Plouă de parcă ar ninge undeva în noi, așa de înghețate ne sunt sufletele, Ioane. De ce spui asta, Mirelo? Ei, de ce... Ca să văd că ești viu, totuși, și nu mă iei de mână din motivele tale de om prost și nu din lipsă de iubire. Păi, Mirelo, tu știi că te iubesc, văd că știi, așa că lasă-mă să merg cu mâinile în buzunare, tandrețea nu e punctul meu forte. Mergi, Ioane, mergi cum vrei. E frig și tu ești prost, da' ești prostul meu. Tot ce facem în viață facem degeaba în afară de amor, știai, Mirelo? Știam, Ioane. Nu e loc pe lumea ailaltă pentru case, conturi, copii străluciți, diplome, ghiuluri ori poze din vacanțe. A, păi cum așa? Și pentru amor e loc? E, prostule, e loc. Una e să mori sec ca o alună stricată și alta e să dudui în amintirea celor pe care i-ai iubit și care te-au iubit. Ești deșteaptă, Mirelo, da' de mână tot nu te iau că am degetele fine, pielea subțire și n-am mănuși la mine. Băi, fii atent: într-o poveste a lui Henry James, nu-i mai știu titlul, doi frați gemeni au de deschis o ușă. Unul o deschide, altul nu și se despart. După douăzeci de ani se reîntâlnesc și văd că sunt total diferiți. Orice alegere facem ne schimbă viața, Ioane, și uneori nu ne rămâne timp să mergem înapoi să deschidem ușa dacă nu ne-a convenit că acum douăzeci de ani nu am deschis-o, pricepi? Pricep, vorbești ca un om mare, cu metafore și trimiteri în subsolul paginii. Îmi vine să te omor de dragă ce-mi ești, Mirelo, dar nu e etic. Etica e o invenție a omului, Ioane, în natură nu există. Toate speciile de animale și insecte ucid în fiecare zi și să știi că Raiul lor nu e deloc gol din cauza asta. Iar dacă mă omori, Ioane dragă, eu mor fericită: am făcut alegerea cea bună în '82, când am început să te iubesc, și o să dudui în amintirea ta pe lumea ailaltă, că și tu tot din '82 mă iubești. Nu am trăit degeaba nici eu, nici tu, ne-am iubit! Dă-mi mâna, Mirelo, că a-nceput să mă doară-n cur de frig. Și să nu mai bagi metafora aia cu sufletele înghețate că nu știu ce-ți fac, tu auzi?