| = Semn | Mahmoud Djamal [21.May.07 12:25] |
| Dumnzeu să te aiba-n milă fiule. | |
| + Poem-rugăciune | Vasile Mihalache [21.May.07 15:42] |
| Minunate versuri de meditație ale unui spirit creștin.Ritmica versurilor, deși îmi amintește de aceea cezarivănesciană din poemul "Către discipoli", nu impietează cu nimic asupra valorii poemului în discuție, ci constituie un punct de interes. Evidențiez cu plăcere versurile acestea, datorită aleselor simțăminte care le redau în pagină: "Prea concurăm să ajungem în Rai Fără iubire, numai din grai, De-ți iubim darul, nu e frumos, Să-l dăm la altul, mai păcătos?" "Roagă-Te Doamne și pentru cei Ce n-au credință, și sunt mișei, Cheamă-i la Tine, Sfântă Iubire, Ei sunt mai vrednici de mântuire, Decât deșarta mea pustiire..." Grăitoare sunt lacrimile de pocăință și fructuoase acestui minunat poem- rugăciune. | |
| = Mulțumire | Jianu Liviu-Florian [21.May.07 15:49] |
| Plin de slavă deșartă, mândrie, și iubire de sine, se cade să mulțumesc cititorilor mei, domnii Djamal, și Mihalache, pentru bucuria de a mă fi citit, comentat, pentru bucuria de a nu mă fi lăsat singur în iad. Cu respect, | |
| = Adâncul smereniei | Tudor Ioan Bogdan [23.May.07 13:17] |
| Uimitoare versuri, împinse spre limită, așa cum creștinismul este religia ce împinge limitele la extrem, spre infinit. Am citit undeva despre un sfânt ce se ruga aprins pentru sufletul lui Iuda. Poezia este și în sensul cuvintelor:"cel ce-și va pierde viața pentru mine (pentru a mărturisi dragostea față de semeni)o va câștiga". Am citit undeva despre un sfânt care se ruga lui Dumnezeu să-l facă bogat pe un altul, deosebit de milostiv cu săracii. Și Dumnezeu îl întreabă: "Pui tu chezășie sufletul tău, că se va mântui acesta dacă în fac bogat?" Și a greșit punându-și sufletul garanție. Pe de altă parte părintele Nicolae Steinhardt spunea că orice faptă bună făcută cu conștiința facerii binelui poartă în sine o doză de egoism, este imperfectă. Dar, s-o facem, chiar și așa. Floriane, tu vrei să oferi prea mult. Unul din scopurile pentru care ne-am născut este să ne câștigăm mântuirea. Nu singuri ci împreună cu ceilalți. Dar nici ceilalți fără noi. Că atunci mai bine nu ne nășteam. Căci dragostea înseamnă a dărui totul, dar înseamnă și comuniune. Ori comuniunea nu se poate împlini decât împreună, cu toții, începând cu fiecare dintre noi. Iisus care este măsura deplină a dragostei n-a spus: Mă răstignesc și mor pentru a ridica păcatul oamenilor chiar de va fi să nu mai înviez. Ci a zis: Mă răstignesc, mor, dar voi învia a treia zi și vă voi învia și pe voi. Și ceea ce trebuie să faceți este să trăiți astfel încât să veniți în locurile pe care vi le-am pregătit. Sau poate adâncul cel mai mare a smereniei și al milosteniei este să-ți dăruiești mântuirea altora? Într-o lume care face din confuzie o religie cred că este bine a stabili totuși niște limite. Ca să nu ajungem iadul pe drumul pavat de intenții bune. Și nu în ultimul rând porunca este: "Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău ... și pe aproapele tău ..." Deci întâi pe Dumnezeu și apoi pe aproapele. Inversând ajungem cam la Drepturile omului. Am scris acest comentariu, poate îl vei socoti nepotrivit, pentru că știu că nu scri de amorul artei ci iei în serios ceea ce scri. În speranța că mă vei ierta, cu aceeași simpatie, Tudor | |
| = Pentru Bogdan | Jianu Liviu-Florian [23.May.07 13:27] |
| Pentru Bogdan: "Despre Sfântul Visarion s-a zis: Odată toți frații erau strânși în biserică la rugăciune. Starețul s-a apropiat de unul dintre ei care păcătuise și i-a poruncit să iasă din biserică. Monahul s-a îndreptat supus și umilit către ieșire, iar Visarion i-a urmat lui zicând: "Păcatul lui l-am făcut și eu!"" Cu respect, Jianu Liviu-Florian | |