Comentariile membrilor:

=  adina	florian stoian -silișteanu [10.Oct.07 07:51]
potrivește un ceas....o oră aproape exactă....sau poate intenționat....stai să mai citesc încă...poate mi-a scăpat....da ...ai omis să treci ora ...apoi dacă ai plăcerea sigur aproape se află și bucuria...nu-i așa?
=  așa da	florian stoian -silișteanu [10.Oct.07 08:05]
așa da....cu prietenie
=  Adina,	heghedus camelia [10.Oct.07 08:27]
asta este unul dintre cele cateva motive pentru care regret ca nu locuiesc in capitala. din suflet, felicitari!
=  Adina	Mahmoud Djamal [10.Oct.07 08:32]
Adina Ungur, te felicit pentru aceasta lansare de carte si-ti doresc succes. sunt destul de departe de locul faptei acum, as fi venit cu placere.
+ felicitări	Dana Banu [10.Oct.07 08:35]
felicitări pentru viitoarea lansare, Adina, îmi doresc foarte mult cartea ta și voi face tot posibilul să ajung vineri acolo chiar cred că acest eveniment pe care ni-l anunți aici e un moment de sărbătoare care merită onorat cum trebuie prin prezență sau gând de aproape servus :)
=  felicitări, frumoasă și surpriza!	Ela Victoria Luca [10.Oct.07 11:25]
Adina, cartea ta are o atât de bună primire în ziua de vineri, alături de oameni buni, oamnei dragi, iar surpriza prezenței Luminiței alături de tine la acets eveniment esențial este de bun augur, e luminoasă! Să fie o zi de suflet împlinit! Ela
=  tot cu drag	Ioana Petcu [10.Oct.07 13:27]
Felicitari, Adina! Sa fie o dupa-amiaza intre doamne reusita colo.
=  uitasem	florian stoian -silișteanu [10.Oct.07 14:11]
sigur rău la inimă cum sunt m-am luat cu asaltul și am uitat să urez de bine cu emoție la ce afi.Așa urez cu trâmbiță să te bucuri domniță din suflet.Pune ceai deoparte și strigă la mine apoi de te-a lăsa sufletul nu mă certa
=  felicitari	felix nicolau [10.Oct.07 14:35]
sa iasa frumos iti doresc! si ma bucur pt tine. sper sa vina cat mai multi din cei care nu robotesc vineri la ora aceea.
+ .	dorin cozan [10.Oct.07 15:19]
felicitari, adina. te citesc si-mi place cum scrii. ma bucura continuitatea ta. felicitari!
=  felicitari	Aurel Pop [10.Oct.07 17:59]
Adina, voi fi alaturi de voi. Felicitari pentru eveniment. Ce sa ma fac sa fiu si eu prezent ? Sunt sigur ca o sa fie o adevarata sarbatoare.
+ felicitari	Luminita Suse [11.Oct.07 10:51]
Adina, voi fi alaturi de tine, la propriu si ii invit pe toti ce iubesc poezia la acest eveniment deosebit. Sa ne revedem cu bine!
+ +	Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25]
felicitari si tin sa remarc prezenta adinei stoicescu si-a luminitei suse. la mai multe si la din ce-n ce mai bune-n continuare !
+ Felicitări!	Liviu Nanu [12.Oct.07 20:49]
Regret că n-am putut participa la eveniment, sînt convins că a fost ceva deosebit. Felicitări, Adina, și la mai multe!
=  octombrie alb la bucurești	Adina Ungur [17.Oct.07 01:30]
OCTOMBRIE ALB LA BUCUREȘTI GRI Ce șansă aș fi putut avea eu să merg în perioada 4-12 octombrie, 2007 în București să-mi revăd după 4 ani una dintre cele mai bune prietene, Luminița Suse, de care mi-e dor și care avea să vină tocmai din Canada și să stea doar aceste câteva zile în România având un program destul precis? Nu știu! Poate, voi avea liber de la serviciu, poate, nu! am presupus, atunci când am aflat de venirea ei. Și dacă nu voi avea liber? m-am întrebat. Și dacă va trebui să joc ceva în acest timp sau mai ales, dacă voi fi prinsă în repetiții pentru premieră, chiar nu voi putea merge la București! Singurul lucru care îmi rămâne de făcut este să mă rog să potrivească Dumnezeu lucrurile așa cum trebuie! Așa că m-am rugat! ALBÃ , mi-a spus doamna director a instituției mele, în urmă cu ceva timp. Da, este o șansă! mi-am spus. Da, MERG! NEAGRÃ Se întâmplă premiera "Vicontele" și în apropierea datei acesteia de sfârșit de septembrie aflu că spectacolul din data de 6 octombrie se amână pentru data de 11 a aceleiași luni. Întreb pe toată lumea dacă se joacă și mi se spune că a rămas stabilit: se joacă! Gata, nu mai merg! am gângit. Și totuși, dacă aș merge de pe data de 9, aș sta și în 10 și în 11 m-aș întoarce, ar fi obositor, ar fi stresant, dar ar fi totuși ceva... Ca să aflu un potențial răspuns a trebuit să sun la „Ion Creangă” și întreb dacă se poate așa. Să stau doar în 10 și în 11 să mă întorc. „Nu se poate!”, aflu, așa că iarăși îmi spun: NU mai merg! Și iarăși mă rog. GRI După premieră am avut câteva zile libere. Nimeni nu mi-a putut spune în continuare dacă se va juca sau nu. Dar se face că aud o discuție cum că Gyuri are de jucat în 12 octombrie, nu știu pe unde și probabil nu se va mai juca spectacolul din 11. Fiindcă nu se poate fără el. Poate, MERG! îmi spun, poate, merg, da, poate MERG! ALBÃ Dacă voi merge, ar fi bine să organizez și o lansare de carte. Chiar mi-aș dori așa ceva! Îi scriu doamnei Valeria Manta Tăicuțu că doresc să lansez la București, dar nu e nimic cert cu programul. Îmi confirmă că va veni, dacă voi lansa, special pentru mine din Râmnicu Sărat! Absolut necondiționat și din inima ei mare. Nici nu-mi puteam dori mai mult, decât să am alături pe criticul care a scris cea mai potrivită cronică la volumul meu! Aproape că nu-mi vine să cred, aproape că plâng, în fața acestei generozități și calități sufletești pe care o are! O voi avea și pe Luminița să vorbească și doar mai am atâția prieteni, mi-am spus. Da, ce șansă! MERG! NEAGRÃ Plecăm la Alba Iulia cu teatrul și jucăm într-un festival. Ne întoarcem. Începem repetițiile la următorul spectacol, cu regim urgent de premieră. Aflu că am intrat în distribuție. Că va trebui să ne grăbim, fiindcă în scurt timp, spectacolul va trebui jucat în festivalul nostru. - Dar eu trebuie să merg la București, spun unei colege. - N-ai cum, se repetă în regim de premieră! - Dar eu m-am înscris la workshop de multă vreme, dinainte... - Nu te-ai înscris dinainte! De piesa asta se știa de un an de zile. - Dar eu n-am știut! - N-ai știut tu, dar se știa! - Dar trebuie să merg! - Încearcă, dar nu cred că te va lăsa! - Doamne, nu mai MERG! GRI Să presupunem că voi merge, am gândit și am început să-mi organizez, de departe, lansarea. Cei cu care aș dori eu, în primul rând, vor trebui să-mi răspundă și să-mi confirme, pentru că în felul acesta multe s-ar rezolva de la sine. Doar să răspundă. Le scriu și nimeni nu-mi poate confirma nimic. Le scriu din nou și iarăși nu primesc răspunsuri. Obosesc și îmi vine să abandonez. Poate nici regizorul nu mă va lăsa la București, așa că, poate mă agit degeaba. Voi aștepta, totuși, un răspuns până luni. Dumnezeu să hotărască! Mă rog! Poate nici n-am să mai merg! Deși variante de apel pentru organizarea acestui eveniment, aveam, destule... ALBÃ Decid să încerc și în alte părți. Adică, să întreb și pe alții, nu doar pe cei cu care îmi doream cel mai mult să lansez. În minte îmi vin încă trei posibile variante. Două, mai rezonabile, a treia, mai dificilă, dar posibilă. Pun în mișcare pe încă cineva, pe ultima sută de metri, o persoană influentă, care, însă nu primește la timp un răspuns ferm. Mai întreb și pe o altă prietenă, pe care o știu voluntară, o ardeleancă de-a mea, tiză de nume, cu o energie și un pozitivism, demne de admirat. Ea se implică în viteză, pune tot sufletul să mă ajute și vine cu 5-6 variante posibile de spații pentru lansare. În cel mai scurt timp, obține un răspuns pozitiv, pentru Librăria "Eminescu"! Mai bine, nici nu doream! Mulțumesc lui Dumnezeu! Doar să primesc permisiunea de la teatru, ar mai lipsi. Și o primesc, pur și simplu! Așa că: MERG! NEAGRÃ În viteză îmi umplu mașina de spălat cu hainele negre, le pun si pe cele de pe mine, să le am pentru drumul la București și fug la serviciu. Îmi caut telefonul, dar nu e. Îl sun de pe fix și nu răspunde, e închis. Termin repetițiile, mă întorc acasă, scot hainele din mașină, le pun la uscat, cu tot cu telefonul mobil, închis și intrat și el la apă. Recuperez cartela, fără numere. N-o mai pot folosi, fiindcă nu am nici un alt mobil disponibil. Mă duc să-mi cumpăr bilete la tren, îmi cumpăr și un alt telefon, cel mai ieftin, îl încarc și îi pun cartela. Nici un număr vechi! Nici al Luminiței, nici al Adinei, nici al doamnei Valeria, nici al Marinei Samoișă, prietena mea bună din București, nici al celorlalți cunoscuți, al nimănui! GRI Dar trebuie să fac afișul. Încerc să îl fac. Programul de editare merge greu fiindcă am computerul extrem de încărcat de date. Aproape sunt gata și se blochează calculatorul. N-am apucat să salvez. Și iarăși deschid și iar merge greu, dar în cele din urmă reușesc. Pun pe stick varianta mare, apoi mă gândesc că ea ar trebui micsorată. O micșorez și merg cu ambele, la listat. Ajung la 20 fara 5, dar doamnele mă servesc fără să comenteze. Scot câteva exemplare, dar durează ceva timp. În sfârșit sunt gata. Mă întorc acasă, încerc să dau mailuri, linkuri, să postez pe site-uri, dar nu merge. Îmi amintesc că trebuia format ".jpg", pe care nu îl pot obține decât dacă mai operez câteva transformări, iar bagajul meu nu e gata. Nu e nici început și trenul porneste din Cluj-Napoca într-o oră. Poate nu apuc să-l fac! Încep să mă agit. Nu-mi mai găsesc lucrurile, nu mai găsesc nimic. Poate nu mai apuc să merg. Poate nu mai merg! ALBÃ. Le iau, grămadă și le trântesc în bagaj. Iau și aparatura, tot grămadă, chiar dacă nu le găsesc pe toate dintre cele pe care le vreau și le pun în bagaj. Iau și afișele, iau biletele și portmoneul, telefonul cel nou îl pun în husa cea veche, trag maneta bagajului și fug la un taxi. Mai am 15 minute până pornește trenul. Ajung în 10. Mi se pare rezonabil, alte dăți am făcut-o lată de tot cu trenurile. Cel pentru București e pe linia 3. Mă uit rapid pe bilet, vagonul 2, văd. Sună un fluier. - Hai că pornește! aud. Încă sunt pe partea cealaltă, cu troșcoleta cu rotile, după mine. Vagonul 7, observ. Mai am până la doi, dar intru în următorul, dacă vrea să pornească trenul să fiu îmbarcată. Un copil, același care m-a însoțit când mă întorceam de la Timișoara, cu bagajele recuperate, mă observă și mă întreabă dacă nu doresc să mă ajute. Îl observ o clipă, aproape că înlemnesc, dar nu las să se vadă, trec peste uimire și îi mulțumesc că m-a ajutat cu bagajul. Sunt la intrarea de la vagonul 6. Îl întreb dacă nu cumva cel din stânga mea este vagonul 5, ca să știu în ce parte să merg. Îmi confirmă și eu merg mai departe. Trec pe culoarul îngust și frec uși cu laterala bagajului cu rotile. Vagonul 4 are luminile stinse în compartimente. Unele sunt deschise și dinăuntru vine un miros de stătut și neplăcut. E momentul în care mă bucur pentru că am avut inspirația să-mi iau loc la cușetă, fiindcă acele vagoane nu cred să fie atâta de mizerabile. Ușa vagonului 3 se deschide foarte greu. E o femeie bărbătoasă la intrare și când mă vede cu bagajul, mă ajută să trec dintr-un vagon în altul. De pe culoar și dinspre ferestre vine un vânt puternic, care îmi mângâie fața și brațele. Trenul pornește. Mă gândesc la EL, la trenuri, la același bagaj, la același copil care mi-a ieșit înainte, la aceleași sentimente, la Dumnezeu și la treime, străbat vagonul 3 de parcă îl survolez și când să intru în vagonul 2, ușa nu se deschide. Trag de ea puternic și nu reușesc. Cu mare efort, ușa se mișcă la un moment dat de la sine, aproape brusc. De pe jos se ridică un tânăr zâmbitor, ușor amețit, care mă întreabă ceva. În miimi de secundă observ că nu e agresiv și îl întreb ce vrea să spună? Apoi înțeleg, era vorba de "naș", dacă se apropie, dacă vine? Mi-a zâmbit șmecherește, crezând că sunt fugară de-a lui. - Nu vine! i-am spus! E mai încolo! Și așa și era. Mai departe. Mă uit la vagon și e la fel de murdar. Nici vorbă de locuri de cușetă și întreb pe primii oameni pe care îi întâlnesc, o femeie și un bărbat, nu foarte tineri, sărutându-se, dacă cel în care ne aflam era vagonul 2. - Da, este vagonul 2. - Dar nu e cușetă? - Nu! Aici e clasa a 2-a. - Și eu am clasa a 2-a, dar cușetă! E acesta trenul care merge la București, întreb speriată, fiindcă nu mai înțelegeam nimic. - Da! Dați vă rog un pic biletul! îmi spune bărbatul. GRI Poate nu m-am urcat în trenul care trebuie, în vagonul potrivit, poate nu m-am urcat în trenul care potrivit! mi-am spus, deja obosită de străbătut vagoane, când bărbatul îmi arată că am vagonul 11. - Nu se poate! - Ba da, uitați! Pe loc am înțeles că eu văzusem un soi de II roman, în loc de 11, din cauza oboselii și a grabei. Asta înseamnă că va trebui să mă întorc. Nu-mi vine să cred! Mai am 9 vagoane de străbătut, 9 vagoane de parcă ar fi fost anii singurătăților mele, până la vagonul 11, ca o vârstă sau ca niște ani ce ne despart pe noi doi. Vagonul 3, din nou îmi amintește de EL, parcă e rupt din altă realitate, aerul trece peste fața și ochii mei, amintindu-mi că EL există și că la un moment dat s-au luminat toate îndoielile și s-au aprins toate furnalele care arteau în mine mocnit, atunci când atât de limpede am văzut în ochii LUI în ce fel poate să mă iubească! Vagonul 4 e plin de oameni pe coridor, dintre aceia care nu vor să se urnească nicăieri și nu-mi dau seama cum aș putea face un slalom printre ei, cu bagajele imense pe care le am. Dar trec, deși unii oftează, alții nu se urnesc și ceilalți câțiva stau căscați pe culoar. La vagonul 5 îi întâlnesc pe „nași”. Vreo 3 și pe băiatul ce vinde ziare. Îi întreb dacă vagonul 11 e în direcția spre care merg și dacă e cușetă. - Hei, dar unde mergeți? La 11? - Da! Am crezut că e 2 și am mers încolo. - O, dar mai aveți mult! Decât să mergeți așa de mult, puneți-vă aici, undeva. Că sunt locuri libere. Clasa a II-a aveți? - Da, a doua! Dar, la cușetă. - Ooo, atunci totuși trebuie să ajungeți acolo, la 11. Păi, așteptați până la prima! Că nu puteți merge cu bagajul așa, prin tren... - Nu! Mă duc mai departe! - Eee, dar mai aveți de mers! - Da! Ce să facem?! Am plecat mai departe, prin tren. Vagonul 6 arăta ca un club, cu oameni ieșiți pe terasă, care fumau, beau sau ascultau muzică. Abia așteptasem să ies din el. Vagonul 7 era liber și am alunecat prin el, fără probleme. 8 m-a obosit, iar la 9 eram deja udă de efort și dorința de a ajunge mai repede la locul meu. Cel mai greu era de deschis ușile dintre vagoane și de pătruns cu bagajul cel greu, printre ele. Când am ajuns la vagonul 11, m-am uitat vreo 10 minute pe tablițele cu locuri și până la urmă am reușit să găsesc patul meu, să stau măcar întinsă, orele de călătorie din noaptea cea ciudată. Chiar am pornit! Chiar merg la București! În tren m-am rugat să am o călătorie bună. Noaptea se lăsa caldă în vagon, mie îmi treceau amintiri prin fața ochilor semiînchiși, dintr-un container ieșeau limbi portocalii de foc, luminându-l. ALBÃ Dimineața de zori, la București m-a așteptat Adina S. M-a preluat din gară, m-a dus la ea acasă unde mi-am lăsat bagajele, apoi mi-am văzut de workshop și problemele legate de teatru. Cât de interesant mi s-a părut! M-am cazat la hotel "Capitol", lângă Universitate, am trecut pe lângă Librăria "Mihai Eminescu" și văzându-mă singură în camera în care urma să stau trei zile, am regretat din nou că nu mi-e alături omul pe care îl iubesc! Apoi mi-am promis să nu mă mai gândesc la EL. După-amiază, împreună cu Gabriel Pușca, prietenul Adinei S., care mi-a dat o lecție deschisă de optimism, despre felul în care te poți motiva singur cu energie și pozitivism, am împânzit centrul de afișe. Pasaj, fântână, pereți, indicatoare, panouri, gherete, vitrine, etc., o adevărată pleiadă de informație, oameni care trec și privesc, oameni care zâmbesc, oameni care întreabă, oameni curioși și tăcuți, oameni care citesc, timizi, oameni care acceptă un plus de informație, oameni care citesc mai mult sau mai puțin, oameni care doar trec și noi. Seara îmi recuperez bagajul, mă cazez la hotel și a doua zi, joi dimineața pornesc din nou spre workshop. De data aceasta exercițiile sunt interactive și presupun și improvizații, ceea ce puțin mă inhibă, fiindcă mie întotdeauna, ca să îmi fie bine, am nevoie de un timp al meu, în care să-mi gândesc momentul. Fiecare dintre participanți se ridică și improvizează cu două scaune. Pe la mijlocul interpretărilor îmi vine ideea cea mai inspirată. Pur și simplu voi fi eu. Trebuie să am curajul, doar, să înaintez spre cele două scaune. La un moment oportun, mă ridic, mă joc pe mine. Îmi pun un scaun sub braț, îl fixez pe celălalt sub celălalt braț și încerc să le ridic în aer. Totul pare să fie ALB, când îmi întind brațele latelal, dar dintr-o dată NEGRUL îmi întoarce scaunele cu partea cea grea în jos. Atunci le las așa pe cele două scaune întinse lateral să-mi întoarcă în gravitație palmele cu tot cu ele în jos și pornesc pe vârfuri, dând din aripile mele, orientate cu palmele în jos. GRI. Timpul rămâne pe loc, exact ca atunci când ne-am iubit, eu zbor ALB câteva secunde, cu cele două scaune care se făcuseră niște aripi uriașe de adină, le acoperisem de culoarea mea, le învăluisem în carnea mea, în sângele meu iar grupul participanților aplauda frenetic. Zbor câțiva metri apoi cobor, mă întorc la mine, redevin eu și las scaunele unul peste altul, pregătite pentru un moment următor. Într-adevăr, am zburat ALB! Era o câmpie, un deal, așa ca în visele mele. Aș fi putut survola munți și întinderi, dar nu am dorit decât să-mi demonstrez că încă mă mai pot ridica din pământ. Și am putut! A fost atât de simplu! Trebuia doar să fiu eu ca să pot zbura. Și, am fost! ALB Seara m-am întâlnit cu Luminița, de care mi-a fost atât de dor, care mi-a bucurat zilele și atunci i-am dat cartea să o aibă pentru a doua zi, la prezentare. Apartamentul ei devenise cu totul o lumină, mult mai deschis și mai strălucitor, ca acum 4 ani, când poposisem la ea. De parcă seara în care ne aflam în sfârșit la poveștile noastre, după atâta timp, devenise albă, un punct de lumină al Luminiței. Vineri am încheiat cu succes workshopul. Am învățat să cădem în 8 secunde și să ne ridicăm, în două, fără să rănim pământul, să avem încredere unii în alții, să ne aruncăm în gol sau să ne lăsăm purtați, cu ochii închiși, să formăm un singur trunchi de copac, unindu-ne cu totii trupurile, pe rând sau să formăm o mare cu valuri imense, să preluăm starea și dispoziția celorlalți, să cântăm pe diferite stări emoționale sau tonalități. Abia am apucat să-mi cumpăr un bilet de întoarcere și să-mi recuperez bagajele de la hotel și ora lansării de carte s-a apropiat. Poeta și criticul literar Valeria Manta Tăicuțu mă aștepta deja în fața librăriei, împreună cu poeta Victoria Milescu. Adina S. și Gabriel sau Lupișor se ocupau de protocol și de aranjatul celor de trebuință, a apărut și domnul director al Revistei „Luceafărul”, prozatorul Marius Tupan, invitat tot de doamna Valeria. Apoi, domnul Florin Iordache, care mi-a și dăruit volumul dânsului. A sosit apoi și Luminița Suse, luminoasă ca întotdeauna, domnul Ioan Rațiu, reprezentant al cenaclului Orfeon, care de asemenea, mi-a oferit trei dintre cărțile dumnealui și pentru că ora 16 se apropiase deja, am fost invitată să intru în sală, unde Florian Silișteanu, prietenul de site-uri literare, care acum arată mai bine ca oricând m-a întâmpinat, cu o floricică și mi-a arătat că-și procurase deja volumul, pentru care de altfel și dorea primul autograf. Apoi am recunoscut-o pe Dana Banu, care și ea mă așteptase cu zâmbetul pe buze. Am reîntâlnit-o, bucurându-mă că a răspuns invitației de a participa la lansare, doamna Maia Cristea-Vieru, poetă stabilită în Canada, care a venit în România pentru Zilele Poesis, Satu Mare, locul unde ne-am cunoscut. Lumea, încă se aduna și lansarea de carte a început, moderată fiind de Ioan Gabriel Pușca, fondator al Cenaclului de Seară, care de altfel și organizase împreună cu Librăria „Mihai Eminescu” acest eveniment, discursul continuând cu interesante observații asupra volumului. Apoi a luat cuvântul doamna Valeria Manta Tăicuțu, care atunci când a lecturat din cronica pe care a făcut-o volumului, abia am reușit să mă abțin din plâns. Între timp i-am observat venind în sală pe Marina Samoilă, care mi-a făcut o bucurie dublă și imensă, prin prezența ei și aducându-l și pe Matei Ghigiu, poetul ale cărui versuri mi-au mers la inimă din prima clipă în care le-am citit, pe internet. În mulțime observ pe cineva care seamănă puțin cu Zareh, dar se ascunde după cineva din fața lui și până la urmă renunț la a crde că e el, deși parcă aduce cu Zareh Arachelian. Îmi amintesc de Zareh și mă gândesc că e și el ca și mine un soi de prozator care nici măcar nu-și poate spune așa, fiindcă nu are proza publicată, iar lumea, habar nu are ce potențial zace în unele manuscrise, care nu mai ajung a fi publicate, din lipsă de bani. Câteva clipe îl privesc pe Matei. El apare întotdeauna în momentele în care se întâmplă cele mai puternice emoțiiemoții în viața mea. le pozitive ale unor evenimente importante în viața mea, dar peste care trec cu bine, deși ele aproape că mă gâtuie, în intensitatea lor: 2003, lansarea volumului „Geometrii Singulare” al Luminiței Suse, 2004, la telefon, când mă zbăteam între cele două ipostaze ale existenței, la Reanimare, în 2007, aprilie, Timișoara, când am avut parte de cele mai mari emoții pozitive trăite vreodată și 2007 septembrie, București, la lansarea volumului „Calvaria”. Poeta Luminița Suse, care mi-a scris un cuvânt pe coperta volumului și prietena mea bună, pe care abia așteptam să o reîntâlnesc a luat și ea cuvântul. În sală au sosit între timp și câțiva membri ai Cenaclului de Seară: Liliana Hanganu, Anne-Marie Bejliu, Alex Huppert, Marius Conu, Ioana Mareș, Ilie Vasilica, domnul Meiloiu, verișoara Luminiței Suse, prietena lui Florian Silișteanu și nu în ultimul rând Petre Fluerașu, tânărul energic și activ, pe care am avut plăcerea să-l cunosc în sfârșit și în realitate. Iar cel ce semăna cu Zareh era chiar Zareh, care mi-a oferit de-a dreptul volumul lui cu povestirile Orbitalilor, pe care le citisem pe net. M-am bucurat că în sfârșit au apărut și pe hârtie. M-am gândit în acele clipe că totul e posibil. Că poate vor apărea și ale mele, vreodată! A vorbit despre volumul meu și Adina Stoicescu, iar eu am recitat la final una dintre poezii. Tuturor le-am mulțumit în gând și i-am numit prieteni. Așa îmi și erau, am simțit-o în gesturi, în priviri, în atitudine. După lansare am povestit câte ceva cu toții, apoi când am plecat spre o altă locație, Liviu Nanu m-a sunat să mă felicite pentru lansare. Frumos gest, prietenesc! Apoi s-a făcut noapte, am mai stat puțin de vorbă cu Dana Banu, Florian Silișteanu și prietena lui, apoi Adina și Lupișorul ei m-au condus la gară, de unde am pornit spre casă, călătorind, cum am sosit: noaptea. Sigur că am învățat multe, mai întâi că SE POATE! Că dacă dorești ceva cu adevărat, acest lucru se înfăptuiește, cu eforturi, cu participare și cu elan, se întâmplă să obții rezultate nesperate. Iar eu sunt fericită că am avut alături de mine atât de mulți prieteni. Că lucrurile s-au potrivit și iată, doamna Valeria Manta Tăicuțu a venit special petnru acest eveniment, din Râmnicu Sărat și mi-a adus în dar doi poeți: Victoria Milescu și Marius Tupan, că am reușit să mă revăd cu Luminița, Marina, Matei, Zareh, Florian, că i-am cunoscut pe Dana Banu și Petre Fluerașu, dar nu în ultimul rând, simt și doresc să le mulțumesc în parte, fiecărui participant la lansarea de carte a volumului „Calvaria”. Adina Stoicescu și Gabriel Pușca, vă rămân îndatorată, pentru felul în care v-ați implicat, necondiționat, în organizarea acestui eveniment, într-un timp atât de scurt! Respectul și prietenia mea! ALBÃ a fost noaptea spre Cluj, de gânduri, dar am dormit, după o descărcare a lor, până dimineața, neîntoarsă. Peste câteva ore a început repetiția la teatru. Într-adevăr cofetăria Croco, locul în care părinții mei s-au cunoscut, locul în care mergeam zilnic și-mi dădeam toate întâlnirile nu va mai exista! Aflu și dinr-un mail și nu-mi vine să cred. De atunci plâng. De atunci, iarăși mi-e gri, ba chiar mi-e negru! Dar n-am să stau cu mâinile în sân, ci mă voi lupta să nu îl omoare pe CROCO al Clujului! Și să meargă acest gri spre alb! Doamne ajută!
=  pentru cei ce s-au bucurat!	Adina Ungur [10.Dec.18 14:27]
Florian, mulțumesc că ai reacționat pozitiv și că ai fost acolo!:) Camelia, știu că mi-ai fost alături cu gândul, multumesc! :) Djamal, consider că ai fost alături și pentru aceasta îți mulțumesc :) Ela, chiar a fost frumos! Ne-am bucurat cu toții de căldură și lumină. Le aveam cu toții, la purtător. Mulțumesc! :) Ioana, a fost frumoasă ziua! Chiar s-au potrivit toate, ca să ne mulțumească și pe noi, prietenii poeziei. Mulțumesc de gândul bun! :) Dana, îți mulțumesc sincer pentru posibilul întâlnirii noastre! servus! :) Felix, mulțumesc pentru gânduri, sâmbătă nu se putea, trebuia să fiu înapoi, acasă, precis vor mai fi ocazii. Ai un volum la Adina Stoicescu. :) Dorin Cozan, ce bine că îți place! Au rămas atât de puțini vizitatorii-comentatori pe la paginile mele, încât a recunoaște public că îți place poezia mea este deja un gest de curaj, poate, rar, pentru care îți mulțumesc. :) Aurel, mulțumesc pentru gânduri, chiar a fost o sărbătoare! Un eveniment extrem de plăcut, ca între prieteni. Cu zâmbete pe buze și drag de ei! :) Luminița, ce bine! Nu a fost întâmplător faptul că mi-ai fost alături, mai sus, de altfel, am și demonstrat aceasta. Cu mare drag și prietenie, dintotdeauna, mulțumesc! Ție și nu numai! :) Claudiu, așa să fie! Mulțumesc că ne-ai fost alături cu gândul. Inspirațiune multă și ție! :) Liviu, n-ai fost fizic, dar sufletește, ai fost printre noi! Da, deosebit eveniment, chiar m-am simțit minuat. Iar eu să pot spune așa ceva, este rar! Mulțumesc că nu m-ai uitat! :) Dragilor, vă mulțumesc tuturor pentru gândul cel bun! Librăria Mihai Eminescu s-a umplut pentru câteva ore de aerul prietenesc și cald al poeziei. Chiar dacă uneori ea mai dezvăluie și părți luminoase însă ale calvariei pe care trebuie să o duc mai departe, cu mine! Recunoscătoare că mi-ați fost alături, a voastră, Adina Ungur