| = centru | Raul Huluban [21.Jan.07 10:07] |
| o tristețe sfâșietoare reușit imprimată care m-a uimit prin simplitatea discursului și-a elementelor folosite în acest scop. sincere felicitări pentru reușită, Ștefan, acum pot zări progresul și-mi lasă un sentiment plăcut. succes pe mai departe. | |
| = părere | Bogdanovici Andreea [21.Jan.07 10:25] |
| Spațiul poetic este bine delimitat, realizându-se astfel un discurs poetic curat, poezia nu se întrerupe, nu are balast. Anatomia poeziei, referindu-mă la formă și la conținut, imaginile folosite susțin arta poetică. Simplitatea se reduce la influența pe care o are asupra cititorului și prin elementele poeziei. Examinând limbajul poetic din punct de vedere al constituenților fonetici și lexicali, putem observa faptul că poetul se relevă prin aceleași elemente distinctive, evitând automatismul. O poezie bună. | |
| = raul | ștefan ciobanu [21.Jan.07 10:29] |
| raul, o vizită neașteptată și care mă bucură. mulțumesc, o zi bună | |
| = feed-back de la periferie | Ioana Petcu [21.Jan.07 10:54] |
| un text bun, curat, placut, curgator, iar daca despre fuga de la centru s-a mai vorbit, cu siguranta imaginea asta e inedita: "mă urc și pe el ca să văd/macaralele cum /se prăbușesc/în depărtatări" - apropiere/departare, lentila zoom-eaza pina pe linia orizontului, incercaind o peudo-regasire a centrului. stind in umbra de pe marginea mea, | |
| = Ștefan Ciobanu | Mahmoud Djamal [21.Jan.07 11:12] |
| "În jurul meu copiii fosforescenți își uimesc părinții din creștet până în tălpi". Frumos La mulți ani Djamal | |
| = numarand, acum, din doi in doi | Mihai Robea [21.Jan.07 12:29] |
| o poezie despre tristetea numerelor impare, despre impartiri si despartiri, despre cat poti vedea punand un scaun peste altul, despre cat de multa dulceata se poate face din gutui patrate | |
| = parere | enache ionut laurentiu [21.Jan.07 12:49] |
| "în depărtatări" ai un typo poezia in ansamblu imi place nu sunt de acord cu "ce simt gutuile pătrate" si copii fosforescenti formulari pretentioase | |
| + parere | nica mădălina [21.Jan.07 13:09] |
| marturisesc: am asteptat aceasta poezie de la stefan. remarcasem in ultimele sale texte o adancire a fragmentarii specifice stilului sau, o decupare din ce in ce mai adancita a imaginilor pe care le-as putea numi suprarealiste daca nu as sti ca ele sunt bucati de lentile prin care autorul isi vede firesc si dureros de realist lumea. experimentarea tehnicii fotografice si a amestecarii ulterioare a bucatilor de puzzle, prezenta in textele din ultima vreme si al carei efect macar secundar era o anumita uniformizare a la nivel de mesaj si impresie transmisa lasa loc in textul de fata unei cursivitati mult mai limpezi. chiar daca este pastrat versul scurt, chiar daca in continuare trecerile de la o strofa la alta nu sunt marcate decat prin spatii de inspiratie, dinamica este mai fluida. mi se par bine alese verbele prin care se dechid ferestrele una intr-alta, ceea ce ajuta la echilibrarea codificarii (gutui patrate, copii fosforescenti macarale) cu un anumit firesc al formei zicerii. stefan a ales de asta data sa nu mai insiste pe abundenta asocierilor insolite, sa aeriseasca felul in care se pozitioneaza intr-un spatiu unde uimirea devine motor al intelegerii. de aceea consider ca ideea textului castiga un plus de forta, fara sa devina ostentativa, dar pastrandu-si forta de sugestie a ambiguitatii care sa permita comunicarea cu lectorul. replierea pe sine reuseste de asta data sa nu personalizeze excesiv, ci razbate. lipsa centrului nu este astfel specifica doar alionei sau lumii unde se misca autorul in cautarea sinelui; senzatia de alienare (a carei repetare este bine dozata), evitarea unui raspuns transant, trasarea delimitarii aici-acolo, prabusirile de oriunde, imposibilitatea controlarii depline a gesticii proprii (ultima strofa) pot fi ale oricui. cand ele sunt insa ale lui stefan, sunt spuse in ritmul luptei insesi cu fuga din fata evidentelor de neinteles. astazi, fotografierea s-a intamplat fara efecte suprapuse. a renuntat la nevoia de a sustine sentinte. de unde si verosimilul confesiunii. personal, astept ca acei copii sa capete alt specific decat fosforescenta. e cumva aspectul la care as obiecta si nu pe motiv ca pare exagerat, ci pentru ca stefan poate sa vada si altfel. si chiar prin ei. un text care marcheaza, sper, o rupere de ritm necesara uneori. si care poate sustine spatii noi de expresivitate ale autorului. | |
| = răspunsuri | ștefan ciobanu [21.Jan.07 15:04] |
| ioana, eu in acea imagine m-am vazut intr-un turn de control de unde se văd amănuntele mari, andreea, simplitatea vine aici ca o aerisire mahmoud, mulțumesc de vizită mihai, dulceață nu se face din gutui pătrate, dar poți vedea multe dacă te ridici pe scaun enache, am modificat acel typo, cât despre formulări am zis că dacă tot bat la porțile suprarealismului, de ce nu mădălina...ce pot să zic decât mulțumesc că ai avut răbdare până acum.recunosc că exagerez uneori cu secvențele în poezie, cu fotografiile care par dispersate .e posibil să obosesc dar în același timp recunosc așa mă simt bine.se poate să mă înșel.deasemenea mulțumesc de comentariu care arată o aplecare asupra acestei poezii, poate mai mult decât merita. numai bine | |
| = pareri | Dana Mușat [21.Jan.07 21:25] |
| Nu reusesc sa fac legatura aici intre idei: "am fost întrebat dacă aliona înseamnă alienare sau ce simt gutuile pătrate"...sa fie un joc al complicatului, al absurdului a tot ceea ce nu e concret? "în jurul meu copiii fosforescenți își uimesc părinții din creștet până în tălpi" iar aici am fugit cu gandul la "the incredibles". Mi-am revenit pe parcurs si m-am gandit la acea sclipire de geniu pe care o au unii. Finalul mi-a placut: "răspund de la un timp mi se înstrăinează degetele" mi se pare o innodare a ideilor in final. Mai revin. | |
| = dana | ștefan ciobanu [23.Jan.07 20:57] |
| pot să îți răspund că finalul are legărută cu începutul... numai bine | |
| = aliona, nume de fata! | Amalia Cretu [27.Jan.07 17:05] |
| poezia ta atrage atentia prin acest: "eu nu încerc să modific gutui"; este la fel precum ai spune ca : nu doresti sa modifici forma (cvasi-rotunda, a) pamantului, sa schimbi soarta lumii ori...sa cultivi "gutui patrate"! evident, in versificatia moderna ..."totul este permis"; ramane insa a raspunde la intrebarea : este, sau nu, omul, strain de produsele muncii sale? acesta sr fi, eventual, substratul alienarii! ce zici? aliona... e o fata cuminte. aprecieri, amalia | |
| = Poezie buna, dar... | Pandele Maricica [27.Jan.07 20:34] |
"copiii... isi uimesc parintii din crestet pana-n talpi"? Nu e cam ciudata exprimarea? Am observat ca utilizati imagini socante: "gutui patrate", "copii fosforescenti" etc., totusi, cea semnalata mai devreme nu intra in categoria ultimelor; pe scurt, e incompatibila cu celelalte. | |
| = răspunsuri | ștefan ciobanu [27.Jan.07 21:23] |
| amalia, nu pot și nu vreau să modific ceva în lume.sentimentul că ești străin de tine te poate îndepărta mult în lume maricica, imaginea din crestet pana in talpi te deranjeaza sau copiii fosforescenti? | |
| = Din crestet pana-n talpi | Pandele Maricica [27.Jan.07 22:59] |
| Nu am nimic cu "copiii fosforescenti " si cu "gutuile patrate", dimpotriva mi se par niste imagini extrem de sugestive si de puternice pe care le apreciez ca atare. Dar "copiii isi uimesc parintii din crestet pana-n talpi", desi vrea sa se inscrie pe acelasi drum, al expresiilor socante si puternice, nu reuseste. E, desigur, doar o parere. | |
| = maricica | ștefan ciobanu [28.Jan.07 14:07] |
| din creștet până în tălpi implică o interiorizare.mai profundă.atâta tot părerile sunt bine venite de orice fel numai bine | |