poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4129 .



Telepatie (1) - Mirajul Listelor
proză [ ]
publicat în Jurnalul Săptămânii - 17.07.2008 - Tel Aviv, Israel

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Vlad Solomon ]

2008-08-04  |     | 



Pe când aveam doar 16 ani, în perioada de liceu, cu două clase mai mică, era o fată deosebit de dulce și frumoasă, brunetă, cu ochi căprui-negri, cu privirea încruntată și neastâmpărată. Am s-o numesc C. Nu-mi amintesc cum am început să vorbesc cu ea, pe atunci eram destul de arătos, erau alții mai arătoși ca mine, dar fiind destul de dinamic și risipit (cam ca azi) în mai multe domenii (sport, teatru, matematică, etc...), aveam și eu succes la fetițele din liceu. Îmi plăceau cele cu cel mult un an mai tinere decât mine sau de vârsta mea.
Povestea a început prin preajma Cișmigiului, C. locuia în așa-zisul bloc "Diham". A fost o legătură frumoasă, de adolescenți, eu am fost primul ei sărut (aici versiunile diferă, eu țin minte primul sărut în Cișmigiu, ea - pe terasa apartamentului în care locuiam, cu vedere spre Cișmigiu, în blocul Spicul, la etajul 5). Dar amândoi ne aminteam că eram personajul dominant al relației (se putea altfel?), doar era normal, ea fiind de sex feminin, ca eu să-i dau ordine, nu-i așa? Nu vă speriați, de 25 de ani mă las dominat de femei, sunt o victimă, o zdreanță lipsită de șira spinării... Nu-mi plânge nimeni de milă?
Prietenia a durat doar vreo trei luni, se pare că am petrecut la niște "ceaiuri", ne-am plimbat prin parcul copilăriei noastre, ne-am sărutat din când în când, țin minte bine buzele ei, ochii, pletele pe care îmi plăcea să le mângâi, firea ei, puțin recalcitrantă.
Apoi legătura s-a întrerupt, o consideram prea fragedă, avea doar 14 ani. Știu că în România mă gândeam din când în când la ea, îmi părea rău că am renunțat, dar pe atunci preferam fetele mai mature. Pe la 17 ani am cunoscut-o pe J. pentru care am scris poezia "TU" și altele, datorită căreia am început să scriu versuri, dintr-o ambiție, sau spirit de competiție, dar asta e altă poveste, poate va veni și timpul ei. Nu m-am mai gândit la C., eram topit după muza mea, care mă zăpăcea cu capriciile ei. În 1970, 21 ianuarie, la 18 ani și jumătate, s-a petrecut marele eveniment istoric: Vlad Solomon, împotriva voinței lui, îndrăgostit lulea de inspiratoarea versurilor sale (și al unui început de roman, rămas la aceeași fază), a fost adus de părinți în Israel. Pe aeroportul Băneasa, întorcându-se spre prietenii care-l însoțeau, a strigat:
- Mă voi întoarce, vă voi scrie cu sângele meu!

***

Au trecut câteva anotimpuri. Suntem în anul 1972, cred, în Rishon LeZion, eram student la Facultatea de Teatru, secția Regie, la Universitatea din Tel Aviv. Locuiam împreună cu părinții și bunica din partea mamei într-un apartament închiriat, la câteva minute de stația centrală de autobuze din Rishon LeZion, de unde trebuia să iau autobuzul spre Tel-Aviv, apoi un altul spre Ramat-Aviv. În centrul orașului era un orologiu care m-a inspirat să scriu o proză, devenită mai târziu piesă de teatru. Era o zi primăvăratecă. Eu mă îndreptam spre centru, priveam orologiul, care mă captiva, de trei zile indica aceeași oră, 3:30. Era stricat, evident, dar eu am simțit deodată că timpul s-a oprit, că niciodată nu va fi 3:31. Și, brusc, m-am gândit la C., o nostalgie inexplicabilă, mă obseda, îi deslușeam silueta, privirea ei bănuitoare, sprâncenele încruntate, buzele senzuale, tenul neted... Nu reușeam să alung imaginea ei, simțeam că-mi vibrează tot corpul, tremuram, mergeam spre stația de autobuz, dar o simțeam pe C. din ce în ce mai aproape, eram deja pe strada principală, zăpăcit, confuz, C. și iar C., retrăiam clipele petrecute împreună, poate altfel decât se desfășuraseră, apoi am simțit un val de căldură, m-am întors și am văzut-o. Venea spre mine, credeam că visez, era chiar ea, nu părea deloc surprinsă să mă vadă, eu eram atât de uimit încât, paradoxal, am salutat-o de parcă era cel mai firesc lucru s-o întâlnesc în Rishon LeZion.
Nu știam nimic despre originea evreiască a ei, în România nu discutasem cu C. acest subiect, eu aveam un nume clasic evreiesc, dar ea nu, avea cel mai banal nume românesc, nici prin gând nu mi-ar fi trecut că e evreică și că o voi revedea în Israel. Am stat de vorbă foarte puțin, câteva minute, cred că am intrat cu ea într-o farmacie, eram atât de fâstâcit, încât am vorbit doar prostii și am încercat, fără succes, să fiu glumeț și simpatic. Am aflat că venise cu familia, locuia în același oraș, dar învața ebraică într-un kibutz, departe de centrul țării. Aici filmul se întrerupe, nu-mi amintesc nimic, se pare că ne-am întâlnit o dată sau de două ori, m-a vizitat în apartamentul meu din strada Gordon, i-a cunoscut sau reîntâlnit pe ai mei și cam asta-i tot, nu ne-am mai văzut, a dispărut în ceață, precum venise, drumurile s-au încrucișat pentru scurt timp, apoi... Acesta a fost primul moment de telepatie între mine și C. Nu și ultimul.

***

Au trecut peste 30 de ani. În tot acest timp m-am gândit uneori la C., poate locuia în Israel, poate ajunsese pe alte meleaguri. Cu mine s-au petrecut atâtea, încât aș avea nevoie de două vieți să o povestesc pe a mea, unele momente trăite sunt atât de ciudate, încât mă întreb dacă nu le-am visat.
În octombrie 2002 a murit tatăl meu, Benedict Solomon, poate ați citit câteva din poeziile sale.
Era medic, a început să scrie când a ieșit la pensie, nu mai scrisese din copilărie, când compunea versuri pe care le trimitea, pe ascuns, mamei mele, deportată cu întreaga ei familie, în Transnistria. De unde au revenit doar 13, salvați mulțumită bunicii mele, personaj de roman, care, "ghicind în cărți" ucrainienilor și ofițerilor din armata română ce "administrau" lagărul, le-a lăsat impresia că e vrăjitoare și și-a salvat parte din familie. Bineînțeles că ea însăși nu credea în minciunile pe care le debita, dar o nimerea la fix, era foarte intuitivă, probabil că am moștenit-o, vă voi povesti odată despre intuițiile mele, cum am început să "citesc în ceai verde" - dar și aici - o altă poveste. Tatăl meu a murit de cancer, boală de familie, după doi ani de suferință cruntă, de fapt ca urmare a unei septicemii post operatorii, după un sarcom, care nici măcar nu fusese cancerul inițial, de colon. Mi-am petrecut nopți lungi, triste tăceri, alături de el, în același spital în care lucrase în Israel, la Asaf HaRofe, trecând din secție în secție, mereu la ușa sălilor de operație (aceleași în care operase el însuși, cu numai 15 ani în urmă), pe scaun, lângă patul lui, în timpul ședintelor de chimioterapie... Câteva luni înaintea morții lui am reînceput să mă gândesc la C. Le povesteam celor apropiați, asistentei mele, prietenei mele, despre C., despre imaginile care, pe toată perioada dinaintea sfârșitului chinurilor tatălui meu, nu-mi dădeau pace. Chiar la înmormântare, la cimitir, mi s-a părut că o zăresc printre cei veniți, știam că nu putea fi acolo, dar o simțeam în apropiere. Și în luna de doliu, până la dezvelirea pietrei funerare, zilnic, mă gândeam la C.
După o lună, când am intrat în apartamentul tatălui meu, să caut documente și să fac puțină ordine, într-o pungă de plastic am găsit scrisori, ilustrate și fotografii păstrate și ascunse în fosta mea cameră. Prima pe care am scos-o a fost o vedere trimisă dintr-un kibutz din nordul țării, acum 30 de ani.
Erau doar câteva cuvinte: "Vineri mă întorc la Rishon LeZion, rămân până Duminică. Dacă vrei, putem să ne vedem. C."

(va urma)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!