| + Disolutie | Andu Moldovean [03.May.06 15:48] |
| Fara putinta de tagada (cel putin pentru mine) am citit aici un poem al "disolutiei", eterna lecuire a fiintarii in nefiinta. Lectura este, desigur ajutata de imagistica, un capitol la care Ela ne incanta ori de cate ori are prilejul, dar aici constat cu placere ca nu imaginea se mai afla in prim plan, de parca autoarea ar suferi intr-atat incat (am mai spus-o) ar sublima o durere in altceva, un nor, un abur care se inalta deodata cu aceasta aproape religioasa "coborare a fiului cu radacinile noastre in cer". Centrare aproape desavarsita a ideii intre cele doua miscari majore ale poemului, o tonalitate de psalm, un poem pe care il recomand, nu fac asta deseori, cu atat mai putin in ceea ce o priveste pe Ela Victoria Luca :-) Bobadil. | |
| = Andu | Ela Victoria Luca [03.May.06 16:32] |
| Cred ca pentru mine, faptul ca ultimele mele poezii sunt atit de bine primite de cititori este mai mult decit o recomandare. Multumesc mult pentru decriptarea atit de fidela si a starilor, si a imaginilor, care sunt de asta data aluzive nu expuse. Sper sa pot merge mai departe asa, poate chiar altfel de bine. Ela | |
| = Comentariu la o poezie ce l-ar innebuni pe bietul Darwin | Dan Carlea [03.May.06 19:21] |
| Trei fracturi de timp ai in stern......Fantastica imagine.Parca si aud Trecutul,Viitorul Si zeul Prezent cum trosnesc a dorinta de reunire intru vesnicie.Simt exprimarea "fiul cu radacinile noastre in cer"ca pe o subliniere de sorginte celesta a obarsiei noastre Reale. S-ar zgaria Darwin pe teorie daca ar citi poezia ta... multumesc ,viatasiatat ///ps m-a impresionat comentariul lui Andu Moldovean | |
| = Dan | Ela Victoria Luca [03.May.06 20:38] |
| Mulțumesc. Bietul Darwin, dacă mă întâlnea în alb, ar fi scris poezie. Glumesc. Mulțam, uneori durerea de a fi strivit în cădere trece prin praguri de lumină și, spre purificare, metamorfoza chiar lentă fiind, e vitală. Mulțam pentru des-prinderea unei lumini. Ela | |
| = Trepte și praguri | Elena Luminita Bouleanu [03.May.06 21:31] |
| 'nu pot atinge treptele decât prin tăișul pragurilor' aici mă opresc eu (celelalte opriri superbe au fost comentate). treptele și pragurile, arhetipuri agregate în substanța noastră mentală fără tăgadă, care ne duc, ridică, trec, trimit, coboară și câte alte verbe își găsesc sensul prin acestea. perfecțiunea treptelor o putem atinge numai după ce ne-am rănit, ne-am sfâșiat trupul în tăișul pragurilor (și cât curaj ne trebuie uneori să le trecem!) am poposit aici (după o vreme cu praguri) și m-am bucurat, ca întotdeauna, de versurile tale unice. Elena | |
| = într-o zi crepusculară/ fiul cu rădăcinile noastre în cer ! | carmen mihaela visalon [03.May.06 21:47] |
| "Cobor într-un spațiu strâmt", VAD transparenta peretilor de creta, si raman uimita in bezna fosforescenta de cat de inaltator este taisul pragurilor. Stii, o astfel de experienta nu o putea "descrie" decat un slujitor al cuvantului, care s-a nevoit sa coboare in sine, pentru a-i ajuta pe ceilalti sa iasa din bezna. Carmen | |
| = Elena, MiCa | Ela Victoria Luca [03.May.06 23:55] |
| Elena, pare-se că atunci când vezi și simți lumina pragurilor, orice tăiere nulasă rană, ci o altă lumină. Arhetipale sau nu, indiferent din ce unghi privim, că le vedem sau nu, ele există. Le simțim, conștientizând trecerea. Mulțumesc, mă bucură revenirea ta. MiCa, în acel întuneric fosforescent, urmele altor treceri vor fi fiind să ne înalțe, dacă cel ce a cuvântat prima oară ne-a lăsat potențiala cale a iluminării. Mulțam de venirea aceasta, într-un imperfect continuu, pământesc. :) Ela | |
| = nu pot atinge treptele | stefan ciobanu [04.May.06 06:20] |
| imi place tonul poeziei o traire la limita netrairii, o intoarcere la radacinile din cer. numai bine. | |
| = Ștefan | Ela Victoria Luca [04.May.06 14:49] |
| E bine că ai văzut trăirea la limita netrăirii, uneori e greu de îndurat, însă odată distanțat și scriind despre, deja ai mers mai departe, în altă dimensiune a trăirii. Mulțam. Ela | |