poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 238 .



... și cine zicea că -isme-le nu mai sunt la modă?!
proză [ ]
Trădarea (83)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2023-04-21  |     | 



Îl chema béju sau bejú – dracu știe cum se va fi accentuat?! Că lumea vorbea cu gura închisă, legată la ochi fedeleș: să nu ne audă să nu ne audă...! Și-și pocnea cuvintele, să stea naibii acolo la ele acasă, acolo să stea: în dormitor! Și gesturile și le pocnea. Și uitătura. Orice atitudine altfel.

(... va veni El, Dumnezeu, va zice și se va face...)

... își pipăia fostele guri, fostele silabe, fostele afecte. Nimic nu-i mai aparținea. Nici măcar această suferință aberantă, pe care probabil o conștientizase, și-o apropriase, fie și parțial, o vreme. Atunci nici durerea, nici demnitatea etc. nu puteau fi decât vorbe goale! Hârtie de uz igienic, nici măcar atât! Homines sacri în nepersoană, docili-docili, își înghițeau regurgitațiile într-o amnezie greu de închipuit. La ce să fi fost necesari unii ca ei?! Nici să-i spintece careva, din indivizii/ipochimenii ăștia să facă minimul spectacol pentru automângâietorii de pântece grase! Așa spre divertismentul muștelor! Cât despre salvarea lumilor...?! Au strigat într-un cor, fără prea mult a sta pe gânduri: suntem vinovați, suntem vinovați! Infractori fără de vină! Stăm aici deloc în șir indian și-l înjurăm pe kafka, că prea puțină imaginație a avut: „Neinspiratul!” Suntem mici, suntem mici, ne dăm din fața cuvintelor, nu ne permitem, le lăsăm pe ele împotriva noastră să se zică, așa ca și cum nu din noi ar fi izvorât, ca și cum nu am fi avut fiecare o mamă, timpul acela când în suflet se altoiau narcise... Aproape că le urâm, cu hoitul lor cu tot! Zgura asta verbală neînstare să ne exprime! Și atunci ne lipim de zid. Rămânem. Nu ne apărăm nu ne apărăm. Oameni la mâna a doua. Produse în serie. Nu vrem avocat din oficiu. Înainte: punct.punct.punct. doar punct. acest oblon care a căzut.cade.

La intervale draconic calculate, un deus otiosus ne picură veninu-i personal, otrava șarpelui, se ia la trântă cu Dumnezeu! Sssssssst....! Se lasă lumea pe vine, se lasă, mică se face, cât să încapă într-o sudalmă, într-o scuipătură, într-o flegmă. În această „nevinovată” luare în derâdere. În această uriașă, fără de scrupule, tentativă desființatoare. – Vreau pipi! – se mai trezește câte un „neisprăvit”. Îi înăbușă elanul un confrate, unul de-acum plecat pe calea făr’ de-ntoarcere: veșnica pomenire: niciun loc cu verdeață!

Avusesem, desigur, timp berechet să aprofundăm: numărul inspirurilor/expirurilor cotidiene, privitul în jos în jos în jos, milimetrul infim, simbolic, cu care să ne descoperim fața, mai ales scârboasa uitare de sine...

Acolo jos în prăpastia lui, își mângâie, rarefiată, barba. Impută timpului marea nerușinare de a trece. Un contract cu veșnicia, pe cale să expire. Nimeni nu îl vede. Se simte răsuflarea-i povarnică, această cădere în centrul sufletului: decapitare! Vorbele, șerpi ce se preling, înșfăcând grumaze, identități. Un discurs alambicat, cu pretenții de-nțelepciune, de just arbitru, căruia în zadar îi cauți luciditatea, buna-cuviință, începutul, sfârșitul... Perfidă, asmuțirea de a mușca dintr-un alt măr! O fi proză douămiistă?! Numai derizorie deraiere de la subiect?!


Și iată că într-o zi și-a amintit unul cum îl cheamă: începea cu un clinchet..., continua continua continua!

Reintri în propria piele, în propria viață! Și te vezi alergând – chiar alergi! – în fieful câmpiei neterminate: această fluturare de cântec aromată cu mușețel! Și pleci fericit, tu, purtătorule de suflet, făcându-ți semnul crucii înaintea Dumnezeului Viu!

Abscons abscons, atât de desfigurat, un portert al lui dorian gray răbufnește: într-o renegare de sine, otiosus își împrăștie măruntaiele: nu piere: cresc:

măști pe chipuri
bărbați în femei
umanitatea putrefactă
jălnicia ei


.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!