| + se mai întâmplă | Ioan-Mircea Popovici [23.May.13 22:09] |
| "e ziua în care îmi strâng patriile într-o valiză" tu știi că șoaptele tale ajung până la mine aici la marginea Infinitului îți dai seama ce-a putut face țipătul “e ziua în care îmi smulg rădăcinile și plec definitiv în brațele unui infinit strigăt...” rănile tale au înroșit cerul meu orice s-ar spune e prea puțin față de câtă dramă năvălește-n viața omului nu e loc să spun asta se mai întâmplă | |
| = ... | Djamal Mahmoud [24.May.13 05:57] |
| Vă mulțumesc domnule profesor pt atenția acordată cuvintelor mele. Toate cele bune Celor din umbră, bucuros de trecere și apreciere... | |
| + bun | Marinescu Victor [24.May.13 10:01] |
| ceva m-a determinat sa nu trec pe langa el fara sa nu las parerea mea. asa ca am sters, am scris, iar am sters si iar am scris. cand mi-am dat seama ca trairea e doar a ta si ca rezultatul ei este acest poem pe care il imparti cu noi, m-am gandit ca ar fi bine sa iti spun ca eu il vad putin altfel. poate nu e cea mai buna alegere sau poate ca nu e ceea ce ai simtit cand l-ai trait. dar pana la urma poezia e intr-o continua schimbare asa cum suntem si noi si “nimeni” nu o ajunge mai bine decat cum se ajunge si se tolereaza chiar ea poezia. asa ca am sa o las sa vorbeasca asa cum a ajuns la mine. nu e nimic imposibil acum nici măcar uciderea lunii /care simulează plânsul de nou-născut/ e ziua în care îmi strâng patriile într-o valiză ce cuprinde doar 30 de kilograme iar cea de mână 10 kilograme de ură necesară conviețuirii mele cu neantul e o bătaie crâncenă aici pentru petele de sânge și de lumină /nimeni nu dă nimic pe cenușa copacilor/ e ziua în care îmi smulg rădăcinile și plec definitiv în brațele unui infinit strigăt... dupa cum observi cele doua versuri sunt taiate. si nu pentru ca nu s-ar potrivi, dar privind in jur este evident ca suntem in stare de orice si ca nici macar plansul lunii nu ne mai impresioneaza. de fapt doar plansul. am sa fortez putin si am sa spun ca plansul a devenit in ultimii douazeci de ani, ca sa nu spun mai mult, un kitsch. nu mai e plansul ala curat de alta data cand oamenii in esenta erau sanatosi. dupa cum vezi in jurul tau si mai ales prin filme, in ultimul timp se promoveaza agresiv omul perfect. plansul a devenit un clinchet de metale pretioase sau mai putin pretioase, pentru a se vinde. nu fiare sau mai stiu eu ce ar putea fi ieftin si care ar putea deteriora imaginea pe care am sa o aduc in discutie cu versul urmator. in concluzie plansul din zilele noastre e rezultatul unei involutii spirituale si nu a unei evolutii cum ni se sugereaza. Ok. urmatorul vers taiat are cenusa copacilor in el. e cam acelasi lucru ca la plans…care copaci?/ iar cenusa e peste tot. e foarte adevarat ca eu as putea sa te vad, tu, ai putea sa ma vezi daca ne-am intalni, dar oare ce vom vedea. nu cumva un produs al aceleiasi involutii care tine de marketing? In realitate noi suntem cenusa, iar ceea ce vad cand te privesc si cand ma privesc, este doar ceea ce am fost educati sa vedem si nimic altceva. sa nu crezi ca acum nu ar trebui sa mai plangem cand distrugem copacii…e o stare si e de inteles, numai ca ar trebui constientizam inainte sa facem un rau. dar sa ne intoarcem la cele doua vresuri care ar putea foarte bine sa lipseasca. nu spun ca nu sunt bune, dar foloseste-le intr-un alt context, intr-o alta stare. pentru ca aici fura din puterea mesajului, din furia ta, din tristetea ta din nevoia ta. uite cum ar arata fara: nu e nimic imposibil acum nici măcar uciderea lunii e ziua în care îmi strâng patriile într-o valiză ce cuprinde doar 30 de kilograme iar cea de mână 10 kilograme de ură necesară conviețuirii mele cu neantul e o bătaie crâncenă aici pentru petele de sânge și de lumină e ziua în care îmi smulg rădăcinile și plec definitiv în brațele unui infinit strigăt... si sa inchei. poemul asta pentru a plange pentru a vedea sa fac ceva sa nu se mai moara in jurul meu. | |
| = ... | Marinescu Victor [24.May.13 10:04] |
| sa imi fie iertate eventualele greseli, lipsuri | |
| = altfel | Maria Gheorghe [24.May.13 11:07] |
| strigatul tau e un "numar" prea mare, pe care doar "bratele infinitului" le mai poate cuprinde... bagajul il va purta, tot drumul, voiajul interior... pana la linia de sosire poezia ta e tare "grea", abia s-o ridici de la vama "imposibil". trec si eu altfel, cu fiecare clipa "aller-retour", granita ghimpoasa a ratacirilor... ale mele... ale lumii... cu simpatie, maria | |
| = strigat | Victor Țarină [10.Dec.18 14:27] |
| Un strigat cu majuscule si zece kilograme de ura pt convietuirea cu neantul. Cat timp nu te paraseste poezia ,nu vei fi singur oriunde vei pleca. Cu prietenie si respect Victor Tarina | |
| = ***** | Djamal Mahmoud [24.May.13 18:10] |
| vă mulțumesc pt treceri și gânduri bune, mă bucur că vă reîntâlnesc aici. | |