trupul mic de copil și voi fi mai stăpân pe destinul meu. Aceste gânduri le păstram ca pe cea mai mare comoară și în vacanțele spre Craiova și București. Ce poate să fie mai dorit de un copil, experiența de a se vedea în vârsta părinților, în stare să-și croiască visuri și proiecte existențiale! În acea perioadă, copilăria o vedeam ca un Eden primitiv când mergeam în Ardeal la bunica și în timpul întoarcerii spre orașul dunărean un fel de preludiu antic, cu sclavagismul ascultării. Școala mi-a fost mai mult ca o experiență a evului de mijloc, romantismului timpuriu până am dat de Arvat, un diriginte pe care îl comparam cu Nero. Un mare constructor de caractere și edificii fără echilibru spiritual, dar totuși un sufletist în sensul că se îndura de momentele mele de absență și exersare a ceea ce fac toți copii în imaginația lor de mari fotbaliști sau sportivi. Perioada unei renașteri a început când se apropia de sfârșit liceul, ieșeam din dogmele materialiste ale cumințeniei dictate de sus, desigur de la sfântul cu cravată din fața clasei și spatele lui Cernescu, profesorul de geografie care m-a condamnat să scriu tâmpenia aia de lozincă: “Învățați, învățați să atingeți cele mai înalte culmi…” și le-am atins după terminarea liceului printr-o luminare pe etape. Aveam să descopăr lumea confuză, fără orizont în care cuvintele bunicii în a-l căuta pe Dumnezeu au atins imperativul existențial. Modernismul trăit în comunism cu armata aia fără scop și doar ca o tocare de nervi era ceva din universul kafkian, ionescian, sartrian etc. Bun era doar faptul că mă apropiam de credință cu pași mari. Adică prin dialogurile acelea rupte din suprarealism înțelegeam că era un mod codat de a fi al multora, un fel de carapace existențială din moment ce se ascundeau în spatele unor expresii cu subînțeles, cum ar fi: “să facem tot ce ne stă în putință, dar nu prea mult!” Și după armată, universul concentraționar m-a dus într-o căutare a locului în societate pe care nu-l identificam în străduința de a a fi în ordine printr-o mare dezordine. Perioada asta până la revoluția din decembrie era un fel de cubism, că făcea parte dintr-o gândire pătrată și criptată a celor care au crezut ceva ieșit din orizontul așteptărilor: faptul că scăpăm de un cancer social prin împușcarea unor marionete folosite de cei din spate, adică de capitaliștii de ocazie din timpurile recente. După aceste trăiri, la Timișoara, studiul istoriei artei și civilizației era un fel de mers la stațiune, o evadare din alt univers concentraționar, al căsniciei eșuate. Ieșirea apoi spre Franța, Elveția, Italia etc., întâlnirea cu lumea liberă, dar totuși sub o altă robie. Ciclul acesta al detenției și izbăvirii aveam să-l parcurg prin întâlnirea unor mari oameni, înțelepți cu impact major asupra modului de înțelegere a lumii. Decriptam viața în credință și dragoste, în măsură să-mi descopere destinul printre multe priviri ascunse și zâmbete prefăcute, însă acum eram om în toată puterea cuvântului. Înțelegeam că din trecerea asta prin lume aveam să culeg date și să duc dincolo de margini experiențele unice ale unei aventuri sub aripa luminii.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!