poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 905 .



Cârciuma filozofică \"La U Þâ\"
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Pericle ]

2007-12-26  |     | 



Aflaseră că este student mai târziu, nu-i interesaseră însă la ce facultate și ce anume studiază el acolo. Nici el, amețit de viscol și aproape înghețat, nu își arătase disponibilitatea de a adăuga mai multe amănunte la ceea ce ei obținuseră de la el, era foarte clar că mai avea puțin și îngheța. Oamenii aceia, nici țărani, nici orășeni, sau cel puțin el nu mai era capabil, în starea în care era, să discearnă clar cărei categorii sociale sau profesionale îi aparțineau, se arătaseră și nu prea, surprinși de arătarea aceea – „arătarea aceea” era el –ghemuită în zăpadă și care era pe punctul de a adormi definitiv și îl săltaseră după câteva vorbe rostite între ei când l-au văzut:
„ - Altu’ dom’ Vasile, auzise el mai întâi, prin perna aceea nesfărșită de fulgi, ce naiba o fi cu ei, n-au minte nici cât o găină, să pleci pe o așa vreme e moarte curată dacă nu știi drumurile”. Răspunsul, dacă o fi fost vreunul, se pierdu în urletul viscolului. Acum, stând înfofolit își amintea că cei doi bărbați îl săltaseră mai mult pe sus, picioarele lui refuzănd să-l ajute, amorțite deja, și-l urcaseră ca pe un balot într-o căruță transformată acum la vreme de iarnă în sanie. Îl acoperiseră cu un cojoc mițos, se miră instinctiv cu mintea golită de alte întrebări savante sau răspunsuri la îndemână, “unde au găsit ei așa ceva?” și-i întinseseră o sticlă cu ceva lichid în ea
“ - Haide flăcăule, ia aici și trage un gât zdravăn din Blaga asta”. Luă instinctiv sticla și ducând-o la gură înghiți de două trei ori. Simți un foc zdravăn cuprinzându-i gâtul, respirația i se împotmoli, nu putea nici să tușească nici să scuipe, deja lichidul i se scursese în jos pe esofag și-l simțea în stomac unde se aprinse un alt foc. “ – E tare nu? zise cel care îi dăduse sticla, stai liniștit câteva secunde până ce gâtul o să poată din nou să se dilate. Asta este prima reacție a unui neobișnuit cu Blaga noastră” și se întoarse zâmbind spre celălalt bărbat.
“ – Da dom’ Vasile, mare adevăr ai grăit, după un gât de blaga nu-ți mai trebuie nici un medicament, nici pat, nici femeie, sănătate curată mai ales pă gerul acesta. Haide băieți”, spuse către cai, mișcând din dârlogi. Studentul, în acel moment încă nu le spusese că este student, asta avea să se întâmple puțin mai târziu, după ce avea să se dezmorțească și după încă vreo două trei gâturi de „blaga”, bea cu prudență, dar se pare că deja oarecum faringele și esofagul lui se obișnuiseră cu băutura și ajunsese să aibă chiar chef de vorbă. Și cei doi bărbați, pe care încă nu reușise să-i clasifice într-o anumită categorie, se cinsteau odată cu el, dar în timp ce el începea deja să se amețească, ei nu dădeau semn că s-ar fi schimbat ceva în vorba și gesturile lor. Au scos mai apoi o bucată de șuncă cu foarte multă slănină pe ea, don’ Vasile a scos și un briceag curios din teșchereaua de la brâu și a tăiat pentru fiecare câte o bucată bună de șuncă cu carne și un strat gros de slănină, înmânând-o fără multe cuvinte studentului, acum știau că este student și vizitiului.
„ – Ia tinere ca să ai ce da băuturii de ros și să mai prinzi un pic de putere. Hai că nu mai avem mult și ajungem imediat la Cârciuma filozofică”. Printre clefăituri, printre înghițituri de șuncă și gâturi de „blaga” câteva nedumeriri începeau să prindă contur: de ce îi spuneau băuturii „blaga”, o fi vreun localnic producător al acestei licori dată naibii și ce o fi cu această „Cârciumă filozofică” pe care dom’ Vasile abia o amintise? Nu era străin de semnificațiile acestor cuvinte chiar dacă domeniul său era unul tehnic, mai precis telecomunicații „telefoane, da, da”, apreciase dom’ Vasile atoateștiutor. Costin, așa spusese însfârșit studentul că îl cheamă, încercase să adauge și alte lămuriri, dar băutura îl topise aproape cu totul și deși vedea foarte clar cuvintele în mintea sa, acestea refuzau să iasă de pe buzele sale trunchiate, deformate în limbajul unui bețiv notoriu. “Doamne, se gândi, cred că m-am îmbătat și încă zdravăn” și se lăsă păgubaș. Vizitiul, sau aparentul vizitiu îi atrase atenția lui dom’ Vasile
„ – Tinerelul nostru a luat-o serios pe ulei, cred că acum nu-i mai trebuie decât un somn bun la dom’ Uță și mîine o să fie ca nou.”
„ – Domnu’ Uță o să aibă clientelă suficientă pentru un simpozion sadea, râse zgomotos dom’ Vasile, cei trei tineri de aseară, pensionarii ăia de acum două zile, grupul de ciobani de la firmă, ăia de la cablu, care nu se mai dau plecați de o săptămână…”
„ – Plus ai noștri de care nu mai scapă orice-ar face, he, he”, concluzionă râzând mânzește vizitiul, parcă mândru de tot ceea ce se petrecea.
Costin moțăia încălzit sub cojocul mițos mirosind a oaie și lapte, cu foamea ostoită și cu gândurile liniștite de „blaga”. Din când în când tresărea la râsetele zgomotoase ale celor doi de pe capra saniei, sau când vizitiul își îndemna caii să mărească trapul și se chinuia să întrebe de ce blaga, de ce cârciuma filozofică și într-un final adormi. Așa că nu știu când ajunse la dom’ Uță, nu simți cum este luat din sanie, doar auzi ca prin vis cum cineva spunea rupându-se de atâta râs, „încă un participant la simpozion, bre dom’ Uță, fire-ai dumneata să fii că o să ne înnebunești pe toți cu filozofia asta a dumitale”; fusese așezat undeva în spațiul deja înghesuit al cârciumii, după ce dom’ Vasile dădu lămuririle necesare. O cergă groasă îl acoperi pe studentul așezat pe o saltea groasă despre care dimineața avea să afle că era plină cu ierburi de munte, de aceea fusese așa de aromată și-l odihnise atât de bine. Se trezise din când în când, amețit, dar o amețeală plăcută fără dureri de cap, așa cum avea când mai trăgea o băută zdravănă cu zurbagii de colegi de la cămin, pentru a se duce la veceu, cineva îl lămurise unde este toaleta, dar revenind se așezase din nou pe salteaua caldă, sub cergă și dulcea torpoare îl lua din nou în brațele ei. Până să adoarmă din nou, urechile sale erau martorele unor lucruri care îl nedumereau mult, însă pe care și le propunea spre rezolvare a doua zi.
Întreaga încăpere frumos ornată cu crenguțe de brad, cu ghirlande din aceleași rămurele de brad, dar și cu o cergă ce făcea înconjurul întregii cârciumi pe care vedea cu uimire diferite chipuri, inițial a crezut că sunt pictate, dar dimineața avea să-și dea seama că erau țesute, era plină de oameni care – și aici Costin chiar nu mai înțelegea nimic – parcă erau adunați la o ….o adunare, o sesiune de comunicări și referate, cum participa și el cu diferite prilejuri la facultate – altă comparație nu putea face - , și care analizau o serie de texte, filozofice, i se părea lui Costin.
Ceea ce-l intriga și mai mult era faptul că toți cei care vorbeau nu aveau alura unor conferențiari, a unor intelectuali obișnuiți cu travaliul unei asemenea acțiuni ci păreau simpli țărani, lucrători la diferite servicii din localitate sau cei mai spilcuiți, turiști. Frecvent câte unul striga puternic, „încă un Wittgenstein dom’ Uță” sau „mai toarnă un Democrit dom’ profesor”, ori „ce bun este Hegel ăsta dom’le”.Asculta din colțul său, acoperit cu cerga cea groasă, mai adormea, dar era trezit din când în când de valurile de râsete ale „simpozioniștilor”.
Cineva citea, se cunoștea clar că face acest lucru și că nu prea este obișnuit, după poticnelile la fiecare cuvânt pronunțat.
„ – Dar …ce …sunt, prinurmare …….prin urmare?.....un lucru … care …cugetă….ce ….este…ace..aces…acesta…Semn de întrebare. Ce este acesta?...unul ..ce..se…în..îndo…îndoiește…înțe-le-ge ..aaaafir afirmă …nea-gă…voiește…nu vo-iește”…..După câteva clipe de tăcere lectorul rosti cu năduf: „ Hai dom’ Uță, hai bre dom’ Uță ce Dumnezeu mi-ai dat ceva prea greu azi, păcatele mele, pentru mintea mea bătrână. Auzi colea, darcesuntprinurmareunlucrucarecugetăceesteacestaunulceseîndoieșteînțelegeafirmăneagăvoieștenuvoiește”…Hai te rog dă-mi ceva mai ușor bre omule că-mi arde gâtlejul, ce Dumnezeu”. Se auzi un glas baritonal, de om cu carte, un obișnuit al cuvântului, Costin avea să afle a doua zi că era patronul cârciumii, dom’ Uță:
„ – Nu pot moșule, nu pot zău, mi-ar sări toți în cap, n-am ce face, spune și dumneata ceva acolo despre ce ai citit și-ți iei cinzeaca de Descartes, de, ce să-ți fac, dacă te-ai nărăvit la francez rabdă și vorbește, hai că așteaptă lumea să te audă…Moșulică se uită rătăcit la ceilalți, încercă să zică ceva, dar se lăsă păgubaș și reluă foaia de pe care citise.
„ – Hai mă taică, mai făcu o încercare, dar dom’ Uță îi arătă foaia…Uf, păcatele mele, altădată mă taică luam și eu câte o cinzeacă fără să mă pună cineva să buchisesc filofofie”
„ – Filozofie moșule și nu te obligă nimeni să citești sau să spui ceva, da’ dacă vrei să bei aproape pe degeaba, trebuie să te supui și să ne spui ce gândești matale despre ce ai citit.
Moșul se uită din nou pe foaie în timp ce ceilalți își sorbeau veseli băuturile, făcându-i moșului parcă în necaz
„ – Ei las’ că vă văd eu când oți vrea voi un Marcu
„ – Marx moșule, strigă un tânăr de vreo douăzeci și trei de ani cu salopeta-uniformă de la cablu pe el, Marx, ăla care a făcut comunismu’”
„ – Ce mi-e Marcu, ce mi-e Marx, tot un drac…vă văd eu mă feciori…”
„ – Hai moșule că se răcește Descartes, ce faci ne vorbești sau nu?” Zise ridicând tonul amuzat dom’Uță. După câteva clipe moș Petrache, Costin auzise cum îl cheamă pe moșulică, începu să vorbească.
„ – Păi de, io cuget mă, da’ nu sunt un lucru mă, io mă mișc mă …ce ați văzut vreodată vreun lucru mișcându-se el, așa singur? Mă Vanghele, tu ți-ai luat Loganu’ ala pă motorină…Ce mă el se mișcă singur? Nu mă tu trebuie să-i pui motorină și dacă nu mai ai bani, că-i dai pe toți aici pă Hăgăl, pă Eraclit, pă, pă, pă Berg Son tu nu mai ai cum să mai cumperi motorină pentru Logan și el mă, nu se mișcă fără motorină, da’ tu te miști și fără motorină și fără curent și fără…”
„ – Stai bre ce tot spui acolo, sări Vanghele hohotind, ce eu ca să mă mișc nu trebe să iau la bord niscaiva Hegăl, Heraclit sau Bergson, ă ?. Ce deosebire este între Loganu’ meu și mine? Amândoi ca să o facem pe nebunii trebuie să gâlgâim ceva”. Dom’ Uță îi întinse moșului cincizeci de grame de „Descartes”
„ – Moș Petrache, asta știi, este din partea casei, da’ trebuie să spui mai departe ca să-ți iei cinzeaca matale…….. Da’ ia spune, îl întrebă pe moș după ce acesta sorbise bucuros o gură din pahar, de ce unul se îndoiește, înțelege, afirmă, neagă și nu voiește? Așa cum scrie Descartes?”. Moșul mângâie paharul vesel acum când primise ceva pe gratis și ridică fața către auditoriu
„ – Dom’ Uță și voi mă berbecilor, păi mă, io dacă cuget, io nu cuget ca Loganu lu’ Vanghele, îi bagi motorină și-i dai o cheie și o iei din loc. Io mă, beau o gură, de Descartes așa cum spune dom’ Uță, dar după aia nu mă reped să o iau din loc, să mă fac praf în primul stâlp, de la ăștia de la cablu, râse moșul întorcându-se spre tânărul de la cablu care-l corectase mai devreme. Io stau, cuget, apoi mă gândesc încotro s-o iau, de ce acolo și nu dincolo, de ce pe acolo și nu pe dincolo, înțelegi mă Vanghele?”
„ – Înțeleg moșule, stai și te întrebi pe ce drum s-o apuci ca să te trezești până acasă, că te face baba matale arșice dacă vii beat, înțeleg, înțeleg”…
Hohotele îl treziră pe Costin din nou și își holbă o clipă nedumerit ochii să vadă ce se petrece. Se întreba în acea stare de somn treaz despre ce poate fi vorba, deși unele lucruri i se cam lămureau, dar atmosfera era prea încărcată de o veselie cu altfel de semnificații decât la o simplă cârciumă, pentru ca el să nu aștepte să vadă ce urmează.
„ –Mă Vanghele, rosti moș Petrache după ce dădu pe gât și restul de Descartes din pahar, nu mă face să-ți spun că ești … cum ești…Io îți spun că io cuget apoi înțeleg la ce cuget după care spun ce cred, ca acum mă berbecilor. Și dacă vreau io pot să spun că nu-i adevărat, adică să neg mă, așa cum am negat io aseară când baba mea m-a întrebat dacă nu cumva am trecut pe la dom’ Uță, iar io după ce am cugetat, am înțeles ce voia baba mea, am negat ce spunea ea și la urmă am făcut-o să nu mai creadă chiar de ce spunea ea”… După ce hohotele se potoliră și după ce moșul își primi cinzeaca cu un nou Descartes, dom’ Uță îl întrebă
„ – Și cum ai ajuns moș Petrache să o faci să nu mai creadă nici ea ce spunea mai înainte? Să nege așadar, se adresă dom’ Uță auditoriului mai elevat..”
„ – Păi dom’ Uță ai uitat că am luat cu mine când am plecat o juma’ de de Roșca? Îi place babei mele la nebunie, așa a uitat de mine … și de Decartul meu..” conchise moșul sorbind o altă gură în hărmălaia produsă de râsetele ajunse la paroxism, prilej pentru o nouă trezire a lui Costin.
Dimineața Costin era deja treaz și refăcut după somnul prelungit pe salteaua din plante aromate și sub cerga cea groasă. Uitase, ca și cum nu ar fi fost, pericolul prin care trecuse. Era deja ora 9,30 și încet , încet, cei asemenea lui, adică surprinși de viscolul, care părea că nu se mai termină, se ridicau din culcușurile improvizate prin diferite unghere ale sălii mari de la parter, iar din când în când câte un oaspete cobora de la etaj unde erau deja închiriate toate camerele, după câte își dăduse seama el. Știa că era singura posibilitate de a fi găzduit până ce viscolul avea să-și mai reducă din putere și până când ceilalți oaspeți, de voie, de nevoie, aveau să plece în drumul lor.
Venise în zonă pentru a se relaxa, departe de tot ceea ce reprezenta pentru el „zgomotul stresant al orașului”, așa cum îi plăcea lui să repete, era una din manierele prin care își dădea importanță mai mult decât ar fi trebuit și el știa acest lucru, dar considera că fiecare om are ciudățeniile sale și el și-o alesese pe aceasta.
Acum se așezase la una din mese și-și sorbea cafeaua în așteptarea micului dejun și a lui dom’ Uță pentru a-și lămuri oarecum situația. Patronul nu întârzie să apară, probabil se trezise de mult, căci veni după câtva timp de afară plin de zăpadă, bătându-se cu mănușile scoase peste umeri și tropăind puternic pe grătarul din fața ușii. Pe ușa deschisă zăpada era aruncată de vântul năbădăios în interiorul cârciumii și un fior de frig îl făcu pe Costin să tresară. Cât timp se scutură de zăpadă dom’ Uță îl fixă cu ochii zâmbitori pe tânăr.
„ – Ei, cum e tinere? Þi-ai revenit? Azi noapte erai mai mult mort decât viu, juma’ de frig juma’ de la blaga noastră”. Costin roși ușor cu ultimele sale rezerve de jenă și-i zâmbi patronului.
„ – Am cam scăpat boii în lan cu toate, rosti închipuindu-și că așa ar fi un răspuns mai popular formulat, și cu aprecierea greșită a vremii și a capacității de a rezista la băutură …”blaga” dumneavoastră m-a terminat rapid, dar tot n-am aflat pe deplin de ce îi spuneți așa”. Patronul schiță un zâmbet și flutură din mână în direcția ceasului.
„ – Acum nu prea o să pot să-ți povestesc de-a fir-a-păr de unde a început totul. Trebuie să rezolv problema aprovizionării tuturor celor aflați aici. Drumurile sunt blocate și numai cu sania pot face legătura cu furnizorii mei. În plus capacitățile de cazare ale cabanei sunt depășite deja. Sper că nu te-ai supărat că ai dormit pe jos da’ n-am avut altă soluție. De fapt nici nu știu dacă reușit să adormi în hărmălaia pe care au făcut-o cei de aici.
„ – Ba dimpotrivă, de mult nu m-am odihnit atât de bine, salteaua aceea cu plante aromate mă amețea atât de plăcut încât somnul venea îndată ce mă așezam pe ea…” Continuă după câteva clipe, timp în care dom’ Uță se așezase la masa întinsă din mijlocul sălii „Sunteți cu adevărat profesor?”
„ – De ce nu?...Am predat într-adevăr cândva filozofie, dar alte înlănțuiri de evenimente m-au adus aici …Deocamdată doar prin asta ți-ai putea explica ceea ce se întâmplă aici până când, dacă vei mai avea dorința să-ți povestesc, vei afla mai multe de la mine mai târziu”
După prânz, spre orele de mijloc ale amiezii în sala cârciumii coborâră mulți dintre cei care rămăseseră în camere până atunci și cei care, trezindu-se mai de dimineață, luaseră viscolul în piept într-o încercare bravă de a cunoaște împrejurimile. Masa lungă din centru se ocupă rapid. Dom’ Uță veni printre oaspeții săi plasând ici, colo, câte o vorbă de spirit, câte un banc. Atmosfera se destindea din ce în ce mai mult. Băieții de la cablu, cărora li se adăugase și un bărbat la vreo patruzeci și cinci de ani, despre care Costin află că era șeful lor, inginerul Gherghe se agitau amuzați făcându-și semn reciproc cu ochiul, arătând discret spre acesta. La un moment inginerul ocupat cu friptura din fața sa, pe care aproape o terminase ridică două degete, ca la școală:
” – Dom’ profesor, poate să înceapă dom’le ora de filozofie au ba?” Capetele se întoarseră spre el și mulți dintre cei aflați în încăpere bătură zgomotos din palme.
„ – Se poate dom’ inginer să nu vă fac eu pe plac? Se prefăcea îngrijorat dom’ Uță. Ce v-ar interesa azi? Un Heidegger, un Spencer sau mai degrabă un Platon?”
„ – Ei pișicherule parcă nu știi, adă dom’le o baterie de stoici. O să fim și noi foarte stoici până o vom da gata, sau ea pe noi, hă, hă, hă” râse zgomotos inginerul. Patronul râse după care luând o mină serioasă îi replică:
„- Dom’ inginer, doar știți că o baterie înseamnă mai mulți filozofi, ce ne facem, va trebui ca fiecare dintre voi să asude un pic și la propriu și la figurat cu această dezbatere” și-i privi pe băieții din echipă.
„ – Haide dom’le că doar ce-au terminat acum vreo doi, trei ani, liceul, mai au ei habar de ceva filozofie. Hai, să vedem ce ne-ai ales pentru azi…Nu-i așa băieți? Zise domnul Gherghe întorcându-se amuzat spre subalternii săi. Aceștia se schimbaseră oarecum la față, dar se vedea că bateria ce aștepta să-și facă apariția pe masă, stropind friptura aceea bine condimentată și murăturile, îi făcea să vadă altfel provocarea lansată de domnul Uță și de șeful lor.
„ – Gata boss”, rosti același tânăr care se remarcase și cu o seară înainte, „ce să facem acum, trebuie să cântăm cum ne joacă dom’ Uță. Cred că nici la școală nu eram așa de interesați ca acu’”. Dom’ Uță răscoli ce răscoli printre foile sale păstrate întotdeauna în cu sine în geanta sa și răsfoi câteva dintre cele extrase. Puse deoparte câteva și-i înmână inginerului filozof altele.
„ – Câte una pentru fiecare dom’ inginer, să aibă fiecare ce spune”. Domnu’ Gherghe primi cele câteva foi de hârtie, așternute fiecare cu un scris imprimat mare. Le analiză un timp după care oprindu-și una, le dădu mai departe pe celelalte. În ordinea ierarhică informală foile se distribuiră la cei cinci băieți ai echipei de la cablu. Fiecare le studia acum preocupat, urmărit de privirile ușor amuzate ale patronului și de cele vesele ale celorlalți prezenți. „Domnu’ inginer”, rosti după câteva minute dom’ Uță, răstimp în care nu se mai auzea aproape decât zgomotul scos de tacâmurile celor care continuau să mănânce, atenți totuși la ce se petrecea, „cred că ar trebui să începi ca de obicei dumneata, băieții dumitale sunt mai timizi, mai rușinoși, o mână de ajutor”.
Inginerul se scărpină preocupat printre firele rare care-i stăteau zburlite pe creștet și citi:
„ - , de Marcus Aurelius…Auzi dom’ profesor cine a fost ăsta? După nume pare roman, da’ nu prea știu multe despre el”
„ – A fost un împărat, roman într-adevăr, în secolul I al erei noastre, dar pe care l-a interesat mai mult filozofia decât politica. De altfel nici nu a domnit prea mult, doar vreo nouăsprezece ani. A fost mult preocupat de morală, are și o lucrare Către mine însumi”.
„ – Dom’ Uță să fie sănătos, acolo unde e el acum, în rai sau în iad”. Patronul râse:
„ – Din păcate domnu’ inginer, Marcus Aurelius nu are cum să fie în rai sau în iad, pentru că nu a fost nici pe departe creștin ci mai degrabă anticreștin, creștinii cam având de suferit de pe urma lui”.
„ – Atunci, ne cam asemănăm” râse inginerul, „nici eu nu prea îi sufăr pe popii ăștia care toată ziua nu fac altceva pe la televizor decât să fornăie nu știu ce pe nas, da’ las că și io dau repede pe alt canal….Deci ce ne spune domnu’ ăsta împărat-filozof…Dacă un om ți-a greșit cu ceva, gândește-te…ce reprezentare are el… deci…ce reprezentare…ce crede el adică, asupra binelui și răului pentru a comite acea greșeală…deci dacă ți-a greșiiiit cu ceeeeva, tu să staaaai și să gândeeeești: mă, de ce mă mi-a făcut omu’ ăsta, ce mi-a făcut, are el ceva cu mine, crede el că i-am făcut eu lui un rău? Sau poate că mă confundă…sau poate că el confundă chiar, cum spune aici binele și răul…” Ridică ochii de pe hârtia pe care urmărise cu degetul arătător de la mâna stângă, era stângaci, traseul literelor..”Ce spuneți mă, hă?”, spuse uitându-se fals fioros spre băieții săi.
„ – Așa e , așa e dom’ inginer, aveți dreptate” spuseră fără nici o noimă câțiva dintre aceștia”
„ – Ce naiba de dreptate am mă bașbuzucilor, voi nu sunteți atenți o iotă mă, voi credeți că sunteți încă la școală și vă gândiți doar la bateria asta de …pe naiba stoici, voi și stoicii, bă analfabeților, hă, hă, hă”, se adresă inițial domnu’ Gherghe subalternilor săi, apoi se uită de-a binelea înveselit către dom’ Uță. „Îi vezi dom’ Uță, ăștia săracii nu mai știu nici pe dracu’ din ce-au învățat ei acolo la liceu. Bă”, se întoarse el spre tineri săi executanți, „când eram la liceu făceam filozofie marxistă, acolo să vezi ce greu era mă, cu domnu’ Anghelache atunci când trebuia să vorbim de lupta de clasă, de burghezie și clasa muncitoare, cum se luptau ele și cum voi mă, proletarii, ieșeați întotdeauna victorioși. Hai dom’ Uță toarnă dom’le un pahar de stoici din ăștia ca să meargă bine comentariu’”, se întoarse el spre patronul cârciumii. Acesta oficie chiar el începutul ceremoniei umplându-le primul pahar inginerului Gherghe și băieților săi. Fiecare își luă paharul și ridicându-l în semn de noroc, îl și dădură pe gât. „Strașnici stoici ai anu’ acesta dom’ Uță”, comentă brusc înroșit inginerul.
„ – Deci”, reluă el după ce se uită la foaia de hârtie cu textul lui Marcus Aurelius, „te întrebi tu, așa în tine, mă omu’ ăsta mi-a făcut un rău sau el a crezut că mi-a făcut un bine? Știi dom’ Uță, chiar așa mi s-a întâmplat mie dom’le atunci când m-am însurat. Þineam la una frumoasă dom’le de pica, de pica dom’le…și mă țineam cu ea cam de mult timp. Nu’ș ce mi-a venit mie odată, mi s-a pus pata că de ce se uită la ăla, că hâr că mâr, eram gelos foc, știi cum suntem toți la tinerețe…Ce mă, ce râdeți” se întoarse către oamenii săi, „ce voi nu sunteți la fel de proști, ba mai proști ca mine mă, că voi nici nu mai aveți sânge-n vine, pe voi vă joacă muierea cum vrea ea, mă berbecilor, da’ ce le zic eu berbeci, sunt mai mult niște batali, he, he, he” râse din ce în ce mai vesel dom’ Gherghe și-și mai turnă un pahar, îndemnându-i și pe ai lui la fel. „Bă și de gelos ce eram, i-am spus muierii mele, cu care mă țineam, mă, eu gata am terminat cu tine, stai de acum cu acela la care te tot uiți și să-ți fie de bine cu el. Vezi bine eu credeam că-i fac un rău, că nu mai poate ea după mine, că o să se dea de ceasul morții fără mine, și că o să vie la mine în limbă, da’ îi spuneam așa ca să nu pară că sunt gelosu’ geloșilor. Și-am lăsat-o. Și n-a venit la mine în limbă cum gândeam și de necaz m-am însurat. După ce m-am însurat cu nevastă-mea am gândit că, de fapt îi făcusem un bine și că de fapt, nu știa cum să scape de mine…Vezi dom’ Uță cum îi și cu binele și cu răul. Când crezi că faci un rău faci de fapt un bine și invers”
„ – Ca atunci dom’ inginer, când am luat lucrarea asta aici în comună”, intră în vorbă aparent serios unul dintre băieți. Noi am crezut că e de bine și uite…”
„ –Ptiu, fir-ai-al dracu’ să fii mă pușlama”, dădu inginerul din cap agasat de atâta naivitate, da’ ce mă nu ți-e bine că stai aici la căldurică, la băuturică, la mâncărică, ce-ai mai vrea ă? Nu cumva și niscaiva fete? Să-ți fie de ajuns că firma ne plătește sporul ăsta de vreme rea și că dom’ Uță ne învață filozofie. Ce altceva ți-ai mai dori mă prostovane?”. Ajunsese între timp la al treilea pahar și după cum decurgea discuția, era clar că mulți stoici aveau să fie consumați în acea seară, afară întunecându-se deja. Vântul devenise și mai turbat zgâlțâind ușa și ferestrele, da focul viu din cămin unde ardea un butuc imens, le dădea o bună dispoziție molipsitoare celor prezenți, dar mai mult vinul care dezlega toate limbile.

(fragment din romanul cu titlul omonim înaintat la Editura Olimpus)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!