"Divina tragedie" nu e un simplu debut; ba nici măcar un debut excepţional: e un eveniment. Un eveniment în oridine lirică, fireşte; unul care mută autenticismul în autenticitate acută şi face din convenţia biografică o tramă confesivă dureroasă. Dureroasă prin chiar amestecul de seninătate şi disperare, de tentaţie a jocului ( tragic în orice direcţie ar căuta ieşirea ) şi de condensare a suferinţei pure. Nici nu cred că e un volum de poeme; e tot ce poate da mai mult poezia ca limbaj de împărtăşire, de exorcizare, de asistenţă.

Al. CISTELECAN




Fragmente


în scara blocului copiii adună frunze
pe care şi le împart le modelează le rulează şi le pun pe piept
adorm ghemuiţi cu ochii deschişi.

acum pot să-ţi spun/
cine sunt/
cine apasă butonul pentru soare şi se face soare/
cine apasă butonul pentru slăbiciune şi este puternic/
cine apasă butonul pentru moarte/
cine sunt eu
cînd mă aşez dimineaţă în pat
cu memoria distrusă
ca un bileţel de dragoste.

cine sunt eu
cînd absenţa se face o pîclă densă
în care dispar.

o frică pentru toate zilele
o frică hidoasă, perfidă, lacomă
mă întîmpină cu flori pe braţe
mi le aşază pe piept, la cap
din ele albinele fac dragoste.

oho. cei care oftează primii sunt cei slabi
atinge-mă, înlătură stratul acesta de ură de pe piept
stratul iubirii
stratul candorii
stratul bunăvoinţei/
am nevoie de tine
îndepărtează stratul acesta de tăcere
tu în faţa mea cu palmele strîngîndu-mi părul.
strivindu-mi dimineaţa.
vino. am nevoie de tine.
desfă memoria în firişoare
fărîmiţeaz-o, alung-o ca pe o păpădie.