| = trist | luana zosmer [19.Feb.07 11:41] |
| trist, dar din ce in ce mai adevarat. | |
| = finalul e și mai dureros | silviu viorel păcală [19.Feb.07 12:54] |
| dar toate ăstea fac parte dintr-o realitate pe care uneori nu o putem refuza. | |
| = Maria Prochipiuc | Mahmoud Djamal [19.Feb.07 13:03] |
| Răsăritul țâșnește purpuriu din palmele mele. Cu respect Djamal | |
| = ... | Lucia Popescu [19.Feb.07 13:16] |
| Uite, exact asta îi spuneam azi lui Florin Otrocol... Cine să îi poată schimba pe oamenii aceștia? Și cine îi învață pe copii? Am întâlnit copii care s-au educat singuri, au văzut, au știut, din instinct, ce e bine și ce e rău.. Din păcate asta se întâmplă foarte rar. Din păcate, aceasta este lumea din care facem parte! Cu bune și rele, frumos și urât. De fapt, ce este frumos pentru noi, pentru ei e urât, și invers. Și Maria, știi că mulți dintre aceștia au avut parte și de dragoste, știi! Cu drag, Lucia | |
| = Cu interes. | Vasile Mihalache [19.Feb.07 13:52] |
| Interesant poem de la un capat la celalalt,opinia finala este de un realism cutremurator, consecintele zabovirii: "...cu vietile netraite.../imbatranesc pe marginea prapastiei", golul nelocuit de credinta din care se naste ratarea, mizeria umana. | |
| = Otrepe si avortoni | razvan rachieriu [19.Feb.07 16:45] |
| Poezia schițează realist portretul jalnic al învinșilor vieții : aurolaci ce evadează într-o realitate iluzorie prin intermediul drogurilor, prostituate ce se vând, pângărind și degradând iubirea, bețivi înecând mintea în aburi de alcool, mânjind cu abrutizare și nerușinare demnitatea umană.Otrepele și avortonii trăiesc la “marginea prăpastiei” într-o “vomă” existențială, cu mizeria și promiscuitatea ce conturează reversul vieții. Felicitări ! | |
| = din când în când străinul acela vorbește de lumină | Maria Prochipiuc [20.Feb.07 09:33] |
| Luana – tristețea e doar ceea ce ne cuprinde, nimic nu se poate face, situații de genul acesta au fost în toate vremurile , dar nu ridicate la nivel de lege. Silviu – Finalul e poate un semnal de alarmă, cum adică nu putem refuza realitatea? O primim ca pe un dat? Putem reacționa, chiar dacă credem că noi nu vom face nimic, măcar avem mulțumirea că nu acceptăm orice. Djamal – ar fi minunat ca din palmele noastre să țâșnească răsăritul soarelui, ai dat o notă de speranță în acest peisaj atât de sumbru. Lucia – nu am citit textul lui Florin, dar voi merge acum să-l citesc, poate pe acesti oameni nu-i poate schimba nimeni, dar pe cei ce urmează după ei? vezi finalul poemuului. Sunt situații și situații, desigur, că binele și rău vor exita la infinit, atunci când va fi o lume a armoniei, va veni cineva care va spune că e prea multă iubire și așa nu se poate, să ne aducem aminte de Eden , unde era armonia…și este adevărat unii din ei , din cei de acolo au avut poate prea multă dragoste, dar o dragoste înțeleasă greșit, și merg pe faptul că dacă între ființa umana și divinitate nu există nici un fel de relație, poate oricând să cadă de cealalată parte a lumii. Vasile – ai intuit corect mesajul, e tocmai ce am spus mai sus, nu întîmplător este așezat acel vers de început italic, parcă scos din context, tocmai pentru a înțelege mesajul. Răzvan - de fapt nu cred că sunt niște învinși, ei reprezintă o stare a societății, e de fapt ceea ce parcă se urmărește- decăderea ființei umane și odată cu aceasta decăderea tuturor ce este legat de aceasta, mai ales a părții sentimentale, uneori îi privești te vezi neputincios de a face ceva și… și mergi mai departe. Ce se poate face? Ne întrebăm, dar cred că nici nu ne dăm un răspuns, prea puțin ne mai interesează ce se întâmplă cu celălalt de lângă noi, fiindcă nu mai există iubirea de aproapele… Mulțumesc vouă pentru popasul în realitatea acestui poem, dacă l-aș da la prietenii mei acest poem, e posibil să nu mă recunoască, dar e realitate, nu? | |